ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2607/2020

Ședința publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursului de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub numărul x/2018, la data de 2 februarie 2018, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. și E., în calitate de intervenient forțat, au solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume, cu titlu de daune morale și materiale:suma de 1.000.000 de Euro, cu titlu de daune morale și suma de 20.000 de RON, cu titlu de daune materiale, reclamantei A., în calitate de soție a defunctului F.;suma de 1.000.000 de Euro, cu titlu de daune morale, pentru fiecare dintre reclamanții B. și C., in calitate de copii ai defunctului F..

Tribunalul București, secția a VI-a civilă prin sentința civilă nr. 3510 din data de 22 noiembrie 2018, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată modificată, formulată de către reclamanții A., B., C., G. prin reprezentant legal C. și reclamanta H. prin reprezentant legal C., în contradictoriu cu pârâta D. și intervenientul forțat E.; a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 3.901,71 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și a sumei de 50.000 de euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând despăgubiri pentru daune morale; a obligat pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 75.000 de euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând despăgubiri pentru daune morale; a obligat pârâta la plata către reclamanta C. a sumei de 75.000 de euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând despăgubiri pentru daune morale; a obligat pârâta la plata către reclamanta G. a sumei de 5.000 de euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând despăgubiri pentru daune morale și a obligat pârâta la plata către reclamanta H. a sumei de 1.000 de euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

Împotriva sentinței menționate au declarat apel apelanții-reclamanți A., B., C., G. prin reprezentant legal C. și H. prin reprezentant legal C., precum și apelanta-pârâtă D., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă la data de 5 martie 2019.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin decizia civilă nr. 994/2019 din 3 iunie 2019, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B., C., G. prin reprezentant legal C. și H. prin reprezentant legal C., împotriva sentinței civile nr. 3510 din 22 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu apelanta pârâtă D. și intimatul intervenient forțat E.; a admis apelul declarat de pârâta D. împotriva aceleiași sentințe și, în rejudecare, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a redus cuantumul daunelor morale după cum urmează: a obligat pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 40.000 de euro daune morale, către reclamantul C. a sumei de 40.000 de euro daune morale și a înlăturat dispozițiile privind obligarea pârâtei la plata către reclamantele G. și H. a sumelor de 5000 de euro, respectiv 1000 de euro cu titlu de daune morale și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, reclamanții A., B., C., G. prin reprezentant legal C. și H. prin reprezentant legal C. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut, în esență, că hotărârea atacată nu este motivată, din perspectiva reducerii daunelor morale pentru copiii defunctului, de la suma de câte 75.000 Euro, cât stabilise prima instanță, la suma de câte 40.000 de Euro, deoarece instanța de apel nu a justificat, în mod obiectiv, de ce este o sumă mai mică echitabilă, iar o sumă mai mare este inechitabilă, în raport cu prejudiciul suferit.

Au arătat că instanța de apel nu a tras alte concluzii decât prima instanță, nu a dat o altă interpretare probelor administrate, nu a stabilit o altă situație de fapt și nu a avut în vedere elemente noi, dar, cu toate acestea, într-un mod discreționar și nemotivat, a redus cuantumul despăgubirilor în mod nelegal, fără a motiva efectiv soluția pronunțată și fără a indica temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza acesteia.

Deși instanța de apel a relevat că a ținut seama de împrejurările concrete ale cauzei, recurenții au susținut că din motivare nu rezultă care sunt împrejurările de fapt care au format convingerea instanței că este necesară reducerea despăgubirilor doar pentru copiii victimei, nu și pentru soția victimei.

Au apreciat că instanța de apel trebuia să invoce împrejurări concrete care i-au format convingerea că, pentru a se prezerva principiul echității, este necesar să se reducă despăgubirile pentru copiii defunctului la un cuantum de 40.000 de euro, recurenții arătând că în practica judiciară s-au identificat astfel de circumstanțe atunci când, spre exemplu, ar fi existat relații tensionate, reci, distante între victimă și rudele sale, o lipsă de afecțiune între aceștia etc.

Recurenții-reclamanți au considerat că suma de 75.000 de Euro este insuficientă pentru a compensa durerea pierderii unui părinte și, cu atât mai mult, suma de 40.000 de Euro este derizorie, inechitabilă, disproporționat de mică și nu poate compensa ori alina, în vreun fel, durerea copiilor.

În ceea ce privește reducerea despăgubirilor acordate recurenților-reclamanți, fii ai defunctului care nu se mai aflau în întreținerea acestuia, s-a criticat hotărârea atacată pentru motivul că instanța de apel nu a arătat de ce a considerat daunele morale acordate la fond ca fiind "excesive din perpectiva criteriilor dar și a instituțiilor juridice" și s-a considerat că motivarea reducerii cuantumului despăgubirilor este nelegală, întrucât se întemeiază pe "criterii inexistente, neprevăzute de lege, cum ar fi nivelul de trai din România, salariul mediu din România, jurisprudența și doctrina.

S-a apreciat că instanța de apel trebuia să aibă în vedere principiile generale de drept: principiul echității, principiul reparării integrale a prejudiciului, principiul proporționalității reparării prejudiciului, dispozițiile art. 1931 C. civ., care definesc prejudiciul ca fiind "durerea" (psihică/morală) pe care o resimt rudele ori persoanele care au dezvoltat sentimente de afecțiune față de victima decedată.

În realitate, au considerat că instanța de apel a exprimat, în motivare, opinii care nu se întemeiază pe principii de drept, ci pe aprecieri pur subiective, generice, nedocumentate, pur personale și nesusținute de nici un argument juridic, psihologic ori de alta natură.

Precizând că cetățenii români plătesc polițe RCA la nivelul celor din țările membre U.E., recurenții au susținut că raportarea la criterii de genul "nivelul de trai din România" este profund nelegală, întrucât se nesocotește însuși scopul despăgubirilor morale, acela de a compensa durerea psihică a rudelor victimei.

Au considerat că modul în care instanța de apel a pus problema cuantumului daunelor morale, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză a recurenților-reclamanți, trebuia să fie aplicabil și în cazul intimatei-pârâte, deoarece cuantumul despăgubirilor morale se situează la un nivel care nu reprezintă o satisfacție echitabilă pentru cei care și-au pierdut părintele, soțul sau bunicul.

Recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea este vădit nemotivată ori contradictorie și în ceea ce privește respingerea cererii reclamantelor minore, pentru motivul că ar fi fost prea tinere la data decesului bunicului pentru a fi afectate în vreun fel de această pierdere, aprecierile instanței de fond fiind unele de ordin psihologic, care nu au nici un suport legal, doctrinar, jurisprudențial ori de orice altă natură.

Astfel, au arătat că nu există argumente care să răstoarne prezumția de durere și, implicit, de prejudiciu moral pentru descendentele minore (nepoate de fiu ale defunctului), aceste recurente fiind afectate direct de decesul bunicului pe care îl vizitau și îl cunoșteau, dar și indirect, prin faptul că părinții, bunica au fost profund afectați de același deces, în întreaga familie existând o durere, o tristețe indubitabilă, dovedită cu probe.

Au mai menționat că, în speță, prejudiciul viitor este cert, deoarece minorele vor merge la grădiniță, la școală, unde vor vedea ca ceilalți copii vor fi însoțiți de bunicii lor, în timp ce ele vor fi singure ori cel mult cu părinții, dar lipsite de afecțiunea bunicilor.

Recurenții au susținut că întreaga motivare a Curții de Apel cuprinde motive contradictorii, neargumentate juridic și științific, reprezentând simple opinii personale ale judecătorilor, care echivalează cu o lipsă de motivare.

Amintind că, sub aspectul temeiului de drept, instanța de apel a invocat doar dispozițiile art. 59 din Legea nr. 136/1995 coroborat cu art. 1 din Ordinul CSA nr. 14/2011, au precizat că acest ordin nu mai este în vigoare de foarte mult timp și nici nu este obligatoriu pentru instanțele de judecată, deoarece între timp CSA a fost desființată și înlocuită cu Autoritatea de Supraveghere Financiară,

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au considerat că decizia recurată se întemeiază, în mod greșit, pe Ordinul nr. 14/2011 al CSA (abrogat în prezent), potrivit căruia "daunele morale, în caz de vătămare corporală și deces, se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România" și pe criterii de cuantificare a daunelor morale care nu sunt prevăzute de lege și nu reprezintă izvoare de drept.

În lipsa criteriilor legale de cuantificare a daunelor morale, au invocat necesitatea aplicării art. 5 alin. (3) C. proc. civ. și art. 22 alin. (7) C. proc. civ., precum și recurgerea la principiile generale de drept, cum ar fi principiul echității, al bunei-credințe, al reparării integrale al prejudiciului etc.

Practic, au subliniat că instanța de apel și-a motivat hotărârea pe un ordin al CSA care, pe de-o parte, nu era în vigoare, fiind abrogat și care, pe de altă parte, nu are putere de lege, nefiind obligatoriu decât pentru societățile de asigurări cărora li se adresează, în procedura extrajudiciară a soluționării dosarelor de daună.

Au considerat că un asemenea ordin nu este obligatoriu pentru instanțele de judecată și nu poate modifica ori completa legi organice cum este C. civ., astfel că orice întemeiere a soluției instanței de apel pe jurisprudență este nelegală, fiind încălcate normele de drept material.

Pentru aceste motive au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, menținerea soluției pronunțate pe fondul cauzei, ca temeinică și legală

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 03 aprilie 2020, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 24 iulie 2020 a fost admis în principiu recursul și s-a fixat termen pentru judecare la data de 16 decembrie 2020.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Întreaga argumentare circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, va fi respinsă ca nefondată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Așa cum s-a reținut în doctrină și jurisprudență, motivarea unei hotărâri este o chestiune de conținut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă și să se raporteze la situația specifică acelei cauze.

Astfel, instanța nu trebuie să răspundă fiecărui argument pe care s-a întemeiat o anumită cerere sau apărare, în mod separat, putând folosi un considerent comun pentru înlăturarea mai multor argumente.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, instanța nefiind ținută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părți, putând să sistematizeze susținerile părților și chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părți, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluții clare și convingătoare impune acest aspect și cât nu sunt încălcate exigențele dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. ceea ce în prezenta pricină nu este cazul.

Va fi respinsă critica recurenților - reclamanți privind diminuarea despăgubirilor, având în vedere că, soluția instanței de apel sub acest aspect este rezultatul aprecierii probatoriului administrat în cauză, iar la stabilirea întinderii despăgubirilor acordate, instanța de apel s-a raportat în mod corect la consecințele suportate de reclamanți și au fost avute în vedere circumstanțele concrete ale accidentului și suferințele fizice și psihice suferite de către aceștia, făcând o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente.

Simpla nemulțumire a recurenților-reclamanți cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către aceștia, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat și nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Se constată că soluția pronunțată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține existența unei nemotivări, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, nu pot fi reținute nici criticile privind o presupusă contradictorialitate a considerentelor deciziei recurate, având în vedere că argumentele recurenților-reclamanți vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată privind acordarea despăgubirilor, iar recurenții-reclamanți nu au indicat în concret care sunt considerentele presupus contradictorii reținute de instanța de apel.

Înalta Curte constată că, prin intermediul acestor critici recurenții-reclamanți tind să obțină în recurs redimensionarea cuantumului daunelor morale, or instanța de recurs nu poate reanaliza situația de fapt și probele administrate pentru a dispune asupra acestui aspect.

De aceea, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se apreciază că a fost doar formal invocat, așa încât încadrarea criticilor prezentate în ipoteza normativă rămâne doar aparentă.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din perspectiva acestui motiv de recurs recurenții-reclamanți au susținut că decizia instanței de apel se întemeiază în mod greșit pe Ordinul nr. 14/2011 al CSA, instanța trebuind să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 5 alin. (3) și art. 22 alin. (7) C. proc. civ. și că întemeierea instanței de apel pe jurisprudență în cuantificarea daunelor morale este nelegală.

Criticile recurenților - reclamanți sunt nefondate.

Astfel, este corectă susținerea recurenților-reclamanți privitoare la faptul că Ordinul CSA nr. 14/2011 nu era incident în cauza dedusă judecății, având în vedere faptul că accidentul rutier s-a produs în data de 08.06.2017, reținerea instanței de prim control judiciar fiind eronată sub acest aspect, însă această eroare nu este de natură a conduce la casarea deciziei atacate, întrucât ceea ce s-a supus judecății prin apelurile formulate atât de reclamanți, cât și de pârâtă a fost nu îndrituirea primilor la plata unor daune morale, stabilită deja de prima instanță și necontestată, ci cuantumul efectiv al daunelor morale, apreciat prea mic de către reclamanți, respectiv prea mare de către pârâtă.

Este de menționat faptul că, în lipsa unor criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, fixarea acestuia rămâne la aprecierea instanței, în raport de consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, or, în speță, aceste circumstanțe au fost expuse în raționamentul logico - juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor, așa cum s-a arătat anterior.

În acest sens, decizia atacată reține că "legislația din România nu prevede criterii pentru determinarea daunelor morale, iar jurisprudența reprezintă un punct de reper, fără a fi însă esențială atâta timp cât nu este una constantă și generalizată, iar marja de apreciere a instanțelor este largă. Prin urmare, pentru asigurarea unui cuantum proporțional și adecvat al daunelor morale, instanța nu poate face abstracție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze".

Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (3) și art. 22 alin. (7) C. proc. civ., instanța de apel prin modalitatea în care a analizat acordarea daunelor morale a respectat menționatele dispoziții legale, raționamentul instanței de apel având în vedere toate circumstanțele cauzei și ținând seama de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și a bunei-credințe, fiind analizate în mod concret împrejurările obiective și subiective ale cauzei ce au prezentat relevanță în stabilirea caracterului echitabil al cuantumului daunelor morale.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., G. și H. ultimele două prin reprezentant legal C. împotriva deciziei nr. 994/2019 din 03 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2020.