ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1475/2020

Ședința publică din data de 24 iulie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 21.07.2017, reclamanții A., B., C., D., E. F., G. și H. au solicitat obligarea pârâtei I. S.A. la plata despăgubirilor civile, constând în daune materiale și morale, astfel:

- pentru A., soția victimei, 800.000 euro daune morale și 9.624 RON daune materiale;

- pentru B., fiul victimei, 1.000.000 euro daune morale;

- pentru C., fratele victimei, 500.000 euro daune morale;

- pentru D., sora victimei, 500.000 euro daune morale și

- pentru E., sora victimei, 500.000 euro daune morale,

- pentru G., 300.000 euro daune morale și 1808 RON daune materiale,

- pentru F., 300.000 euro daune morale și 7084 RON daune materiale și

- pentru H., 300.000 euro daune morale și 595 daune materiale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1381, 1390-1392 C. civ., art. 49-50 si 54 din Legea nr. 136/1995.

Prin sentința civilă nr. 2050/03.07.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis, în parte, acțiunea.

A obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei în cuantum de 100.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plății, cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 8.353,58 RON, cu titlu de daune materiale.

A obligat pârâta la plata către reclamantul B. a sumei în cuantum de 20.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plății, cu titlu de daune morale.

A obligat pârâta la plata către fiecare din reclamanții C., D. și E. a sumei în cuantum de 10.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plății, cu titlu de daune morale.

A obligat pârâta la plata către reclamantul F. a sumei în cuantum de 25.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plății, cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 160 RON, cu titlu de daune materiale.

A obligat pârâta la plata către reclamantul G. a sumei în cuantum de 50.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plății, cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 1.808 RON, cu titlu de daune materiale.

A obligat pârâta la plata către reclamantul H. a sumei în cuantum de 45.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plății, cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 595 RON, cu titlu de daune materiale.

Împotriva acestei soluții au declarat apel reclamanții B., C., D. și E., precum și pârâta I. S.A.

Prin decizia civilă nr. 2683/A din 21 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelurile și a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata de despăgubiri pentru daune morale, în următorul cuantum: suma de 60.000 euro către reclamanta A., suma de 35.000 euro către reclamantul B., suma de 15.000 euro către reclamantul F., suma de 35.000 euro către reclamantul H.; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

La data de 7 mai 2019, I. S.A. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 2683/A din 21 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei, pentru o nouă judecată, aceleiași instanțe de apel.

În motivare, după prezentarea evoluției litigiului în etapele procesuale anterioare, a susținut că decizia atacată este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

A menționat că, deși singurele criterii pentru determinarea daunelor morale sunt cele legate de practica judiciara pronunțată în cauza similare de către Înalta Curte de Casație și Justiție și de către Curțile de Apel din Romania, ca instanțe de control judiciar, instanța de apel a arătat ca nu va avea în vedere practica judecătoreasca invocată în susținerea apelului, întrucât în sistemul judiciar românesc jurisprudența nu este izvor de drept.

Această conduită a instanței de apel a atras, în opinia recurentei-pârâte, nelegalitatea deciziei atacate, deoarece au fost încălcate prevederile art. 50 pct. 1 lit. f) și pct. 2 lit. d) din Norma CSA nr. 23/2014, act normativ emis in aplicarea Legii nr. 136/1995, care arată că la stabilirea daunelor morale în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere "legislația și jurisprudența din România".

Prin urmare, în lipsa unor criterii obiective cu privire la daunele morale, textul de lege enunțat anterior stabilește că practica judiciară constituie un criteriu în stabilirea acestor despăgubiri.

A considerat că aspectul arătat reprezintă temei de casare al unei hotărâri judecătorești, sens în care a invocat considerentele deciziei civile nr. 422/2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit deciziei menționate, un asemenea motiv de recurs este fondat, având în vedere că instanța de apel nu a examinat criteriul jurisprudențial și nu a analizat jurisprudența națională, precum și cea indicată de pârâtă, astfel cum impun dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, ceea ce echivalează cu o necercetare completă a fondului cauzei, ce nu permite efectuarea controlului judiciar asupra soluției pronunțate, pe calea prezentului recurs.

A considerat că jurisprudența este un reper în stabilirea cuantumului daunelor morale, menită scopului de a nu se ajunge la discrepanțe majore între cuantumul sumelor acordate persoanelor îndreptățite.

Ca atare, cum legislația nu cuprinde criterii concrete de evaluare, jurisprudența fiind unicul criteriu oferit de lege, instanțele de judecată au obligația de a face o corectă aplicare a acestuia, manifestând preocupare în a analiza jurisprudența din cauze similare, pentru a cuantifica daunele morale în acord cu practica constantă, unitară în materie.

Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale care să le poată comensura, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată trebuie să aprecieze o anumită sumă globală.

Întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă, deoarece în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura sau compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure.

Așadar, a apreciat că despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat terțele persoane păgubite.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

La data de 30 iulie 2019, intimații-reclamanți A., B., C., D., E., F., G. și H. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat și au solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea procesului.

La 7 august 2019 recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, înlăturarea apărărilor formulate de intimații-reclamanți și admiterea recursului, cu consecința diminuării cuantumului despăgubirilor acordate de către instanța de apel.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate în unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenta a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă însă faptul că nu au fost formulate critici de nelegalitate concrete împotriva deciziei din apel, recurenta reluând în mare parte criticile expuse în cererea de apel, cu privire la criteriile în funcție de care a fost determinat cuantumul despăgubirilor.

Astfel, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub pretextul încălcării de către instanța de apel a prevederilor art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, recurenta s-a limitat la o reluare a susținerilor expuse în fața instanțelor de fond.

Toate argumentele expuse în cadrul acestor critici urmăresc doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt; astfel, recurenta a criticat, în esență, cuantumul despăgubirilor, apreciind că acesta nu este în concordanță cu împrejurările concrete ale speței, prin raportare la jurisprudență.

Or, împrejurările concrete ale speței reprezintă elemente de fapt, analizate pe larg de instanțele de fond prin prisma probatoriului administrat, care scapă însă cenzurii instanței de recurs, a cărei examinare este limitată de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Cu privire la analiza jurisprudenței, trebuie subliniat că instanța de apel a reținut că "prima instanță nu era obligată să-și motiveze hotărârea prin indicarea în cuprinsul acesteia a hotărârilor judecătorești pe care le-a apreciat relevante la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dintre cele depuse la dosarul cauzei.

Astfel, prevederile art. 50 pct. 1 lit. f) și pct. 2 lit. d) din aceeași Normă ASF nu obligă instanța să pronunțe hotărârea pe baza practicii judiciare selective invocată de una sau ambele părți, în sensul acordării de despăgubiri la nivelul celor stabilite prin respectivele hotărâri judecătorești. Trebuie arătat că în sistemul judiciar român, jurisprudența nu reprezintă izvor de drept, hotărârile judecătorești producând efecte obligatorii doar între părți, întemeiate pe principiul relativității, iar evaluarea prejudiciului moral se face în funcție de circumstanțele concrete și particularitățile fiecărei cauze.

De altfel, jurisprudența selectivă depusă la dosar de părți, atât în primă instanță, cât și în apel, relevă o largă marjă de apreciere a instanțelor în stabilirea despăgubirilor pentru daune morale, în funcție de aspectele particulare ale fiecărei cauze.

Prevederile legale anterior citate impun, însă, instanței să facă aplicarea principiilor și criteriilor de acordare a daunelor morale, așa cum acestea rezultă din jurisprudența și din legislația relevantă, în speța dedusă judecății, ținând cont de circumstanțele concrete ale cauzei."

Prin urmare, afirmația recurentei conform căreia instanța de apel a arătat că nu va avea în vedere practica judecătoreasca invocată în susținerea apelului, întrucât în sistemul judiciar românesc jurisprudența nu este izvor de drept, nu își găsește suport în considerentele deciziei atacate, fiind prezentată separat, tocmai pentru a crea aparența încadrării în unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, în lipsa indicării unor argumente care să vizeze nelegalitatea deciziei recurate și nu netemeinicia acesteia, prin criticile pe care le circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta urmărește să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor și a probelor administrate, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă analiză a fondului cauzei, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De asemenea, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat doar formal, fără argumente care să conducă la concluzia lipsei motivării sau a unei motivări contradictorii ori străine de natura cauzei.

Prin urmare, susținerile recurentei, prezentate de aceasta drept motive de recurs, nu constituie critici de nelegalitate, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, fapt ce echivalează cu nemotivarea căii de atac.

Se impune subliniat faptul că sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost doar formal invocate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă I. împotriva deciziei civile nr. 2683/A din 21 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iulie 2020.