ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1603/2023

Ședința publică din data de 21 iunie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/2017, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. și intervenientul D., au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei, societate de asigurare, la plata sumei de 60.000 euro (în echivalent RON la data efectuării plății), cu titlu de daune morale, pentru reclamanta A., a sumei de 10.580,63 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate în vederea refacerii reclamantei A., în calitate de persoana vătămată, ca urmare a accidentului rutier produs în data de 15.05.2016; a sumei de 35.000 euro (în echivalent RON la data efectuării plății), cu titlu de daune morale, pentru reclamanta B., precum și a sumei de 3.002,29 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli medicale, pentru reclamanta B., în calitate de persoana vătămată, ca urmare a accidentului rutier produs în data de 15.05.2016.

Prin sentința civilă nr. 2392 din 19 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă s-a admis în parte cererea, fiind obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei în cuantum de 50.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plății, reprezentând daune morale, precum și la plata sumei de 2.457,08 RON, cu titlu de daune materiale.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamanta B. a sumei în cuantum de 25.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plății, reprezentând daune morale, precum și la plata sumei de 773 RON, cu titlu de daune materiale.

S-a respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta C. S.A.

Prin decizia civilă nr. 142 din 31 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul pârâtei, fiind schimbată în parte sentința apelată, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamanta A. a sumei de 25.000 euro, în echivalent în RON, la cursul BNR din data plății și la plata către intimata B. a sumei de 10.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR din data plății.

A fost obligată intimata B. la plata către apelantă a sumei de 682 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, la data de 10 martie 2022, au formulat recurs reclamantele A. și B., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel iar, în rejudecare, respingerea apelului pârâtei.

Subsumat motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a învederat că decizia recurată nu este motivată în drept, soluția instanței de apel raportându-se strict la situația de fapt dedusă judecății.

În opinia recurentelor, aspectele referitoare la situația de fapt nu reprezintă o motivare a hotărârii, în sensul prevăzut de art. 425 C. proc. civ. și de jurisprudență, astfel încât nu se poate considera că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București cuprinde o motivare clară și precisă a soluției pronunțate ori că respectă rigorile legii.

Subsumat motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantele au susținut, în esență, că hotărârea instanței de apel nu ține cont de situația de fapt și reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material, creând o situație inechitabilă pentru recurente.

S-a arătat că instanța de apel a redus sumele acordate reclamantelor, reprezentând despăgubiri, cu mai mult de 50%, fără a reinterpreta, reface sau completa probatoriul administrat.

Au învederat recurentele că, potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, daunele morale se stabilesc în acord cu jurisprudența națională și legislația aplicabilă, or, în cauză nu este relevată jurisprudența națională la care instanța de apel s-a raportat la momentul soluționării cauzei, prin urmare, acest criteriu nu a fost avut în vedere, iar dispozițiile legale nu au fost aplicate.

Potrivit recurentelor, decizia atacată nu cuprinde niciun temei juridic în ceea ce privește stabilirea cuantumului acordat cu titlu de daune morale, instanța având în vedere, la momentul pronunțării, argumentele invocate de către pârâtă, respectiv "cuantumul exagerat" al despăgubirilor solicitate.

Au solicitat recurentele a se observa că, pe lângă suferințele fizice și psihice suferite prin accidentul rutier, instanța trebuie să aibă în vedere criteriile prevăzute de art. 1.388 alin. (3) C. civ., care face trimitere la valoarea salariului minim net pe economie, context în care valoarea despăgubirilor acordate pentru fiecare zi de îngrijire medicală trebuie sa fie cât mai apropiată de această sumă (în anul 2022, la momentul pronunțării deciziei recurate, salariul minim net pe economie în România era de 1.524 RON).

Mai mult, deși au probat prelungirea în timp a consecințelor accidentului, atât la nivel fizic, cât și psihic, instanța de apel a reținut că:

"reclamantele și-au modificat modul de viață, însă nu într-o modalitate substanțială pe termen nedefinit", fără a se motiva în baza căror înscrisuri s-au reținut aceste concluzii.

Potrivit art. 1.357 C. civ., prejudiciul se repară în integralitate indiferent că acesta este moral sau material, iar în acord cu art. 1.391 C. civ. se pot acorda despăgubiri pentru restrângerea posibilităților de viață socială, familială și profesională, aspecte care nu au fost avute în vedere la momentul soluționării cauzei de către instanța de apel.

Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, la viața, la sănătate și integritate corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare. Repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără distincție, după cum prejudiciul este material sau moral.

Repararea prejudiciilor corporale are ca scop repunerea victimei în situația în care îi permite să ducă o viață demnă, cât mai aproape de cea pe care o avea înaintea producerii accidentului.

Au subliniat recurentele, a trata această problemă doar din perspectivă pur medicală, fără a analiza impactul psihologic asupra recurentelor și prelungirea acestuia în timp, înseamnă a nu acorda despăgubirile integral, conform dispozițiilor legale, într-o societate dinamică în care cunoașterea de sine a evoluat și se pune din ce în ce mai mult accent pe echilibrul psihic al individului. Implicit, reprezintă o neaplicare a dispozițiilor legale prevăzute în C. civ., art. 1.381 și următoarele.

La data de 18 aprilie 2022 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata C. S.A., prin care a fost invocată nulitatea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. De asemenea, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin rezoluția din 16 mai 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 26 aprilie 2023, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 15 mai 2023 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de recurentele-reclamante cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a căii de atac, prin care s-a arătat că recursul îndeplinește condițiile de fond, solicitând admiterea acestuia.

Prin rezoluția din 22 mai 2023 s-a acordat termen pentru analiza admisibilității în principiu a recursului, la data de 21 iunie 2023, în complet de filtru.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de reclamantele A. și B., urmează a anula recursul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.

În acord cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea erorilor anume imputate instanței care a pronunțat hotărârea atacată și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea dezacordului în raport cu hotărârea pronunțată, ci expunerea în concret a tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, autor al recursului, instanța precedentă a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.

Așa fiind, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu precizie a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs limitativ stabilite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii.

În cauză, Înalta Curte constată că recurentele-reclamante au indicat formal motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât acestea s-au rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Ceea ce reclamantele critică prin intermediul recursului nu reprezintă, în sine, lipsa motivelor deciziei recurate ori aplicarea greșită a legii, ci vizează situația de fapt reținută de instanța de apel, în raport cu care a fost stabilită valoarea daunelor morale cuvenite și, în consecință, cuantumul acestora.

Astfel, în cadrul memoriului de recurs reclamantele readuc în discuție prejudiciul moral suferit ca urmare a accidentului, contestând soluția instanței de apel de reducere a cuantumului despăgubirilor morale ce le-au fost acordate în primă instanță de tribunal.

Or, situația de fapt dedusă judecății, constând inclusiv în urmările accidentului asupra vieții reclamantelor, sub toate aspectele, în conformitate cu probele administrate și modul în care instanța de apel a apreciat asupra acestora, stabilind valoarea despăgubirilor acordate, reprezintă chestiuni de fapt care se tranșează în etapa analizei pe fond a cererii de chemare în judecată, anume în fața primei instanțe și în apel, cu ocazia rejudecării fondului cauzei.

Despăgubirile, în componenta lor materială sau morală, se evaluează, pe baza principiilor legale și a celor consacrate în jurisprudență, în concret, prin raportare la circumstanțele de fapt ale cauzei și ansamblul probator, instanța de apel, în calitatea sa de instanță de fond, fiind suverană în a aprecia asupra situației de fapt și a evaluării despăgubirilor la care reclamantele sunt îndreptățite.

Deși recurentele fac trimitere la dispozițiile art. 1.357 C. civ., art. 1.388 alin. (3) C. civ., art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 etc., acestea nu au relevat critici de nelegalitate la adresa hotărârii instanței de apel, apte să fie încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, se constată că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc considerații cu privire la modalitatea în care instanța de apel a justificat întinderea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, ci aprecieri generale legate de impactul pe care l-a avut accidentul rutier asupra recurentelor și de finalitatea pe care trebuie să o aibă compensațiile morale în asemenea cazuri.

În realitate, susținerile recurentelor vizează doar aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză, prin urmare, aspecte de eventuală netemeinicie a hotărârii atacate, iar nu de nelegalitate.

Calea de atac a recursului nu permite însă reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, instanța supremă nefiind abilitată de lege, în acest stadiu procesual, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată, cu posibilitatea de a stabili ea însăși un alt cuantum al despăgubirilor.

Dimpotrivă, cele reținute de către instanța de apel pe fondul cauzei, în raport cu care au fost evaluate și stabilite despăgubirile acordate, ca echivalent al prejudiciului cauzat reclamantelor, se impun întocmai în fața instanței de recurs.

Prin urmare, Înalta Curte nu se poate pronunța asupra cuantumului daunelor morale acordate, respectiv dacă au fost acordate într-un cuantum suficient ori corect, în raport cu prejudiciul suferit de reclamentele, circumstanțele cauzei și probele administrate.

În calea extraordinară de atac este exercitat exclusiv un control judiciar de legalitate și numai în raport cu motivele de casare prevăzute expres și limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentele-reclamante, reiterarea unor situații de fapt, trimiterile la jurisprudență, aprecierile de ordin subiectiv, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al legalității hotărârii atacate, instanța de recurs verifică numai dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Prin urmare, devin incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, va anula recursul declarat de recurentele-reclamante B. și A. împotriva deciziei civile nr. 142 din 31 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentele-reclamante B. și A. împotriva deciziei civile nr. 142 din 31 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2023.