ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 512/2022

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 18 mai 2018, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. și pe intervenientul forțat D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 278.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru numitul A., în calitate de persoana vătămată; 298.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru numitul B., în calitate de persoana vătămată; câte 120 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea efectuării consultațiilor psihiatrice de către victimele A. și B..

Prin sentința civilă nr. 33 din 9 ianuarie 2020 Tribunalul București a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., a obligat pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 15.000 Euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data plății, reprezentând despăgubiri pentru daune morale. A obligat pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 120 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale. A obligat pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 65.000 Euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data plății, reprezentând despăgubiri pentru daune morale. A obligat pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 120 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale. A respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. A luat act că reclamanții și-au rezervat dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată, pe cale separată. A luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta C. S.A. a formulat apel prin care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, considerând-o netemeinică și nelegală, în sensul reducerii cuantumului daunelor morale pentru A. de la suma de 15.000 euro la suma de 7.000 euro, iar pentru B. de la suma de 65.000 euro la suma de 20.000 euro.

Prin decizia civilă nr. 1527 A din 10 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta pârâtă C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 33 din 9 ianuarie 2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B. și cu intimatul-intervenient D..

A fost schimbată în parte sentința civilă nr. 33 din 9 ianuarie 2020, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 8.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, reprezentând daune morale. A fost obligată pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 30.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, reprezentând daune morale. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost obligat intimatul reclamant A. la plata către apelanta pârâtă a sumei de 807,27 RON cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă de timbru, totodată, a fost obligat intimatul reclamant B. la plata către apelanta pârâtă a sumei de 2235,09 RON cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă de timbru.

Reclamanții A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1527 A din 10 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.

După o scurtă prezentare a situației de fapt, în argumentarea cererii de recurs, se susține, în esență, că hotărârea instanței de apel nu ține cont de situația de fapt și reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material, creând o situație inechitabilă pentru recurenți.

Cu titlul prealabil, se menționează că potrivit Deciziei nr. 319/2020, a Înaltei Curți de Casație de Justiție, Norma ASF nr. 23/2014 nu are caracter derogatoriu de la dispozițiile cuprinse în C. civ.

Potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, daunele morale se stabilesc în acord cu jurisprudența națională și legislația.

Curtea de Apel București a reținut faptul că "instanța de fond a dispus acordarea unor despăgubiri al căror cuantum nu întrunește exigențele de rezonabilitate și echitabilitate și nu are în vedere reperele economice și sociale din România, jurisprudența națională", însă ulterior, prin argumentația oferită, aceasta a stabilit cuantumul prejudiciul moral ce urmează a fi acordat recurenților doar prin raportare la jurisprudența națională, de la nivelul anilor 2015/2016, fără a face corecta aplicare a dispozițiilor cuprinse în C. civ., invocate de către părți.

Solicită instanței de recurs să observe că situația socio-economică din România, la nivelul anului 2020 este alta de cea din anul 2016, având în vedere faptul că salariul minim net pe economie a evoluat de la suma de 1.050 RON-2016, la suma de 1.346 RON in 2020, motiv pentru care, instanțele de judecată, în momentul în care au în vedere jurisprudența națională, trebuie să suplimenteze proporțional sumele acordate cu 2-3 ani anterior pronunțării hotărârii, în acord cu creșterea veniturilor minime, principalul reper în stabilirea situației socio-economice actuale.

În acest context, recurenții consideră că hotărârea instanței de apel nu are în vedere juriprudența națională actuală, iar dispozițiile cuprinse în Copdul Civil, invocate de către părți nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei.

Potrivit art. 1357 C. civ., mai arată recurenții, prejudiciul se repară în integralitate indiferent că acesta este moral sau material, iar, în acord cu art. 1391 din același cod, se poate acorda o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viața socială, famialială și profesională.

Instanța de apel, s-a pronunțat doar în raport de juriprudența națională existentă la nivelul anilor 2015/2016, fără a ține cont de dispozițiile C. civ., fără a menționa alte temeiuri juridice care au condus la adoptarea soluției în cauză, în afară de art. 50 din norma ASF nr. 23/2014, motiv pentru care, în opinia recurenților, hotărârea instanței de apel nu este motivată în drept, iar argumentele invocate, în ceea ce privește modul de calcul al prejudiciului nu au în vedere normele legale aplicabile în integralitate.

Or, în conformitate cu art. 425 C. proc. civ., instanța are obligația de a motiva, în fapt și în drept, soluția pronunțată, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât, și cele pentru care s-au respins pretențiile părților.

Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară și precisă, să aibă în vedere probele administrate și să fie în concordanță cu aceastea, să răspundă în fapt și în drept tuturor pretențiile formulate de către părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția prevăzuta în dispozitiv. Motivarea hotărârii reprezintă o garanție a unul proces echitabil, prevăzut în art. 21 alin. (3) din Constituția României și în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, este o garanție a imparțialității judecătorului, precum și a calității actului de justiție.

Toate aceste aspecte, referitoare la situația de fapt și la jurisprudența națională, nu reprezintă o motivare a hotărârii în drept, în sensul prevăzut de art. 425 C. proc. civ., nu este elaborat un raționament logico-juridic al modului în care s-a ajuns la acestea și, mai presus de orice, nu sunt în concordanță cu materialul probatoriu administrat în cauză, înscrisuri medicale, proba testimonială, rapoartele de psiho-diagnostic, astfel încât nu se poate aprecia că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018, cuprinde o motivare clară și precisă a soluției pronunțate, ori că respectă rigorile legii.

Problema stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru daunele morale nu se reduce la cuantificarea economincă a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea sau suferința psihică încercate de cei care le pretind. Ea presupune o apreciere și o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează și pot fi stabilite în raport cu dispozițiile C. civ. și ale O.U.G. nr. 54/2016.

Repararea prejudiciilor corporale are ca scop repunerea victimei în situația în care li permite să ducă o viață demnă, cât mai aproape de cea pe care o avea înaintea producerii accidentului.

Mai mult, a trata această problemă doar din perspectivă pur medicală, fără a analiza impactul psihologic al accidentului rutier asupra recurenților, înseamnă a nu acorda despăgubirile integral, conform dispozițiilor legale, implicit reprezintă o neaplicare a dispozițiilor legale prevăzute în C. civ., art. 1381 și următoarele.

Prin încheierea de ședință din 15 decembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenții-reclamanți au depus punct de vedere la raport, prin care au solicitat să se constate admisibilitatea recursului.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 2 martie 2022.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenții formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

În speță, se apreciază că recurenții-reclamanți au indicat formal motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât aceștia s-au rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Deși au indicat dispozițiile art. 1357 C. civ., ale art. art. 1391 C. civ., ale art. 425 C. proc. civ., în motivarea recursului, reclamanții s-au rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la soluția de neacordare a daunelor morale în cuantumul solicitat, cu referire la criteriile de stabilire a cuantumului daunelor morale în raport cu materialul probatoriu administrat în cauză, înscrisuri medicale, medico-legale, proba testimonială, rapoartele de psiho-diagnostic etc., aspecte ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, instanța de apel fiind suverană în a aprecia, în baza probatoriului administrat, în raport de circumstanțele cauzei, cuantumul daunelor.

Se observă că recurenții au relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând doar aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Așa fiind, aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii și solicitarea recurenților de majorare a sumei acordată cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenții-reclamanți, reiterarea unor situații de fapt, trimiterile la doctrina și jurisprudența în materie, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Totodată, se constată că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc considerații cu privire la modalitatea în care instanța de apel a justificat întinderea despăgubirilor acordate cu titlu de daune materiale și morale, ci aprecieri generale legate de impactul pe care l-a avut accidentul rutier asupra recurenților și de finalitatea pe care trebuie să o aibă compensațiile morale în asemenea cazuri.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced, constatând că recurenții-reclamanți nu s-au conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1527 A din 10 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2022.