ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 967/2022

Ședința publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 24 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta D. S.A. și pe intervenientul-forțat E., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata:

- sumei de 76.000 euro, cu titlu de daune morale și a sumei de 148 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamanta A.;

- sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale și a sumei de 148 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamanta B.;

- sumei de 98.000 euro, cu titlu de daune morale și a sumei de 947,54 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamantul C..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.349, art. 1.357, art. 1.381, art. 1.385 și Legea nr. 132/2017.

Prin sentința civilă nr. 3179 din 31 octombrie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis, în parte, acțiunea și a obligat-o pe pârâta să plătească: suma de 30.000 RON, reprezentând daune morale și suma de 148 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamanta A.; suma de 3.500 RON, reprezentând daune morale și suma de 148 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamanta B.; suma de 35.000 RON, reprezentând daune morale și suma de 947,54 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamantul C.; a obligat-o pe pârâtă la plata către stat a sumei de 2.499,87 RON, reprezentând taxa judiciară pentru care reclamanții au fost scutiți ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar, raportată la valoarea pretențiilor admise.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 176/A din 3 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a obligat-o pe pârâtă la plata, cu titlu de daune morale, a sumei de 50.000 RON, către reclamanta A., a sumei de 7.500 RON, către reclamanta B. și a sumei de 75.000 RON, către reclamantul C.; a obligat-o pe pârâtă la plata către stat a sumei de 5.219,31 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar, raportată la valoarea pretențiilor admise; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la cuantumul despăgubirilor pentru daune materiale; a obligat-o pe intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 142,5 RON; a respins cererea celorlalți apelanți-reclamanți privind obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru datorată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanții C. și A. au declarat recurs prin care au solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În motivare, recurenții-reclamanți au arătat că au formulat în fața instanței de apel o cerere de ajutor public judiciar, care a fost admisă în parte, în sensul că s-a dispus eșalonarea taxei judiciare de timbru datorată de aceștia, în 10 rate lunare, potrivit încheierii din 23 septembrie 2020.

După evocarea dispozițiilor art. 452 C. proc. civ. și ale art. 44 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, au menționat că dovada efectuării cheltuielilor de judecată rezultă din însăși încheierea prin care s-a dispus eșalonarea plății taxei judiciare de timbru.

Totodată, au arătat că apelul lor a fost admis, iar cheltuielile au fost solicitate în termen.

În aceste condiții, recurenții-reclamanți au subliniat că au fost încălcate dispozițiile art. 44 din O.U.G. nr. 80/2013, care nu impun dovedirea plății taxei judiciare de timbru, ci doar a existenței obligației de plată.

În plus, au arătat că, la data la care instanța de apel a rămas în pronunțare, nu puteau face dovada plății integrale a taxei judiciare de timbru, ci doar a 4 rate din taxa eșalonată.

În drept, au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Administratorul judiciar al intimatei-pârâte a formulat cerere de suspendare a judecății, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014

Prin încheierea din 1 martie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și a cererii de suspendare a judecății.

Numai recurentele-reclamante au depus un punct de vedere la raport prin care au reiterat susținerile din cererea de recurs.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte apreciază că examinarea cerințelor de formă ale cererii de recurs primează față de verificarea incidenței cazului de suspendare reglementat de art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu nulitatea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția instanțelor devolutive.

Prin raportare la aceste considerații, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți critică dispoziția de respingere a cererii de obligare a intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru eșalonată.

Deși s-a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate prin cererea de recurs nu pun în discuție legalitatea dispoziției atacate, ci temeinicia sa.

Astfel, susținând că dovada efectuării cheltuielilor de judecată rezultă din însăși încheierea prin care s-a dispus eșalonarea plății taxei judiciare de timbru, recurenții-reclamanți repun în discuție modul de apreciere a probatoriului. Or, evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția instanțelor devolutive.

De asemenea, pretinsa încălcare a art. 452 C. proc. civ. nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, întrucât acest text de lege face referire la dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată.

Totodată, norma de la art. 44 din O.U.G. nr. 80/2013 invocată prin cererea de recurs este irelevantă în cauză din moment ce acest text de lege nu vizează ajutorul public judiciar, ci facilitățile la plata taxei judiciare de timbru.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți C. și A. împotriva deciziei civile nr. 176/A din 3 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 mai 2022.