ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1668/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 19.04.2021, reclamanții A., B., C., D. și E. au chemat în judecată pârâta F. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, în contradictoriu cu intervenientul forțat G., să oblige pârâta să achite reclamantului A. suma de 150.000 euro, cu titlu de daune morale, reclamantei B. suma de 150.000 euro, reprezentând daune morale, reclamantului C. sumele de 5.000 euro, cu titlu de daune materiale și de 100.000 euro, reprezentând daune morale, reclamantei D. suma de 30.000 euro, cu titlu de daune morale și reclamantei E. suma de 30.000 euro, reprezentând daune morale, sume în echivalentul în RON la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, precum și actualizarea sumelor cu dobânda de referință B.N.R. de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la momentul plătii integrale și efective.

Prin sentința civilă nr. 1402/2022 din 27.05.2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului H. suma de 40.000 euro, reprezentând daune morale, reclamantei B. suma de 30.000 euro, cu titlu de daune morale, reclamantului C. sumele de 23.315 RON, cu titlu de daune materiale, și de 30.000 euro, reprezentând daune morale, reclamantelor D. și E. suma de 10.000 euro fiecare, cu titlu de daune morale, în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective; în rest, a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile, toate părțile au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1934/A/13.12.2023, Curtea de București, secția a VI-a civilă a respins apelul reclamanților și a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamanții A. și B. a sumei de 20.000 euro fiecare, către reclamantul C. a sumei de 15.000 euro, către D. și E. a sumei de 5.000 euro fiecare, în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plății efective; a menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanții au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, au susținut că instanța de apel a încălcat art. 1.385 alin. (1) C. proc. civ., raportat la caracterul pur subiectiv al deciziei pronunțate, ceea ce le-a încălcat dreptul la un proces echitabil.

Recurenții au subliniat că, în materia despăgubirilor nepatrimoniale acordate terțelor persoane prejudiciate prin accidente rutiere, respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului suferit impune o analiză detaliată a încălcării drepturilor nepatrimoniale suferite de victime; în acest sens, pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere o serie de criterii obiective care se referă pe de o parte la cadrul legal aplicabil și pe de altă parte, la vătămarea concretă suferită. În acest sens, consideră că prin hotărârea recurată s-a încălcat acest criteriu obiectiv, ce ar fi trebuit să primeze în analiza făcută, decizia fiind una pur subiectivă, fapt ce rezultă neechivoc din motivarea acesteia. Or, în condițiile în care subiectivismul judecătorului a reprezentat principalul filtru prin care a fost evaluată suferința reclamanților, iar această abordare a condus la o soluție arbitrară, care nu reflectă în mod adecvat prejudiciul real suferit, consideră că despăgubirea acordată este insuficientă, inechitabilă și neproporțională cu gravitatea prejudiciului.

În continuare, au evidențiat că instanța de apel nu a analizat în mod efectiv trauma emoțională pe care au suferit-o, concentrându-se în schimb mai mult ca despăgubirile să nu fie împovărătoare pentru pârâtă.

Recurenții au invocat și încălcarea prevederilor art. 1.350 C. civ., art. 11 alin. (1) și art. 6 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 132/2017, argumentând că instanța de apel nu s-a raportat la dispozițiile legii speciale, care primează în astfel de cauze, ci s-a raportat la dispozițiile de ordin general inaplicabile. De asemenea, au subliniat că despăgubirile stabilite de instanță nu respectă limitele minime impuse de legislația națională și europeană, ceea ce demonstrează existența unei încălcări vădite a regulilor de drept în materie civilă aplicabile cauzei.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar conform art. 27 din același Cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speță, reclamanții au învestit Tribunalul București, secția a VI-a civilă la 19.04.2021 cu o cerere în materia asigurărilor.

Având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, în speță sunt incidente dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin acest act normativ, potrivit cărora "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în cererile în materia asigurărilor".

Întrucât, obiectul recursului îl constituie o decizie pronunțată în apel, în cadrul unei cereri în materia asigurărilor, Înalta Curte constată că decizia atacată era definitivă încă de la pronunțare, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Prin urmare, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cererea recurentului referitoare la sesizarea Curții Constituționale a fost înaintată instanței după terminarea ședinței de judecată, astfel că nu mai poate fi luată în considerare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții B., C., D., E. și A. împotriva deciziei civile nr. 1934/A/13.12.2023, pronunțată de Curtea de București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă F. S.A. și intimatul-intervenient forțat G..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2024.