ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1417/2023

Ședința publică din data de 7 iunie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 31.10.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. și pe intervenientul forțat C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata: sumei de 4.748,21 RON reprezentând daune materiale; sumei de 60.000 euro reprezentând daune morale; cheltuieli de judecată.

In drept cererea a fost întemeiată pe art. 194 C. proc. civ., Norma CSA nr. 23/2014, Legea nr. 132/2017.

Ulterior, reclamantul a formulat cerere modificatoare, prin care a solicitat admiterea cererii modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin suplimentarea daunelor materiale, astfel cum sunt menționate in cererea introductiva, cu suma de 24.077,09 euro, echivalent in RON la data plații.

Prin sentința civilă nr. 2772 din 2 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis în parte cererea modificată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul C., și s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 860 RON, reprezentând prejudiciu material și suma de 10.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR din data plații, reprezentând daune morale.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la plata sumelor de 116.947,44 RON, cu titlu de daune materiale și 60.000 euro, cu titlul de daune morale; cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 175A/2022 din 2 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de apelantul A., împotriva sentinței civile nr. 2772 din 2 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații B. S.A. și C..

A fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că: a fost obligată pârâta să plătească reclamantului și următoarele sume: 3.888,21 RON și 2.412,90 euro în echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune materiale; 10.000 euro, în echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a fost obligată intimata la plata către apelant a sumei de 1.384,25 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.A. prin D. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 175A/2022 din 2 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prealabil, recurenta-pârâtă a solicitat suspendarea judecății prezentei cauze în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a însolvenței și de insolvență, având în vedere că prin sentința civilă nr. 507 din 9 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă s-a dispus deschiderea procedurii însolventei societății B. S.A., astfel cum rezulta din certificatul de grefa anexat cererii de recurs.

Recurenta-pârâtă B. S.A. prin D. se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

In argumentarea cererii de recurs, pârâta susține, în esență, că un prim aspect de nelegalitate al hotărârii atacate constă în faptul că instanța de judecată nu a avut în vedere prevederile art. 50 alin. (1) din Norma ASF 23/2014, text legal pe care îl redă.

În ceea ce privește cheltuielile vizând transportul cu ambulanța, apreciază că această cheltuială pe lângă faptul că este o cheltuială voluptorie, întrucât tratamentul se putea efectua și în Bulgaria, nu este acoperită de polița RCA conform art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014.

În privința veniturilor nerealizate, consideră că instanța de apel nu s-a raportat la înscrisurile medicale, acordând în mod nejustificat aceste venituri pentru o perioadă de circa trei luni de zile, fără a avea în vedere certificatul medico-legal și concediul medical.

Totodată, mai arată recurenta, instanța de apel, în lipsa contractului de muncă - ca dovadă a angajării la data accidentului -, trebuia să aibă în vedere salariul minim pe economie la acea dată.

Mai mult decât atât, în opinia sa, instanța trebuia să aibă în vedere și indemnizația de concediu medical, care trebuia scăzută din venituri nerealizate, având în vedere faptul că a apreciat că persoana vătămată era angajată cu contract de muncă așa cum prevede legea.

Solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre o nouă judecată în care instanța de apel să aibă în vedere argumentele pârâtei privind daunele materiale.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de prevederile Legii nr. 310/2018, și excepția nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea de suspendare formulată de recurenta-pârâtă în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, intimatul-reclamant a solicitat, în esență, respingerea acesteia, motivat de împrejurarea că dispozițiile în baza cărora recurenta solicită suspendarea judecății fac referire la acțiunile judiciare ce au ca obiect realizarea creanțelor creditorilor, or, prezenta cauză are ca obiect verificarea legalității unei hotărâri.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în principiu.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2022 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. niciuna dintre părți nu a înțeles să utilizeze de acest drept.

Prin încheierea din 22 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-civilă a respins excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, invocate prin întâmpinare de intimatul-reclamant; totodată, a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, formulată de recurenta-pârâtă și a admis, în principiu, recursul acordând termen la data de 24 mai 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii (pct. 6), respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (pct. 8).

Din verificarea memoriului de recurs, instanța supremă constată că recurenta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pur formal, neaducându-se nicio critică sub acest aspect.

În ceea ce privește incidența cazului de casare prevăzut la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., susținerea recurentei în sensul că instanța nu a avut în vedere prevederile art. 50 alin. (1) din Norma ASF 23/2014 constituie o simplă afirmație contrazisă de motivarea hotărârii recurate.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a dat eficiență juridică dispozițiilor legale menționate, făcând o corectă aplicare a acestora, iar în considerentele hotărârii se regăsesc prezentate argumentele care au format convingerea instanței de prim control judiciar în sensul soluției pronunțate.

Așadar, în condițiile în care considerentele deciziei atacate relevă analiza acestor dispoziții legale, critica este nefondată.

Prin formularea criticilor referitoare la cheltuielile vizând transportul cu ambulanța (în opinia recurentei, cheltuieli voluptorii care nu sunt acoperite de polița RCA, conform art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014); la faptul că, în privința veniturilor nerealizate, instanța de apel nu s-a raportat la înscrisurile medicale; că, în lipsa contractului de muncă, instanța trebuia să aibă în vedere salariul minim pe economie la acea dată; că instanța trebuia să aibă în vedere și indemnizația de concediu medical, care trebuia scăzută din venituri nerealizate, autoarea căii de atac tinde la reanalizarea probelor administrate, la restabilirea situației de fapt și, implicit, a fondului pricinii în faza procesuală a recursului, fapt nepermis în reglementarea actuală a căii extraordinare de atac.

În referire la cheltuielile prezentând costul transportului cu ambulanța din Veliko - Tîrnovo în București (spitalul Bagdasar Arseni) în sumă de 3.550 RON, instanța de apel a constatat că, potrivit art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, cheltuielile cu transportul persoanei accidentate se includ în categoria despăgubirilor datorate de asigurător, precum și că, prin raportare la situația medicală a apelantului la data accidentului, potrivit fișei epicriză întocmită de Spitalul districtual din Veliko Tîrnovo, transportul într-un spital din România nu se putea face decât cu ambulanța.

Totodată, instanța de apel, prin raportare la înscrisurile dosarului și probatoriul administrat, a reținut că apelantul a realizat venituri în Irlanda, precum și faptul că accidentul a generat o incapacitate temporară de muncă de 3 luni, stabilind o despăgubire pentru veniturile nerealizate la suma de 2.412,90 euro.

Înalta Curte constată că, deși recurenta formulează motive de nelegalitate privind decizia atacată, criticile ce aduc în dezbatere art. 50 alin. (1) din Norma ASF 23/2014 privesc o chestiune de probatoriu și de stabilire a situației de fapt, autoarea căii de atac făcând referire la înscrisurile medicale și la transportul reclamantului cu ambulanța.

Este de observat că, în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o evaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

Simpla nemulțumire a părții față de cuantumul despăgubirii acordate de către instanța de apel nu este suficientă pentru casarea hotărârii, legiuitorul impunând părții nemulțumite obligația de a-și fundamenta nemulțumirea și de a expune instanței de recurs numai aspectele de nelegalitate a deciziei atacate, încadrate în cel puțin unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Prin urmare, nefiind vorba de o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, criticile recurentei nu pot constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

Motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Înalta Curte constată că referirile recurentei la modul de stabilire a cuantumului daunelor acordate sunt nefondate, iar verificarea considerentelor hotărârii atacate relevă argumentele care au format convingerea instanței în sensul admiterii apelului reclamantului, acestea justificând soluția pronunțată și răspunzând lămuritor susținerilor părților.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. prin D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. PRIN D. împotriva deciziei civile nr. 175A/2022 din 2 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2023.