ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1379/2024

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13 septembrie 2021 pe rolul Tribunalului Călărași sub număr de dosar x/2021, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1350 din C. civ., art. 8 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din data de 16.06.2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu B. S.RL. obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 229.973,50 RON reprezentând diferența de preț dintre prețul mediu plătit de reclamantă pentru marfa de același tip achiziționată de pe piață și prețul convenit prin contract, ca urmare a nerespectării obligației contractuale de livrare a mărfii asumată de pârâtă prin contract; obligarea pârâtei la plata sumei de 213.652,80 RON, reprezentând daune-interese în cuantum de 20% din valoarea mărfii nelivrate; obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 462 din 26 mai 2023, Tribunalul Călărași, secția Civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 213.652,80 RON, reprezentând daune-interese în cuantum de 20% din valoarea mărfii nelivrate; a respins cererea de obligare a pârâtei la plata diferenței de preț dintre prețul mediu plătit de reclamantă pentru marfa de același tip achiziționată de pe piață și prețul convenit prin contract; a respins cererea reconvențională.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.A. a formulat apel, solicitând admiterea căii de atac, cu consecința modificării în parte a sentinței, în sensul admiterii în integralitate a cererii de chemare în judecată, și obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1811/A din 21 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A., împotriva sentinței civile nr. 462 din 26 mai 2023 pronunțate de Tribunalul Călărași, secția Civilă, în dosarul nr. x/2021 având ca obiect acțiune în daune contractuale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost admisă și cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 229.973,50 RON reprezentând diferență de preț.

Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1811/A din 21 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În argumentarea cererii, a susținut, în esență, că instanța de apel în mod greșit a interpretat caracterul cert al prejudiciul pretins de către apelantă, pronunțând o soluție de admitere a apelului și dispunând admiterea capătului de cerere prin care societatea A. S.A. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 229.973,50 RON.

Astfel, aplicând în mod greșit normele de drept material, instanța de apel a reținut că prejudiciul calculat de către intimata-apelantă ar fi unul cert, în ciuda faptului aceasta prezintă drept dovezi ale calculului sumei prejudiciului, (și) contracte de vânzare-cumpărare încheiate în afara duratei de referință.

De asemenea, lipsa unui preț mediu stabilit de părți prin contract face ca acest calcul al intimatei să fie unul incert, în lipsa unui raport de expertiză care să valideze un asemenea calcul.

În opinia recurentei, instanța de apel, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, putea invoca din oficiu necesitatea probei cu expertiza judiciară, conform tezei finale a art. 478 alin. (2) C. proc. civ.. Așadar, instanța de apel, în baza rolului său activ și în baza principiului aflării adevărului, având în vedere faptul că în apel se desfășoară o nouă judecată ce privește fondul apelat (situație de fapt și de drept apelată), este abilitată de legiuitor cu posibilitatea de a administra orice probe noi pe care le consideră necesare soluționării apelului.

Or, în cauză, instanța s-a limitat a aprecia (contrazicând doar hotărârea instanței de fond) că înscrisurile depuse de către apelantă în susținerea cererii sale de apel sunt suficiente în sine, fără a dispune a fi validate printr-o expertiză judiciară.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate.

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1811/A din 21 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va fi anulat ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiași articol stabilește că această cerință legală extrinsecă cererii de recurs este prevăzută sub sancțiunea nulității, nulitate necondiționată de existența vreunei vătămări, conform art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de către instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanța, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Se constată că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat, iar recurenta nu s-a conformat obligației ce-i revenea, deși prin adresa comunicată acesteia la 30 ianuarie 2024, conform procesului-verbal de înmânare, i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 2952,24 RON, sub sancțiunea anulării cererii.

De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării.

Este de amintit că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal sesizată.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de lege.

Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a da eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și să anuleze, ca netimbrată, cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1811/A din 21 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Cu privire la solicitarea intimatei A. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată, câtă vreme aceasta nu a făcut dovada pretențiilor sale, în sensul art. 452 C. proc. civ., instanța de judecată nu va putea acorda cheltuieli de judecată fără documente justificative, motiv pentru care, în lipsa înscrisurilor care să ateste faptul că s-au efectuat astfel de cheltuieli, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea intimatei A. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocaților, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite (Cauza Croitoru contra României, Hotărârea din 9 noiembrie 2004, Cauza Iacob contra României, Hotărârea din 3 februarie 2005).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrată cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1811/A din 21 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă A. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2024.