ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2540/2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2540/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 5 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1270 alin. (1), art. 1516 alin. (1), art. 1548, art. 1549 alin. (1), art. 1554 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 77 din data de 24 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta, societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta, societatea B. S.R.L., și în consecință s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.06.2020, pârâta fiind obligată la plata sumei de 241.437,6 RON, reprezentând 30% din valoarea mărfii nelivrate, precum și a sumei de 5.933 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 107 din 4 mai 2023, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a admis apelul pârâtei și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 162.000 RON, în loc de 241.437,6 RON, cu titlu de daune interese. Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-reclamantă a susținut că soluția instanței de apel de reducere a daunelor-interese a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Printr-o primă critică s-a arătat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. raportat la art. 255 alin. (1) și art. 258 din același cod, având în vedere că martorul audiat în fața primei instanțe este salariatul pârâtei B. S.R.L., având interese la această societate.

De asemenea, a menționat recurenta-reclamantă că nu a criticat acest aspect printr-o cerere de apel, întrucât prima instanța a reținut că depoziția martorului C. are o valoare probatorie scăzută.

O altă critică vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1672 și art. 1685 C. civ. în ceea ce privește obligația vânzătorului de predare a bunului, precizând că pârâta trebuia să aibă o atitudine activă și să anunțe cumpărătoarea reclamantă că marfa era pregătită de predare, sens în care a evocat clauza contractuală prevăzută la art. 3.2.1 din cadrul secțiunii ce viza Prețul și modalitatea de plată.

A arătat recurenta că instanța de apel a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile privind invocarea excepției de neexecutare a contractului, însă numai în raport de 40% din cantitatea ce se impunea a fi ridicată și că din clauzele contractuale nu reieșea obligația vânzătorului de notificare a cumpărătorului cu privire la disponibilitatea de predare a mărfii.

A adăugat titulara memorului de recurs că obligația de predare a mărfii era în sarcina vânzătorului, respectiv a intimatei B. S.R.L., iar mai apoi după predare transportul era în sarcina cumpărătorului, respectiv a societății A. S.R.L.

Astfel, din cauza refuzului intimaților de a-și îndeplini obligația de predare a cantității de porumb, recurenta-reclamantă s-a aflat în imposibilitatea executării altor contracte în care avea calitate de vânzător, fiind nevoită să achiziționeze aceeași cantitate de la alți producători, însă la prețuri mai mari.

Susține autoarea cererii de recurs că intimata-pârâtă a fost contactată telefonic în repetate rânduri, fiind notificată și în scris să livreze cantitatea de porumb contractată, iar prin notificarea nr. x din 16.09.2020 pârâta a invocat încetarea contractului prin raportare la dispozițiile art. 8.3 din convenția părților.

Subsumat acestui motiv de casare a invocat recurenta-reclamantă și încălcarea dispozițiilor art. 1522 C. civ., susținând că pârâta nu a pus în întârziere reclamanta cu privire la executarea obligației de preluare a bunului, nefiind probată cu niciun înscris această afirmație. Aserțiunea intimatei-pârâte din cuprinsul notificării nr. x/16.09.2020, în sensul reducerii proporționale a contractului în limita a 40% neputând fi interpretată informare cu privire la ridicarea mărfii.

Totodată, s-a criticat și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1270, 1516, 1530, 1538 și art. 1548 C. civ., recurenta-reclamantă precizând că pretențiile deduse judecății au la bază clauza penală prevăzută la art. V din contract, prin care au fost determinate daunele-interese datorate de intimată în cazul nelivrării mărfii la termen.

Întrucât obiectul contractului încheiat între părți constă în obligația pârâtei de a da bunuri fungibile, reclamanta are posibilitatea solicitării și acordării daunelor-interese stabilite prin clauza penală, iar neexecutarea în totalitate a îndatoririlor asumate prin convenție echivalează, implicit, cu nerespectarea termenelor convenite, cu consecința nașterii dreptului reclamantei de a solicita aplicarea daunelor-interese la valoarea totală a mărfii nelivrate la scadență.

În final recurenta-reclamantă arată că, contrar deciziei recurate, în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru atragerea răspunderii contractuale a pârâtei B. S.R.L.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 07 iulie 2023.

La 26 iulie 2023 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. S.R.L., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare înregistrată la dosar în data de 14 septembrie 2023, prin care a reluat aspectele de fapt ale litigiului, apreciind că sunt îndeplinite toate condițiile pentru atragerea răspunderii contractuale a pârâtei.

Prin rezoluția din 7 septembrie 2023 a fost stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la 5 decembrie 2023 cu citarea părților în ședință publică.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.. raportat la art. 483 alin. (3) din același cod, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că instanța de recurs are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Recursul fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege.

Înalta Curte constată că, deși prin cererea de recurs a fost criticată decizia instanței de apel din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu a formulat critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare reglementate expres și limitativ de art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă.

Astfel, sesizată cu acțiunea în daune contractuale, prima instanță, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, a admis acțiunea reclamantei, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare nr. x/19.06.2020, încheiat între reclamantă și pârâtă și a obligat pârâta la plata daunelor-interese solicitate ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale.

Prin decizia recurată, instanța de apel, admițând apelul pârâtei, a constatat că răspunderea contractuală a acesteia operează numai în ceea ce privește prejudiciul produs intimatei-reclamante prin neexecutarea obligației de predare a cantității de porumb aferente procentului de 60% din totalul cantității în legătură cu care părțile au contractat.

Prin urmare, raportat la dispozițiile art. V din contract care stipulau în mod expres faptul că, în ceea ce îl privește pe cumpărător, acesta "are dreptul să pretindă 30% din valoarea mărfii nelivrate cu titlu de daune-interese", instanța de apel, analizând clauzele contractuale și probele administrate în cauză a obligat pârâta să plătească reclamantei doar suma corespunzătoare acestui procent ca urmare a neexecutării propriei obligații.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă a criticat soluția instanței de apel cu privire la reducerea daunelor-interese pretinse prin acțiunea dedusă judecății.

Printr-o primă critică s-a arătat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.. raportat la art. 255 alin. (1) și art. 258 din același cod, având în vedere că martorul audiat în fața primei instanțe era salariatul pârâtei B. S.R.L., având interese la această societate.

De asemenea, a menționat recurenta-reclamantă că nu a criticat acest aspect printr-o cerere de apel, întrucât prima instanță a reținut că depoziția martorului C. are o valoare probatorie scăzută.

În privința acestei critici, care ar putea fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se evocă încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii atacate, din verificarea deciziei recurate, Înalta Curte observă că acest motiv de casare a fost invocat omisso medio, deoarece aceste aspecte nu au fost criticate prin exercitarea apelului.

Potrivit art. 488 alin. (2) Cod procedură civilă, motivele de nelegalitate prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Prin urmare, în conformitate cu textul legal enunțat, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale și trebuie să vizeze unul dintre motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar calea extraordinară de atac poate fi exercitată numai pentru motive și apărări ce au făcut analiza instanței anterioare.

Aceasta este una dintre aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici valorificate în apel. Numai în acest mod se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece, în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu o cale extraordinară de atac.

Fiind susținute pentru prima dată în calea extraordinară de atac, deși ele puteau fi sesizate în controlul de fond realizat prin mijlocirea apelului, sancțiunea prefigurată de lege este aceea că, potrivit art. 488 alin. (2) Cod procedură civilă, ele nu pot fi primite de instanța care judecă recursul.

Prin urmare, sunt întemeiate apărările formulate prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă B. S.R.L., aceste critici urmând a fi înlăturate din cadrul examenului de legalitate a deciziei recurate.

În continuare, titulara memoriului de recurs a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1672 și art. 1685 C. civ. în ceea ce privește obligația vânzătorului de predare a bunului, făcând trimitere totodată la clauza din contract prevăzută la art. 3.2.1 din cadrul secțiunii ce viza Prețul și modalitatea de plată.

Înalta Curte, observă că, în dezvoltarea acestei critici referitoare la condițiile invocării excepției de neexecutare, recurenta-reclamantă face trimiteri la situația de fapt în ceea ce privește îndeplinirea obligației de predare a bunurilor imputată pârâtei vânzătoare, prin motivele invocate urmărind, în realitate, reanalizarea situației de fapt cu privire la asumarea și executarea obligațiilor contractuale.

Or, stabilirea situației de fapt intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive, în urma evaluării probelor administrate în cauză în legătură cu executarea contractului din litigiu în baza căruia părțile s-au obligat la vânzarea-cumpărarea unei cantități de cereale.

Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalității hotărârii recurate, neputând fi repusă în discuție evaluarea probelor administrate în cauză.

Prin memoriul de recurs s-a mai invocat de către recurentă și încălcarea dispozițiilor art. 1522 C. civ., afirmând că pârâta nu a pus în întârziere reclamanta cu privire la executarea obligației de preluare a bunului, deoarece susținerea intimatei-pârâte din cuprinsul notificării nr. x/16.09.2020, în sensul de a se reduce proporțional contractul în limita a 40% nu poate fi interpretată informare cu privire la ridicarea mărfii.

Cu privire la acest motiv de casare, Înalta Curte observă că, deși se invocă încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor de drept material, criticile formulate au caracter formal și general și nu se referă la modul concret în care au fost încălcate sau aplicate greșit aceste norme legale prin decizia atacată. Acestea reprezintă reiterarea situației de fapt pe care s-au întemeiat soluțiile instanțelor de fond, vizând derularea raporturilor contractuale cu privire la punerea în întârziere a executării obligației de preluare a bunului, fără a se preciza în ce constau greșelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente.

Prin urmare, indicarea formală a unor dispoziții de drept material pretins încălcate, fără a se raporta la argumentele reținute de instanța de apel prin decizia recurată, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu referire la motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 din același cod.

Totodată, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1270, 1516, 1530, 1538 și art. 1548 C. civ., precizând că pretențiile deduse judecății se fundamentează pe clauza penală prevăzută la art. V din contract, prin care au fost determinate daunele-interese datorate de intimată în cazul nelivrării mărfii la termenul convenit.

În dezvoltarea acestei critici sunt reluate aspectele de fapt privind derularea raporturilor contractuale dintre părți și obligația de plată a daunelor interese în cazul nelivrării la termen a mărfii, precum și aspecte teoretice referitoare la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia recurată au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material.

Prin aspectele invocate recurenta-reclamantă nu demonstrează în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele instanței în fundamentarea acesteia.

Deși se invocă încălcarea normelor de drept material, recurenta repune în discuție situația de fapt reținută de către instanța de apel cu privire la aprecierea cuantumului daunelor-interese solicitate de reclamantă, prin raportare la clauza penală prevăzută la art. V din contract, care vizează neexecutarea obligațiilor contractuale, constând în livrarea cantității de porumb la care pârâta s-a obligat, aceste aspecte tinzând la reaprecierea probelor și la stabilirea unei alte situații de fapt.

Prin criticile invocate în susținerea recursului, se tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la reinterpretarea probatoriului, care să conducă la admiterea în integralitate a capătului de cerere având ca obiect daune-interese, chestiuni asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat deja și care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate a hotărârii atacate și nu de netemeinicie.

Înalta Curte reamintește că stabilirea situației de fapt și verificarea modului de interpretare a probelor situează analiza criticilor în sfera controlului de netemeinicie și nu în aceea a controlului de nelegalitate reglementat expres și limitativ prin dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința că examinarea deciziei, din această perspectivă este exclusă în calea de atac a recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă, în condițiile în care din cuprinsul susținerilor recurentei-reclamante nu pot fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalității deciziei recurate.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac, deoarece întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs, iar nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată, la analizarea probelor, precum și la reluarea situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 Cod procedură civilă și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul reclamantei A. S.R.L. declarat împotriva deciziei nr. 107 din 4 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L., privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, respectiv factura fiscală nr. x din 26.06.2023 și extras de cont emis de D., aflate la dosar.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului, urmează să fie admisă cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. în sensul obligării recurentei-reclamante A. S.R.L. la plata sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 107 din 4 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamanta A. S.R.L. să plătească intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2023.