ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 896/2024

Ședința publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 15 decembrie 2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat obligarea acestora în solidar la plata sumei de 517.689,98 RON, reprezentând penalități contractuale de întârziere restante aferente obligațiilor neexecutate potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. x/01.10.2018, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 59/Fciv/2023 din 1 martie 2023, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei C. și a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C..

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta A. S.R.L., considerând-o netemeinică și nelegală.

Prin decizia civilă nr. 240/2023 din 27 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 59/Fciv/2023 din 1 martie 2023 a Tribunalului Brăila, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții B. și C. și a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 517.689,98 RON, precum și la plata sumei de 13.172,90 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru în primă instanță și apel.

Împotriva acestei decizii, pârâții B. și C. au declarat recurs principal, iar reclamantă A. S.R.L. a formulat recursul incident.

Recursul principal declarat de pârâții B. și C.:

Prin recursul formulat, pârâții B. și C. au solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Galați.

În argumentarea memoriului de recurs, pârâții B. și C. susțin că soluția de admitere a apelului reclamantei este nelegală, întrucât instanța de apel a stabilit că prima instanță, în mod nelegal a dedus că pârâții au solicitat aplicarea prevederilor art. 1541 C. civ., apreciind că folosirea sintagmei "diminuarea creanței" a fost suficientă pentru a atrage incidența textului de lege, deși nu ar fi fost invocat prin întâmpinare.

Totodată, se susține și că, instanța de apel a constatat faptul că prima instanță nu a pus în discuția contradictorie a părților calificarea solicitării pârâților de diminuare a penalităților, fapt ce reprezintă o conduită contrară principiului contradictorialității, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 22 C. proc. civ.

Într-adevăr, după ce tribunalul a calificat apărările pârâților ca fiind o cerere de diminuare a penalităților acestea trebuiau puse în dezbaterea părților în condiții de contradictorialitate, fapt care nu s-a întâmplat, astfel că, în mod corect instanța de apel a stabilit că nu au fost respectate prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. și a admis apelul, dar în mod nelegal a stabilit că instanța de fond nu avea de ce să analizeze incidența art. 1541 C. civ., atâta vreme cât, dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. permit acest lucru.

De asemenea, se arată că la momentul încheierii contractului de vânzare, deși aveau cunoștință de cuantumul procentual al penalităților, pârâții nu au putut prevedea o întindere a prejudiciului de o asemenea întindere. Așa cum rezultă din raportul privind cauzele care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei D. S.R.L., întocmit de administratorul judiciar în cadrul procedurii de insolvență, cauzele principale care au dus la apariția insolvenței reprezintă neîncasarea creanțelor de la clienții proprii; acumularea de datorii către diverși parteneri, datorii care au generat majorări și penalități de întârziere; contextul nefavorabil specific activității desfășurate de societate - secetă pedologică prelungită (în perioada 2018-2020 fiind afectată în special zona Topolog - Casimcea, unde societatea debitoare își desfășura activitatea).

În acest context, se arată faptul că, la momentul semnării contractului, pârâții nu au luat în considerare o perioadă de peste 3 ani de zile în care culturile să fie afectate de secetă extremă care să îi aducă în incapacitatea vădită de plată a datoriilor trecute de scadență, recurenții luând în calcul doar posibilitatea unui perioade mai scurte de timp în care culturile agricole să fie afectate de condițiile meteorologice, raportându-se evident la istoricul acestor perioade de secetă.

Având în vedere aceste aspecte, se apreciază că disproporția este vădit exagerată, iar potrivit art. 1541 alin. (1) C. civ. se constată îndeplinită condiția necesară pentru a se putea proceda la reducerea acesteia.

Această concluzie este în concordanță cu prevederile cuprinse în cadrul art. 1533 C. civ. cu denumirea marginală - previzibilitatea prejudiciului și care evidențiază faptul că debitorul răspunde numai pentru prejudiciile pe care le-a prevăzut sau pe care putea să le prevadă ca urmare a neexecutării la momentul încheierii contractului, afară de cazul în care neexecutarea este intenționată ori se datorează culpei grave a acestuia. Chiar și în acest din urmă caz, daunele-interese nu cuprind decât ceea ce este consecința directă și necesară a neexecutării obligației.

Pentru aceste considerente, recurenții-pârâți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L.:

Recursul reclamantei vizează considerentele deciziei atacate, prin care s-a respins motivul de apel privitor la încălcarea art. 22 alin. (6) C. proc. civ., context în care solicită admiterea recursului incident, înlăturarea considerentelor care o prejudiciază, cu înlocuirea cu propriile considerente din care să rezulte temeinicia respectivului motiv de apel, menținând soluția cuprinsă în dispozitiv.

Înalta Curte a luat în examinare, în conformitate cu prevederile art. 248 raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului principal declarat de pârâții B. și C., pe care o constată întemeiată și pe care o va admite în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, partea care a exercitat calea de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situației de fapt.

De asemenea, trebuie subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurenților cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Astfel, prezentul recurs a fost formulat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care impune casarea hotărârii când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a nomelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1541 din C. civ.

În acest context, se reține că instanța de apel nu a făcut nicio analiză a condițiilor art. 1541 din C. civ., întrucât a constatat că prima instanță a invocat din oficiu, fără să aibă această prerogativă, acest text de lege, cu toate că pârâții nu au solicitat reducerea clauzei penale, sens în care, instanța de apel a constatat că, în lipsa unei asemenea solicitări, prima instanță ar fi trebuit să se raporteze la art. 1538 C. civ.

Astfel, o analiză a art. 1541 C. civ. ar impune o reapreciere a situației de fapt, mai concret a aspectelor de fapt care ar putea argumenta aplicarea uneia dintre cele două ipoteze ale art. 1541 C. civ.

Prin urmare, deși recursul a fost formulat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anume ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a nomelor de drept material, prin memoriul de recurs nu este precizat niciun text de lege care ar fi fost încălcat sau aplicat greșit de către instanța de apel, ci este criticată modalitatea în care instanța nu a observat previzibilitatea prejudiciului, aspect ce reprezintă o problemă de fapt și nu vizează nelegalitate hotărârii atacate.

Așadar, din analiza motivelor expuse de recurenți nu se pot desprinde greșelile identificate și imputate instanței de apel și nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speță, nu se poate considera că afirmațiile recurenților din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Criticile expuse de recurenți nu pot fi încadrate și analizate prin prisma dispozițiilor care conțin o enumerare expresă și limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziții speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Așadar, criticile formulate nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenții-pârâți B. și C. nu s-au conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului principal și va anula recursul declarat de recurenții-pârâți B. și C. împotriva deciziei civile nr. 240/2023 din 27 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Înalta Curte, examinând efectele admiterii nulității recursului principal asupra recursului incident, constată că recursul incident declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. a rămas fără efect.

Conform art. 472 alin. (2) C. proc. civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ., "dacă apelantul își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident rămâne fără efect".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata că recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 240/2023 din 27 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului principal.

Anulează recursul declarat de recurenții-pârâți B. și C. împotriva deciziei civile nr. 240/2023 din 27 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Constată ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva aceleiași decizi.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2024.