ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1450/2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la 28 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței să dispună constatarea rezoluțiunii unilaterale a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 29.01.2020; declararea rezoluțiunii judiciare a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 25.06.2020 și a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 25.06.2020; plata penalităților în conformitate cu art. 6.4. din Contracte în cuantum de 2.219.379,64 RON, reprezentând: 218.067,84 RON conform Facturii fiscale nr. x/18.09.2020, 1.087.995 RON conform Facturii fiscale nr. x/30.09.2020 și 913.316,80 RON conform Facturii fiscale nr. x/30.09.2020; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350 C. civ., art. 1516 C. civ. art. 1549 C. civ., art. 1550 C. civ.

Pârâta B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 112.215,00 RON, cu titlu de despăgubiri aferente cheltuielilor de depozitare a produselor agricole, precum și obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 328.800,00 RON, cu titlu de prejudiciu ca urmare a neexecutării culpabile a obligației de plată a bunurilor; cu obligarea reclamantei-pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205, 209 C. proc. civ., art. 1725-1726 C. civ.

Prin sentința nr. 130/Fciv/2021 din 19 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.R.L. și a admis în parte cererea reconvențională, obligând reclamanta-pârâtă A. S.R.L. să plătească pârâtei-reclamante B. S.R.L. suma de 112.215 RON, reprezentând despăgubiri aferente cheltuielilor de depozitare; a respins cererea de obligare a reclamantei pârâte la plata sumei de 328.800 RON cu titlu de prejudiciu.

Împotriva sentinței mai sus menționate, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii în tot a capetelor de cerere formulate, respectiv: constatarea rezoluțiunii unilaterale a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 29.01.2020; declararea rezoluțiunii judiciare a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 25.06.2020 și a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 25.06.2020; plata penalităților în cuantum de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere, aplicate valorii cantității nelivrate, potrivit prevederilor contractuale, precum și plata oricărui prejudiciu suferit, în conformitate cu art. 6.4. din Contracte, în cuantum de 218.067,84 RON; de asemenea a solicitat și plata cheltuielilor de judecată.

Apelanta a invocat următoarele motive de apel: - nerespectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., susținând că instanța de fond nu a expus în considerentele hotărârii motivele pentru care a respins cererea de chemare în judecată și a admis cererea reconvențională; - aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1549 C. civ. privind rezoluțiunea contractelor; - interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1725 C. civ. coroborat cu art. 7 din Contractele de vânzare ce fac obiectul litigiului; - îndeplinirea condițiilor privind răspunderea contractuală și, implicit, a celor privind activarea clauzei penale.

Prin încheierea de ședință din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel Galați a încuviințat proba cu înscrisuri, reținând că acestea au fost indicate în cererea de apel și a dispus decăderea apelantei din dreptul de a propune proba cu expertiza contabilă pentru motivul că, prin cererea de apel, nu a fost indicată această probă. Totodată, a dispus amânarea pronunțării în cauză la data de 24.11.2021, dată la care pronunțarea în cauză a mai fost amânată pentru data de 10.12.2021.

Prin încheierea din 10 decembrie 2021, s-a dispus repunerea cauzei pe rol, sens în care s-a stabilit termen de judecată la data de 19.01.2022, ora 12, cu citarea părților.

La termenul din 19 ianuarie 2022, Curtea a declarat închise dezbaterile, a rămas în pronunțare și a dispus, succesiv, amânarea pronunțării în cauză la data de 27.01.2022 și apoi la data de 28.01.2022.

Prin decizia civilă nr. 32/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de societatea reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 130 din data de 19.05.2021, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2020, pe care a schimbat-o și, în rejudecare, a admis acțiunea formulată de societatea reclamantă A. S.R.L.

A constatat rezoluțiunea unilaterală a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.01.2020 încheiat între societatea reclamantă A. S.R.L. și societatea pârâtă B. S.R.L.

A dispus rezoluțiunea contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/25.06.2020 și nr. y/25.06.2020 încheiate între societatea reclamantă A. S.R.L. și societatea pârâtă B. S.R.L.

A obligat societatea pârâtă B. S.R.L. la plata către societatea reclamantă A. S.R.L. a sumei de 2.219.379,64 RON cu titlu de penalități.

A respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de societatea pârâtă B. S.R.L., pe care a obligat-o la plata către societatea reclamantă A. S.R.L. a sumei de 38.698,19 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru pentru fond și apel).

Împotriva acestei decizii și a încheierii de ședință din 10.11.2021, pârâta B. S.R.L. a declarat, în termen legal, recurs, prin care a solicitat casarea deciziei civile nr. 32/28.01.2022 și a încheierii de ședință din data de 10.11.2021, iar, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ., trimiterea cauzei, spre rejudecare.

În motivare, recurenta a arătat că, în privința deciziei nr. 32/2022, sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., iar, în ce privește încheierea de ședință din 10.11.2021, a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În privința deciziei civile nr. 32/2022, recurenta a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv existența unor motive/considerente contradictorii.

În concret, recurenta a învederat existența unor motive contradictorii referitoare la admiterea primului motiv de apel constând în nemotivarea hotărârii apelate și soluția de respingere a cererii de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Detaliind, recurenta a arătat că instanța de apel nu a ignorat solicitarea B. de trimitere a cauzei spre rejudecare, însă motivarea soluției instanței de apel de respingere a cererii de trimitere a cauzei spre rejudecare și a celei de admitere a apelului pentru nemotivare este evident contradictorie.

Astfel, se arată că, deși Curtea a constatat (la pagina 10, secțiunea 5, paragraful 2) că nu există o motivare adecvată fiindcă prima instanță a preluat în foarte mare parte apărările pârâtei, cu toate acestea, la paragrafele 5 și 7 (de la aceeași pagină/secțiune), Curtea a conchis în sensul că nu se impune trimiterea cauzei în rejudecare la prima instanță, așa cum a invocat intimata, apreciind că argumentele de fapt și de drept expuse de instanța de fond sunt suficiente pentru exercitarea controlului judiciar.

Prin urmare, a arătat că instanța de apel a admis primul motiv de apel și a considerat că hotărârea apelată este nemotivată, indicând în acest sens încălcarea/nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, recurenta arată că, în contextul în care intimata-reclamantă invocase ca motiv principal de apel nemotivarea hotărârii, susținând că nu au fost analizate argumentele sale, B. a solicitat, în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare - punctul 44 din întâmpinarea la apel.

Prin urmare, consideră că, în măsura în care intimatul a solicitat prin întâmpinarea la apel, în condițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța nu are nicio marjă de apreciere în privința oportunității unei asemenea măsuri, aceasta fiind datoare să pronunțe soluția edictată de lege și solicitată de partea interesată.

De altfel, procedând la prezentarea în oglindă a acelorași considerente contradictorii, recurenta conchide în sensul că aceste considerente care explică soluția de admitere a motivului de apel constând în nemotivarea hotărârii apelate și soluția de respingere a cererii de trimitere a cauzei spre rejudecare pentru exact același motiv sunt contradictorii, fiind contrar oricărei logici juridice ca instanța de apel să admită apelul pentru faptul că hotărârea este nemotivată și, în același timp, să respingă cererea de trimitere a cauzei, spre rejudecare, cu argumentarea că aceeași hotărârea este totuși motivată.

În continuare, recurenta a învederat existența unor motive contradictorii referitoare la scadența obligației de livrare a cantității de grâu convenită prin Contractul nr. x

Cu privire la acest aspect, recurenta învederează că, în ceea ce privește Contractul nr. x, a arătat instanțelor de fond că a avut loc o prorogare convențională a termenului de livrare a cantității de grâu rămase, astfel că nu era în întârziere cu privire la această obligație.

Cu toate acestea, arată că, pe de o parte, instanța de apel reține faptul că părțile de comun acord au agreat modificarea scadenței obligației de livrare a restului de grâu de livrat, în cantitate de 558,2 tone, care, potrivit Contractului nr. x, era inițial la data de 31.07.2020, ulterior scadența fiind în mod consensual modificată pentru data de 15.09.2020, iar, pe de altă parte, instanța de apel concluzionează că societatea B. era deja în întârziere față de neexecutarea obligației de a livra cantitatea de 558,82 tone de grâu încă de la data de 31.07.2020.

Recurenta susține că aceste considerente contradictorii ale instanței de apel relevă o incertitudine cu privire la stabilirea situației de fapt și, mai mult decât atât, prezintă relevanță în ceea ce privește legalitatea analizei mecanismului rezoluțiunii contractuale prevăzut de către părți.

Astfel, în accepțiunea recurentei, concluzia instanței de apel potrivit căreia societatea B. era în întârziere cu privire la obligația de livrare a cantității de 558,82 tone de grâu având în vedere scadența contractuală inițială din data de 31.07.2020 potrivit Contractului nr. x, vine în contradicție flagrantă cu reținerea instanței de apel potrivit căreia părțile au convenit modificarea scadenței pentru data de 15.09.2020, inclusiv în ceea ce privește scadența obligației de livrare a cantității de grâu, ceea ce în mod evident invalidează raționamentul instanței de apel potrivit căreia obligația B. de livrare a cantității de grâu era scadentă anterior acestei date și, cu atât mai puțin, nu se poate considera că B. era în întârziere cu privire la o obligație nescadentă.

Pentru o mai bună evidențiere a modalității în care instanța de apel a reținut motive vădit contradictorii, recurenta a evocat considerentele reținute la pagina 6 ultimul paragraf și considerentele contradictorii de la pagina 7, paragrafele 4 și 12.

Recurenta susține, așadar, că, din compararea considerentelor instanței care se referă la același aspect, respectiv termenul de livrare și neexecutarea la termen a obligației de livrare, ne aflăm într-un caz clasic de motivare contradictorie, întrucât, din anumite considerente rezultă necesitatea respingerii acțiunii, iar din alte considerente rezultă necesitatea admiterii acțiunii.

În continuare, recurenta a învederat existența unor motive contradictorii referitoare la caracterul alternativ al remediilor contractuale avute la dispoziție de către intimata-reclamantă.

În concret, recurenta învederează că instanța de apel prezintă considerente contradictorii și în ceea ce privește mecanismul contractual de atragere a răspunderii civile pentru neexecutarea obligației de livrare, respectiv în ceea ce privește formele clauzei penale prevăzute la art. 6.4. din Contracte.

Astfel, arată că, pe de o parte, instanța de apel a reținut că părțile au prevăzut o clauză penală în contract, cu mai multe variante alternative de penalități - în concret fiind vorba despre diferite modalități de cuantificare a prejudiciului suportat de către cumpărător ca urmare a neexecutării obligației de livrare de către B. (în accepțiunea recurentei fiind evident că, prin folosirea cuvântului alternativ, instanța de apel nu s-ar fi putut referi decât la acesta, în înțelesul art. 1461 alin. (1) C. civ. "Obligația este alternativă atunci când are ca obiect două prestații principale, iar executarea uneia dintre acestea îl liberează pe debitor de întreaga obligație".), însă, pe de altă parte, instanța de apel a acordat intimatei-reclamante un prejudiciu cumulat, respectiv penalități în cuantum de 300 RON/tonă pe zi de întârziere și diferența de preț între prețul de achiziție de la terți și prețul convenit cu B..

Or, în accepțiunea recurentei, o atare dispoziție vine în totală contradicție cu noțiunea de obligație alternativă, așa cum este explicată de lege.

A mai învederat că, potrivit acțiunii introductive (pagina 13, secțiunea 2.4., paragraful nr. 2) intimata-reclamantă a solicitat plata unor sume potrivit a 3 facturi fiscale, susținând că aceste sume ar reprezenta clauza penală de la art. 6.4. pct. 1, respectiv o penalitate contractuală de 0,3% pe zi de întârziere din valoarea mărfii nelivrate (ceea ce reprezintă o altă modalitate alternativă de calcul al penalităților).

Cu toate acestea, recurenta arată că, potrivit cererii de apel (paginile 18-20), intimata-reclamantă a susținut că sumele înscrise în cele 3 facturi reprezintă penalități pe care aceasta le-a achitat terților cocontractanți față de care nu și-a onorat obligațiile de livrare, ca urmare a nelivrării de către B..

Cu alte cuvinte, recurenta susține că, prin acțiunea introductivă, intimata-reclamantă a solicitat acordarea unei penalități contractuale de 0,3% pe zi de întârziere din valoarea mărfii nelivrate în temeiul art. 6.4. pct. 1, însă a depus facturi care cuprind penalitățile pe care intimata-reclamantă le-ar fi achitat terților cocontractanți (ceea ce nu era stabilit convențional prin niciuna dintre variantele clauzei penale de la art. 6.4. din Contracte), iar instanța de apel a acordat un prejudiciu cumulat prin două variante alternative, respectiv o penalitate de 300 RON/tonă pe zi de întârziere față de cantitatea nelivrată și diferența de preț dintre prețul achitat terților cocontractanți și prețul convenit prin contractele încheiate cu B..

Printr-o altă critică subsumată aceluiași motiv de casare (prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), recurenta a invocat:

Nemotivarea deciziei nr. 32/2022 cu privire la caracterul juridic al Notificării din data de 15.09.2020. Neanalizarea apărărilor B. referitoare la faptul că intimata-reclamantă nu a notificat un Avertisment scris în sensul art. 10.1 pct. 3 din contracte.

Detaliind, recurenta a susținut că instanța de apel nu a motivat de ce a considerat că Notificarea din 15.09.2020 transmisă de către intimata-reclamantă constituie Avertisment scris în condițiile contractuale convenite, făcând abstracție de argumentele și apărările B. prin care s-a arătat că Notificarea din data de 15.09.2020 nu poate să constituie Avertisment scris în condițiile art. 10.1 pct. 3 din Contract.

În acest sens, a învederat că, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, B. a arătat faptul că mecanismul contractual agreat de către părți pentru a se demara procedura de rezoluțiune a contractelor, fie ea unilaterală, fie judiciară, potrivit dispozițiilor art. 10.1 pct. 3 din Contracte, consta în formularea în prealabil a unui "Avertisment scris" din partea creditorului obligației neexecutate prin care să solicite executarea din partea debitorului și prin care "să-i atragă atenția" că o nouă neexecutare sau o continuare în neexecutare după momentul primirii avertismentului scris va duce la rezoluțiunea contractului.

Recurenta afirmă că părțile au prevăzut acest mecanism, de aducere la cunoștință și de atragere a atenției pentru obligațiile neexecutate, tocmai pentru a da prevalentă principiului salvgardării contractului și pentru a da posibilitatea debitorului să-și execute obligația contractuală, acest scop al părților fiind susținut și de faptul că nicio clauză contractuală nu prevede faptul că neexecutarea în termenul contractual atrage desființarea de drept, ori la cerere, a contractului, părțile urmărind ca executarea contractului să poată avea loc chiar și cu depășirea termenului de livrare prevăzut în contract.

În acest context, susține că a învederat faptul că intimata-reclamantă trebuia, anterior Notificării nr. x/25.09.2020 prin care a declarat rezoluțiunea contractului nr. x, să formuleze un Avertisment scris în condițiile art. 10.1 din Contracte, ceea ce nu a făcut, de vreme ce notificarea nedatată și nenumerotată nu îndeplinește condițiile pentru a fi un avertisment scris.

În acest context, recurenta susține că, în primul rând, Curtea de Apel Galați a ignorat cu desăvârșire chiar apărările intimatei-reclamante, care a apreciat că nu mai era necesară transmiterea prealabilă a unei notificări prin care să solicite executarea contractului, de vreme ce prin Notificarea din data de 25.09.2020 a declarat direct rezoluțiunea unilaterală, iar această rezoluțiune a intervenit ulterior datei scadente de livrare - pagina nr. 7 din cererea de apel formulată de către intimata-reclamantă A..

În concret, recurenta arată că instanța de apel a făcut abstracție de faptul că intimata-reclamantă a recunoscut că nu a emis o notificare care să valoreze Avertisment scris față de Contractul nr. x, apreciind că nu este necesar un astfel de Avertisment.

De altfel, susține că intimata-reclamantă a insistat asupra faptului că Notificarea nr. x/25.09.2020 ar avea valoare de avertisment scris prealabil în sensul art. 10.1 pct. 3 din Contracte, deoarece prin aceasta a solicitat executarea contractelor în termenul contractual, cu toate că intimata-reclamantă solicita executarea unor obligații nescadente din Contractele nr. x și nr. 1431, iar față de Contractul nr. x solicita informații referitoare la executarea sau nu a acestuia.

În al doilea rând, recurenta susține că instanța de apel a făcut abstracție de apărările B. referitoare la faptul că Avertismentul scris, potrivit dispozițiilor contractuale, trebuie în mod necesar să vizeze o obligație neexecutată, iar, pentru ca o obligație să fie neexecutată, aceasta de plano trebuie să fie scadentă.

De asemenea, recurenta învederează că, la momentul comunicării Notificării nr. x/25.09.2020, astfel cum chiar intimata-reclamantă a indicat în conținutul acesteia, perioada de livrare convenită pentru livrarea cantităților de floarea-soarelui și porumb era 01.09.2020 - 30.09.2020, Notificarea fiind comunicată cu 5 zile anterior expirării perioadei de livrare convenite.

Astfel, recurenta susține că, la momentul Notificării nr. x/25.09.2020, obligația de livrare a mărfii din Contractele nr. x și nr. 1431 ce incumba B. nu era exigibilă, deoarece nu se împlinise termenul de scadență, motiv pentru care, în opinia sa, intimata-reclamantă nu putea invoca o neexecutare a obligației de livrare imputabilă B..

Cu toate acestea, însă, instanța de apel nu a analizat în niciun fel aceste apărări ale B., nefăcând nicio referire la acestea în cuprinsul deciziei nr. 32/2022.

Printr-o altă critică subsumată aceluiași motiv de casare, recurenta a invocat:

Nemotivarea deciziei nr. 32/2022 cu privire la caracterul alternativ al remediilor contractuale avute la dispoziție de către intimata-reclamantă; neanalizarea apărărilor B..

Astfel, recurenta apreciază că decizia atacată este nelegală și din perspectiva faptului că instanța de apel nu a analizat în niciun fel argumentele și apărările formulate de către B. referitoare la imposibilitatea contractuală a cumulării formelor de stabilire a penalităților prevăzute în variantele alternative ale art. 6.4 din Contracte.

Astfel, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 6.4. din Contracte, în nicio ipoteză intimata-reclamantă nu ar putea pretinde mai multe despăgubiri derivate din 2 sau 3 metodologii de calcul diferite și alternative pentru acoperirea aceluiași prejudiciu, având în vedere că, prin conjuncția "fie", părțile contractante au dat posibilitatea intimatei-reclamante de a alege și pretinde doar un singur tip de prejudiciu, cele 3 puncte de la art. 6.4. din Contracte fiind, în realitate, 3 modalități diferite de evaluare a aceluiași prejudiciu rezultat din neexecutarea obligației de livrare a mărfurilor.

Totodată, recurenta susține că s-a invocat și faptul că intimata-reclamantă a inserat în facturile depuse sume rezultate ca urmare a aplicării a două metodologii de calcul diferite și nu a probat/indicat cum au fost compuse sumele reprezentând diferența de preț pozitivă pe care ar fi fost nevoiți să o plătească din contracte cu alți clienți și nici din ce este compus beneficiul nerealizat, iar instanța de apel nu a făcut nicio analiză asupra acestor aspecte semnalate de către B., neindicând nici argumentele pentru care, în mod indirect sau direct, ar fi înlăturat toate aceste apărări.

Mai mult decât atât, recurenta susține că instanța de apel nu a analizat în niciun fel argumentele și apărările formulate de către B. referitoare la faptul că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile contractuale pe care este grefată și activarea clauzei penale de la art. 6.4 din Contract.

Astfel, recurenta învederează că a indicat instanței de apel faptul că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, cu referire la lipsa legăturii de cauzalitate dintre nelivrarea realizată de către B. și neonorarea obligațiilor intimatei-reclamante față de terții cu care a contractat.

De altfel, susține că, pe cale de apărare de fond, B. a invocat nulitatea clauzei penale susținând faptul că o clauză penală are rolul de a evalua anticipat prejudiciul, neputându-se accepta ca o clauză penală să nu cuprindă o evaluare exactă a prejudiciului eventual, suportat ca urmare a neexecutării obligației de livrare, având în vedere că, în cuprinsul celor 3 facturi depuse de către intimata-reclamantă, s-a consemnat la mențiuni "beneficiu nerealizat".

Cu toate acestea, recurenta afirmă că instanța de apel nu a făcut nicio referire cu privire la aceste apărări, rezumându-se la a considera că facturile emise, fără indicarea modalității de calcul și a naturii juridice a sumelor pretinse, sunt suficiente pentru acordarea penalităților solicitate de către intimata-reclamantă.

Având în vedere aceste argumente, recurenta conchide în sensul că decizia nr. 32/2022 se impune a fi casată pentru nemotivare, instanța de apel neanalizând niciuna dintre apărările formulate de societatea B. cu privire la caracterul alternativ al modalităților de evaluare a prejudiciului, cu privire la lipsa legăturii de cauzalitate față de prejudiciul suportat prin contractarea la un preț mai mare de la terți ori cu privire la excepția nulității clauzei penale pentru lipsa caracterului determinat.

În continuare, afirmând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că:

Hotărârea Civilă nr. 32/2022 încalcă dispozițiile procedurale privitoare la trimiterea cauzei spre rejudecare prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

În acest sens, recurenta arată că existența motivelor contradictorii ale instanței de apel privitoare la soluția de admitere a apelului pentru nemotivarea sentinței apelate și cele privitoare la soluția de respingere a cererii de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe atrage nelegalitatea deciziei nr. 32/2022 din perspectiva încălcării normelor procedurale prevăzute la art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Invocând o decizie de speță pronunțată de Înalta Curte, recurenta arată că, prin neaplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., societatea B. a fost lipsită de posibilitatea de a beneficia de avantajele unei duble judecăți în fond a cauzei, dat fiind faptului că, în cazul pronunțării unei hotărâri asupra fondului direct în apel (ipoteza fiind cea din prezenta cauză), partea interesată este lipsită de aprecierea probelor din partea a două instanțe (această operațiune nefiind admisibilă în recurs), precum și de două analize asupra cauzei.

Susținând, așadar, că, în mod nelegal Curtea de Apel Galați a respins cererea formulată de B. de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe, în condițiile în care chiar instanța de apel a reținut că nu s-a realizat o judecată în fond, recurenta solicită ca, în temeiul art. 501 C. proc. civ., Înalta Curte să pună în vedere instanței de apel să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, astfel cum a fost solicitat de către B. prin întâmpinarea formulată în apel.

Susținând, în continuare, incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat:

Greșita aplicare a normelor de drept material prevăzute de art. 1725 C. civ. referitoare la punerea în întârziere a intimatei-reclamante cu privire la preluarea bunurilor livrate.

Greșita aplicare a dispozițiilor privitoare la rezoluțiunea judiciară a Contractelor nr. x și nr. 1341.

Detaliind, recurenta a arătat că, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, a invocat aplicabilitatea dispozițiilor art. 1725 alin. (2) C. civ., pe care instanța de apel în mod nelegal le-a înlăturat de la aplicare.

În acest sens, recurenta afirmă că aplicabilitatea și corecta interpretare a acestor dispoziții de drept material era esențială, întrucât a arătat că a pus întârziere intimata-reclamantă cu privire la obligația de preluare a cerealelor.

Astfel, prin întâmpinarea la cererea de chemare în judecată, a arătat faptul că cele trei contracte încheiate aveau ca obiect vânzarea unor produse agricole, respectiv, a unor bunuri mobile care, fără o conservare adecvată, se pierd, și a căror valoare este des supusă schimbărilor, astfel că sediul materiei în această situație îl reprezintă dispozițiile art. 1725 din C. civ.

Recurenta învederează că art. 1725 alin. (2) teza a II-a C. civ. instituie o regulă clară, imperativă, în cazul bunurilor supuse deteriorării rapide/deselor schimbări de valoare, anume că cel ce cumpără nu poate solicita livrarea fără să fi plătit prețul.

Cum intimata-reclamantă a solicitat predarea bunurilor, fără să achite prețul, recurenta afirmă că, în virtutea art. 1725 alin. (2) C. civ., intimata-reclamantă era în întârziere cu privire la achitarea prețului.

În opinia recurentei, motivarea instanței de apel, de înlăturare a dispozițiilor art. 1725 alin. (2) C. civ., este străină de natura cauzei, întrucât art. 1725 alin. (2) C. civ. face vorbire despre bunurile ale căror valoare este supusă deselor schimbări valorice și despre faptul că este de drept în întârziere cu privire la obligația de preluare a acestor bunuri cumpărătorul care solicită predarea bunurilor fără să fi plătit prețul, dispozițiile legale nefăcând nicio distincție după cum bunurile sunt livrate în Portul Galați ori potrivit regulilor INCOTERMS.

Astfel, în accepțiunea recurentei, nu are absolut nicio legătură faptul că părțile au prevăzut locul de livrare sau cui incumbă obligația de livrare, ci are relevanță faptul că bunurile pe care B. a intenționat să le livreze sunt supuse deselor schimbări de valoare (fapt recunoscut chiar de către intimata-reclamantă prin Notificarea din 15.09.2020, unde menționează aprecierea valorică a mărfurilor), iar intimata-reclamantă a solicitat predarea lor fără să achite prețul.

Mai mult decât atât, recurenta susține că, deși intimata a fost notificată să se prezinte să preia marfa, obligație cu privire la care era în întârziere, aceasta nu s-a prezentat în vederea preluării mărfurilor, astfel încât nu se poate susține că societatea B. este în culpă pentru nepredarea mărfurilor în condițiile în care intimata-reclamantă era în întârziere de drept cu privire la obligația de preluare a mărfurilor la locul de livrare, fără ca aceasta să preia vreodată bunurile.

Recurenta conchide în sensul că, dacă instanța de apel nu înlătura în mod nelegal aplicabilitatea dispozițiilor art. 1725 alin. (2) C. civ., aceasta avea posibilitatea să constate faptul că intimata-reclamantă se face culpabilă de nepreluarea mărfurilor, fiind în întârziere cu privire la această obligație, astfel încât, în opinia sa, nu poate fi vorba despre o neexecutare a obligației de livrare din partea B., ci, de o neexecutare a obligației de preluare din partea intimatei-reclamante.

Subsumat aceluiași motiv de nelegalitate, recurenta a invocat și:

Greșita aplicare a normelor de drept material privitoare la modificarea contractelor. Încălcarea dispozițiilor art. 1242 alin. (2) C. civ.

Detaliind, recurenta a arătat că, deși instanța de apel a reținut că, prin corespondența purtată, părțile au convenit modificarea Contractului nr. x, în sensul prelungirii perioadei de livrare, instanța de apel a reținut că nu a existat un act adițional prin care să se modifice perioada de livrare a grâului, iar, potrivit Contractului nr. x, acesta trebuia livrat la data de 31.07.2020.

În opinia recurentei, statuarea faptului că perioada de livrare inițială din Contractul nr. x, respectiv 01.07.2020-31.07.2020, nu a fost prelungită prin voința comună a părților pentru faptul că nu a fost încheiat un act adițional în acest sens, reprezintă o vădită nesocotire a principiului consensualismului și a dispozițiilor art. 1242 alin. (2) C. civ.

Astfel, chiar dacă potrivit art. 6.1. teza a II-a părțile au prevăzut că:

"durata prezentului contract se poate modifica prin act adițional semnat de ambele părți", în opinia recurentei, dispozițiile imperative ale art. 1242 alin. (2) C. civ. erau incidente și pe deplin aplicabile.

Așadar, în accepțiunea recurentei, indiferent dacă părțile au prevăzut o anumită formă pentru încheierea actului adițional de prelungire a perioadei de livrare, în măsura în care legea nu impune o anumită formă pentru actul adițional ori pentru contractul în sine, modificarea contractului doar în mod consensual - confirmată prin corespondența purtată între părți, este valabilă și produce efecte juridice inter partes.

Subsumat aceluiași motiv de nelegalitate, recurenta a invocat și:

Greșita aplicare a normelor de drept material ale art. 1270 C. civ. privitoare la forța obligatorie a contractului în ceea ce privește rezoluțiunea unilaterală a contractului nr. x

În concret, recurenta a susținut că, prin decizia atacată, instanța de apel a încălcat dispozițiile legale ale art. 1270 C. civ. care instituie principiul de drept al forței obligatorii a contractului valabil încheiat, trecând peste dispozițiile contractuale care instituiau mecanismul convențional de rezoluțiune unilaterală a contractului pentru neexecutare, potrivit art. 10.1 din Contracte.

De asemenea, a învederat că, potrivit art. 10.1 din Contracte, rezoluțiunea unilaterală a contractelor intervine de drept și fără intervenția instanței de judecată în ipoteza în care vânzătorul (B.) nu-și îndeplinește vreuna dintre obligațiile asumate, însă numai cu condiția să fi fost avertizat printr-o notificare scrisă prealabilă de către cumpărător (intimata-reclamantă) că o nouă neexecutare va duce la rezoluțiunea contractului, însă, o astfel de notificare întocmită în forma prevăzută de dispozițiile art. 10.1 din Contractul nr. x nu există la dosarul cauzei.

În privința încheierii de ședință din 10.11.2021, recurenta a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În concret, recurenta a arătat că:

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 470 alin. (1) lit. d) și art. 470 alin. (3) C. proc. civ., făcând abstracție și de dispozițiile art. 470 alin. (4) din Cod.

Astfel, a arătat că instanța de apel a motivat soluția de respingere a decăderii din dreptul de a administra probe noi în calea de atac a apelului, reținând că proba cu înscrisurile noi a fost solicitată de către intimata-reclamantă prin cererea de apel, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 470 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Recurenta arată că soluția este vădit nelegală din perspectiva modalității de înțelegere și aplicare a dispozițiilor art. 470 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., iar pe de altă parte, a arătat că instanța de apel nu a avut în vedere că dispozițiile art. 470 alin. (4) C. proc. civ. sunt dispoziții speciale față de cele ale art. 470 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care fac vorbire în mod expres de înscrisurile noi și nearătate în fața primei instanțe.

Neindicarea în cuprinsul cererii de apel a noilor înscrisuri, conform art. 470 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. atrage sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 470 alin. (3) partea finală a tezei I.

În acest sens, recurenta consideră că în cuprinsul cererii de apel trebuie indicate în mod expres înscrisurile de care apelantul dorește să se prevaleze în susținerea apelului, nefiind suficientă exprimarea generală de solicitare "a încuviințării probei cu înscrisuri și a oricărei alte probe a cărei necesitate va rezulta din dezbateri".

Totodată, precizează că intimata-reclamantă nu numai că nu a individualizat înscrisurile de care a înțeles să se prevaleze în susținerea apelului, dar nici măcar nu a anexat cererii de apel copii ale noilor înscrisuri, ci a atașat noile înscrisuri notelor de probe depuse la data de 11.10.2021 pentru termenul din data de 13.10.2021.

Prin urmare, consideră că în mod nelegal Curtea de apel a apreciat că simpla indicare în cuprinsul cererii de apel a faptului că apelanta înțelege să administreze proba cu înscrisuri (în lipsa anexării înscrisurilor) asigură îndeplinirea cerinței legale de a indica înscrisurile de care apelanta înțelege să se folosească în susținerea apelului, astfel cum prevede art. 470 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Mai mult decât atât, recurenta apreciază că în mod nelegal Curtea de Apel Galați a făcut abstracție de dispozițiile art. 470 alin. (4) C. proc. civ., aspect ce rezultă din faptul că instanța de apel a apreciat că simpla solicitare de încuviințare a probei cu înscrisuri este suficientă pentru a respinge decăderea din dreptul de a administra probe cu înscrisuri noi în fața instanței de apel, fără a face vreo referire la faptul că aceste înscrisuri au fost solicitate și depuse pentru prima dată în fața instanței de apel, fiind incidente cu prioritate dispozițiile art. 470 alin. (4).

În primul rând, precizează că înscrisurile depuse de intimata-reclamantă, atașate Notei de Probe din data de 11.10.2021 pentru termenul din data de 13.10.2021 reprezintă înscrisuri noi, nearătate în fața primei instanțe, neindicate prin cererea de apel și nedepuse în copii certificate odată cu cererea de apel.

Recurenta afirmă că însăși intimata-reclamantă a recunoscut faptul că a depus pentru prima dată în apel facturile de achiziții aferente contractelor indicate în fața primei instanțe, tocmai datorită faptului că prima instanță de judecată a reținut că facturile de achiziții nu au fost depuse și, astfel, intimata-reclamantă nu și-a probat pretinsul prejudiciul invocat.

Pe cale de consecință, recurenta subliniază că, în lipsa indicării prin însăși cererea de apel a înscrisurilor noi de care intimata-reclamantă dorea să se prevaleze pentru prima dată direct în apel, dar și în lipsa anexării acestora odată cu cererea de apei în acord cu dispozițiile art. 470 alin. (4) coroborat cu art. 194 lit. f) și art. 150 alin. (1) C. proc. civ., aceasta nu mai putea solicita încuviințarea acestor noi înscrisuri prin notele de probe depuse cu două zile înaintea primului termen de judecată, însă mult după depunerea cererii de apel (și chiar după depunerea întâmpinării).

Concluzionând, recurenta arată că în mod nelegal instanța de apel a apreciat că intimata-reclamantă nu este decăzută din dreptul de a mai propune și administra probe noi în apel, încălcând, astfel, dispozițiile art. 470 alin. (4), art. 194 lit. f), art. 150, art. 479 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., dar și considerentele Deciziei nr. 9/2020 pronunțată în Recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție referitoare la administrarea de probe noi în apel doar în măsura în care acestea au fost propuse în condiții procedurale, respectiv de către apelant prin chiar cererea de apel.

În încheiere, recurenta a formulat o cerere de stabilire a situației anterioare eventualei executări silite, potrivit art. 724 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, recurenta a arătat că, în măsura în care până la pronunțarea unei soluții asupra prezentului recurs, intimata-recurentă va demara procedura execuțională a titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 32/2022 și, în măsura în care prezentul recurs va fi admis, iar decizia nr. 32/2022 va fi casată, în temeiul art. 724 C. proc. civ. solicită a se dispune restabilirea situației anterioare demarării executării silite.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

La 18 aprilie 2022, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, comunicată recurentei, prin care a solicitat, în principal, anularea cererii de recurs pentru lipsa motivelor de casare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În privința cheltuielilor de judecată, intimata a arătat că le va solicita pe cale separată.

La 9 mai 2022, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului și înlăturarea apărărilor formulate de către intimata-reclamantă, reiterând solicitarea de admitere a recursului.

Întrucât prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru, prin rezoluția din 18 mai 2022, s-a stabilit termen de judecată la 7 iunie 2022, pentru soluționarea recursului în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 7 iunie 2022, conform încheierii de ședință de la acea dată, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, constatând că recurenta a invocat critici ce pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Verificând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

O parte din criticile invocate de recurentă împotriva deciziei instanței de apel pun în discuție incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la încălcarea dispozițiilor procedurale prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Contrar raționamentului instanței de apel, Înalta Curte constată că, la pronunțarea sentinței apelate, prima instanță de fond (Tribunalul Brăila) nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii.

În concret, în cauza dedusă judecății, procedând la compararea argumentelor primei instanțe cu susținerile exprimate prin concluziile scrise depuse de pârâta-reclamantă, se constată că, în sentința apelată, au fost reproduse apărările acestei părți. Totodată, se remarcă și faptul că prima instanță a păstrat inclusiv exprimarea pârâtei-reclamante din actul procedural amintit, copiind relatarea la persoana întâi, precum și timpii verbului.

Exemplificând, se cuvin a fi amintite considerentele de la pagina 15 și 16-17 ale sentinței apelate:

"astfel, dincolo de faptul că, așa cum am arătat în actele de procedură anterioare nu a existat vreo neexecutare culpabilă, ci dimpotrivă, este incidentă culpa A. …"; "bunurile ce făceau obiectul contractului au fost disponibile pentru livrare, așa cum rezultă din corespondența administratorului societății noastre cu privire la…"; "după cum lesne se poate observa din corespondența purtată, pârâta: a) am făcut cheltuieli cu…; b) am fost de acord ca…; c) am pus în întârziere A. …; d) am fost prejudiciați prin conduita A. … prin faptul că am fost nevoiți să refuzăm alte contracte…; e) am fost de acord ca verificarea să se facă de o persoană autorizată…":

"… subscrisa am formulat o notificare de punere în întârziere"; "mai mult, în concret, în cazul de față, ca urmare a situației create de seceta din anul 2020, subscrisa am fost prejudiciată prin neplata prețului de către cumpărător, mai întâi, prin imposibilitatea vânzării bunurilor la acel moment…, iar, în al doilea rând, prin cheltuielile de depozitare pe care le-am făcut"; "or, în condițiile în care, pe de o parte, A. nici nu a plătit prețul contractelor și nici ne-a despăgubit pentru cheltuielile de depozitare…".

Întrucât hotărârea primei instanțe preia in extenso argumentele părții adverse, care nu au fost trecute prin filtrul judecătorului, Înalta Curte reține că aceasta nu prezintă un raționament propriu, nefiind făcută o analiză efectivă a argumentelor invocate în cuprinsul acțiunii formulate. Chiar și în ipoteza în care considerentele ce sprijină soluția pronunțată sunt similare, în esență, apărărilor deja formulate de una dintre părți, instanța nu se poate rezuma la o reproducere întocmai a acestora, ci trebuie să ofere o examinare clară și coerentă a argumentelor fiecărei părți, de natură a asigura convingerea asupra propriului silogism logic prin care a ajuns la soluția pronunțată, cât și pentru realizarea controlului judiciar.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății, în caz contrar hotărârea fiind lipsită de suport probator și legal, pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Respectarea acestei cerințe a fost privită și din perspectiva asigurării dreptului la un proces echitabil, garantat prin art. 21 din Constituția României și a art. 6 CEDO, statuându-se că acesta implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Albina împotriva României, Perez contra Franței și Van der Hurk contra Olandei).

Pe cale de consecință, lipsa motivării hotărârii judecătorești ori motivarea necorespunzătoare a acesteia, ca în ipoteza de față, pune și instanța învestită cu soluționarea căii de atac în imposibilitatea efectuării controlului judiciar, întrucât acesta presupune examinarea cererilor și pretențiilor părților prin raportare la raționamentul avut de prima instanță de judecată cu ocazia soluționării cauzei. Or, în condițiile în care acest raționament al primei instanțe nu este exprimat, în mod evident nici controlul său nu se va putea realiza.

Din punct de vedere juridic, nerespectarea exigenței motivării hotărârii judecătorești se reflectă în planul valabilității acesteia, fiind incidente dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și cele ale art. 174 alin. (2) din același act normativ.

Hotărârea judecătorească nemotivată este, așadar, lovită de nulitate și, ca atare, devin aplicabile dispozițiile art. 480 alin. (2) și (3) din C. proc. civ.. Măsura trimiterii cauzei spre rejudecare, în ipoteza anulării hotărârii primei instanțe, poate fi dispusă de instanța de apel numai cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții: a) cel puțin una dintre părți a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; b) prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Dispozițiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., referitoare la împrejurarea dacă prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului nu trebuie înțelese numai în sens formal. Așadar, soluționarea procesului fără intrarea în judecata fondului nu implică numai ipoteza în care prima instanță a judecat cauza în temeiul unei excepții procesuale, ci și situația în care hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivarea soluției pronunțate, nefiind analizate susținerile părților.

În cauză, chiar instanța de apel a reținut în decizia atacată că "este întemeiat, în parte, motivul de apel referitor la nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât prima instanță a preluat în foarte mare parte apărările pârâtei, transpunându-le în cuprinsul sentinței fără ca măcar să schimbe timpul și persoana verbelor. Inclusiv topica frazei este identică cu cea din întâmpinare și din cererea reconvențională."

Cu toate acestea, instanța de apel a apreciat în mod greșit că, în finalul considerentelor, prima instanță de fond ar fi făcut o apreciere proprie a probelor și că ar fi menționat argumente proprii pentru care a primit sau înlăturat susținerile părților.

În realitate, considerentele din sentință, indicate de instanța de apel ca fiind proprii ale tribunalului, reprezintă tot reluarea susținerilor pârâtei-reclamante B. de la paragrafele 10, 28 și 29 din concluziile scrise depuse la dosar la data de 12.05.2021 .

Așadar, Înalta Curte reține că motivarea sentinței apelate nu putea furniza instanței de prim control judiciar dovada că susținerile și mijloacele de apărare formulate au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Prin urmare, critica subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este întemeiată și conduce la casarea deciziei atacate deoarece, în analiza primului motiv de apel referitor la nemotivarea hotărârii, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., deși a apreciat ca întemeiat, în parte, acest motiv de apel, iar intimata pârâtă-reclamantă B. solicitase, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare (a se vedea paragraful 42 din întâmpinare - dosar apel).

Întrucât a fost găsit întemeiat motivul de casare privind încălcarea normelor de procedură sancționată cu nulitatea, cu efectul desființării hotărârilor pronunțate în cauză și reluării judecății în fața primei instanțe, conform art. 501 alin. (2) și art. 497 fraza I teza a II-a C. proc. civ., de la momentul dezbaterilor în fond, devine inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs.

De asemenea, având în vedere considerentele precedente și motivul de nelegalitate reținut, în aplicarea dispozițiilor art. 179 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va casa și încheierea de ședință din 10 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, întrucât aceasta reprezintă un act de procedură efectuat în apel, subsecvent sentinței lovite de nulitate.

În consecință, Înalta Curte, făcând aplicarea prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., la care art. 497 din același act normativ face trimitere, va casa decizia civilă nr. 32/2022 din 28 ianuarie 2022 și încheierea de ședință din 10 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, precum și sentința nr. 130/Fciv/2021 din 19 mai 2021 a Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, urmând a trimite cauza, pentru o nouă judecată, primei instanțe.

Cu ocazia rejudecării, Tribunalul Brăila urmează a proceda la un examen efectiv al argumentelor părților, în vederea analizării tuturor aspectelor necesare soluționării cauzei, cu respectarea dispozițiilor art. 501 alin. (2) și (3) C. proc. civ., ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței de apel.

În ceea ce privește solicitarea recurentei privind întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare executării voluntare a obligației rezultate din titlul executoriu, în ipoteza desființării deciziei civile nr. 32/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, se constată că este întemeiată, în raport cu dispozițiile art. 500 C. proc. civ., ce vizează efectele casării.

Prin urmare, executarea voluntară, dovedită cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (a se vedea dosar recurs), din care rezultă că a fost achitată suma de 2.258.077,83 RON (reprezentând penalități și cheltuieli de judecată, conform deciziei civile nr. 32/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă), urmează a fi desființată, conform dispozițiilor art. 723 și art. 724 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd dreptul la întoarcerea executării și modalitatea de restabilire a situației anterioare executării.

Față de această situație, Înalta Curte va dispune restabilirea situației anterioare executării, sens în care va obliga intimata A. S.R.L. la restituirea sumei de 2.258.077,83 RON către recurenta-pârâtă B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 10 noiembrie 2021 și deciziei civile nr. 32/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Casează încheierea de ședință din 10 noiembrie 2021, decizia civilă nr. 32/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă și sentința nr. 130 din 19 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2020 și trimite cauza, spre o nouă judecată, Tribunalului Brăila.

Dispune restabilirea situației anterioare executării prin restituirea sumei de 2.258.0