ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1535/2025

Ședința publică din data de 22 octombrie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 05.05.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Cooperativa Agricolă "B." solicitând să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei totale de 253.200 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x din 22.12.2020 și a facturii fiscale nr. x din 22.12.2020, emise în baza Contractului de vânzare cumpărare nr. x/19.06.2020 și a Contractului de vânzare cumpărare nr. x/19.06.2020, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 327 din 20.12.2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea formulată de către reclamanta A. S.R.L. astfel cum aceasta a fost precizată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 253.200 RON, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. x din 22.12.2020 și nr. x din 22.12.2020 emise în baza contractelor de vânzare cumpărare nr. x din 19.06.2020 și nr. x din 19.06.2020, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6137 RON cheltuieli de judecată și a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Cooperativa Agricolă "B.".

Prin decizia civilă nr. 1925 A din 12 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Cooperativa Agricolă "B.".

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel nu s-a pronunțat pe toate aspectele și temeiurile juridice invocate. În acest sens, autoarea recursului arată că în ceea ce privește contractele invocate de intimata-reclamantă, acestea nu au fost valabil încheiate. Recurenta expune situația de fapt, arătând că prin emailul din data de 19.06.2020, ora 15:34, contractele au fost transmise în formă nesemnată și s-a menționat expres un termen de acceptare de 12 ore, așa încât, întreaga propunere de contractare a intimatei-reclamante a fost valabilă 12 ore de la data ajungerii, iar prin expirarea fără a fi acceptată, a devenit caducă, conchide recurenta. Totodată, autoarea căii de atac susține că aceste contracte nu au fost trimise prin poștă, întrucât plicul nu conținea contractele menționate.

În continuare, recurenta redă prevederile art. 1.197 alin. (1) C. civ. și arată că aceasta a răspuns prin emailul din 22.06.2020, ora 10:34 și a semnat contractele, dar pentru că a survenit după ce oferta a devenit caducă prin trecerea termenului indicat, acceptarea nu a avut efect, nefiind acoperită de fapta ulterioară a intimatei-reclamante. În opinia recurentei, o simplă corespondență nu ține loc de efectele imperative ale legii, făcând trimitere la dispozițiile art. 1197 alin. (1) lit. c) și art. 1198 alin. (1) C. civ.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă redă din considerentele deciziei recurate prin care s-au reținut neîntemeiate argumentele privind caducitatea ofertei și arată că această motivare a instanței evită aplicarea prevederilor art. 1197 alin. (1) lit. c) C. civ.. Așadar, arată recurenta, pretențiile intimatei-reclamante trebuie respinse ca nefondate, fiind bazate pe un pretins izvor de drept contractual care nu a produs efecte juridice între părți.

De asemenea, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel nu a răspuns la critica sentinței de fond, în sensul că aceasta nu are voie să cumpere cu scop de revânzare sau să facă comerț cu produse agricole, fiind cooperativă agricolă. Potrivit recurentei, cooperativele agricole au limitate obiectele de activitate și sursele de finațare prin Legea de organizare nr. 566/2004, așa încât Cooperativa Agricolă "B." nu putea să cumpere de pe piața liberă ca să predea mai mult decăt ce i-a rodit pământul, deoarecere legea cooperației agricole citată anterior prevede că poate avea ca obiect de activitate doar vinderea produselor în regim propriu sau recoltate de către companiile afiliate. Totodată se menționează prevederile art. 1353 C. civ., art. 7, art. 8 și art. 44 din Legea nr. 71/1011, privind punerea în aplicare a Legii 287/2009 priviind C. civ., concluzionând că deși ar rezulta că recurenta a cauzat un prejudiciu societății intimate pentru că nu a cumpărat pentru înlocuire, este pentru că a exercitat doar drepturile premise expres prin lege, astfel nefiind obligată să repare, chiar și dacă ar exista ipotetic un contract.

Mai arată recurenta-pârâtă că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra imposibilității fortuite de executare, cauză justificativă de neexecutare a obligațiilor. Potrivit recurentei, instanța de apel a trecut peste toate argumentele și nu a menționat dacă constată sau nu imposibilitatea de executare în care se află Cooperativa Agricolă "B.". Recurenta redă prevederile art. 1557 alin. (1) C. civ. și art. 1634 alin. (1) C. civ., facând trimitere la situația de fapt privind seceta pedologică și înscrisurile de la dosar, respectiv emailuri, înștiințări, procese-verbale de constatare și evaluare a pagubelor agricole, concluzionând că obligațiile pretinse în sarcina acesteia nu există deoarece se afla în imposibilitatea de executare neculpabilă a contractelor.

Sub un alt aspect, autoarea căii de atac susține că instanța de apel a apreciat eronat că obligațiile ar fi de rezultat, deși acestea erau de prudență și diligență. Recurenta evocă prevederile art. 1481 alin. (2) și (3) C. civ. și arată care este obiectul contractelor, concluzionând că intimata reclamantă singură și fără culpa recurentei a ales a cumpăra de pe piața liberă produse, care să compenseze o obligație pe care Cooperativa Agricolă nu o avea de fapt născută față de aceasta.

În opinia recurentei, instanța de apel a înțeles să treacă peste aplicarea forței majore. Se mai arată că instanța de apel a respins probele aduse de Cooperativa Agricolă și nu s-a pronunțat pe aceastea, astfel încât le redepune în calea de atac a recursului, menționându-le, respectiv decizii de plată, proces-verbal de constatare, act constitutiv.

În continuare, recurenta prezintă considerații teoretice privind seceta pedologică, cu trimitere la prevederile O.U.G. nr. 148/2020, O.U.G. nr. 157/2022, O.U.G. nr. 50/2023 și ale Regulamentului din 16.04.2020 privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase. Totodată, recurenta redă prevederile art. 1351 alin. (2) C. civ., privind forța majoră și menționează o serie de procese-verbale care probează, potrivit acesteia, seceta pedologică.

Recurenta-pârâtă mai susține că apreciază eronată concluzia instanței de apel prin care a înțeles să considere ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale.

În final, recurenta-pârâtă precizează că este eronată concluzia instanței de apel, potrivit căreia facturile emise de intimata-reclamantă sunt valabile, așa încât penalitățile cerute sunt nelegale, conchide recurenta.

În drept, recurenta a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din 15 octombrie 2025, instanța a invocat din oficiu excepția nulității recursului. Totodată, pentru a da posibilitatea apărătorului recurentei - pârâte să facă dovada calității de reprezentant, a amânat pronunțarea pentru 22 octombrie 2025.

La data de 15 octombrie 2025, după închiderea dezbaterilor, la dosarul cauzei a fost depusă delegația avocațială.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepția nulității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Instanța supremă constată că susținerile recurentei potrivit cărora instanța de apel nu s-a pronunțat asupra imposibilității fortuite de executare, asupra tuturor probelor și pe toate aspectele invocate, respectiv că nu a răspuns la critica privind interdicția acesteia de a cumpăra cu scop de revânzare, nu se circumscriu vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Se observă că în argumentarea acestor susțineri, recurenta-pârâtă a reluat criticile exprimate prin cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea recurată.

Astfel, susținerile referitoare la nevalabilitatea contractelor încheiate, cele privind imposibilitatea fortuită de executare, mențiunile referitoare la natura obligațiilor ca fiind de diligență, precum și argumentele potrivit cărora recurenta-pârâtă nu are voie să cumpere cu scop de revânzare, cu expunerea unor considerente teoretice, nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Totodată, instanța supremă constată că recurenta-pârâtă a reluat și susținerile privind aplicarea forței majore, cele referitoare la elementele răspunderii contractuale și penalități.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Reiterarea motivelor de apel nu echivalează cu dezvoltarea motivelor de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurenta-pârâtă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor acesteia, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac. De aceea, chiar dacă prin decizia recurată se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

În ceea ce privește susținerile prin care se invocă aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte reține că nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs, având în vedere că deși prin cererea de recurs sunt menționate prevederile art. 1192, art. 1197, art. 1198, art. 1353, art. 1481, art. 1557, art. 1634, art. 1658 C. civ., dispoziții din Legea cooperației agricole nr. 566/2004, precum și dispoziții din O.U.G. nr. 148/2020, O.U.G. nr. 157/2022, O.U.G. nr. 50/2023 și ale Regulamentului din 16.04.2020, acestea sunt indicate în mod formal, fără a se arăta în concret cu ce a greșit instanța de apel și de ce normele materiale nu au fost corect aplicate.

Se observă că din expunerea argumentelor evocate, respectiv susținerile referitoare la valabilitatea contractelor încheiate, precum și trimiterile la înscrisurile aflate la dosarul cauzei (procese-verbale, emailuri transmise între părți), recurenta readuce în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-pârâtă nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Cooperativa Agricolă "B." împotriva deciziei civile nr. 1925 A din 12 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COOPERATIVA AGRICOLĂ "B." împotriva deciziei civile nr. 1925 A din 12 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 octombrie 2025.