ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2396/2022

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Totodată, s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350 și art. 1516 C. civ. coroborat cu art. 123 din Legea nr. 85/2014.

A fost admisă cererea pârâtei, în sensul obligării reclamantei la plata către pârâta a sumei de 5.950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Prin decizia civilă nr. 1799/2021 din 25 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2014.

În acest sens, s-a susținut că prin noua lege a insolvenței s-a instituit obligația menținerii contractelor, situația denunțării fiind una stabilită de legiuitor și care va prevala oricărei clauze de reziliere anticipată prevăzută de părți în contract.

Denunțarea contractului de distribuție nr. x, înregistrat de pârâtă la data de 18 aprilie 2008, completat prin actul adițional nr. x/03.08.2018, contract aflat în derulare la data deschiderii procedurii insolvenței, putea fi făcută doar în doua situații, respectiv fie după trecerea unui termen de 30 zile de la recepționarea solicitării pârâtei privind denunțarea contractului, dacă administratorul judiciar nu ar fi răspuns, fie de la data notificării denunțării contractului de către administratorul judiciar.

Recurenta-reclamantă a subliniat că în cauză nu este incidentă niciuna dintre cele doua ipoteze prezentate, deoarece, pe de o parte, prin adresa nr. x/27.06.2018 administratorul judiciar a adus la cunoștința pârâtei ca nu va opera denunțarea contractului, iar, pe de alta parte, administratorul judiciar nu a notificat o denunțare a contractului, intimata-pârâta neavând niciun temei legal pentru denunțarea contractului de distribuție.

S-a mai arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat că s-au respectat dispozițiile art. 8.1 din Contractul nr. x AD/18.04.2008, prin care, în caz de denunțare unilaterala trebuia să acorde un preaviz de 30 de zile calendaristice, așa cum era prevăzut la acel articol, modificat prin actul adițional. Prin Notificarea nr. x/14.06.2018, pârâta a denunțat contractul cu efect din data de 12.07.2018, deci după mai puțin de 30 de zile, încălcând în acest fel atât dispozițiile Legii nr. 85/2014, cât și prevederile contractuale care presupuneau un preaviz de 30 de zile calendaristice.

La 18 aprilie 2022, intimata-pârâtă B.. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.

În susținerea excepției inadmisibilității, intimata-pârâtă a arătat că recursul este nemotivat, întrucât motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, recurenta formulând critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate cu privire la decizia recurată.

Intimata-pârâtă a învederat că, prin cererea de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2014, care dispun menținerea în vigoare a contractelor după intrarea în insolvență.

S-a mai arătat că aspectele care au format convingerea primei instanțe și a instanței de apel, în respingerea pretențiilor recurentei-reclamante nu au fost întemeiate numai pe inaplicabilitatea dispozițiilor art. 123 din Legea nr. 85/2014, ci și pe faptul că nu exista un obiectiv de vânzări, a cărei neîndeplinire să atragă o obligație de despăgubire, nefiind dovedit nici faptul de a avea cei peste 2.400 de clienți la care reclamanta face referire, și că i-a pierdut din cauza încetării relațiilor contractuale.

La data de 9 mai 2022, C.. a depus la dosar declarație de însușire a recursului declarat de către A. S.R.L. prin lichidatorul C.. și reprezentat de avocat D., precizând că înțelege să confirme mandatul acordat avocatului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 septembrie 2022, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus la dosar puncte de vedere asupra raportului.

La termenul din 15 noiembrie 2022, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă.

Analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 și art. 483 alin. (3) din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865, ipoteză în care se încadrează și motivarea necorespunzătoare a căii extraordinare de atac.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Nemulțumirea părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, deși autoarea recursului și-a întemeiat demersul judiciar pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie motivului de casare invocat.

Mai mult decât atât, recurenta nu face referire la niciun considerent al instanței de apel, așa-zisele critici de nelegalitate nefiind altceva decât o reluare a susținerilor formulate prin cererea de apel.

Așadar, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanței de apel, fiind necesar ca autoarea recursului să arate, în concret, în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel.

Se constată că recurenta-reclamantă a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, aspect care conduce, în realitate, la netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport cu stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

În plus, cu toate că recurenta tinde să demonstreze încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 123 din Legea nr. 85/2014, susținerile acesteia reprezintă, în realitate, reiterarea argumentelor formulate în apel, potrivit cărora, în cauză nu este incidentă niciuna dintre ipotezele privind denunțarea contractului de distribuție nr. x, înregistrat de pârâtă la data de 18 aprilie 2008, completat prin actul adițional nr. x/03.08.2018, intimata-pârâta neavând niciun temei legal în acest sens.

Totodată, recurenta-reclamantă readuce în discuție aspecte de fapt referitoare la Notificarea nr. x/14.06.2018, prin care pârâta a denunțat contractul cu efect din data de 12.07.2018, deci după mai puțin de 30 de zile, încălcând în acest fel atât dispozițiile Legii nr. 85/2014, cât și prevederile contractuale care presupuneau un preaviz de 30 de zile calendaristice, aspecte care nu pot fi analizate de instanța de recurs, având în vedere că, fără a face vreo referire la vreun considerent al instanței de apel, recurenta se rezumă la a face simple afirmații, inserate printre alte susțineri preluate ad litteram din cuprinsul cererii de apel.

Recurenta nu demonstrează în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele instanței în fundamentarea acesteia.

Prin urmare, simpla reluare a situației particulare a litigiului și prezentarea, din nou, a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigențelor legale, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar acest mod de redactare a recursului nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de fond și nu a hotărârii pronunțate în apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv, cum este conceput memoriul de recurs al pârâtei.

Tocmai de aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar și nu reiterarea susținerilor de la judecata din instanța de prim control judiciar devolutiv.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

În consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 1799/2021 din 25 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B.. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 alin. (1) din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

În cauză, se constată că apărătorul intimatei-pârâte B.. S.R.L. a solicitat cheltuieli de judecată, aferente asistenței juridice acordate în fața instanței de apel, în cuantum de 3570 RON, depunând factura nr. x din 25 mai 2021, precum și extrasul de cont care atestă plata acesteia, înscrisuri aflate la dosarul instanței de apel.

Analizând aceste înscrisuri, cu privire la cheltuielile de judecată solicitate pentru faza apelului, instanța de recurs arată că acestea trebuiau depuse și solicitate la instanța aferentă pentru fiecare etapă procesuală, până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, astfel cum prevede art. 452 C. proc. civ., întrucât acestea trebuie apreciate și analizate de către instanța respectivă.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată din apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 1799/2021 din 25 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă B.. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată din apel.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2022.