ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1643/2023

Ședința publică din data de 19 septembrie 2023

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3075/2021 din 7 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă cererea de chemare în judecată.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 251.920,68 de RON, cu titlu de daune-interese.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.105,82 RON, din care 6.124,68 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru și 4.981,14 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia civilă nr. 91/2023 din 23 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins apelul pârâtei, ca nefondat.

A fost obligată apelanta la plata sumei de 3.798,90 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Totodată, au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Prealabil susținerii motivelor de recurs, recurenta a expus situația de fapt.

A arătat astfel că, în executarea contractului dintre părți, având ca obiect vânzarea-cumpărarea unei cantități de 2.000 mt de grâu la prețul de 150 euro/mt, cu livrare în perioada 25.06.2020 - 31.08.2020, recurentei i s-a refuzat în mai multe ocazii descărcarea mărfii în locațiile agreate verbal cu intimata, aspect ce a făcut practic imposibilă executarea.

Apoi, dezvoltând motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.352 C. civ., potrivit cărora "Fapta victimei înseși și fapta terțului înlătură răspunderea chiar dacă nu au caracteristicile forței majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, însă numai în cazurile în care, potrivit legii sau convenției părților, cazul fortuit este exonerator de răspundere."

S-a arătat că materialul probator avut în vedere de curtea de apel nu a dovedit fără dubiu faptul că recurenta a retras din proprie inițiativă autocamionul cu numărul de înmatriculare x încărcat cu marfa destinată executării contractului.

De asemenea, s-a învederat că în mod greșit instanța de apel și-a întemeiat soluția doar pe raportul întocmit de firma superintendentă, SGS, fără a audia martorii C. și D., persoane care puteau fi ascultate în vederea stabilirii situației de fapt, în sensul că recurenta nu a putut să-și execute obligațiile din cauza refuzului intimatei de a primi marfa, cu consecința invocării clauzei penale din contract și îmbogățirii intimatei fără justă cauză.

Potrivit recurentei, raportul întocmit de SGS nu poate fi considerat relevant în ceea ce privește neexecutarea de către recurentă a obligațiilor contractuale, câtă vreme indicatorii din raport nu au fost reanalizați în condiții independente, prin compararea valorilor reținute cu privire la calitatea cerealelor, cu valori similare din alte controale ale unor diferite firme de superintendență în analiza cerealelor, proba cu expertiza nefiind admisă în fața instanței de apel.

S-a mai susținut că aflarea adevărului în ceea ce privește refuzul intimatei de a primi marfa nu poate fi realizat decât prin audierea martorilor propuși și realizarea unor măsurători ale mărfii refuzate. În acest sens, recurenta citează dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Concluzionând, recurenta a arătat că instanța de apel, respingând proba cu martori propusă de recurentă și luând în considerare un raport care nu a fost analizat de experți independenți numiți în cursul judecății, nu a administrat un probatoriu din care să rezulte fără dubiu susținerile intimatei-reclamante, cu consecința aplicării greșite a dispozițiilor art. 1.352 C. civ.

La data de 4 mai 2023 a fost înregistrată întâmpinarea invocată de intimata E. S.R.L., prin care a fost invocată excepția nulității recursului, ca urmare a neîncadrării criticilor în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității în cazul în care motivele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la nelegalitatea hotărârii din perspectiva dreptului substanțial, respectiv la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța încalcă dreptul material atunci când nu identifică regulile de drept aplicabile în cauză ori, deși le identifică, le încalcă în litera sau spiritul lor, interpretându-le eronat ori, deși le interpretează corect la un nivel abstract, aplicarea acestora situației de fapt se face într-o manieră eronată, contrară sensului și scopului pentru care au fost edictate.

Invocarea valabilă a acestui motiv de casare presupune enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, modul în care, în aprecierea recurentului, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății și discordanța acestei interpretări cu cea oferită de către instanța de apel prin hotărârea recurată.

Așadar, teza încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunțuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

Motivul de recurs nu este invocat procedural atunci când, deși se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate este criticată situația de fapt reținută sau modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deși au și o semnificație juridică, acestea implică un grad mare de apreciere a instanțelor de fond, care sunt suverane în ce le privește.

În cauză, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, nefiind relevate motive de nelegalitate în privința deciziei pronunțate în apel.

Cererea de chemare în judecată a vizat obligarea pârâtei la plata sumei de 251.920,68 RON, reprezentând daune-interese ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor asumate prin contractul nr. x/19.12.2019.

Reclamantei i-au fost admise pretențiile în primă instanță, apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței pronunțate de tribunal fiind respins ca nefondat.

Prin cererea de recurs pârâta invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.352 C. civ., arătând, în esență, că neexecutarea contractului dintre părți este imputabilă reclamantei înseși, care a refuzat primirea mărfii, împrejurare care putea fi dovedită numai cu martorii propuși și corelată cu proba de cântar și imaginile prezentate instanței de apel.

Se reține că, deși invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.352 C. civ., recurenta nu indică în concret cum anume au fost încălcate prevederile legale referitoare la cauza exoneratoare de răspundere invocată, constând în fapta victimei sau a terțului.

Or, pentru a invoca valabil această critică, subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se impunea ca partea să arate în ce constă raționamentul greșit al instanței de apel, astfel încât să rezulte aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material.

În realitate, ceea ce se impută instanței de prim control judiciar este situația de fapt reținută, prin raportare la probele administrate, recurenta arătând că în mod greșit curtea de apel a avut în vedere la pronunțarea soluției raportul întocmit de firma de superintendență, fără a fi audiați martorii propuși de către apelanta-pârâtă, spre a dovedi refuzul reclamantei de a recepționa marfa pe care pârâta s-a obligat să o livreze conform contractului.

Cu alte cuvinte, prin cererea de recurs partea tinde să demonstreze o altă situație de fapt decât cea reținută de instanțele de fond în etapele procesuale anterioare și care a determinat stabilirea culpei sale contractuale.

De asemenea, evocând dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., privind rolul activ al judecătorului, pârâta își exprimă dezacordul cu privire la faptul că nu i-a fost încuviințată proba cu martori și urmărește substituirea aprecierii instanței de apel în acest sens.

Prin raportare la aceste susțineri ale recurentei, amintește Înalta Curte că situația de fapt astfel cum a fost reținută în fond, utilitatea și concludența probelor solicitate de părți, precum și modalitatea de apreciere a probelor administrate în etapele devolutive ale litigiului sunt aspecte sustrase cenzurii instanței de recurs.

Recursul este o cale extraordinară de atac al cărei scop este verificarea deciziei recurate exclusiv din perspectiva legalității, cu referire la motivele de casare strict și limitativ prevăzute de lege, iar nu rejudecarea litigiului în fond, cu posibilitatea reevaluării faptelor deduse judecății.

În consecință, criticile recurentei privitoare la situația de fapt reținută, relevanța oferită de instanță anumitor mijloace de probă din dosar și respingerea unor probe pe care, contrar celor reținute de instanțele de fond, partea le consideră concludente în ceea ce privește culpa reclamantei sunt aspecte ce vizează temeinicia hotărârii pronunțate în apel, nefiind critici de nelegalitate.

Nu mai puțin, Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, pârâta reiterează criticile de fond formulate, anterior, pe calea apelului declarat împotriva hotărârii de primă instanță.

Aceste critici și-au primit însă rezolvarea prin decizia curții de apel, această instanță concluzionând, pe baza probelor administrate coroborat cu prevederile contractuale asumate de părți, că pârâta nu a reușit să dovedească faptul că neexecutarea contractului ce i-a fost imputată ar avea drept cauză culpa reclamantei înseși.

Rezultă astfel că apărările pârâtei referitoare la împrejurările factuale care, în opinia sa, au condus la neexecutarea contractului dintre părți au fost examinate de curtea de apel, ca instanță de prim control judiciar, care, în virtutea rolului său devolutiv, rejudecând cauza pe fond, s-a pronunțat asupra acestora prin considerentele hotărârii atacate.

Recursul fiind îndreptat împotriva deciziei pronunțate de ultima instanță de fond, recurenta avea obligația, conform legii, să se raporteze la considerentele instanței de apel, cu arătarea aspectelor de nelegalitate identificate.

Simpla reluare a alegațiilor din etapa procesuală a apelului, strict pe aspecte de eventuală netemeinicie a hotărârii recurate, cu ignorarea considerentelor instanței de apel, nu reprezintă o motivare valabilă a recursului.

Or, controlul judiciar exercitat de instanța supremă nu se poate realiza dacă partea nu formulează critici de nelegalitate punctuale cu privire la hotărârea atacată, apte să fie încadrate potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, în cauză se impune aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 91/2023 din 23 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În raport cu soluția de anulare a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligată recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă E. S.R.L. a sumei de 12.881,98 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 91/2023 din 23 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă E. S.R.L. a sumei de 12.881,98 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2023.