ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1736/2023

Ședința publică din data de 21 septembrie 2023

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 decembrie 2016 pe rolul Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 3.747.104.90 RON compusă din:

- sume achitate în avans, respectiv suma de 1.303.462,33 RON (conform contractului nr. RO-W3460 din 15 octombrie 2016), suma de 2.195.740 RON (conform contractului nr. RO-W3492 din 22 septembrie 2016) și suma de 79.472 RON (conform contractului nr. RO-W3087 din 14 iulie 2015);

- prejudiciu - suma de 63.454,50 RON;

- penalități calculate pentru neexecutarea certificatelor de depozit WHR1_3460A din 6 octombrie 2016, WHR2_3460B din 6 octombrie 2016 și WHR1_3492A din 23 septembrie 2016 în valoare de 3% din suma achitată pentru produse nelivrate - suma de 104.976,07 RON;

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1014 din C. proc. civ.

Pârâta B. S.R.L. a depus la dosar cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei A. la plata sumei de 3.553.962,47 RON, cu titlu de despăgubiri rezultate din același raport contractual, compusă din:

- suma în valoare de 679.017,5 Euro (echivalentul a 3.048.788,67 RON la un curs de 4,49 RON/1 Euro);

- suma de 120.855 USD (echivalentul a 505.173,9 RON la un curs de 4,18 RON/1 USD), la care se adaugă dobânda legală de la data formulării cererii și până la data plății efective a sumelor pretinse cu titlu de despăgubiri.

La termenul din 30 martie 2017, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brăila, invocată de pârâta B. S.R.L.

Prin sentința nr. 264/Fciv/2021 din 26 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta B. S.R.L.; s-a respins excepția de neexecutare, invocată de pârâta B. S.R.L.; s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca fondată; pârâta-reclamantă a fost obligată la plata sumei de 3.683.650,9 RON, reprezentând sume achitate în avans și penalități, către reclamanta-pârâtă; s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta B. S.R.L., ca fondată; reclamanta-pârâta a fost obligată la plata sumei de 21.134.907,75 RON, reprezentând despăgubiri și dobânda legală calculată de la 1 februarie 2017 până la data plății efective, către pârâta-reclamantă; de asemenea, pârâta-reclamantă a fost obligată la plata sumei de 67.926 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamanta-pârâtă; reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata sumei de 49.144 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâta-reclamantă; s-au compensat cheltuielile de judecată; pârâta-reclamantă a fost obligată la plata sumei de 18.782 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamanta-pârâtă.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 26 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a admis în parte cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta A., ca fondată; s-a dispus îndreptarea erorii materiale din considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 264/Fciv/2021 din 26 noiembrie 2021 a Tribunalului Brăila, astfel: Se menționează corect în considerente:

"Se va obliga reclamanta-pârâtă către pârâta-reclamantă la plata sumei de 2.113.490,75 RON, reprezentând despăgubiri și la dobânda legală calculată de la data 1 februarie 2017 până la data plății efective", în loc de "Se va obliga reclamanta-pârâtă către pârâta-reclamantă la plata sumei de 21.134.907,75 RON, reprezentând despăgubiri și la dobânda legală calculată de la data 1 februarie 2017 până la data plății efective", cum greșit s-a consemnat. Se menționează corect în dispozitiv:

"Obligă reclamanta-pârâtă către pârâta-reclamantă la plata sumei de 2.113.490,75 RON, reprezentând despăgubiri și la dobânda legală calculată de la data 1 februarie 2017 până la data plății efective" în loc de "Obligă reclamanta-pârâtă către pârâta-reclamantă la plata sumei de 21.134.907,75 RON reprezentând despăgubiri și la dobânda legală calculată de la data 1 februarie 2017 până la data plății efective", cum greșit s-a consemnat.

Împotriva încheierii din 30 martie 2017 și a sentinței nr. 264/Fciv/2021 din 26 noiembrie 2021, ambele pronunțate de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, pârâta B. S.R.L. a declarat apel, apreciind că sunt nelegale, deoarece instanța de fond nu a reținut cu privire la competență că această chestiune a fost tranșată, în mod definitiv, prin sentința civilă nr. 3408 din 28 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2017, hotărâre menținută prin decizia civilă nr. 472 din 16 noiembrie 2018 a Curții de Apel București.

Reclamanta A. a formulat apel împotriva sentinței nr. 264/Fciv/2021 din 26 noiembrie 2021, pronunțate de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 349/2022 din 13 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis apelul declarat de apelanta B. S.R.L.; s-a schimbat în parte sentința nr. 264/Fciv/2021 din 26 noiembrie 2021 a Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, în rejudecare, s-a admis excepția necompetenței generale a instanțelor române cu privire la pretențiile solicitate în baza contractului de vânzare-cumpărare x/22.09.2016; s-au respins cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională, ca inadmisibile; s-a fixat termen pentru continuarea judecății la data de 16 noiembrie 2022.

La termenul din 16 noiembrie 2022, instanța a încuviințat cererea formulată de apărătorul apelantei-pârâte în sensul acordării unui nou termen de judecată pentru ca decizia civilă nr. 349/2022 a Curții de Apel Galați să rămână definitivă, partea adversă exprimându-și acordul în acest sens.

Prin încheierea din 14 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a suspendat judecata, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea recursului declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 349 din 13 octombrie 2022 a Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă.

La data de 13 ianuarie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2016, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 349/2022 din 13 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a deciziei recurate, iar în rejudecare, schimbarea în tot a încheierii din 30 martie 2017, pronunțate de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. x/2016, a sentinței nr. 264/26.11.2021 a Tribunalului Brăila și schimbarea în parte a deciziei civile nr. 349/13.10.2022 a Curții de Apel Galați, admiterea excepțiilor privind lipsa competenței instanțelor judecătorești din România și, implicit, a inadmisibilității cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă. De asemenea, recurenta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Consideră că sunt nelegale în parte hotărârile judecătorești indicate mai sus, pentru următoarele motive:

Sub un prim aspect, s-a arătat că instanța de fond a reținut, prin încheierea din 30 martie 2017 și sentința nr. 264 din 26 noiembrie 2021, că în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei aparține instanțelor din România, respectiv Tribunalului Brăila, raportat la dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, atâta vreme cât executarea obligațiilor contractuale ține de competența locului de executare a acestora.

Instanța de apel a reținut că doar în ceea ce privește pretențiile decurgând din executarea contractului nr. x/22.09.2016 încheiat între părți, competența aparține instanței de la sediul cumpărătorului (intimata din prezenta cauză), în condițiile în care numai prin acest contract părțile au stabilit convențional competența de soluționare a neînțelegerilor dintre acestea.

Ceea ce au neglijat instanțele anterioare este faptul că această chestiune a fost tranșată în mod definitiv, prin sentința civilă nr. 3408 din 28 septembrie 2018, pronunțată în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului București, hotărâre menținută prin decizia civilă nr. 472/16.11.2018 a Curții de Apel București.

Această hotărâre judecătorească a intrat deja în puterea lucrului judecat, stabilindu-se că nu aparține instanțelor din România competența de soluționare a cauzei decurgând din executarea contractelor încheiate între părți.

Raportat la dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ. și art. 132 alin. (4) din același cod, ținând cont de competența teritorială internațională stabilită convențional, recurenta-pârâtă apreciază că se impunea respingerea cererii introductive și a cererii reconvenționale ca inadmisibile, întrucât instanțele judecătorești din România nu sunt competente în soluționarea cauzei, extinzând astfel puterea lucrului judecat cu privire la litigiile dintre părți.

Conform dispozițiilor art. 126 alin. (1) din C. proc. civ. "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Potrivit penultimului alineat din contractul nr. x/05.10.2016, părțile au convenit că "orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desființarea lui, va fi deferit spre soluționare instanțelor judecătorești". În temeiul art. 126 din C. proc. civ., părțile de comun acord stabilesc ca fiind competente instanțele de la sediul reprezentantului cumpărătorului - A. S.R.L.

Aceeași clauză referitoare la prorogarea convențională de competență se regăsește și în celelalte contracte:

- RO W3087/14.07.2015 - art. 11.1:

"în cazul în care rezolvarea neînțelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluționare instanțelor judecătorești competente de la sediul cumpărătorului - A. S.R.L.";

- RO W3492/22.09.2016 - art. 11 alin. (8) "în cazul în care rezolvarea neînțelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluționare instanțelor judecătorești competente de la sediul cumpărătorului";

În mod evident, sunt competente instanțele din Austria, deoarece noțiunea de "reprezentant al cumpărătorului" nu se referă la reprezentantul convențional conjunctural, ci la noțiunea de reprezentant legal al acestei societăți.

Singura clauză interpretabilă din acest punct de vedere ar fi cea cuprinsă în contractul x/05.10.2016 ("... instanțele de la sediul reprezentantului cumpărătorului A. S.R.L.") numai că părțile vizau reprezentantul legal al cumpărătoarei, iar nu pe cel convențional, întrucât alegerea reprezentantului convențional ulterior nu presupune ca, în situația în care reprezentantul convențional ulterior urma a fi din Singapore sau India, părțile să se poată judeca pentru eventualele litigii în raport de sediul acestuia.

Trecând peste această inadvertență reglementată ulterior prin celelalte două contracte ("instanțele de la sediul cumpărătorului"), este fără putință de tăgadă faptul că instanțele din România nu sunt competente internațional să soluționeze litigiul.

Pe de altă parte, reprezentantul legal al A. S.R.L. este unicul asociat al acestei societăți - A., societate ce are sediul în Austria, așa cum rezultă din certificatul constatator nr. x/14.11.2022, eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului (anexat motivelor de recurs).

Cu alte cuvinte, atâta vreme cât sediul reprezentantului acestei societăți este în Austria, instanțele competente să soluționeze litigiile dintre părți sunt cele din Austria, extinzând, totodată, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat care decurge din hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2017, ceea ce înseamnă că nu aparține instanțelor din România competența de soluționare a cauzei.

În ceea ce privește litigiile decurgând din executarea pretențiilor aferente certificatelor de depozit nr. WHR1_3492A/23.09.2016, nr. WHR1_3460A/06.10.2016 și nr. WHR2_3460B/06.10.2016, atâta vreme cât aceste certificate de depozit sunt accesorii contractelor x/22.09.2016 și y/05.10.2016, este evident că și litigiile decurgând din acestea sunt de competența aceleiași instanțe de la sediul cumpărătorului, respectiv cea din Austria.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ. (conform precizărilor transmise de recurentă, prin e-mail, la data de 28 februarie 2023 - dosar recurs).

Recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă B. S.R.L. a fost comunicat intimatei-reclamante A. la data de 15 februarie 2023, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare.

Intimata-reclamantă A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat casarea în parte a deciziei recurate, astfel:

- să se declare nelegală hotărârea nr. 349/13.10.2022 a Curții de Apel Galați, prin care s-a admis excepția necompetenței instanțelor române cu privire la pretențiile solicitate în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.09.2016;

- să se dispună rejudecarea cauzei de către instanța de apel în limitele stabilite, în mod expres, prin apelul formulat de reclamantă, având în vedere faptul că sentința nr. 264/Fciv/2021 din 26 noiembrie 2021 a Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este divizibilă, iar devoluțiunea poate să opereze cu privire la următoarele:

· anularea soluției din dispozitiv prin care instanța "obligă reclamanta- pârâtă la plata sumei de 2.134.907,75 RON, reprezentând despăgubiri și la dobânda legală calculată de la data 01.02.2017 până la data plății efective" (conform încheierii de îndreptare eroare materială din 26.01.2022);

· anularea respingerii acordării prejudiciului în valoare de 63.454,50 RON conform facturii fiscale x/29.11.2016 emisă de C.;

· totodată, în temeiul art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., refacerea expertizei contabile judiciare, având în vedere neconcordanțele din raportul de expertiză și din răspunsul la obiecțiunile formulate;

La data de 13 martie 2023 s-a dispus comunicarea întâmpinării formulate de intimata-reclamantă A. și a înscrisului atașat, către recurenta-pârâtă B. S.R.L., cu mențiunea de a depune la dosar, în termen de cel mult 10 zile de la comunicare, răspuns la întâmpinare.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul căruia s-a reținut că recursul declarat în prezenta cauză este inadmisibil.

Raportul a fost depus la dosar și, în urma analizării lui, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; părțile nu au înțeles să-și exercite acest drept.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Recursul are ca obiect decizia nr. 349/2022 din 13 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, prin care s-a admis apelul declarat de apelanta B. S.R.L.; s-a schimbat în parte sentința nr. 264/Fciv/2021 din 26 noiembrie 2021 a Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, în rejudecare, s-a admis excepția necompetenței generale a instanțelor române cu privire la pretențiile solicitate în baza contractului de vânzare-cumpărare x/22.09.2016; s-au respins cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională, ca inadmisibile.

Potrivit art. 132 alin. (4) din C. proc. civ., "dacă instanța se declară necompetentă și respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională sau ca nefiind de competența instanțelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară".

Din interpretarea acestui text legal, rezultă că este deschisă calea de atac a recursului pentru partea care înțelege să conteste soluția de admitere a excepției necompetenței generale a instanțelor române și, implicit, de respingere ca inadmisibilă a cererii.

În speță, decizia nr. 349/2022 din 13 octombrie 2022 a fost pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, ceea ce atrage competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului, raportat la dispozițiile art. 97 alin. (1) din C. proc. civ., însă criticile prezentate de recurenta-pârâtă B. S.R.L. nu vizează soluția de admitere a excepției necompetenței generale a instanțelor române, deoarece partea care a formulat recurs își exprimă nemulțumirea față de faptul că excepția de necompetență generală a instanțelor române trebuia să fie admisă și cu privire la celelalte contracte pe care părțile le-au încheiat.

Astfel, în opinia recurentei-pârâte, litigiile decurgând din executarea pretențiilor aferente certificatelor de depozit nr. WHR1_3492A/23.09.2016, nr. WHR1_3460A/06.10.2016 și nr. WHR2_3460B/06.10.2016, atâta vreme cât aceste certificate de depozit sunt accesorii contractelor x/22.09.2016 și y/05.10.2016, este evident că și litigiile decurgând din acestea sunt de competența aceleiași instanțe de la sediul cumpărătorului, respectiv cea din Austria.

Întrucât a fost respinsă excepția necompetenței generale a instanțelor române cu privire la pretențiile solicitate în temeiul contractelor anterior menționate, recurenta-pârâtă B. S.R.L. nu are posibilitatea legală să conteste această soluție, prevalându-se de dispozițiile art. 132 alin. (4) din C. proc. civ.

Se mai reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 349/2022 din 13 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2023.