ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 270/2023

Ședința publică din data de 9 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, la data de 27 mai 2019, sub nr. x/2019 și, ulterior, declinată în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal, sub același număr de dosar, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia să-i plătească suma de 392.394,05 RON, reprezentând contravaloare penalități de întârziere în achitarea mărfurilor în cursul anilor 2016, 2017, 2018, penalități calculate potrivit contractelor de vânzare- cumpărare nr. x/01.01.2014 și nr. y/30.12.2016.

În drept, a invocat art. 1165, 1270, 1538, 1539 C. civ. și disp. contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/01.01.2014 și nr. y/30.12.2016.

Legal citată, la 26.06.2019, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția insuficientei timbrări, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

La aceeași dată, pârâta B. S.R.L. a depus și cerere reconvențională, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a clauzei de la art. 4.6 din cele două Contracte.

În drept, a invocat art. 209 C. proc. civ., art. 14-15 C. civ., art. 1235, 1236, 1238, 1246 C. civ., art. 6 din Legea nr. 21/1996.

Prin sentința nr. 377/17.10.2019, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a, unde cauza a fost înregistrată la 29.11.2019.

La primul termen de judecată, din 14.07.2020, a fost admisă excepția netimbrării cererii reconvenționale formulate de pârâta B. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 150/2021 din 09 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ- fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., având ca obiect pretenții, și a obligat pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 375.888 RON, reprezentând contravaloare penalități de întârziere; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 12.530 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, pârâta B. S.R.L.

Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 196/A din 08 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a admis apelul declarat de societatea pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 150/09.07.2021, pronunțate de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2019; a schimbat în tot sentința civilă apelată și, în rejudecare: a respins, ca nefondată, cererea formulată de Societatea reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu Societatea pârâtă B. S.R.L., având ca obiect pretenții; a obligat intimata-reclamantă A. S.R.L. la plata către apelanta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 9.631,94 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta Societatea "A." S.R.L., solicitând admiterea recursului, așa cum a fost formulat, casarea în tot a deciziei civile recurate, cu consecința respingerii apelului formulat de intimata- pârâtă Societatea "B." S.R.L., ca fiind nefondat și menținerea sentinței civile nr. 150/09.07.2021 a Tribunalului Vrancea, ca temeinică și legală.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta- reclamantă a criticat decizia ca fiind nelegală, pentru aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care, a relevat situația de fapt; scurt istoric; normele de drept material aplicabile în litigiu (în opinia sa): art. 1270 și art. 1535 alin. (1) C. civ. și normele de drept material reținute de instanța de apel: art. 1538 și art. 1539 C. civ., susținând, în esență, următoarele:

Analizând considerentul reținut, privind calificarea prevederilor art. 1535 C. civ. ca reguli generale de evaluare a prejudiciului, iar a dispozițiilor art. 1538- 1539 C. civ. ca reguli particulare de evaluare a prejudiciului, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel face o gravă confuzie între daunele-interese moratorii prevăzute de dispozițiile art. 1535 C. civ. și clauza penală (daunele-interese compensatorii) prevăzute de dispozițiile art. 1538 - 1539 C. civ., făcând trimitere în continuare la considerații doctrinare privind aceste noțiuni și jurisprudență.

Arată că în speța dedusă judecății, a solicitat, în temeiul art. 1535 C. civ., obligarea (sancționarea) debitoarei intimată- pârâtă Societatea "B." S.R.L. la plata penalităților de întârziere (dobândă penalizatoare), ca sancțiune pentru întârziere în îndeplinirea obligației de plată a prețului mărfurilor, prin negocierea și acceptarea clauzei art. 4.6. din cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate, părțile convenind asupra cuantumului daunelor-interese moratorii datorate de debitor (0,3% pe zi de întârziere) în ipoteza neexecutării la timp a obligației de plată.

Susține că din considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel, se observă că aceasta a tratat cele două tipuri de daune-interese (moratorii, art. 1535 C. civ. și compensatorii, art. 1538 și 1539 C. civ.) ca fiind aceeași instituție de drept civil, denumită generic "clauză penală", în practică, de multe ori, observându-se că daunele-interese moratorii pot îmbrăca haina clauzei penale, însă între acestea există importante deosebiri; atât dobânzile (fruct civil, art. 1489 C. civ.), cât și daunele moratorii (penalități de întârziere, dobândă penalizatoare- reglementate de art. 1535 C. civ.) sunt diferite de clauza penală reglementată de art. 1538 alin. (1) C. civ.

În ce privește incidența tezei finale a art. 1539 C. civ. în prezenta cauză, recurenta-reclamantă apreciază că aceste dispoziții trebuie interpretate și în sensul consacrării clauzei penale moratorii, parte a doctrinei apreciind că prevederea contractuală prin care părțile stabilesc rata dobânzii pentru întârzierea în executarea unei obligații bănești poate fi calificată ca dobândă convențională (la care noul C. civ. se referă în art. 1489 alin. (1), iar nu ca și clauză penală, având, astfel, un regim juridic distinct de cel al clauzei penale.

Tot în doctrină s-a arătat deja că penalitatea de întârziere este o dobândă convențională moratorie (clauza penală moratorie), printr-o astfel de clauză părțile cuantificând valoarea daunelor- interese în mod forfetar, pe zile de întârziere, astfel încât, acordarea acestor daune nu necesită dovedirea unui prejudiciu.

Astfel, susține recurenta-reclamantă că teza finală a art. 1539 C. civ. nu este incidentă în cauză, așa cum eronat a reținut instanța de apel.

În primul rând, arată că în speța de față este vorba de o obligație având ca obiect plata unei sume de bani, obligație ce poate fi întotdeauna executată în natură, pe cale de consecință, neexecutarea obligației neputând duce la obligarea debitorului la plata de daune-interese compensatorii, care constau tot într-o sumă de bani, egală cu cea datorată, ci, pe lângă posibilitatea de a executa silit în natură obligația, creditorul este îndreptățit și la daune- interese moratorii pentru prejudiciul cauzat prin întârzierea executării obligației.

Recurenta- reclamantă consideră că în cauza pendinte nu s-ar putea da o eficiență concretă a textului de lege menționat (teza finală a art. 1539 C. civ.), întrucât, obligația de a plăti o sumă de bani nu ar putea fi acceptată cu rezerve de către creditor. Mai mult, legea civilă interzice unui creditor al unei obligații având ca obiect plata unei sume de bani să refuze primirea acesteia.

Din analiza dispozițiilor art. 1539 C. civ., recurenta solicită a se observa că cele două condiții prevăzute în teza finală nu au caracter cumulativ, ci unul alternativ, deoarece legiuitorul a folosit conjuncția "sau" în redactarea normei de drept.

De aceea, solicită recurenta-reclamantă a se observa că ea nu a renunțat niciodată la dreptul de a solicita penalități de întârziere, fapt dovedit cu promovarea cererii de chemare în judecată prin care a solicitat cuantumul penalităților de întârziere din cadrul termenului de prescripție de 3 ani.

Mai mult, solicită a se avea în vedere că textul de lege al art. 1539 C. civ. consacră natura subsidiară a clauzei penale și, în speța dedusă judecății s-au solicitat daune-interese moratorii contractuale, având ca temei legal dispozițiile art. 1535 C. civ., iar nu o clauză penală prevăzută de dispozițiile art. 1538- 1539 C. civ. și neprevăzută în contractele dintre părți, între cele două instituții civile fiind deosebiri fundamentale.

În fine, în ce privește reținerea în considerente a faptului că nu a dat curs prevederilor Capitolului V din contractele de vânzare- cumpărare nr. x/01.01.2014 și nr. y/30.12.2016 pentru realizarea clauzei penale, având în vedere modul în care instanța de apel a dat eficiență, în opinia recurentei, unor clauze contractuale abstracte și rămase neconcretizate în motivarea deciziei pronunțate, consideră recurenta-reclamantă că și acest aspect se încadrează în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și anume, încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material- a art. 1270 C. civ., în speță- fiind vorba de clauzele Capitolului V din contractele de vânzare- cumpărare, care reprezintă legea părților.

Susține că din conținutul celor două contracte rezultă că neuzitarea prevederilor contractuale referitoare la executarea unor file CEC sau B.O. lăsate ca garanție (art. 5.2. și 5.4. din contracte) a fost rezultatul lipsei unor asemenea instrumente bancare. Capitolul V din cele două contracte nu conține informații din care să rezulte predarea unor file CEC sau B.O. către recurenta-reclamantă, drept garanție a plății prețului.

Mai exact, se arată, clauzele Capitolului V din cele două contracte încheiate de părți sunt clauze standard referitoare la garanția contractuală, pe care, în speța de față, intimata- pârâtă Societatea "B." S.R.L. nu le-a agreat și, în consecință, această rubrică a rămas necompletată.

Ca atare, susține că sunt clauze contractuale rămase la stadiul de propunere, clauze care pot fi considerate chiar nescrise, întrucât, în urma negocierilor dintre părți acestea nu au fost asumate.

Așadar, susține recurenta-reclamantă, părțile din prezentul litigiu au încheiat cele două contracte de vânzare- cumpărare fără să prevadă o metodă de garanție contractuală .

În concluzie, solicită a se constata că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 și art. 1535 C. civ. și cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1538 și 1539 C. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 17.08.2022, sub nr. x/2019.

Apărarea formulată în cauză

Intimata- pârâtă Societatea "B." S.R.L. a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 21.09.2022, prin care, pe cale de excepție, a invocat excepția tardivității recursului și excepția nulității recursului, având în vedere că, deși recurenta prezintă doar formal o serie de motive de recurs, prezentând un amalgam de texte și interpretări, în realitate, recursul formulat nu este motivat, fapt ce conduce la constatarea nulității recursului formulat.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului formulat, ca neîntemeiat, cu consecința menținerii, ca temeinică și legală, a deciziei civile recurate și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, fără a fi anexată dovada acestora.

III. Procedura de soluționare a recursului

Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 27 mai 2019, deci, după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluția din 19 octombrie 2022, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului, la data de 09 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în cererea de recurs:

"Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Cu privire la criticile subsumate acestui motiv de recurs de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, instanța de apel făcând o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente.

Astfel, în speță, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta Societatea "A." S.R.L. Focșani a solicitat obligarea pârâtei Societatea "B." S.R.L. Moinești la plata sumei de 392.394,05 RON, reprezentând penalități de întârziere, în achitarea mărfurilor achiziționate de pârâtă în cursul anilor 2016, 2017 și 2018, penalități calculate conform contractelor de vânzare- cumpărare nr. x/01.01.2014 și nr. y/30.12.2016.

Instanța de apel, în rejudecare, urmare admiterii apelului declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentința civilă apelată și a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantă având ca obiect pretenții.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a clauzei penale inserate de părți în contract, în raport de temeiurile de drept, legale și convenționale, invocate în susținerea acțiunii, echilibrul de prestații stabilit de părți fiind pe deplin asigurat.

Conform art. 1538 C. civ., clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale. În caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligației principale, fie clauza penală; debitorul nu se poate libera oferind despăgubirea cuvenită, iar creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi ținut să dovedească vreun prejudiciu.

Clauza penală reprezintă, deci, o prevedere contractuală prin care părțile stabilesc, de comun acord, anticipat și prin apreciere, cuantumul și modul de calcul al despăgubirilor ce vor fi datorate de partea în culpă, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii în mod necorespunzător a obligațiilor asumate. Noul C. civ. reglementează prezumția existenței prejudiciului prin inserarea clauzei penale, creditorul având astfel, posibilitatea de a cere executarea clauzei penale, fără a fi ținut să dovedească existența unui prejudiciu.

În conformitate cu art. 1539 C. civ., creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligației principale, cât și plata de penalități, în afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligațiilor la timp sau în locul stabilit. În) această situație, creditorul poate cere atât executarea obligației principale, cât și a penalității, dacă nu renunță la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligației.

Clauza penală a fost definită ca fiind acea convenție accesorie, prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său.

Deși art. 1538 alin. (1) C. civ. se referă doar la neexecutarea obligației principale, din interpretarea sistematică a acestui text, în corelație cu art. 1539 C. civ., rezultă că o clauză penală se poate stipula și pentru cazul în care obligația nu a fost executată la timp sau la locul stabilit.

Alineatul 2 al art. 1538 C. civ. dă creditorului un drept de opțiune între clauza penală și executarea silită în natură, în vreme ce art. 1539 C. civ. interzice expres cumulul celor două. Excepția o constituie cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligațiilor la timp sau în locul stabilit. În) acest caz, creditorul va avea dreptul atât la executarea silită în natură, cât și la despăgubirea pentru prejudiciul încercat prin întârzierea în executarea obligației sau prin neexecutarea ei la locul stabilit, despăgubire evaluată convențional sub forma clauzei penale.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat decizia de apel sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a prevederilor art. 1350, art. 1530, 1536, art. 1538-1539 C. civ., prin raportare la clauza 10 din contract.

Se reține că prevederile art. 1350 și art. 1530 C. civ., care reglementează, cu caracter general răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat o obligație asumată prin repararea prejudiciului cauzat celeilalte părți și principiul reparării integrale a prejudiciului au incidență în cauză doar prin raportare la celelalte texte de lege pretins a fi încălcate de instanța de apel.

Înalta Curte are în vedere din această perspectivă verificarea legalității deciziei de apel prin prisma celor solicitate prin cererea de chemare în judecată raportat la modul în care părțile au reglementat contractual clauza penală de evaluare a prejudiciului, sub aspectul configurării obligației care atrage activare a acesteia.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că din interpretarea sistematică și logico-juridică a dispozițiilor art. 1538 - 1539 C. civ. rezultă că legiuitorul a configurat două tipuri de clauze penale: clauza penală pentru neexecutare și clauza penală pentru executare neconformă (executarea cu întârziere sau executarea în alt loc decât cel stabilit contractual).

Acest aspect este dedus din modul de reglementare expus în articolele de lege menționate.

Astfel, art. 1538 alin. (1) C. civ. definește de principiu clauza penală ca fiind cea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale, iar alin. (2) al aceluiași articol stipulează că în caz de neexecutare creditorul poate cere fie executarea silită a obligației principale, fie clauza penală.

Este evident că aceste texte legale vizează acea clauză penală care sancționează neîndeplinirea obligației de executare, concret clauza penală pentru neexecutare. Interpretarea textului conduce la concluzia că creditorul obligației neexecutate poate cere fie executarea acesteia, fie desființarea contractului (reziliere/rezoluțiune, după caz) cu activarea clauzei penale.

Acest aspect rezultă și din interpretarea coroborată a textului menționat cu art. 1539 C. civ. care interzice cumulul executării în natură cu plata penalității, cu excepția cazului în care penalitatea este prevăzută pentru executarea cu întârziere ori nu la locul stabilit. Este evident, și în acest caz, că legiuitorul a conturat clauza penală pentru executarea neconformă obligației asumate, ca tip distinct de clauza penală pentru neexecutare.

În acest context, este nefondată susținerea recurentei-reclamante în sensul că în mod eronat instanța de apel ar fi apreciat cele două tipuri de daune- interese (moratorii și compensatorii) ca fiind aceeași instituție de drept civil, clauză penală, așa cum motivează partea.

Chiar dispozițiile legale invocate de recurenta-reclamantă disting clar între cele două tipuri de clauze penale.

De asemenea, este ilogică juridic susținerea că o executare cu întârziere reprezintă, de fapt, o neexecutare. Apelând și la interpretarea sensului expresiilor redate anterior, o executare cu întârziere înseamnă că obligația a fost executată, dar peste termenul stabilit; în schimb, neexecutarea nu poate avea decât un singur înțeles: neîndeplinirea niciun moment a obligației asumate.

În continuarea raționamentului juridic, Înalta Curte reține legalitatea deciziei de apel din perspectiva imposibilității de acordare a prejudiciului pretins de recurenta-reclamantă sub forma clauzei penale din contract.

Analiza actului dintre părți relevă că intenția acestora a fost să sancționeze executarea cu întârziere a obligațiilor principale asumate (plata prețului ori livrarea produselor), evaluând anticipat, în aceste cazuri, prejudiciul care se cuvine creditorului obligației principale.

În schimb, părțile nu au reglementat și cuantificat anticipat prejudiciul care ar fi fost produs în caz de neexecutare a obligațiilor asumate.

În aceste condiții, având în vedere caracterul specializat al clauzei penale asumată de părțile contractante, aceasta nu poate fi extinsă în vederea acoperirii prejudiciului pretins de recurenta-reclamantă pentru neexecutarea obligației principale asumate de intimata-pârâtă, aspect reținut cu putere de lucru judecat în analizarea capătului de cerere ce a vizat rezilierea contractului.

În concluzie, soluția instanței de apel este legală și, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, urmând a fi respins.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă Societatea "B." S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta- reclamantă Societatea "A." S.R.L. împotriva deciziei nr. 196/A din 08 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă Societatea "A." S.R.L. să plătească intimatei-pârâte Societatea "B." S.R.L. suma de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2023.