ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 307/2024

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 01.02.2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L. solicitând instanței să dispună:

- obligarea pârâtei la plata debitului restant în valoare de 415.802,53 RON, cu titlu de preț - contravaloare marfă;

- obligarea pârâtei la plata debitului restant în valoare de 13.947,44 RON, reprezentând re-facturare servicii transport;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 125.751,49 RON, cu titlu de penalități de întârziere, conform facturilor fiscale nr. x/28.03.2018, în cuantum de 99.286,74 RON, respectiv nr. x/25.07.2017, în cuantum de 26.464,75 RON;

- obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, conform art. 6.6 din Contractul încheiat între părți la 11.04.2013, calculate începând cu 28.03.2018, dată la care a fost emisă ultima factură de penalități, până la data plății efective; precum și

- obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1270, art. 1521-1523, art. 1525, art. 1719, art. 1535, art. 1721, art. 1724 C. civ. și art. 194 și urm. C. proc. civ., art. 1, art. 2 pct. 3 și 4, art. 3 pct. 2 din Legea nr. 72/2013, precum și pe cele ale O.G. nr. 13/2011.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cu expertiză financiar - contabilă și alte mijloace de probă ce se vor dovedi necesare în cauză.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat suspendarea judecății dosarului până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În probațiune, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu 2 martori, a interogatoriului reclamantei și expertiză tehnică de specialitate.

Prin încheierea din 07.06.2019, instanța a încuviințat proba cu expertiza contabilă solicitată de ambele părți, cu următoarele obiective:

- să se specifice dacă facturile indicate în cererea de chemare în judecată și în anexa nr. 4 la cererea de chemare în judecată au fost evidențiate în contabilitatea societății B. S.R.L.;

- să se stabilească dacă produsele care fac obiectul acestor livrări de marfă se mai regăsesc stocul societății B. S.R.L., dacă nu, la ce dată au fost înstrăinate și la ce preț;

- să precizeze dacă facturile au fost achitate de către pârâtă, cine a făcut imputația plății, indicând dacă, pe documentele de plată ale societății pârâte, există elemente de identificare în funcție de care să se poată stabili pentru ce anume factură a fost emis documentul de plată;

- să indice, în cazul în care imputația plății a fost făcută de către reclamantă, modalitatea efectuării imputației prin raportare la regulile generale ale imputației plății;

- să se verifice calculul penalităților de întârziere efectuat de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 2892/2021 din 24 noiembrie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantă și:

- a obligat pârâta la plata sumei de 412.616,21 RON, reprezentând contravaloare marfă, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, aferente debitului, calculate de la data scadentei fiecărei facturi, până la data achitării efective;

- a majorat onorariul expertului cu suma de 2000 RON și a obligat reclamanta la plata onorariului suplimentar.

- a obligat pârâta la plata sumelor de 7.731,16 RON si 3.620,03 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și 4.000 RON, onorariu expert.

- a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe civile și a încheierii din 07.06.2019 a formulat apel pârâta, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1971/A din 19 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-pârâtă B. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 2892/24.11.2021 și a încheierii din 07.06.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019. Totodată, a respins cererea formulată de apelanta-pârâtă privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei menționate a formulat recurs pârâta B. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 483 și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Prin memoriul de recurs, după prezentarea situației de fapt și a parcursului procesual, titulara căii de atac a învederat că normele de drept material încălcate de instanța de apel sunt cele referitoare la interdicția creditorului la a efectua imputația plății în situația în care creanțele sunt litigioase, respectiv art. 1508 C. civ., redând conținutul acestui text de lege.

Cu referire la reținerile instanței de apel, potrivit cărora practicile anticoncurențiale ce fac obiectul dosarului nr. x/2017 nu au legătură cu natura litigioasă a creanțelor pretinse în prezentul litigiu, iar contestațiile pârâtei nu sunt suficient de precise în privința mărfii neconforme, recurenta a precizat, pe de o parte, că dosarul nr. x/2017 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București anterior cererii ce face obiectul prezentului litigiu, respectiv la 29.06.2017, astfel încât reiese foarte clar că drepturile solicitate de reclamantă comportă caracter litigios, iar pe de altă parte, faptul că mesajele de corespondență electronică din datele 03.11.2016, respectiv 14, 15, 17 și 18.11.2016 (din care a redat anumite paragrafe), relevă caracterul neconform al mărfii livrate și fac dovada deplină a faptului că instanța a încălcat norma de drept material prevăzută la art. 1508 C. civ.

În încheiere, a reiterat că drepturile de creanță afirmate de intimata-reclamantă în prezentul dosar au caracter litigios, și a susținut că devin incidente prevederile art. 496 și art. 497 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înaintată la dosarul cauzei la 28 iulie 2023, intimata-reclamantă a solicitat, în principal a se constata nulitatea recursului, întrucât criticile invocate nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de legiuitor, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, câtă vreme în speță nu este vorba despre o imputație a plății făcută de creditor, ci de o imputație legală, ipoteza juridică reglementată prin art. 1509 alin. (1) lit. d) C. civ.

Examinând recursul în raport de excepția nulității invocată de intimata-reclamantă, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de casare prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, deși recurenta-pârâtă a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate, apte a fi încadrate în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, invocând greșita aplicare a dispozițiilor art. 1508 C. civ. cu privire la imputația plății făcută de creditor, recurenta-pârâtă a făcut o scurtă prezentare a situație de fapt și, raportat la aceasta, la obiectul dosarului nr. x/2017 (acțiune în concurență neloială), respectiv la corespondența electronică purtată între părțile litigante în cursul anului 2016, a susținut că drepturile de creanță afirmate de intimata-reclamantă au caracter litigios, instanța de apel reținând în mod eronat faptul că practicile anticoncurențiale ce fac obiectul dosarului nr. x/2017 nu au legătură cu natura litigioasă a creanțelor din prezentul litigiu, respectiv că argumentele expuse de pârâtă nu ar fi fost suficient de precise în privința mărfii neconforme.

Or, o atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile ce vizează aspecte care țin de situația de fapt, de aprecierea probelor cauzei și de concluzia asupra eventualului caracter litigios sau nu al unor creanțe, neputând forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Cum, în realitate, prin memoriul de recurs, se critică concluzia instanței de apel cu privire la caracterul litigios sau nelitigios al unei creanțe, recurenta readucând în discuție aspecte ce țin de situația de fapt a speței, urmărind stabilirea unei alte situații în raport de care să invoce apoi greșita aplicare a dispozițiilor legale evocate, Înalta Curte reamintește părților că instanța de recurs nu are competența de a proceda la verificarea situației de fapt stabilite prin hotărârea atacată și de a reevalua, în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta a constatat-o.

Or, prin hotărârea atacată instanța de apel s-a abătut de la regula statornicită de art. 1508 C. civ. ci a constatat că obiecțiile pârâtei cu privire la marfa livrată pentru revânzare au fost formulate în termeni generali, că nu s-a putut identifica marfa considerată improprie și, prin urmare, prețul nedatorat, că nu au urmat procedura prevăzută contractual de aducere la cunoștința furnizorului, că nu s-a făcut dovada restituirii mărfii afirmate ca fiind necorespunzătoare și, prin urmare, că toate susținerile acesteia nu pot justifica o concluzie în sensul existenței unor creanțe în litigiu asupra cărora creditorul ar fi făcut, în mod greșit, imputația plății.

Mai mult, instanța de prim control judiciar a mai arătat că, pentru a imputa creditorului greșita stingere a unei creanțe, în raport de art. 1508 C. civ., creanța trebuie să fi avut caracter litigios la momentul efectuării plății, nicidecum nu poate fi vorba despre un caracter litigios dobândit prin chiar declanșarea, de către creditor, a procesului prin care solicită obligarea debitorului la efectuarea plății.

În consecință, constatând că recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să se grefeze pe raționamentul juridic al curții de apel ce a determinat respingerea apelului promovat de către aceasta și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a relua aspectele ce țin de situația de fapt, în raport de care instanța de apel a expus argumentele de ordin juridic ce reflectă soluția de respingere a apelului, stabilind, în baza probatoriului administrat în cauză, inexistența unor creanțe în litigiu asupra cărora creditorul ar fi făcut, în mod greșit, imputația plății, Înalta Curte reține că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel ce țin de corecta aplicare a legii, astfel cum au fost menționate în decizia atacată, și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă a nesocotit natura căii extraordinare de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, având în vedere că, în cauză, motivele invocate de recurentă nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și nici nu se pot reține motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului iar, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1971/A din 19 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1971/A din 19 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2024.