ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2021/2021

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.10.2014, pe rolul Tribunalului Constanța, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A. reprezentată legal prin administrator B. (ulterior intrată în insolvență, conf. încheierii nr. 729/18.11.2015 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2015, administrator judiciar C.) a solicitat obligarea pârâtei D. S.R.L. la plata daunelor-interese convenite potrivit dispozițiilor art. 10, 11 și 12 din Contractul de comercializare produse nr. 4417/16.09.2011, pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a contractului și până la data sesizării instanței cu prezenta acțiune, daune evaluate provizoriu la suma de 210.000 RON; obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumei determinate potrivit capătului 1 de cerere, cu începere de la momentul generării fiecărui prejudiciu ce compune suma totală și până la data achitării integrale a acestuia, dobânzi evaluate provizoriu la suma de 10.000 RON; precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1459 din 30 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în insolvență prin administrator judiciar C. în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.572.602,78 RON, reprezentând daune interese contractuale aferente perioadei cuprinse între data intrării în vigoare a contractului și până la data sesizării instanței.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 199.872,53 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă sumei reprezentând daunele interese contractuale, dobândă calculată până la data sesizării instanței, precum și la plata în continuare a dobânzii legale penalizatoare, până la data achitării integrale a sumei reprezentând daunele interese contractuale.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7.910 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru și onorariu expert).

Împotriva sentinței menționate, precum și împotriva tuturor încheierilor de ședință din acest dosar, inclusiv încheierea din data de 21.04.2016 prin care a fost disjunsă cererea reconvențională, în temeiul art. 466 și urm. din C. proc. civ., a formulat apel D. S.R.L. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

În subsidiar, a solicitat admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru judecarea unitară a acțiunii și a cererii reconvenționale.

Prin decizia civilă nr. 477 din 9 octombrie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul promovat de apelanta-pârâtă societatea D. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1459 din 30 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. S.A., prin administrator judiciar C. SPRL, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 210.000 RON reprezentând daune-interese și la suma de 10.000 RON reprezentând dobândă legală; a menținut celelalte dispoziții.

La 10 martie 2020, recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 477 din 9 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel spre rejudecare; în subsidiar, admițând recursul și păstrând cauza spre analiză, solicită admiterea apelului și respingerea acțiunii.

În drept, au fost indicate motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă prezintă situația de fapt, obiectul cererii de chemare în judecată, apărările și soluțiile pronunțate în cauză, expunând pe larg motivele invocate în apel.

Cu privire la nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că hotărârea nu arată motivele pe care se întemeiază și este fondată pe motive contradictorii.

Astfel, recurenta susține că, deși instanța de apel a reținut că numai comenzile confirmate obligă la livrare, că se admite o marjă de +/- 10% din comanda confirmată și că s-a livrat marfă însumând 93,12% din cantitățile comandate, contrar motivării și fără nicio explicație obiectivă, instanța conchide că s-a încălcat contractul, întrucât așa ar rezulta din existența contractului și din notificările reciproce ale părților.

Consideră că hotărârea nu arată motivele pe care se întemeiază, nu se face referire la nicio dovadă obiectivă (comenzi, confirmări, livrări), ci doar la susținerile părților, dar și acestea sunt în contradicție cu soluția instanței.

Recurenta susține că instanța de apel nu a arătat considerentele pentru care a înlăturat apărările sale și a păstrat raportul de expertiză de la fond, deși a încuviințat refacerea expertizei în apel.

Totodată, recurenta-pârâtă invocă faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care instanța a înlăturat apărările sale, susținând că instanța nu a analizat 5 motive de apel din cele 6 motive de apel distincte invocate (care au cuprins, în realitate, 10 critici).

Invocând prevederile de la art. 22 alin. (6) și art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel nu a analizat decât motivul de apel de la punctul I din apel, găsind întemeiat acest motiv; sub acest aspect, al admiterii primului motiv de apel, hotărârea este corectă.

Apreciază recurenta-pârâtă că hotărârea instanței de apel este însă, complet nemotivată, în privința respingerii celorlalte motive de apel, pe care instanța nu le-a analizat deloc și nu a arătat în hotărâre motivele pentru care le înlătură, procedând doar la o reluare a hotărârii instanței de fond.

Astfel, recurenta susține că instanța nu a analizat motivul de apel II.1 privind încălcarea normelor de interpretare a contractului; motivul de apel expus la punctul II.2 din apel, privind aplicarea prioritară a art. 54 din Contract, potrivit căruia clauza penală prevăzută de art. 11 și 12 din Contract nu se aplică fără ca societatea reclamantă să facă dovada că ar fi suferit un prejudiciu; motivul de apel expus la punctul II.3, privind greșita interpretare și aplicare a clauzei penale prevăzută de art. 11 și 12 din Contract; motivul de apel de la punctul II.4 și nu a motivat respingerea (netemeinicia) motivului de apel privind obligarea pârâtei la daune pe motiv că reclamanta ar fi cumpărat și preluat la unele livrări cantități de marfă în plus față de cele comandate, situație care, firește, că nu i-a produs daune, atât timp cât a acceptat marfa, nu a cerut retur, a preluat marfa și a valorificat-o.

De asemenea, consideră că instanța nu a analizat și nu a motivat respingerea motivului de apel expus la punctul II.5 din apel, privind clauzele prevăzute la art. 16, art. 33 și art. 34 din Contract, referitoare la efectele faptului ca nu s-au formulat contestații cantitative la livrări; înlăturarea ca nefondat a motivului de apel dezvoltat la punctul III al apelului, privind excepția de neexecutare și nici măcar nu a făcut vorbire în motivare despre probele pe care le-a încuviințat și le-a administrat pe excepția de neexecutare a Contractului și care dovedesc faptul ca intimata nu a achitat marfa livrată; nu a analizat nici motivul de apel privind disjungerea cererii reconvenționale cu încălcarea dreptului la compensarea creanțelor reciproce (dacă se constata că și reclamanta ar avea o creanță asupra pârâtei).

Totodată, arată că instanța nu a analizat excepția prescripției invocată de pârâtă - punctul V din apel; nu a analizat motivul de apel de la punctul VI al apelului, privind obiecțiunile la raportul de expertiză și nu a motivat de ce a păstrat concluziile raportului de expertiză de la fond, care este esențial eronat, în condițiile în care chiar a admis refacerea raportului de expertiză; nu a motivat de ce a menținut obligația pârâtei la plata cheltuielilor de judecată stabilite la fond, în condițiile în care a schimbat în parte hotărârea fondului, cum nu a arătat nici de ce nu i-a acordat cheltuielile de judecată din apel, în limitele admiterii apelului.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă solicită casarea în parte a deciziei recurate, să fie păstrate dispozițiile privind admiterea apelului pe temeiul punctului I din apel și să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea și a celorlalte motive de apel.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că decizia recurată este pronunțată cu încălcarea art. 969, art. 977, art. 979, art. 983, art. 1020, art. 1081, art. 1084, art. 1143 și art. 1144 C. civ. și Decretului nr. 167/1958.

Astfel, cu privire la încălcarea Decretului nr. 167/1958, recurenta a invocat faptul că în apel a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, în privința pretențiilor raportate la perioada de contract 16.09.2011-28.10.2011, dreptul material la acțiune fiind prescris, însă Curtea nu a analizat susținerile sale și nu a înlăturat pretențiile aferente perioadei respective.

Recurenta consideră că hotărârea recurată este nelegală, deoarece a fost obligată la plata unor sume de bani 210.000 RON, "reprezentând daune-interese" și la suma de 10.000 RON " dobânda legală", în general, fără a se arata la ce perioadă se refera și la ce operațiuni, fără a se analiza prescripția dreptului la acțiune pentru perioada arătată.

Recurenta-pârâtă mai susține și faptul că hotărârea instanței de apel este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1143-1144 C. civ. și art. 85 din Legea insolventei.

Arată că prin motivul de apel dezvoltat la pct. IV al apelului a criticat încheierea de disjungere și de suspendare a cererii reconvenționale, care a avut ca efect imposibilitatea de invocare și de constatare a compensației legale a creanțelor reciproce, izvorâte din același contract, în condițiile admiterii acțiunii principale.

Recurenta consideră că sunt incidente dispozițiile art. 1143 și art. 1144 C. civ., potrivit cărora compensația operează de drept și stinge creanțele reciproce până la cotitatea respectivă, " chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta".

Astfel, susține că hotărârea instanței de fond și implicit a instanței de apel, sunt nelegale, în condițiile în care, pe de o parte, prin disjungerea cererii reconvenționale, instanțele au refuzat sa analizeze cererea de compensare a creanțelor reciproce, iar pe de altă parte, pentru că nu au luat act de compensarea de drept, deși au constatat două creanțe reciproce, certe, lichide, exigibile.

Pentru aceste motive, recurenta solicită casarea hotărârii pentru compensarea creanțelor, în situația în care se păstrează soluția admiterii acțiunii.

O altă critică se referă la faptul că hotărârea instanței de apel, precum și hotărârea instanței de fond, sunt pronunțate cu încălcarea art. 1020 C. civ.

Recurenta arată că din actele depuse la dosar rezultă că a livrat marfa către intimata-reclamantă, dar aceasta nu i-a achitat prețul, fapt confirmat prin hotărâre judecătorească definitivă și prin înscrierea în tabelul de creanțe al debitoarei.

În aceste condiții, apreciază că hotărârea recurată este nelegală, deoarece încălcând dispozițiile art. 1020 C. civ. și art. 56, art. 24 și art. 39 din Contract, instanța a obligat-o pe recurentă la daune pentru executarea contractului (oricum, nedovedite), în condițiile în care nu este ținută de contract cât timp cumpărătorul nu a achitat marfa livrată.

Recurenta-pârâtă susține că decizia atacată este pronunțată cu încălcarea art. 969 art. 970, art. 982, art. 983 și art. 1086 C. civ. de la 1864 și cu interpretarea și aplicarea greșită a clauzelor contractului prevăzute la art. 11, art. 12, art. 16, art. 33, art. 34 și art. 54.

Așadar, existând în același timp în contract două clauze, respectiv una care spune că daunele sunt prestabilite convențional, iar alta care spune că daunele sunt echivalente cu prejudiciul efectiv creat, care trebuie dovedit, interpretarea contractului se face prin corelarea clauzelor și "în favoarea celui care se obligă", potrivit art. 982 și art. 983 C. civ. de la 1864.

Astfel, recurenta consideră că instanța nu putea ignora art. 54 din Contract și nu putea acorda daune reclamantei fără ca aceasta să fi făcut dovada prejudiciului și fără a se fi stabilit că a existat un prejudiciu pentru reclamantă. În acest sens, invocă Decizia nr. 824/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, depusă la dosar.

Recurenta-pârâtă apreciază că hotărârea recurată este pronunțată cu încălcarea art. 969 C. civ. privind efectele convenției părților, întrucât, deși instanța a reținut că numai neonorarea comenzilor confirmate atrage răspunderea pentru daune în caz de neexecutare, cu toate acestea a obligat-o la plata daunelor pretinse de reclamantă, în condițiile în care aceasta nu a făcut dovada că ar fi avut vreo comanda confirmată și neonorată integral în limita marjei de toleranță admisă, sens în care invocă art. 11 și art. 12 din contract.

De asemenea, consideră că hotărârea este pronunțată cu încălcarea art. 969, art. 970, art. 982, art. 983. art. 1086 și art. 1864 C. civ., raportate la art. 54 din contract, în condițiile în care instanța a obligat-o la daune pe recurentă și pentru că intimata-reclamantă ar fi cumpărat marfă în plus față de cea comandată.

Astfel, în acord cu art. 1086 C. civ., prin art. 54 din contract, părțile au convenit că oricare parte poate cere daune-interese numai "în raport cu gravitatea prejudiciilor create" (art. 982, art. 983 C. civ.).

Pentru aceste considerente, recurenta-pârâtă susține că în mod cu totul greșit și cu încălcarea art. 969, art. 982 și art. 983, art. 977 și art. 1086 C. civ. de la 1864, instanța a obligat-o la plata sumei de 395.279,80 RON cu titlu de "daune" pentru că intimata-reclamantă ar fi cumpărat de la recurentă și altă marfă decât care ar fi făcut obiectul contractului, fapt pe care l-a convenit și care i-a produs evident un beneficiu, iar nu o daună. În speță, prin hotărârile pronunțate, s-a ajuns la situația absurdă ca reclamanta să-și însușească marfa livrată, să o vândă, iar pârâta să-i plătească și valoarea acesteia, dar și penalități.

Pentru toate aceste considerente, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, păstrarea dispozițiilor privind admiterea apelului (pe temeiul punctului I din apel) și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea și a celorlalte motive de apel; în subsidiar, admițând recursul și păstrând cauza spre analiză, solicită admiterea apelului și respingerea acțiunii.

Potrivit art. 497 C. proc. civ., în condițiile în care se va reține ca fiind întemeiat motivul de recurs și de apel privind greșita disjungere a cererii reconvenționale, recurenta-pârâtă apreciază că se impune casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la instanța de fond.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport reținându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 16 decembrie 2020 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheiere din 7 aprilie 2021, constatându-se că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la 6 octombrie 2021, cu citarea părților.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

În mod prioritar, se cuvine menționat că potrivit art. 499 C. proc. civ. "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Așadar, obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Trebuie reamintit că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia.

Obligația de motivare, statuată de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. impune analiza apărărilor formulate în susținerea cauzei; motivarea unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic de natură a explica inteligibil hotărârea luată având în vedere apărările formulate.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că unele motive de apel invocate de pârâtă prin cererea de apel nu au fost în niciun fel analizate prin decizia recurată, deși vizau aspecte esențiale ale pricinii.

În acest sens, se constată că instanța de apel nu a analizat critica dezvoltată la punctul III al apelului privind excepția de neexecutare.

O atare apărare presupunea un răspuns specific din partea instanței prin raportare la regulile de drept incidente raportului juridic dedus judecății și probelor încuviințate și administrare pe excepția de neexecutare a contractului.

Instanța de apel nu a avut în vedere și nu a analizat prescripția dreptului material la acțiune pentru pretențiile ce vizează perioada 16 septembrie 2011 - 28 octombrie 2011 invocată de pârâtă prin punctul V din apel.

Totodată, instanța nu a răspuns nici motivului de apel dezvoltat la punctul IV privind disjungerea cererii reconvenționale cu încălcarea dreptului la compensarea creanțelor reciproce.

Instanța de apel nu a lămurit și nici nu a argumentat înlăturarea criticilor pârâtei ce țin de probatorul administrat; de dovezile avute în vedere de expert la întocmirea expertizei la instanța de fond; de obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză în condițiile în care instanța de apel a dispus refacerea expertizei, apoi a revenit asupra probei cu o motivare lipsită de pertinență "respinge solicitarea privind înlocuirea doamnei expert E. și întrucât constată că este mai bine de un an de zile de când s-a dispus efectuarea acestei expertize, în baza art. 259 C. proc. civ. revine asupra probei astfel încuviințată", dând eficiență fără nicio motivare expertizei omologate de instanța de fond, contestată și la fond și prin motivele de apel.

De asemenea, se reține că instanța de apel a făcut un examen incomplet al clauzelor contractuale fără a se raporta și la prevederile art. 33, 34, 16, 54 din contractul încheiat de părți invocate de pârâtă prin motivele de apel.

Instanța de apel a procedat doar la o reluare a hotărârii instanței de fond, exercitând un control judiciar incomplet în fapt și în drept asupra ceea ce apelanta a înțeles să atace prin motivele de apel, astfel că, hotărârea este nemotivată în privința acestor motive cu încălcarea art. 22 (6) C. proc. civ., ce atrage nulitatea hotărârii conform art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reține ca fiind fondate criticile recurentei formulate sub aspectul nemotivării, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că prin neanalizarea de către instanța de apel a tuturor motivelor de apel hotărârea nu răspunde, din această perspectivă, exigențelor instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Față de împrejurarea că hotărârea este nemotivată sub aspectul unor elemente de fapt și de drept esențiale este de prisos a mai analiza celelalte critici subscrise tezei referitoare la motivarea contradictorie.

Referitor la criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material) Înalta Curte va avea în vedere împrejurarea că față de soluția adoptată și considerentele reținute anterior acest motiv nu va mai fi analizat.

Așa fiind, potrivit art. 497 raportat la art. 496 alin. (2) și art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia recurată, cu consecința trimiterii cauzei instanței de apel, care în rejudecare, va examina susținerile părților invocate prin motivele de apel, întâmpinarea depusă în apel și va ține cont de prevederile art. 502 C. proc. civ. raportat la art. 481 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 477 din 9 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2021.