ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1090/2024

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 01.10.2020 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, reclamanta A. S.A., în insolvență, prin administrator judiciar B.., a chemat în judecată pârâta C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 1.959.928,74 RON, din care 1.628.739,44 RON reprezintă contravaloarea chirie și marfă, iar 331.189,28 RON reprezintă dobânda legală calculată până la 07.08.2020, precum și dobânda legală în continuare, până la plata efectivă a debitului principal. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1516, art. 1530, art. 1531, art. 1548 C. civ., O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar. Prin sentința civilă nr. 775 din 10 iunie 2021, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de reclamanta A. S.A., în insolvență, prin administrator judiciar B.. împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 476/2021 din 04.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, fiind schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.628,739,46 RON, reprezentând chirie și contravaloare marfă și a sumei de 331.189,28 RON, reprezentând dobânda legală calculată până la 07.08.2020, precum și a dobânzii legale calculată în continuare, până la data plății integrale a creanței principale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.R.L., care a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă prin decizia nr. 1399 pronunțată la 08 iunie 2022, fiind casată decizia recurată și trimisă cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Rejudecând apelul, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a pronunțat decizia civilă nr. 70 din 10.02.2023, prin care a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins excepția nulității relative invocată de pârâtă, ca nefondată, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.628.739,46 RON, reprezentând chirie și contravaloare marfă și a sumei de 331.189,28 RON, reprezentând dobândă legală calculată până la 07.08.2020, precum și a dobânzii legale aferente debitului principal, calculată în continuare, până la data plății integrale a acestuia.

Pârâta C. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri, prin care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, cu consecința respingerii apelului ca nefondat. Prin decizia nr. 346 din 14 februarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020 a fost anulat recursul pârâtei prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

La 4 martie 2024 pârâta C. S.R.L. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei din recurs, invocând dispozițiile art. 503 C. proc. civ., cu precizarea că dezvoltarea motivelor vor fi transmise după motivarea și comunicarea deciziei atacate. La 9 mai 2024 au fost transmise motivele contestației în anulare, contestatoarea solicitând admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei atacate și judecarea pricinii pe fondul recursului, invocând în susținere dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de anulare, în esență, a arătat contestatoarea că instanța de recurs în mod eronat a admis excepția nulității recursului în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluția pronunțată fiind rezultatul unei greșeli materiale reprezentate de aprecierea eronată a motivelor de nelegalitate invocate pe calea memoriului de recurs, ceea ce reprezintă o eroare evidentă în legătură cu aspectul formal al încadrării/neîncadrării motivelor de recurs formulate în unul din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. A precizat contestatoarea că prin recursul formulat a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind dezvoltate punctual criticile imputate instanței de apel, cu referire la raționamentul acesteia în raport cu starea de fapt și de drept, cu trimitere la dispozițiile legale încălcate. Din modalitatea concretă în care au fost dezvoltate motivele de recurs nu se poate reține că acestea vizează aspecte de temeinicie ori de reapreciere a probelor, astfel încât să intervină măsura anulării recursului. Potrivit contestatoarei, greșeala instanței de recurs vizează, așadar, un aspect formal al procesului, nefiind puse în discuție aspecte privind judecata fondului recursului pentru a se putea considera că prezenta contestație în anulare îmbracă forma unui recurs la recurs. A mai arătat contestatoarea că textul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează repararea unor nereguli procedurale prin anularea deciziei date în recurs și poate fi dispusă dacă instanța nu a cercetat sub niciun aspect criticile formulate pe calea memoriului de recurs. Astfel, prin decizia atacată instanța de recurs s-a pronunțat asupra aspectului procedural al neîncadrării motivelor de casare în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind antamat fondul criticilor de nelegalitate invocate prin recurs. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 4 martie 2024 sub nr. x/2024. Prin întâmpinare și completarea la întâmpinare, intimata A. S.A., în insolvență, prin administrator judiciar B.. a solicitat respingerea ca nefondată a căii extraordinare de atac. Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor contestației în anulare formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele: Contestația în anulare nu reprezintă o cale ordinară de atac prin care legiuitorul să fi permis părților să solicite reanalizarea unei cauze, soluționate printr-o decizie definitivă, ci este o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă doar în cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ. Prin contestația formulată s-a solicitat anularea deciziei pronunțate în recurs pentru motivul prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, între alte situații, atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. În ceea ce privește sintagma "erori materiale", se cuvine subliniat că aceasta nu poate viza decât acele greșeli materiale de ordin procedural, care au determinat pronunțarea unei soluții eronate, ca urmare a neobservării sau confundării unor elemente ori date materiale esențiale, existente la dosarul cauzei la momentul pronunțării hotărârii atacate, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului. Așadar, noțiunii de greșeală materială nu îi pot fi circumscrise critici ce țin de judecata în fond a cauzei, constând în aplicarea greșită a unor dispoziții legale, întrucât, dacă s-ar permite un astfel de demers procedural, în realitate, s-ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, respectiv reanalizarea aceleiași căi de atac prin redeschiderea unei judecăți soluționate definitiv, aspect nepermis de lege. În acest sens, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative pentru asigurarea securității raporturilor juridice. În speță, prin decizia a cărei anulare se solicită, instanța supremă a reținut, în esență, că, prin criticile formulate pe calea memoriului de recurs, recurenta, deși a invocat din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea anumitor dispoziții de drept material, pe care le-a și indicat, prin criticile dezvoltate nu a argumentat în concret modalitatea în care aceste dispoziții au fost nesocotite de către instanța de apel, aspectele invocate având valențele unor critici de netemeinicie, care nu pot fi examinate în cadrul controlului de legalitate exercitat în calea extraordinară de atac a recursului. Pe calea contestației în anulare se susține că hotărârea atacată este rezultatul unei erori materiale evidente, în sensul că instanța supremă ar fi apreciat greșit că motivele invocate pe calea memoriului de recurs vizează aspecte de temeinicie ori de reapreciere a probelor și nu de nelegalitate, ceea ce reprezintă, în opinia contestatoarei, o eroare evidentă în legătură cu aspectul formal al încadrării motivelor de recurs formulate în unul dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Criticile contestatoarei nu pot fi, însă, circumscrise noțiunii de eroare materială, astfel cum aceasta a fost definită în cele ce preced, întrucât ele vizează pretinse greșeli de judecată săvârșite de instanța de recurs, autoarea căii de atac contestând, în realitate, dispoziția de anulare a recursului ca rezultat al raționamentului instanței supreme în interpretarea și aplicarea legii, iar nu prin omisiunea unor elemente materiale ale dosarului. Prezenta contestație în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, nu poate fi primită pentru eventuala aplicare greșită a legii de către instanța de judecată, susținerile părții în acest sens reprezentând motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în calea de atac a recursului, nu și în cadrul contestației în anulare, în care instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege, fără a putea să reexamineze legalitatea raționamentului prezentat în soluția pronunțată. Chestiunile aduse în dezbatere pe calea contestației în anulare nu privesc vreun aspect formal al judecării recursului, ci au în vedere chiar aspecte de judecată, respectiv modul în care au fost apreciate motivele de recurs, precum și aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aspecte incompatibile cu calea de atac exercitată. Reiese, așadar că, soluția pronunțată de instanța de recurs nu este consecința unei erori materiale, ci a aplicării dispozițiilor legale incidente în cauză. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, reținând că, în realitate, criticile nu vizează greșeli materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 346 din 14 februarie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.