ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2468/2021

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 19 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumelor de 10.000 RON cu titlu de daune materiale și 1.000.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a accidentului rutier ce a avut loc la 3 martie 2016.

Prin sentința civilă nr. 4515 din 7 decembrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.169,56 RON daune materiale și 300.000 RON daune morale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. și pârâta B. S.A.

Prin decizia nr. 1970/2018 din 15 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de către pârâta B. S.A. A admis apelul declarat de reclamanta A., a schimbat în parte sentința civilă atacată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A., solicitând admiterea căii de atac formulate, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că au fost încălcate normele de procedură edictate de art. 185 C. proc. civ. întrucât nu i s-a comunicat cererea de apel și copiile de pe înscrisurile care nu au fost înfățișate la prima instanță, ca atare nu a fost în măsură să formuleze apărări prin întâmpinare și să administreze probe, instanța de apel procedând la soluționarea cauzei la primul termen, cu încălcarea art. 471 alin. (5) C. proc. civ., deși recurenta a solicitat expres comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul ales.

Printr-o altă critică se arată că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei deoarece instanța de apel a reținut în considerente trimiterile recurentei la dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. j) din Legea nr. 136/1995 și la art. 1 din Normele CSA nr. 14/2011, motiv pentru care a respins apelul. Autoarea căii de atac susține că nu a făcut nicio trimitere la aceste texte de lege.

Recurenta mai arată că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material, respectiv Norma CSA nr. 14/2011 respingându-i apelul pe baza acestui temei, întrucât nu erau aplicabile raportului obligațional rezultat din executarea poliței de asigurare RCA emise de aceasta, căreia i se aplică, în raport de data emiterii, Norma CSA nr. 23 din 12 noiembrie 2014.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

La 9 ianuarie 2019, recurenta-pârâtă a solicitat suspendarea executării deciziei atacate, cererea care a fost anulată ca netimbrată prin încheierea de ședință din 13 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 29 aprilie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 1970/2018 din 15 octombrie 2018 și a fost constatată suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, precum și față de dispozițiile art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020. Ulterior, prin rezoluție, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului în ședință publică la 14 octombrie 2020.

La termenul de la 14 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus suspendarea judecării recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 1970 din 15 octombrie 2018, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 13 aprilie 2021, recurenta-pârâtă B. S.A. a formulat cerere de repunere pe rol, stabilindu-se termen pentru soluționarea recursului în ședință publică la 29 septembrie 2021. La acest termen, instanța supremă a încuviințat cererea de amânare formulată de apărătorul intimatei-reclamante și a amânat cauza la 17 noiembrie 2021.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte va înlătura criticile subsumate de recurentă acestui motiv de nelegalitate deoarece conform dovezii de înmânare de la dosarul de apel rezultă că la 5 iunie 2018 apelul formulat de reclamantă a fost comunicat pârâtei, la sediul procesual ales indicat de aceasta în cererea sa de apel. Ca urmare, nu se poate reține că instanța a nesocotit dispozițiile art. 471 alin. (5) C. proc. civ., partea având posibilitatea de a formula apărări față de calea de atac exercitată.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Instanța supremă nu va reține criticile prin care se arată că decizia conține o motivare străină de natura cauzei deoarece în cererea de apel au fost menționate dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, act normativ pe care curtea de apel l-a avut în vedere la pronunțarea soluției și care era în vigoare la data producerii accidentului. Ordinul CSA nr. 14 din 29 noiembrie 2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule a fost emis în temeiul Legii nr. 136/1995, iar art. 1, despre care recurenta-pârâtă afirmă că nu este aplicabil, prevede că "Începând cu data publicării prezentului ordin se pun în aplicare Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule" astfel cum sunt prevăzute în anexă.

Trimiterea instanței de apel la prevederile Ordinului CSA nr. 14/2011 nu justifică reformarea deciziei recurate întrucât acest act normativ a fost menționat în legătură cu modul de cuantificare a despăgubirilor morale ce se cuvin victimelor accidentelor rutiere, curtea de apel subliniind rolul compensatoriu al acestor sume și indicând circumstanțele concrete pe care le-a avut în vedere atunci când a modificat cuantumul daunelor morale în favoarea reclamantei.

Soluția de respingere a apelului declarat de pârâtă se sprijină și pe considerentele dezvoltate cu privire la apelul reclamantei, nu numai pe dispozițiile legale despre care recurenta susține că nu ar fi aplicabile în cauză. De altfel, în decizie este menționat cu titlu preliminar că ambele părți au criticat sentința numai sub aspectul daunelor morale, curtea de apel răspunzând criticilor formulate în mod unitar.

Ca urmare, instanța supremă apreciază că sunt îndeplinite exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât curtea de apel s-a raportat la situația de fapt din dosar, iar hotărârea nu cuprinde argumente străine de natura cauzei.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care se susține că instanța de apel a aplicat greșit norma materială deoarece prevederile din Ordinul CSA nr. 14/2011, reținute în motivare de curtea de apel, nu cuprind nicio diferență de substanță față de cele corespondente din Norma CSA nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, invocate de recurentă, astfel că, în raport de raționamentul logico-juridic al instanței și de argumentele care au stat la baza acestuia, soluția adoptată ar fi fost aceeași, indiferent de legea aplicabilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 1970/2018 din 15 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 1970/2018 din 15 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2021.