ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1675/2021

Ședința publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 205 și art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3500 din 16 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul C., a obligat societatea pârâtă la plata în favoarea reclamantului a sumei de 396,88 RON cu titlul de daune materiale și a sumei de 3.000 euro, în RON la cursul BNR de la data plății, cu titlul de daune morale.

În drept, apelantul reclamant a invocat prevederile art. 466 C. proc. civ.

În drept, apelanta pârâtă a invocat dispozițiile art. 461 alin. (2), art. 466 și art. 470 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1759A din 29 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-au admis apelurile formulate de reclamantul A. și pârâtă B. S.A., s-a schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 30.000 RON cu titlu de daune morale și 1279,09 RON cu titlu de daune materiale și s-a dispus înlăturarea considerentelor privind culpa în producerea accidentului, înlocuindu-le cu propriile considerente.

Curtea a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, a obligat apelanta-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a sumei de 243,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel și, totodată, a obligat apelantul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel. A compensat în parte cheltuielile de judecată și a obligat apelanta-pârâtă să plătească apelantului-reclamant suma de 143,15 RON.

În susținerea motivului de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul arată că instanța de apel nu a analizat probele administrate în cauză, nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale, s-a limitat la a face simple mențiuni cu privire la normele substantiale și procedurale incidente fără a proceda la o aplicare concreta a acestora, motiv pentru care soluția pronunțată este nesusținută și pur formală.

Recurentul-reclamant subliniază că instanța de apel nu a stabilit în mod clar situația de fapt, întrucât nu s-a raportat la totalitatea repercusiunilor evenimentului rutier și nu a determinat criteriile pentru acordarea daunelor morale în conditiile în care, prin cererea de apel, a prezentat o serie de argumente de natură să susțină solicitarea sa de majorare a cuantumului daunelor morale, pe care instanța de apel fie nu le-a analizat, fie le-a analizat în mod superficial.

Potrivit recurentului instanța de apel nu a analizat criticile privind problema stabilirii cuantumului daunelor morale în raport de criteriile statuate de practica judiciară, de circumstanțele particulare ale cauzei și de consecințele pe care le-a suportat în urma accidentului.

În dezvoltarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că, prin hotărârea atacată, instanța de apel a încălcat și aplicat greșit dispozițiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Normele aprobate prin Ordinul A.S.F. nr. 23 din 2014, precum și dispozițiile art. 1385 alin. (1) și alin. (2) și art. 1391 alin. (1) C. civ., care prevăd obligația reparării integrale a prejudiciului.

Recurentul susține că instanța de apel, în determinarea în concret a cuantumului daunelor morale, nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier din anul 2016.

Recurentul subliniază că suma acordată cu titlu de daune morale de instanța de apel constituie o limitare disproporționată, nejustificată a dreptului de despagubire prin raportare la jurisprudență și la criterii stabilite în practică.

Se arată că instanța de apel nu a avut în vedere că despăgubirea acordată nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci trebuie să fie necesară pentru a ușura sau compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat și pe care trebuie să le mai îndure.

Consideră recurentul că instanța de apel nu s-a raportat la criteriul echității și la principiul proporționalității daunei cu despagubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor.

Mai arată recurentul că instanța a reținut în mod neîntemeiat o culpă comună a reclamantului și a conducătorului auto în producerea evenimentului, față de dinamica descrisă în declarațiile conducătorilor auto.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 9 februarie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) din același cod.

Prin încheierea din 11 mai 2021, Înalta Curte a prorogat discutarea excepției nulității recursului și a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen în sedință publică la 14 septembrie 2021.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 248 alin. (1) din același cod, excepția nulității recursului, invocată din oficiu, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat" iar, potrivit art. 486 alin. (3) din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din același cod.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancționată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Prin urmare, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, se constată că, în expunerea argumentelor circumscrise motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant nu a învederat motive care să poată fi încadrate în vreuna din ipotezele vizate de norma legală redată, respectiv nemotivare, motivare contradictorie sau străină de natura cauzei.

Astfel, recurentul s-a rezumat la a releva chestiuni teoretice în ceea ce privește obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești, ca mai apoi să afirme că instanța de apel nu a analizat probele administrate, nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu s-a raportat la totalitatea repercusiunilor accidentului rutier, nu a făcut aplicarea corectă a normelor substanțiale și procedurale incidente și nu a determinat criteriile pentru acordarea daunelor morale, aspecte ce tind la restabilirea situației de fapt prin reaprecierea probatoriului administrat și care nu pot avea aptitudinea de a declanșa un control de legalitate în raport de motivul invocat.

În consecință, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs a fost invocat formal, fără a fi susținut de veritabile critici de nelegalitate.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit dispozițiile legale privind repararea integrală a prejudiciului, în sensul că la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale instanța de apel nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier, nu a avut în vedere criteriile consacrate pe cale jurisprudentială în materia stabilirii daunelor morale și în mod greșit a reținut o culpă comună a reclamantului și a conducătorului auto în producerea evenimentului.

Cu toate că recurentul-reclamant tinde să demonstreze încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma nr. 23/2014 precum și a dispozițiilor art. 1385 alin. (1) și alin. (2) și art. 1391 alin. (1) C. civ., susținerile acestuia relevă, de fapt, nemulțumirea exprimată cu privire cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de apel urmare a evaluării eronate a probelor administrate și a situației de fapt, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Înalta Curte reține că susținerile recurentului referitoare la cuantificarea despăgubirilor morale acordate în funcție de criteriile jurisprudențiale în materie nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate și nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, întrucât din motivele de casare invocate de recurent nu este identificată nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivare necorespunzatoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute strict și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate conform art. 489 alin. (3) din același cod, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 496 alin. (1) din același cod, anulează recursul declarat de reclamatul A. împotriva deciziei civile nr. 1759A din 29 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamatul A. împotriva deciziei civile nr. 1759A din 29 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 septembrie 2021.