ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 74/2023

HOTĂRÂRE
18.01.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 74/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 iulie 2016 pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, sub număr de dosar x/2016, reclamanții A. și B., au chemat în judecată pe pârâta Fondul De Protecție a Victimelor Străzii, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 Euro (respectiv 4.500.000 RON) echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plății, către A., reprezentând daune morale după cum urmează: 100.000 Euro (450.000 RON) ca urmare a vătămărilor corporale suferite de reclamant si 900.000 Euro (4.050.000 RON) ca urmare a decesului fiicei, C.; obligarea pârâtei la plata sumei de 2.648,16 RON către A., reprezentând daune materiale după cum urmează: 889.19 RON ca urmare a vătămării corporale suferite reclamant și 1.758,97 RON ca urmare a decesului fiicei sale, C.; obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 Euro (respectiv 900.000 RON) echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plății, către reclamanta B., reprezentând daune morale ca urmare a decesului surorii sale, C.; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând despăgubirile datorate în temeiul Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ca urmare a accidentului produs la data de 20.12.2014.

Prin sentința civilă nr. 237 din 30 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă în parte cererea, fiind obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 899,19 RON daune materiale ca urmare a vătămării corporale, 1758,97 RON daune materiale ca urmare a decesului fiicei, 50.000 Euro (în RON la cursul D. din ziua plății) cu titlu de daune morale pentru vătămări corporale și 150.000 Euro(în RON la cursul BNR din ziua plății daune morale ca urmare a decesului fiicei), iar către reclamanta B. 50.000 Euro (în RON la cursul BNR din ziua plății) daune morale ca urmare a decesului surorii.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B., pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și intervenientul forțat E..

Prin decizia civilă nr. 453 din 11 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelurile, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, intervenientul forțat E. a formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului.

Recurentul a susținut că instanța de apel a procedat la judecarea cauzei fără a aștepta redactarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești în dosarul penal nr. x/2018, substituindu-se instanței penale cu privire la existenta faptei și a persoanei care a săvârșit-o, încălcând autoritatea hotărârii penale în procesul civil, respectiv art. 28 C. proc. pen.

Totodată, apreciază recurentul, instanța de apel nu a rejudecat efectiv fondul cauzei încălcând art. 476 C. proc. civ., care vizează efectul devolutiv, cu toate că toate părțile au declarat apel împotriva sentinței pronunțate de tribunal, care nu a așteptat soluția de la fondul procesului penal.

La stabilirea sumelor de bani, tribunalul nu a avut un criteriu obiectiv prin care să se poată evalua prejudiciul moral acordat, iar reclamanții nici măcar nu au fost audiați în cauză.

În temeiul art. 186 C. proc. civ., recurentul a solicitat repunerea în termen, întrucât comunicarea deciziei civile s-a realizat la Cabinetul de avocat F. din Târgoviște, Calea x B, Județul Dâmbovița, iar acesta a denunțat unilateral contrarul de asistență juridică încheiat și nu i-a adus la cunoștință decizia civilă.

Intimații-reclamanți A. și B. au depus întâmpinare, prin care au invocat, excepțiile tardivității și nulității recursului. De asemenea, au solicitat respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, ca neîntemeiată, iar, pe fondul recursului au solicitat, în esență, respingerea acestuia.

Intimata-pârâtă Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 21 septembrie 2022, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Examinând cu prioritate cererea de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ.: "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

În cauză, recurentul a invocat caracterul fondat al cererii de repunere în termenul de recurs motivat de împrejurarea că decizia atacată nu i-a fost comunicată.

Aceasta întrucât, decizia recurată a fost comunicată la Cabinetul de avocat F. din Târgoviște, Calea x B, Județul Dâmbovița, însă apărătorul ales a denunțat unilateral contrarul de asistență juridică încheiat și nu i-a adus la cunoștință hotărârea instanței de apel.

Contrar susținerilor recurentului, se constată că hotărârea a fost comunicată recurentului la adresa de domiciliu din Târgoviște, str. x, bloc Dl 1, jud. Dâmbovița (indicată de apelant, dosarul de apel) la data de 7 aprilie 2021 (potrivit dovezii aflate la dosarul de apel).

Prin urmare, cererea de repunere în termenul de declarare a recursului va fi respinsă.

Analizând excepția tardivității declarării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, raportat la prevederile art. 485 cu referire la art. 181 din același act normativ, reține următoarele:

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, acest termen urmând a fi calculat pe zile, fără a intra în calcul ziua în care începe să curgă termenul, nici ziua când aceasta se împlinește, în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Termenul de recurs instituit de art. 485 C. proc. civ. este un termen legal, imperativ (peremptoriu) și absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita recursul, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Se constată că recursul a fost declarat la 8 noiembrie 2021, iar în raport cu data comunicării hotărârii recurate, la 7 aprilie 2021 (potrivit procesului-verbal de predare aflat la dosarul de apel), acesta a fost formulat cu depășirea termenului imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 485 C. proc. civ., fapt ce atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Este de menționat că potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ. părțile au obligația ca, în condițiile legii, să îndeplinească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

Cum în cauză, recursul a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 30 zile de la comunicarea hotărârii atacate, iar recurentul nici nu a dovedit că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, pentru a putea fi incidente prevederile art. 186 C. proc. civ., cererea de repunere în termenul de recurs fiind respinsă, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 185 C. proc. civ., urmează să respingă ca tardiv, recursul declarat de recurentul-intervenient E. împotriva deciziei civile nr. 453 din 11 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs.

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-intervenient E. împotriva deciziei civile nr. 453 din 11 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-04-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 595/2023
de 16.344,58 RON plus 500 euro RON, cu titlu de daune materiale; pentru B., fiul victimei decedate - suma de 800.000 RON, cu titlu de daune morale; pentru C., fiul victimei decedate - suma de 800.000 RON, cu titlu de daune morale; pentru D.
ÎCCJ 2022-04-12
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 876/2022
Ședința publică din data de 12 aprilie 2022 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 02 august 2017 pe rolul Tribunalului București, secți
ÎCCJ 2023-11-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2010/2023
Ședința publică din data de 8 noiembrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.04.2017 pe rolul Tr
ÎCCJ 2022-09-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1843/2022
Ședința publică din data de 29 septembrie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 19.12.2018 sub nr. x/2018 reclamanții A., B., C. si
ÎCCJ 2023-06-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1517/2023
Ședința publică din data de 20 iunie 2023 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civila la 07.04.2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., au c
Sursă