ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2010/2023

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.04.2017 pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și intervenientul forțat I., obligarea pârâtului la plata unor daune morale în cuantum de 600.000 RON și a unor daune materiale în cuantum de 1.167,81 RON, pentru A., soția victimei decedate, a unor daune morale de 500.000 RON, pentru B., fiul victimei decedate, 500.000 RON pentru C., fiul victimei decedate, 500.000 RON pentru D., fiul victimei decedate, 500.000 RON pentru E., fiul victimei decedate, 500.000 RON pentru F., nepoata victimei decedate, 500.000 RON pentru G., fiica victimei decedate, 500.000 RON pentru H., fiica victimei decedate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349, art. 1357-1371, art. 1387, art. 1391 C. civ., art. 49, art. 50, art. 54 alin. (1) și art. 61 din Legea 136/1995 precum și dispozițiile Ordinului nr. 14/2011.

Prin întâmpinare, pârâtul Biroul Asigurătorilor de Vehicule din România ca Organism de plată a Despăgubirilor-Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar a solicitat admiterea, în parte, a acțiunii, respectiv în măsura în care au fost dovedite daunele materiale, iar daunele morale, în conformitate cu legislația în vigoare și jurisprudența din România.

Reclamanții au formulat cerere precizatoare prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, iar la termenul din 08.09.2017, Tribunalul București a luat act de precizarea formulată, în sensul că pârât este Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor-Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii.

Prin sentința nr. 1134/08.09.2017, Tribunalul București, secția a III a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respins acțiunea reclamanților ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia nr. 301A/12.03.2018, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanților împotriva sentinței.

Prin decizia nr. 1712/09.10.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanții C., G., D., H., A., E., B. și F. împotriva deciziei nr. 301A/12.03.2018 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia nr. 906/30.07.2020, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a admis apelul reclamanților A., B., C., D., E., F., G. și J. împotriva sentinței nr. 1134/08.09.2017 a Tribunalului București, secția a III-a civilă; a anulat sentința apelată și, evocând fondul, a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul să plătească reclamanților următoarele sume: pentru reclamanta A., suma de 80.000 RON cu titlu de daune morale și suma de 1.167,81 RON cu titlu de daune materiale, pentru reclamantul B., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale; pentru reclamantul C., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale, pentru reclamantul D., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale, pentru reclamantul E., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale, pentru reclamanta G., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale, pentru reclamanta H., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale, pentru reclamanta F., suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale.

Prin decizia civilă nr. 861/14.04.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții D., H., A., E., C., G., B. și F. împotriva deciziei civile nr. 906/30.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că instanța de apel, cu ocazia rejudecării, va analiza și va stabili, în concret, prin raportare la probatoriul administrat, cuantumul daunelor morale cuvenite reclamanților, ținând seama de criteriile de stabilire a despăgubirilor și de practica judiciară națională în materie.

Prin decizia nr. 1402 A/10.10.2022, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a admis apelul formulat de reclamanții G., F., B., C., A., D., E. și H., împotriva sentinței nr. 1134/08.09.2017, în contradictoriu cu intimatul-intervenient forțat I. și cu intimatul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România-Direcția Fondului pentru Protecția Victimelor Străzii; a anulat sentința civilă apelată și, evocând fondul, a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul să plătească fiecăruia dintre reclamanți suma de 20.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale.

Împotriva deciziei nr. 1402/A/10.10.2022 a declarat recurs pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România în calitate de Organism de Plată, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul a expus o scurtă circumstanțiere a situației de fapt și a ciclurilor procesuale anterioare ale prezentei cauze, iar subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea prevederilor art. 49 din Norma de aplicare a Legii nr. 136/1995. Totodată, a arătat că în cauză este incident motivul de casare reglementat de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. întrucât hotărârea recurată ar cuprinde motive contradictorii.

Recurentul pretinde că instanța de apel a acordat despăgubiri fără a avea în vedere circumstanțele în care s-a produs accidentul, practica din România și rolul daunelor morale.

Orice despăgubire pentru daunele morale trebuie să aibă un caracter rezonabil, just și echitabil și să nu reprezinte în realitate o îmbogățire fără justă cauză a patrimoniului victimelor. În acest sens, atunci când verifică îndeplinirea condițiilor pentru acordarea despăgubirilor, instanța de judecată urmează să aibă în vedere toate circumstanțele concrete ale speței, precum și contextul social-economic.

Recurentul învederează că valoarea despăgubirilor acordate de instanță le deturnează pe acestea de la scopul pentru care au fost reglementate, respectiv acela de a compensa într-o manieră justă și echitabilă suferința cauzată de vătămarea victimei și le-a transformat într-o veritabilă sancțiune pentru recurent. Acordarea daunelor morale trebuie făcută într-un cuantum adecvat, fără a suplini daunele materiale, pe criterii obiective, criterii ce sunt relevate de actele normative aplicabile.

Instanța avea obligația, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, să procedeze la examinarea jurisprudenței pentru ca, pe de o parte reclamanții să fie just despăgubiți și, pe de altă parte, această despăgubire să nu constituie o îmbogățire fără just temei.

Întrucât corpul uman este inviolabil, iar dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică sunt drepturi fundamentale ale personalității umane, atingerea adusă acestora nu poate fi comensurată în bani pentru a face aplicabil strict în litera sa principiul reparării integrale a prejudiciului nepatrimonial, conform dispozițiilor art. 1385 alin. (1) C. civ.

Pentru a se păstra caracterul compensatoriu, valoarea despăgubirilor morale trebuie să fie una rezonabilă, echilibrată, proporțională cu importanța, gravitatea și urmările faptei ilicite, a valorilor afectate, dar trebuie să țină cont și de contextul economico-social în care se acordă, precum și de jurisprudența medie în cazuri similare.

Acordarea unor sume la un nivel exagerat, care să nu țină seama de elementele prezentate anterior, ar deturna despăgubirile morale de la scopul lor compesatoriu și le-ar transforma în sursă de îmbogățire fără justă cauză.

Totodată, acordarea despăgubirilor morale la un nivel exagerat valoric, disproporționat, le-ar transforma în veritabile sancțiuni de ordin financiar aplicate autorului faptei ilicite și cu atât mai mult altei persoane a cărei obligație de despăgubire izvorăște dintr-un contract (cazul asigurătorilor RCA care acordă despăgubiri ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule de asigurații lor), acest tip de sancțiune nefiind în concordanță cu principiile dreptului românesc. În acest sens, recurentul invocă jurisprudența ÎCCJ (inclusiv Decizia nr. 5567/29.06.2011).

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii întrucât instanța, pe de o parte, reține faptul că suferința nu poate fi stabilită matematic și nu pot fi acordate despăgubiri fixe reclamanților, iar, pe de altă parte, cuantifică unitar suferința, pentru toți reclamanții.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 07.06.2023 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 08.11.2023.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile de nelegalitate deduse judecății prin prezentul recurs sunt, pe de o parte, încălcarea, respectiv aplicarea greșită a dispozițiilor art. 49 din Norma de aplicare a Legii nr. 136/1995, conform cărora în caz de vătămare sau deces, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), iar pe de altă parte, motivarea contradictorie în sensul că, deși instanța de apel reține că suferința nu poate fi stabilită matematic și nu pot fi acordate despăgubiri fixe reclamanților, totuși cuantifică suferința în mod unitar pentru toți reclamanții (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Astfel, în ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cadrul căruia recurentul susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 49 din Norma de aplicare a Legii nr. 136/1995, întrucât nu a avut în vedere, la stabilirea daunelor morale acordate rudelor victimei decedate, legislația și jurisprudența națională, Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Din perspectiva acestui text legal despre care se arată că ar fi fost greșit interpretat, se pretinde, de către recurent, că sumele acordate intimaților-reclamanți au un cuantum nejustificat, ce rezultă din neaplicarea, de către instanța de apel, a criteriilor jurisprudențiale consacrate la nivel național.

Înalta Curte reține că în stabilirea cuantumului prejudiciului moral, întrucât nu există criterii legale de determinare, instanța de judecată se raportează la aspectele particulare al cauzei privind consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, aceste criterii fiind subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

În activitatea de evaluare a prejudiciului moral, criteriul jurisprudențial este unul cu rol orientativ, acesta nefiind nici unic și nici unul absolut (așa cum tinde să îl valorizeze recurentul-pârât prin critica sa), peste care se suprapune în mod necesar criteriul cuantificării daunelor prin valorificarea tuturor circumstanțelor proprii, particulare fiecărei cauze în parte.

Astfel, despăgubirile reprezentând daune morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora trebuie să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În stabilirea acestui tip de daune instanțele de judecată nu operează cu criterii prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere în concret a circumstanțelor particulare ale cauzei, funcție de care se concluzionează asupra întinderii reparației prejudiciului suferit.

Acest cuantum diferă de la o speță la alta și, de regulă, se are în vedere suferința pricinuită părților vătămate, fie urmare a traumelor fizice îndurate (perioadă de spitalizare, rămânerea cu o infirmitate permanentă, etc.), dar și suferința psihică produsă ca urmare a decesului unei persoane apropiate (cum este situația din cauza pendinte).

De asemenea, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere ca sumele de bani pe care le acordă cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii, respectiv, astfel de sume să nu constituie nici sancțiuni excesive pentru autorii faptelor prejudiciabile și, implicit, pentru societățile de asigurare, nici venituri nejustificate victimelor daunelor.

Aceasta întrucât o atare despăgubire nu poate repara iremediabilul, ci poate doar să ofere o indemnizație satisfăcătoare victimei, în vederea atenuării suferințelor suportate care, chiar dacă nu pot fi cuantificate, pot fi totuși compensate prin acordarea unei sume de bani.

Prin urmare, în speță nu este incident cazul de casare invocat, instanța de apel nu a încălcat nicio normă legală în procesul de evaluare a cuantumului daunelor morale, câtă vreme la nivel legislativ nu există o reglementare care să stabilească, în concret, un cuantum al despăgubirilor ce pot fi acordate în caz de deces, textul normativ indicat de către recurent făcând o trimitere generică la legislație ca bază legală a despăgubirii și la o practică judiciară în materie care însă nu poate fi standardizată, așa cum s-a arătat, față de caracterul specific al fiecărei spețe.

Totodată, în acord cu cele statuate prin decizia din apel, Înalta Curte reține că art. 124 alin. (1) din Constituția România și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 stabilesc faptul că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar art. 1 C. civ. reglementează ca izvoare de drept civil legea, uzanțele și principiile generale de drept, astfel încât doctrina și jurisprudența au caracter pur informativ și de documentare, neputând fundamenta o hotărâre judecătorească.

De asemenea, în mod corect a reținut instanța de apel că "...jurisprudența altor instanțe nu poate fi decât una orientativă, având în vedere că situațiile de fapt nu pot fi, prin ipoteză, similare, iar ideea de satisfacție echitabilă care se acordă reclamanților îndreptățiți la daune morale ar fi contrazisă de acordarea unei sume fixe tuturor persoanelor aflate în situații similare, prețul durerii și al suferinței unei persoane care a pierdut o rudă sau a fost vătămat într-un accident neputând fi stabilit matematic și aplicat uniform în toate spețele de același gen, etic și moral fiind a se ține seama de circumstanțele fiecărei cauze în parte".

Specificitatea și complexitatea diverselor situații juridice generatoare de daune morale pentru deces exclud raportarea la ghiduri și materiale care cuantifică și plafonează, într-o manieră generică, asemenea despăgubiri, dar și raportarea la soluțiile date de către alte instanțe, situațiile de fapt fiind, în fiecare caz, particulare.

De altfel, chiar recurentul afirmă în memoriul de recurs că "...jurisprudența națională este relativ neunitară și nici nu constituie izvor de drept, rolul instanței învestită să soluționeze astfel de cereri este unul decisiv în aprecierea și motivarea nivelului despăgubirilor morale ce urmează a le acorda, în funcție de valorile lezate ale ființei umane, de urmările faptului prejudiciabil, de circumstanțele și împrejurările în care s-a produs".

În ce privește pretinsa motivare contradictorie, Înalta Curte constată că nici această critică de nelegalitate nu poate fi primită.

Contrar susținerilor recurentului, între considerentele generale ale instanței de apel cu privire la faptul că nu există criterii științifice exacte pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, că această operațiune include o doză de aproximare raportată la anumite criterii (consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, legătura de rudenie existentă între reclamanți și cel decedat, relația concretă existentă în cadrul familiei, intensitatea suferinței, modalitatea în care fiecare dintre cei apropiați au perceput efectele vătămătoare și influențarea vieții acestora în urma producerii tragicului eveniment), că sumele de bani acordate nu înlătură suferința provocată, ci reprezintă o satisfacție rezonabilă, și modalitatea în care au fost stabilite daunele morale, nu există nicio contradicție care să poată fi sancționată cu nelegalitatea reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Aceasta întrucât, aplicând considerentele generale anterior menționate la particularitatea cauzei, instanța de apel a arătat și motivat pentru fiecare intimat-reclamant, funcție de gradul de rudenie și de legătura afectivă pe care o avea cu victima, de ce se impune acordarea despăgubirilor morale și care este raționamentul juridic al instanței în acest sens.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, despăgubirile nu au fost apreciate într-o modalitate mecanică, ci au fost analizate și justificate la cazul particular dedus judecății, iar câtă vreme instanța a expus rațiunile pentru care a apreciat astfel, faptul că sumele acordate sunt identice nu are nicio relevanță din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Instanța de apel nu contrazice considerentul propriu în sensul că suferința nu poate fi stabilită matematic, cum pretinde recurentul, întrucât în asemenea litigii prejudiciul moral nu este apreciat din punct de vedere matematic, ci în echitate și rezonabilitate, scopul fiind nu acela al recompensării solicitanților, ci al unei satisfacții compensatorii, care să nu reprezinte nici o reparație simbolică, dar nici o îmbogățire fără justă cauză.

În acest context, sensul dat de către recurent motivului de nelegalitate întemeiat pe disppzițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi primit.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei nr. 1402/A din 10 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei nr. 1402/A din 10 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 noiembrie 2023.