ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 861/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și intervenientul forțat I., au solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri după cum urmează: pentru A., soția victimei decedate - 600.000 RON reprezentând daune morale și 1.167,81 RON reprezentând daune materiale; pentru B., fiul victimei decedate - 500.000 RON reprezentând daune morale; pentru C., fiul victimei decedate - 500.000 RON reprezentând daune morale; pentru D., fiul victimei decedate - 500.000 RON reprezentând daune morale; pentru E., fiul victimei decedate - 500.000 RON reprezentând daune morale; pentru F., nepoata victimei decedate - 500.000 RON reprezentând daune morale; pentru G., fiica victimei decedate - 500.000 RON reprezentând daune morale și pentru H., fiica victimei decedate - 500.000 RON reprezentând daune morale.

Reclamanții au depus cerere precizatoare prin care au solicitat introducerea în cauză ca pârât a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România.

La termenul din 8 septembrie 2017 instanța a luat act de precizarea formulată de reclamanți, în sensul că denumirea pârâtului este Biroul asigurătorilor de autovehicule din România ca organism de plată a despăgubirilor - Direcția fondul pentru protecția victimelor străzii.

Primul ciclu procesual:

Prin sentința civilă nr. 1134 din 8 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respins, în consecință, acțiunea reclamanților.

Prin decizia nr. 301 din 12 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G. și H. împotriva sentinței civile nr. 1134 din 8 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Prin decizia nr. 1712 din 9 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de recurenții-reclamanți C., G., D., H., A., E., B. și F. împotriva deciziei nr. 301 din 12 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

A casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București.

Al doilea ciclu procesual:

Prin decizia civilă nr. 906 din 30 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G. și H. împotriva sentinței civile nr. 1134 din 8 septembrie 2017 a Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul intervenient I. și intimatul-pârât Biroul asigurătorilor de autovehicule din România ca organism de plată a despăgubirilor - Direcția fondul pentru protecția victimelor străzii.

A anulat sentința apelată și, evocând fondul, a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pe pârât să plătească reclamanților următoarele sume: pentru reclamanta A., suma de 80.000 RON cu titlu de daune morale și suma de 1.167,81 RON cu titlu de daune materiale; pentru reclamantul B., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale; pentru reclamantul C., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale; pentru reclamantul D., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale; pentru reclamantul E., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale; pentru reclamanta G., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale; pentru reclamanta H., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale; pentru reclamanta F., suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale;

Împotriva deciziei civile nr. 906 din 30 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au declarat recurs.

Primul motiv de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la faptul că hotărârea recurată este nemotivată și cuprinde motive contradictorii.

În ceea ce privește diminuarea cuantumului daunelor morale, motivarea este lacunară, instanța reținând doar că daunele morale solicitate de către reclamanți sunt exagerate, fără a face trimitere la jurisprudența în materie.

În momentul în care se dispune o diminuare drastică a cuantumului daunelor morale, susținându-se că sumele nu sunt echitabile și proporționale cu prejudiciul, ar trebui să se motiveze în concret, să se explice efectiv care este exagerarea și care este îmbogățirea fără just temei.

Or, instanța de apel nu a motivat soluția adoptată cu privire la diminuare, reținând că sumele solicitate nu sunt echitabile prin raportare la jurisprudența cunoscută de către magistrații completului.

Au arătat că au solicitat administrarea unor probe noi pentru dovedirea prejudiciului suferit, iar instanța de apel, deși a respins proba testimonială considerând-o neutilă cauzei, a dispus diminuarea daunelor.

Prin neprezentarea argumentelor pentru care au fost înlăturate cererile și susținerile părților, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 476 C. proc. civ., care consacră caracterul devolutiv al căii de atac.

Instanța trebuia să explice într-o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat cu privire la diminuarea drastică a cuantumului daunelor morale, acordând în compensare un cuantum disproporționat în raport cu prejudiciul încercat.

În continuare, recurenții-reclamanți au arătat că trebuie reținută maniera contradictorie în care au fost formulate aprecierile care au stat la baza cuantificării daunelor morale. Pe de o parte, instanța de apel descrie la nivel teoretic criteriile obiective aplicabile într-un astfel de litigiu - criterii ce nu au un suport normativ, fiind o creație a practicii și jurisprudenței, respectiv valorile lezate, consecințele negative, fizice și psihice, intensitatea cu care au fost percepute urmările, însă, în concret, efectul aplicării lor în cauza dedusă judecății este contradictoriu și nu susține soluția de diminuare a acestora în manieră care rezultă din dispozitiv.

Referitor la contradictorialitatea deciziei recurate au precizat că aceasta reiese din faptul că instanța a reținut gravitatea atingerii drepturilor nepatrimoniale ale reclamanților, însă, fără a da o explicație logico-juridică, a apreciat că se impune diminuarea "drastică" a sumelor solicitate, cu nerespectarea principiului echității, invocat chiar de către instanța de apel, dar și a principiilor rezonabilității și proporționalității față de prejudiciul încercat.

Cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează nelegalitatea hotărârii ca urmare a neaplicării prevederilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011 care statuează asupra obligativității acordării daunelor morale în caz de deces și vătămări corporale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În absența unor criterii clare și obiective prevăzute de legislația națională, care să contureze un sistem de referință la care să se raporteze atât justițiabilii, cât și instanțele de judecată, practica judiciară în materie trebuie să fie un reper.

În stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, instanța de apel avea obligația să procedeze la examinarea jurisprudenței curților de apel din România, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, cât și a C.E.D.O. pentru că, pe de o parte, părțile vătămate să fie just despăgubite prin raportare la o judecată în echitate.

Intimatul-pârât Biroul asigurătorilor de autovehicule din România ca organism de plată a despăgubirilor - Direcția fondul pentru protecția victimelor străzii a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin încheierea din 24 februarie 2022 completul de filtru a admis în principiu recursul.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce succed:

Criticile reliefate în prezenta cale de atac supun dezbaterii modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale solicitate de reclamanți în calitate de soție (A.), copii (B., C., D., E., G., H.) și nepoată (F.) a victimei decedate în accidentul produs la 10 mai 2014.

Subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții reproșează instanței de apel o nemotivare a hotărârii sub un dublu aspect - faptul că a motivat în termeni generali și într-o manieră contradictorie, nefiind indicate argumentele ce au impus micșorarea cuantumului daunelor morale acordate de tribunal și faptul că nu s-a raportat la legislația specială incidentă în speță - art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, potrivit căruia la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unei persoane se au în vedere în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Necorelarea daunelor morale cu practica judiciară în materie și lipsa analizării criteriilor de cuantificare a despăgubirilor se reflectă și într-o încălcare a prevederilor legale anterior menționate, ipoteză în care se invocă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Întrucât cele două critici pun în discuție nelegalitatea hotărârii contestate din perspectiva nesocotirii jurisprudenței în materie în ceea ce privește cuantificarea daunelor morale vor fi examinate împreună, urmând a se aprecia caracterul fondat al acestora.

Curtea de apel, devoluând fondul cauzei în apelul promovat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului, urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, prin decizia atacată a acordat daunele morale de 80.000 RON pentru soția victimei, de 40.000 RON pentru copiii victimei și de 20.000 RON pentru nepoata victimei, reținând la paginile 7-8 din hotărâre că: "Fără a nega gravitatea pierderii suferite și intensitatea consecințelor negative suferite de reclamanți, cuantumul despăgubirilor morale solicitate de aceștia apare, însă, ca fiind exagerat, având în vedere că scopul acordării lor este în principiu acela de a oferi celor vătămați prin decesul unei persoane față de care nutreau o mare afecțiune o compensație pentru trauma psihică suferită.

Puternica afecțiune dintre victimă și reclamanți, șocul emoțional suferit de aceștia în urma pierderii suferite și persistența în timp a durerii cauzate de dispariția prematură a soțului, respectiv tatălui și bunicului lor, îi îndreptățesc pe aceștia la acordarea unei compensații, însă trebuie ca aceasta să fie una rezonabilă."

Fără a mai reda următoarele două paragrafe din decizie, se constată că în cuprinsul acestora sunt consemnate simple considerații teoretice referitoare la modalitatea de cuantificare a daunelor morale în general, instanța nefăcând o analiză aplicată a acestora la situația concretă din speța dedusă judecății.

Înalta Curte, în acord cu aspectele teoretice evidențiate de instanța de apel, reține că la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudență și doctrină au fost reliefate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanța urmează a face o apreciere subiectivă în funcție de circumstanțele speței. Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă. Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Însă, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura sau compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure.

Prevederile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, incidente în cauză, stipulează că la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Curtea de apel nu s-a raportat la această normă în stabilirea sumelor acordate cu titlu de daune morale, limitându-se în a menționa cu titlu generic:

"Acordarea daunelor morale se face prin raportare la legislația și jurisprudența națională", fără a explica, în concret, de ce se impune acordarea despăgubirilor într-un anumit cuantum prin prisma situației particulare a reclamanților din speță. De asemenea, instanța a omis să analizeze jurisprudența din cauze similare, pentru a cuantifica daunele morale în acord cu practica constantă, unitară în materie.

În considerentele hotărârii, instanța a reținut că sumele solicitate de reclamanți sunt exagerate, fără a reliefa care ar fi criteriile care ar determina un cuantum rezonabil al compensației pecuniare - proporțional cu prejudiciul suferit și având în vedere legăturile de afecțiune dintre victimă și fiecare reclamant în parte - și fără a face referire la celelalte criterii de cuantificare a prejudiciului, cum ar fi consecințele suportate de către reclamanți în plan personal, familial, psihologic și profesional ca urmare a pierderii suferite, criteriul echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Rezultă, astfel, că stabilirea cuantumului despăgubirilor morale în etapa procesuală a apelului nu a fost rezultatul unei abordări proprii a jurisprudenței naționale în materie, ceea ce ar fi impus o analiză a hotărârilor pronunțate de instanțele naționale în materie și nici a interpretării jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului din perspectiva ideii de "echitate", a examinării condițiilor socio-economice și a particularităților speței.

O atare abordare a cauzei, prin neanalizarea criteriului jurisprudențial și a jurisprudenței naționale, astfel cum reclamă dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, ceea ce conduce la imposibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanța de recurs.

În consecință, criticile circumscrise de recurenții-reclamanți motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate, drept pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia curții de apel și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel urmează să analizeze și să stabilească în concret, prin raportare la probatoriul administrat, cuantumul daunelor morale cuvenite reclamanților, ținând seama de criteriile de stabilire a despăgubirilor și de practica judiciară națională în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții D., H., A., E., C., G., B. și F. împotriva deciziei civile nr. 906 din 30 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2022.