ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 531/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 531/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 08 martie 2022
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 17 mai 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub dosar nr. x/2019, reclamantul A., prin reprezentanți legali B. și C., în contradictoriu cu pârâtul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA - DIRECȚIA FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII și intervenientul forțat D., a solicitat obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 300.000 Euro (echivalent în RON 1.425.000 RON la cursul BNR de 4,75 RON/Euro) reprezentând daune morale și materiale și a cheltuielilor de judecată.
La 25.09.2019 a fost depusă de către reclamant o cerere adițională prin care a modificat cadrul procesual al cererii introductive în sensul că a solicitat introducerea în calitate de pârâtă și a E. S.A..
Prin sentința civilă nr. 416/27.05.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a civilă s-a respins cererea formulată de reclamantul A., prin reprezentanți legali B. și C., în contradictoriu cu pârâtul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA - DIRECȚIA FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și s-a respins în rest cererea formulată de reclamantul A., prin reprezentanți legali B. și C., în contradictoriu cu pârâta E. S.A. și cu intervenientul forțat D., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A. prin reprezentanți legali B. ȘI C., solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
La 14 aprilie 2021, expertul judiciar F. a depus la dosar o cerere privind majorarea onorariului de expertiză.
Prin decizia civilă nr. 963/2021 din 27 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suplimentare a onorariului de expert formulată de dl. expert F..
Prin aceeași decizie a fost respins apelul reclamantului, ca nefondat; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului având ca obiect plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de expert; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea intimatei-pârâte E. S.A. având ca obiect plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de expert; s-a luat act că apelantul-reclamant și intimata pârâtă E. și-au rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat.
Împotriva acestei decizii, petentul F. a formulat cerere de îndreptare a hotărârii, privind rectificare la formula "definitivă" în cale de atac "recurs" și cerere de completare a aceleiași decizii, privind lipsa pronunțării în mod motivat asupra drepturilor expertului.
Prin încheierea din 11.06.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins cererea de îndreptare eroare materială ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 1284/2021, pronunțată la 13 iulie 2021 în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respinsă cererea de completare a hotărârii, formulată de domnul expert G., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei din urmă decizii, recurentul G. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, și 6 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de majorare onorariu expert.
Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2019/a2.
Recursul a fost comunicat intimaților, care nu au înțeles să formuleze întâmpinare.
La termenul din 01 martie 2021, recurentul a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 444 alin. (3) C. proc. civ.
Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, pe care o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac, statuat de prevederile art. 457 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 și care presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că ele nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.
Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1284/2021, pronunțată la 13 iulie 2021 în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a V-a civilă, prin care s-a respins cererea de completare a deciziei nr. 963/2021 din 27 mai 2021, pronunțată de aceeași instanță într-un litigiu circumscris sferei asigurărilor, întrucât pretențiile deduse judecății sunt pretinse de terții vătămați de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie și care au ca temei contractul de asigurare încheiat între asigurător și intervenientul forțat.
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j
3
), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".
Așadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată deduse judecății - 17 mai 2019, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc și cele izvorând din asigurări.
Prin urmare, raportat la dispozițiile legale citate mai sus, decizia nr. 963/2021 din 27 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă este una definitivă de la pronunțare, în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Potrivit dispozițiilor art. 446 teza a II-a C. proc. civ., "hotărârea pronunțată potrivit art. 444 este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea în legătură cu care s-a solicitat completarea".
În lumina acestor dispoziții, cum decizia pronunțată în apel nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, rezultă că nici decizia atacată, pronunțată asupra cererii de completare, nu poate fi atacată cu recurs.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul G. împotriva deciziei civile nr. 1284/2021 din 13 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Înalta Curte, față de soluția ce se va pronunța asupra recursului, apreciază că nu se mai impune a lua în analiză cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 444 alin. (3) C. proc. civ., formulată de recurent la termenul de judecată din 01.03.2022.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul G. împotriva deciziei civile nr. 1284/2021 din 13 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 martie 2022.