ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1644/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 30 mai 2014 reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au chemat în judecată pe pârâta I. și pe intervenientul forțat J., solicitând obligarea pârâtei Ia plata daunelor morale și materiale după cum urmează:

A. - pentru decesul fiului său K.: daune morale 1.000.000 RON și daune materiale 10.000 RON,

B. - pentru decesul fratelui său K.: daune morale 250.000 RON,

C. - pentru decesul fratelui său K: daune morale 250.000 RON,

D. - pentru decesul fratelui său K.: daune morale 250.000 RON,

E. - pentru decesul fratelui său K.: daune morale 250.000 RON,

F.- pentru decesul fratelui său K.: daune morale 250.000 RON,

G. - pentru decesul fiului său L.: daune morale în cuantum de 1.000.000 RON și daune materiale 10.000 RON;

H. - pentru decesul fratelui său L.: daune morale în cuantum de 250.000 RON, cu obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 3211 din 09 iunie 2015, a respins excepțiile ca nefondate; a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâta la 1.900 RON daune materiale către reclamanta A. A fost obligată pârâta la daune morale către reclamanții B., C., D., E., F. și H. de câte 60.000 RON pentru fiecare, în calitate de frați ai defuncților K. și L. și la 75.000 RON pentru A. și G., în calitate de mame ai celor doi asigurați. S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1925 din 28 martie 2016, s-a admis în parte cererea de completare a sentinței civile nr. 3211 din 9 iunie 2015, în sensul că s-a dispus completarea dispozitivului acestei sentințe cu mențiunea "respinge cererea de acordare a daunelor materiale formulată de reclamanta G. ca nefondată".

Împotriva sentinței nr. 3211 din 9 iunie 2015 au declarat apel reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., pârâta I. declarând apel împotriva încheierii de ședință de la 31 octombrie 1014 și împotriva sentinței, cauza fiind înregistrată sub nr. 18506/3/2014 (1932/2016) pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 1718 din 26 octombrie 2016, a admis apelul formulat de apelanta pârâtă I. împotriva încheierii din 31 octombrie 2014 și a sentinței civile nr. 3211 din 09 iunie 2015; a schimbat în parte încheierea și sentința atacată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantele A. și G. ca inadmisibilă, menținând celelalte dispoziții ale încheierii și sentinței atacate; a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții reclamanți A., B., C., D., E., F., G. și H. împotriva sentinței civile nr. 3211 din 09 iunie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele A. și G., solicitând casarea deciziei recurate și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond cu privire la cele două recurente-reclamante.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și repartizate spre soluționare completului nr. 9.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat, Ia data de 22 iunie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul nr. 9, în procedura de filtru, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. a analizat conținutul raportului, a luat act de conținutul acestuia și a dispus, prin rezoluția din 26 iunie 2017, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Recurentele A. și G. au depus, la data de 7 iulie 2017, punct de vedere la raport prin care au solicitat ca instanța să se constate că recursul este admisibil în principiu, menționând că valoarea pretențiilor celor două reclamante depășește suma de 1.000.000 RON, fiecare solicitând suma de 1.010.000 RON.

Analizând recursurile, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În temeiul art. 483 alin. {2) teza a II-a C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

De asemenea, conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Totodată, potrivit prevederilor art. 100 C. proc. civ. "(1) Dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte. (2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și atunci când unul sau mai mulți reclamanți formulează, prin aceeași cerere de chemare în judecată, pretenții împotriva mai multor pârâți, invocând raporturi juridice distincte și fără legătură între ele".

Din parcursul dosarului, se constată că raporturile juridice dintre reclamanți și pârâtă sunt distincte și valoarea fiecărei pretenții în parte este de 10.000 RON, 250.000 RON și 1.000.000 RON, sub pragul valoric prevăzut de textul menționat mai sus.

Cum fiecare dintre pretențiile deduse judecății se circumscrie categoriei de litigii care nu sunt supuse căii de atac a recursului, decizia nr. 1.718 din 26 octombrie 2016 a Curții de Apel București nu este supusă recursului.

Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 100 C. proc. civ., determinarea instanței competente se face cu observarea valorii fiecărei pretenții în parte, fără a avea posibilitatea cumulării pretențiilor, ce ar atrage depășirea pragului valoric de 1.000.000 RON și, implicit, calea de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, iar această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de dispozițiile legale sus-menționate, decizia ce a fost atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii prin această cale de atac.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele A. și G. împotriva deciziei civile nr. 1718 din data de 26 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2017.