ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4548/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4548/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 mai 2010, pe

rolul Tribunalului București, secția a V -a civilă, reclamanții N.N.G., prin

tutore B.D., N.G., S.B., N.A., N.D., S.M., N.A., B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G.,

S.F., B.N.M., P.M., P.T. și P.N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul F.P.V.S.,

în temeiul art. 998 și 999 C. civ. coroborat cu art. 25

1

alin. (10)

lit. b), pct. 1 și alin. (19) din Legea nr. 32/1995, art. 50 și 54 alin. (1)

din Legea nr. 136/1995, obligarea acestuia la plata de daune materiale și

morale, astfel:

cheltuieli de înmormântare, ritualuri creștinești de pomenire, plată necropsie

și taxe înmormântare pentru părinții decedați: N.P. și N.J.; 500.000 RON daune

morale pentru decesul mamei N.J.; 500.000 RON daune morale pentru decesul

tatălui N.P.; 12.450 RON indemnizație lunară cumulată în cuantum de ¼

din salariul minim pe economie (600 RON) de la data producerii accidentului

până la împlinirea vârstei de 18 ani (150 RON x 83 luni = 12.450 RON) sau până

la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă sunt îndeplinite condițiile art. 66 lit.

b) din Legea nr. 19/2000, pentru decesul mamei N.J.; 12.450 RON indemnizație

lunara cumulată în cuantum de ¼ din salariul minim pe economie de la

data producerii accidentului până la împlinirea vârstei de 18 ani (150 RON x 83

luni = 12.450 RON) sau până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă sunt

îndeplinite condițiile art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000, pentru decesul

tatălui N.P.; 100.000 RON daune morale și 30.000 RON daune materiale pentru

vătămarea sa corporală în accidentul din data de 21 aprilie 2009;

decesul fiului N.P.;

decesul fratelui N.P.;

decesul fratelui N.P.;

decesul fratelui N.P.;

decesul fratelui N.P.;

decesul fratelui N.P.;

decesul fiicei sale N.J.; 500.000 RON daune morale pentru decesul fiului său B.P.;

decesul surorii sale N.J.; 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui său B.P.;

decesul surorii sale N.J.; 50.000 Iei daune morale pentru decesul fratelui său B.P.;

decesul surorii sale N.J. și 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui

său B.P.;

decesul surorii sale N.J. și 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui

său B.P.;

decesul surorii sale N.J. și 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui

său B.P.;

reprezentând cheltuieli pentru înmormântarea tatălui B.P., cheltuieli cu

îndeplinirea ritualurilor creștinești de pomenire, plată necropsie; 500.000 RON

daune morale pentru decesul tatălui B.P.;

reprezentând cheltuieli pentru înmormântare fiicei P.E., cheltuieli cu

îndeplinirea ritualurilor creștinești de pomenire, plată necropsie; 600 RON

contravaloarea expertizei tehnice auto; 500.000 RON daune morale pentru decesul

fiicei sale P.E.;

decesul surorii sale P.E.;

decesul surorii sale P.E.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului

la plata de penalități de întârziere la sumele acordate în cuantum de 01%/zi

întârziere începând cu data de 06 aprilie 2010, precum și la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat următoarele:

În data de 21 aprilie

2009, în jurul orelor 15:00, în localitatea Iepurești, județ Giurgiu, la km. 28

+ 500, DN 6, a avut loc un accident rutier, urmare a pătrunderii pe contrasens a

autoturismului marca F.S. cu număr de înmatriculare BB., condus de B.P., care a

intrat în coliziune frontală cu autobuzul marca I., cu număr de înmatriculare BBB.,

condus regulamentar de G.I. Accidentul rutier s-a soldat cu decesul pasagerilor

N.P., N.J. și P.A., a conducătorului auto B.P., precum și accidentarea minorei N.N.G.,

aflați în autoturismul cu număr de înmatriculare BB.

N.P. și N.J. erau căsătoriți

și erau părinții minorei N.N.G.; N.J. și B.P. erau frați, mama acestora fiind reclamanta

B.F. Minora N.N.G. a fost încredințată spre creștere mătușii maternale B.D., în

calitate de tutore, în baza sentinței civile nr. 6501/2009 a Judecătoriei Sectorului

5 București.

Vinovăția pentru accidentul

auto aparține conducătorului B.P., conform rezoluției din 06 ianuarie 2010 a Parchetului

de pe lângă Judecătoria Giurgiu (Dosar nr. 1649/P/2009).

Autovehiculul vinovat

de producerea accidentului nu avea încheiată o poliță RCA valabilă la data producerii

accidentului, așa cum a rezultat din interogarea C.E.D.A.M., atașata cererii de

chemare în judecată.

În urma decesului părinților,

copiilor, respectiv a fraților lor, a vătămării corporale, reclamanții au înregistrat

prejudicii atât de natură patrimonială - cheltuieli aferente înmormântărilor, a

îndeplinirii ritualurilor creștinești de pomenire, cheltuieli de spitalizare, cât

și de natură nepatrimonială, pe care le-au apreciat în cuantumul indicat.

Or, obligată la repararea

prejudiciului ar fi trebuit să fie societatea de asigurare emitentă a poliței RCA

(asigurare obligatorie), conform dispozițiilor art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995

și a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Norma CSA din 07 noiembrie 2008 privind

asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente

de vehicule. În lipsa unei polițe RCA valabile, obligația de despăgubire revine

pârâtului F.P.V.S., conform art. 25

1

alin. (10) lit. b), pct. 1 din Legea

nr. 32/1995 și art. 3 alin. (1) și (3) din Norma CSA din 07 noiembrie 2008 privind

F.P.V.S. (normă emisă în aplicarea dispozițiilor art. 25

1

alin. (19)

din Legea nr. 32/1995).

Reclamanții au încercat

stingerea litigiului pe cale amiabilă, adresând o invitație la conciliere pârâtului,

însă acesta le-a înaintat o ofertă de despăgubire, sumele oferite nefiind cele solicitate

în cererile de despăgubire. Totodată, cererile privind acordarea despăgubirilor

materiale pentru numitul B.P. au fost respinse de către pârât, întrucât accidentul

s-a produs din culpa acestuia.

Prin întâmpinarea, pârâtul

a arătat că, ținând cont că nu a fost identificată o poliță de asigurare RCA, valabilă

la data producerii accidentului pentru autovehiculul nr. BB., în baza prevederilor

art. 25

1

din Legea nr. 32/1995 își va asuma angajarea garanției în achitarea

despăgubirilor legale cuvenite părților prejudiciate.

Pârâtul a formulat și

cerere de chemare în garanție a moștenitorilor defunctului B.P., arătând că, în

baza prevederilor art. 13 din Normele puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 1/2008,

coroborate cu cele ale art. 60-63 C. proc. civ., solicită chemarea în garanție a

moștenitorilor persoanei responsabilă de producerea prejudiciului. Potrivit

art. 25

1

din Legea nr. 32/2000, „în vederea recuperării sumelor cheltuite

Fondul are drept de regres împotriva entității care a determinat prejudiciul”.

Prin nota precizatoare

de la 30 noiembrie 2010, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale

active a reclamanților, moștenitori ai defunctului B.P., excepție unită cu fondul

cauzei.

Prin sentința civilă

nr. 1964 din 09 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a V a civilă, a admis

în parte acțiunea formulată de reclamanta N.N.G. prin reprezentant legal B.D., a

obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 70.000 RON reprezentând daune

morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului părinților săi, N.P. și

N.J.; a respins cererea de acordare a daunelor materiale formulată de aceasta ca

neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților

B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G., S.F. și B.N.M., ca neîntemeiată; a respins acțiunea

formulată de ceilalți reclamanți - B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G., S.F., B.N.M.

P.M., P.T., P.N., N.G., S.B., N.A., N.D., S.M. și N.A., ca neîntemeiată; a obligat

pârâtul la 3.116,63 RON cheltuieli de judecată către reclamanta N.N.G.; a admis

cererea de chemare în garanție și a obligat pe reclamantul chemat în garanție B.N.M.

la plata către pârât a sumelor la care acesta a fost obligat către N.N.G.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a reținut că B.P., conducătorul auto vinovat de producerea

accidentului rutier, nu deținea asigurare de răspundere civilă obligatorie, situație

în raport de care, potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008,

obligația de despăgubire revine Fondului.

În urma accidentului de

circulație a intervenit decesul numiților B.P., conducătorului auto, al lui N.P.,

N.J. și P.E., pasageri în autoturismul respectiv.

Potrivit actelor de stare

civilă a rezultat că reclamanta minoră N.N.G. este fiica defuncților N.P. și N.J.,

că reclamanta B.F. este mama defunctei N.J. și a defunctului B.P., în timp ce reclamanții

B.E., B.D., B.I., B.F.G. și S.F. sunt frați ai acestora. Reclamantul chemat în garanție

B.N.M. este fiul conducătorul auto vinovat, în timp ce reclamantul P.M. este tatăl

defunctei P.E., iar reclamanții P.T. și P.N. sunt frații acesteia. Reclamanții N.G.,

S.B., N.A., N.D., S.M. și N.A. sunt frații defunctului N.P.

În ceea ce privește pretențiile

reclamantei N.N.G., tribunalul le-a apreciat în parte întemeiate.

Astfel, sub aspectul daunelor

materiale, s-a constatat că aceasta nu a dovedit că a efectuat cheltuielile pretinse

cu titlu cheltuieli de înmormântare și ritualuri creștinești (cheltuielile au fi

fost suportate de familia lui N.P., respectiv de mama, frații și surorile acestuia,

în timp ce pentru N.J. de familia B.). De altfel, asemenea cheltuieli nici nu ar

fi putut fi făcute de minoră, acesta aflându-se în întreținerea părinților săi;

nu au fost depuse dovezi ale unor eventuale sume de bani pe care aceasta le-ar fi

deținut.

Referitor la cheltuielile

necesare recuperării minorei ca urmare a vătămărilor corporale suferite consecință

a accidentului, estimate la suma de 30.000 RON, tribunalul a avut în vedere prevederile

art. 1169 C. civ. Martorul B.A.A. a arătat că nu știe ce sume au fost cheltuite

pentru recuperarea minorei, crede că s-au cheltuit 30 - 40 de milioane ROL. Cum

în afara acestei declarații, în cauză nu a fost administrat vreun alt mijloc de

probă care să confirme susținerile sale, tribunalul a considerat neîntemeiată această

pretenție. În plus, tribunalul a reținut și declarația apărătorului reclamantei,

consemnată în încheierea de ședință de la data de 20 aprilie 2011, în sensul că

nu există chitanțe cu privire la medicamentele prescrise.

În ceea ce privește cheltuielile

de spitalizare aferente perioadelor în care minora a fost internată, respectiv 21

aprilie 2009 - 05 mai 2009 și 21 iulie 2009 - 23 iulie 2009, s-a apreciat că despăgubirea

materială nu se cuvine acesteia, sumele afectate tratamentului și recuperării nefiind

avansate de reclamantă.

Cu privire la solicitarea

reclamantei N.N.G. de obligare a pârâtului la plata sumelor cerute cu titlu de indemnizație

lunară pentru decesul părinților săi, instanța de fond a apreciat că este lipsită

de temei legal.

Astfel, a reținut că la

data producerii accidentului rutier era încadrat în muncă și obținea venituri numai

defunctul N.P., în privința defunctei N.J. nefiind făcută dovada că ar fi fost angajată

și ar fi obținut venituri pe care le-ar fi afectat întreținerii minorei.

Împrejurarea că exista

obligația de întreținere și de a contribui la cheltuielile de creștere și educare

a minorei, a cărei îndeplinire nu a fost dovedită, nu determină obligația Fondului

de suporta o sarcină pe care chiar cel ținut să o execute nu o îndeplinea.

Una din condițiile reparării

prejudiciului în condițiile art. 998 - 999 C. civ. se referă la faptul că prejudiciul

să nu fi fost reparat încă. Așa fiind, în cazul în care victima prejudiciului primește

pensie de la asigurările sociale, aceasta are la îndemână o acțiune civilă în răspundere

delictuală al cărei obiect îl constituie numai diferența de prejudiciu care nu este

acoperită prin plata acestei pensii.

Tribunalul a apreciat

că, față de solicitarea reclamantei ce se raportează la un venit minim de 600 RON

lunar și împrejurarea că beneficiază de o indemnizație de 350 RON lunar, aceasta

este mai mare decât cuantumul întreținerii pe care i-ar fi prestat-o tatăl decedat,

astfel că acordarea unei sume în plus cu titlu de despăgubire nu se justifică.

Sub aspectul daunelor

morale pretinse de reclamanta N.N.G., tribunalul a constatat că sunt întrunite condițiile

acordării acestora potrivit art. 998 - 999 C. civ., cauzat de fapta ilicită a persoanei

vinovate de producerea accidentului de circulație.

În stabilirea cuantumului

acestuia, tribunalul a avut în vedere împrejurarea că prejudiciul moral al reclamantei

este practic imposibil de a fi cuantificat, în condițiile în care aceasta și-a pierdut

ambii părinți, că la acel moment avea vârsta de 11 ani și că va fi lipsită de afecțiunea

și grija specifică relației părinte copil, cu atât mai mult cu cât a crescut alături

de părinții săi, în timp putând fi afectată posibilitatea sa de a se forma, de a

evolua și chiar de a relaționa cu cei din jur.

În raport de aceste criterii

minime s-a dispus acordarea sumei de 70.000 RON cu titlu de daune morale [art. 3

alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F.P.V.S.

și art. 25

1

lit. b) din Legea nr. 32/2000].

Privitor la pretențiile

reclamanților B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G., S.F. și B.N.M., tribunalul a considerat

că au motivat calitatea procesuală activă, că aceștia, în calitate de frați ai defunctului

B.P., nu justifică repararea unui prejudiciu de natură morală generat de fapta persoanei

în legătură cu care se pretinde acoperirea acestuia.

Pe de altă parte, în măsura

în care s-ar putea considera că o asemenea reparație ar putea fi totuși acordată,

instanța a constatat că ea nu poate fi fundamentată exclusiv pe relația de rudenie,

în lipsa unor probe certe ale suferințelor morale produse de decesul fratelui lor.

Privitor la reclamantul

B.N.M., fiul defunctului, a observat că rațiunile ce au determinat acordarea daunelor

morale reclamantei N.N.G. nu se regăsesc (vârsta reclamantului, faptul că acesta

este o persoană adultă, deja formată, impactul unui astfel de eveniment fiind resimțit

cu o altă intensitate a trăirilor).

Referitor la solicitarea

reclamantului B.N.M. de acordare a daunelor materiale în sumă de 675 RON, reprezentând

cheltuieli de înmormântare a defunctului B.P., tribunalul a constatat caracterul

neîntemeiat - nu poate fi acoperit prejudiciul cauzat de culpa proprie a autorului

acestuia.

Sub aspectul pretențiilor

formulate de reclamanții N.G., S.B., N.A., N.D., S.M. și N.A., frații defunctului

N.P., cât și a celor de reparare a prejudiciului moral cauzat reclamanților P.M.,

P.T. și P.N., tatăl, respectiv, frații defunctei P.E., instanța a reținut că argumentele

ce au fost expuse cu ocazia examinării cererii vizând-o pe defuncta N.J. subzistă.

Cererea reclamantului

B.N.M. de acordare a daunelor morale ca urmare a decesului lui P.E. a fost respinsă

ca neîntemeiată. Chiar dacă din depoziția martorului B.A.A. a rezultat că acesta

l-a crescut de la vârsta de șase ani, relația dintre cei doi fiind una asemănătoare

celei mamă fiu, tribunalul a avut în vedere aceleași considerente ce au fost expuse

cu ocazia examinării cererii de acordare a daunelor morale ca urmare a decesului

tatălui B.P.

În plus, în examinarea

temeiniciei solicitărilor de reparare a prejudiciului moral determinat de decesul

lui N.J., N.P. și P.E., atât a reclamanților B., a reclamanților P., cât și a reclamanților

N. și Spirea, tribunalul a considerat că se impune a fi avută în vedere și incidența

prevederilor art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare

a Normelor privind F.P.V.S. - nu pot beneficia de despăgubiri din Fond persoanele

care au urcat de bunăvoie în vehiculul vinovat de producerea accidentului, dacă

se dovedește că acestea știau că vehiculul respectiv nu era asigurat. Dată fiind

relațiile dintre conducătorul vinovat de producerea accidentului și persoanele aflate

în mașină (concubina sa, sora și soțul acesteia), acestea ar fi trebuit și puteau

să cunoască împrejurarea că B.P. conducea o mașină care în evidențe figura ca având

alt deținător (O.D.), precum și lipsa asigurării, asumându-și riscul unei deplasări

în atari condiții.

În privința cererii reclamantului

P.M. de acordare a daunelor materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare și

pomenirea memoriei defunctei P.E., cuantificate la suma de 9.877,50 RON, aceasta

a fost considerată neîntemeiată. S-a constatat, pe de o parte, că înscrisul depus

la dosar nu face dovada, deoarece nu rezultă că suma de 3.385 RON, reprezentând

contravaloarea produselor menționate, a fost achitată de reclamant, iar, pe de altă

parte, că depoziția martorului B.A.A. nu este edificatoare sub aspectul tezei probatorii

în discuție. Tribunalul a înlăturat declarația martorului L.C., în contextul în

care aspectele relatate în privința cheltuielilor de înmormântare i-au fost făcute

cunoscute chiar de către reclamant.

Pentru suma de 600 RON,

reprezentând onorariu pentru expertiza auto efectuată în dosarul penal, tribunalul

a observat că, potrivit ordinului de plată aflat la dosar, valoarea respectivă a

fost achitată de Societatea Profesională de Avocați J., în cauză nefiind făcută

vreo dovadă că reclamantul P.M. ar fi efectuat această plată.

În temeiul dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată

către reclamanta N.N.G., în cuantum de 3.000 RON reprezentând onorariu avocat, precum

și de 116,63 RON cheltuieli de deplasare (1/3 din suma totală achitată).

Tribunalul a admis cererea

de chemare în garanție, reținând și prevederile art. 25

1

pct. 15 din

Legea nr. 32/2000, conform cu care, în vederea recuperării sumelor cheltuite, Fondul

are drept de regres împotriva entității care a determinat prejudiciul, precum și

dispozițiile art. 13 din Ordinul nr. 1/2008, obligând pe reclamantul chemat în garanție

B.N.M. la plata sumelor la care pârâtul a fost obligat către reclamanta N.N.G.

Instanța de fond a apreciat

că este justificată reținerea calității procesuale pasive în cadrul cererii de chemare

în garanție doar a reclamantului B.N.M., deoarece împrejurarea că acesta, în calitate

de descendent de gradul unu, fiu al defunctului B.P., autorului faptei ilicite ce

a determinat producerea prejudiciului, are vocație concretă la succesiune, înlăturând

pe frații și părinții defunctului. S-a considerat ca fiind dovedită calitatea de

moștenitor, ca urmare a acceptării tacite a moștenirii, dreptul de opțiune fiind

fără echivoc exprimat prin aceea că reclamantul a pretins repararea prejudiciului

material constând în cheltuieli de înmormântare și pomeniri ale memoriei defunctului,

pretenții pe care le putea formula doar în măsura în care a înțeles să își însușească

titlul de moștenitor.

Împotriva acestei sentințe

au formulat apel N.N.G., N.G., S.B., N.A., N.D., S.M., N.A., B.F., B.E., B.D., B.I.,

B.F.G., S.F., B.N.M., P.M., P.T. și P.N.

În motivarea apelului,

reclamanții au arătat, în prealabil, că inexistența documentelor justificative cerute

de art. 49 din Norma aprobată prin Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere

a Asigurărilor nu împiedică instanța să acorde daune materiale - cheltuieli de înmormântare

și ritualuri creștinești - dacă acestea sunt probate cu alte mijloace de probă.

Cât privește pretențiile

solicitate de reclamanta N.N.G., această parte a precizat că prima instanță a deliberat

excesiv în legătură cu cheltuielile de înmormântare, considerând, netemeinic și

nelegal, că nu au provenit din recursele financiare aflate în casa părinților minorei,

ci au fost suportate exclusiv de unchii, mătușile și bunica acesteia. Această situație

este probată în sens contrar de depoziția martorului B.A.A., dar și prin faptul

că originalul dovezilor se află în posesia minorei.

De asemenea, apelanta

a susținut că în mod greșit nu i s-au acordat despăgubiri reprezentând valoarea

îngrijirilor medicale de care aceasta a avut nevoie, în considerarea faptului că

nu au fost justificate din punct de vedere probator. Or, chiar dacă la dosar nu

se regăsesc înscrisuri doveditoare în acest sens, este dincolo de orice dubiu că

acestea au fost făcute (cu referire la medicamente, analize, onorarii medicale).

Totodată, apelanta N.N.G.

a arătat că nu a fost despăgubită în niciun fel pentru pierderea de întreținere

ca urmare a decesului mamei N.J. Faptul că reclamanta primește o pensie de la stat

după decesul tatălui ei nu conduce la concluzia că despăgubirile solicitate nu ar

mai putea fi acordate. Pe de altă parte, deși mama reclamantei în cauză nu realiza

venituri, situația minorei poate fi asimilată cu cea a pierderii întreținerii în

cazul divorțului, cu raportare la dispozițiile art. 94 alin. (3) C. fam., care au

în vedere salariul minim pe economie.

În opinia apelantei, în

mod corect a considerat instanța de fond că minora este îndreptățită să primească

daune morale, pentru decesul ambilor părinți, însă individualizarea cuantumului

acestora este greșită, impunându-se majorarea valorii acordate.

Apelantul-reclamant B.N.M.

a precizat că în mod netemeinic a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea sa legată

de cheltuielile de înmormântare suportate la decesul tatălui B.P.

În speță, fără să aibă

vreo vină în derularea evenimentelor, acest reclamant a fost obligat să suporte

din patrimoniul propriu cheltuielile menționate; că banii au provenit din sursele

acestuia rezultă și din faptul că celelalte rude nu au formulat vreo cerere în acest

sens.

De asemenea, a arătat

reclamantul, și daunele morale solicitate pentru pierderea mamei sale P.E. au fost

respinse nejustificat, în considerarea argumentelor folosite de instanța de fond

pentru cererea legată de pierderea tatălui, B.P.

De altfel, pretenția pe

care această parte a formulat-o s-a raportat la dispozițiile art. 50 alin. (1) din

Legea nr. 136/1995, art. 3 alin. (3) din Norma Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor

din 04 martie 2008 privind F.P.V.S., fără vreo legătură cu situația reținută pentru

reclamanta N.N.G.

Referitor la daunele morale

solicitate, reclamanții B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G. și S.F. au precizat că prima

instanță procedează la respingerea lor în bloc, cu motivarea că, date fiind relațiile

apropriate dintre părți și defuncta N.J., se naște prezumția unei suferințe de ordin

psihic a acestora la pierderea fiicei, respectiv surorii lor. Or, în temeiul acestor

considerente se impunea admiterea acțiunii astfel formulate, aceeași motivare putând

fi reținută și în cazul daunelor morale solicitate de reclamanții N.G., S.B., N.A.,

N.D., S.M. și N.A.

Apelanții-reclamanți P.M.,

P.T. și P.N. au arătat că, pe baza probatoriului administrat (la care au făcut trimitere),

se impunea admiterea cererii de acordare a cheltuielilor de înmormântare și cele

făcute cu ritualurile de pomenire a defunctei P.E. În speță, însă, instanța de fond

a făcut trimitere la argumentele folosite în cazul familiilor B. și N., fără a avea

în vedere onorariul de expertiză auto, respectiv operațiunea de plată îndeplinită

de o societate terță.

Reclamanții au invocat

și aplicarea greșită a prevederilor art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/2008 al C.S.A.,

în condițiile în care, cu excepția minorei N.N.G., nu au urcat niciodată în mașina

ce a produs accidentul, iar persoanele ce s-au aflat în acest autoturism, fiind

decedate, nu au solicitat despăgubiri.

În privința soluției adoptate

pentru cererea de chemare în garanție a reclamantului B.N.M., apelanții au susținut

că motivarea instanței de fond nu se justifică. Astfel, acceptarea tacită se deduce

doar din anumite acte materiale, a căror dovadă nu s-a făcut, din acte de dispoziție

sau de administrare definitivă asupra masei succesorale, neprobate, sau din acțiuni

în justiție. Or, pretențiile acestei părți nu au nicio legătură cu masa succesorală

constituită la decesul lui B.P.

Au mai arătat că, înainte

de orice, prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepțiilor de inadmisibilitate

și de prematuritate a cererii de chemare în garanție, cu atât mai mult cu cât s-au

invocat prevederile art. 25

1

alin. (12) și (15) din Legea nr. 32/2000,

art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, art. 42 alin. (2) și art. 44 din Norma

C.S.A. din 04 martie 2008 privind F.P.V.S.

De asemenea, au precizat

că nu s-a dispus obligarea pârâtului la plata de penalități de întârziere la sumele

ce urmează a fi acordate, în cuantum de 1% pe zi de întârziere, începând cu 06

aprilie 2010 și că în mod greșit a fost determinat cuantumul cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă

nr. 400 din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelanții - reclamanți,

a schimbat în parte sentința apelantă, în sensul că a majorat daunele morale pentru

N.N.G. la 150.000 RON, a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și

a obligat pe intimat la 1.000 RON cheltuieli de judecată, conform art. 274

alin. (3) C. proc. civ.

În considerentele hotărârii,

instanța de apel a reținut, referitor la neacordarea daunelor morale, că circumstanțele

în care s-a produs accidentul rutier, faptul că erau rude, că nu s-a făcut dovada

unei afecțiuni deosebite a acestora în raport cu defunctul, care să justifice o

pierdere (conform art. 998 și urm. C. civ.) ce a cauzat o suferință deosebită, conduce

la concluzia că nu trebuiau acordate, cum corect s-a făcut de prima instanță.

Cât privește daunele materiale

(deși se face detaliat vorbire de acestea în apel și se cere acordarea lor prin

însăși faptul solicitării la prima instanță), Curtea a reținut că nu se are în vedere

că, în conformitate cu art. 1169 C. civ., ele nu au fost dovedite (declarația unui

martor, vagă și acesta, ca și principul testus unus, testus nulus); se confirmă

argumentul primei instanțe că fără o dovadă certă nu puteau fi acordate. De altfel,

invocarea unor norme legale, cum ar fi Ordinul nr. 20/2008 al CSA, art. 50

alin. (1) din Legea nr. 136/1995, art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/2008 al CSA,

ca argumente potrivit cărora s-au respins daunele morale și materiale nu subzistă,

atâta timp cât dovada celor materiale, dar și problema legată de modul de acordare

a daunelor morale nu s-a făcut datorită textelor de lege invocate.

În legătură cu excepțiile

invocate față de cererea de chemare în garanție a lui B.N.M., referitoare la acceptarea

moștenirii, instanța de apel a considerat că, „neexistând o acceptare expusă, aceasta

prin faptul că s-a susținut efectuarea unor cheltuieli de înmormântare, este tacită,

iar excepția prematurității a fost invocată în apel pentru prima dată și nu la fond”.

Și excepția inadmisibilității

a fost privită ca nefondată în raport de dispozițiile art. 60 - 63 C. proc.

civ., considerându-se că invocarea în acest sens a art. 25

1

alin.

(15) din Legea nr. 32/2000 privind calitatea procesuală pasivă nu se justifică.

Totodată, date fiind dovezile

că s-a încercat o soluție amiabilă anterior introducerii cererii de chemare în judecată,

aspectul conduce la respingerea cererii de obligare la plata penalităților de către

intimat.

Referitor la cheltuielile

de judecată, s-a constatat că eventualele erori de calcul în cuantumul acestor sume

nu se pot remedia pe calea apelului, ci prin formularea unei cereri în temeiul

art. 281 C. proc. civ., la prima instanță.

În lipsa unor dovezi certe

a daunelor materiale și a unor elemente de natură să conducă la justificarea daunelor

morale pentru ceilalți apelanți, cu excepția minorei, sunt nefondate criticile și

nu pot fi primite.

Cât privește cuantumul

daunelor morale pentru N.N.G., minoră, în raport de faptul că și-a pierdut părinții,

că nu are posibilități de întreținere, că prin decesul părinților i s-a cauzat mari

traume psihice, care se reflectă obiectiv și în viața materială, instanța a apreciat

că suma acordată este insuficientă (în contextul mijloacelor de probă, cât și a

minorei), așadar se impunea acordarea unor daune morale în cuantum de 150.000 RON,

care ar contribui, în parte, la nevoile reclamantei.

În conformitate cu

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin reaprecierea onorariului de avocat a fost

obligat intimatul să plătească apelanților suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

În termen legal au declarat

recurs reclamanții N.N.G., N.G., S.B., N.A., N.D., S.M., N.A., B. F., B.E., B.D.,

B.I., B.F.G., S.F., B.N.M., P.M., P.T. și P.N., solicitând modificarea deciziei

recurate, admiterea apelului și a cererii de chemare în judecată așa cum a fost

formulată și precizată, precum și respingerea cererii de chemare în garanție a reclamantului

B.N.M., cu cheltuieli de judecata.

În motivarea recursului,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenții au arătat

următoarele:

energică în soluționarea apelului a principiului de drept testis unus-testis nullus

aduce decizia recurată sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 teza 2 C.

proc. civ.

Principiul nu este a priori

aplicabil în speță, așa cum apreciază instanța de apel înlăturând în bloc toate

pretențiile probate cu martori (de altfel, susținerile reclamanților sunt credibile,

iar faptele arătate de aceștia sunt absolut sigur că s-au întâmplat, ex: înmormântările

făcute victimelor sau cheltuielile cu însănătoșirea minorei).

În realitate, principiul

amintit nici nu îmbracă forma vreunui text de drept pozitiv și nu are valoare absolută,

astfel încât, de la caz la caz, și în raport cu ansamblul probelor administrate,

chiar o singură depoziție de martor poate fi edificatoare și poate servi la soluționarea

justă a cauzei.

Pentru aceste motive,

se solicită înlăturarea efectelor acestui principiu din decizia atacată.

reclamantei minore N.N.G. privitor la cheltuielile de înmormântare ale părinților

săi intră sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Pe de o parte, instanța

de apel nu motivează în niciun fel soluția dată acestui capăt de cerere, iar, pe

de altă parte, interpretează greșit semnificația actului juridic al plății de către

unchi și mătuși a cheltuielilor de înmormântare.

În cauză, s-a apreciat

eronat că minora nu ar fi putut face aceste cheltuieli, neavând venituri; s-au reținut

și declarațiile martorului B.A.A., în sensul că înmormântările și ritualurile creștinești

de pomenire ar fi fost suportate de frații și părinții defuncților părinți ai minorei.

În realitate, la data

înmormântării (23 aprilie 2009), minora fiind în spital, unchii, mătușile și bunicii

ei s-au ocupat de înhumări și ritualuri creștinești, banii provenind din casa părinților

minorei. Minora, ca unic moștenitor al defuncților ei părinți, a făcut aceste cheltuieli

din patrimoniul ei, fiind vorba de o gestiune de afaceri. Declarația martorului

B.A.A. trebuie interpretată în sensul că unchii, mătușile și bunicii minorei s-au

ocupat de cumpărături și cheltuieli. Că banii au provenit din patrimoniul minorei

reiese și din faptul că unchii, mătușile și bunicii, deși reclamanți în aceasta

cauză, nu au formulat niciun fel de pretenții pentru sumele cheltuite pentru înmormântarea

părinților minorei și pentru ritualurile creștinești. Pe de alta parte, faptul că

originalele tuturor dovezilor cheltuielilor se află în posesia reclamantei minore,

aceasta fiind cea care Ie-a depus în copie la dosarul cauzei, dovedește că toate

cheltuielile au fost făcute de aceasta.

apelului reclamantei N.N.G. cât privește cheltuielile efectuate pe parcursul îngrijirilor

medicale atrage aplicarea prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul

greșitei aplicări a dispozițiilor art. 998-999 C. civ.

Cât timp prejudiciul a

fost probat, s-a făcut dovada raportului de cauzalitate și a faptei ilicite, instanțele

ar fi trebuit să dispună dezdăunarea recurentei de față.

Astfel, rănile suferite

de minoră au fost extrem de grave, cum rezultă din actele medicale depuse. Acesteia

i-au fost necesare cca. trei luni și jumătate pentru recuperare, conform depoziției

martorului B.A.A. Deși nu există la dosar înscrisuri care să dovedească cheltuielile

suportate cu însănătoșire reclamantei, este dincolo de orice dubiu că ele s-au făcut

- medicamente, analize sau onorarii medicale.

Nici în soluționarea acestui

motiv de apel instanța nu ar fi trebuit să facă aplicarea principiului testis unus-testis

nullus.

apelului reclamantei N.N.G. referitor la daunele materiale - pensie de întreținere

ca urmare a decesului mamei N.J. atrage sancțiunile prevăzute de art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ.

În cauză, instanța de

apel nu motivează în niciun fel soluția dată acestui capăt de cerere, ceea ce trebuie

să ducă la modificarea deciziei recurate.

Pe de altă parte, prin

nepronunțare sunt aplicate greșit dispozițiile art. 998-999 C. civ. Minora nu este

despăgubită în niciun fel în urma pierderii întreținerii din partea mamei. Faptul

că primește pensie de la stat, stabilită la decesul tatălui, nu este de natură să

conducă la concluzia că nu i se cuvine nimic după pierderea mamei. Deși N.J. nu

lucra cu forme legale, situația poate fi asimilată, sub aspectul aprecierii pierderii

de întreținere de către minoră, cu cea a desfacerii căsătoriei [art. 94 alin.

(3) din C. fam.].

daunelor morale pentru reclamanta minoră la doar 150.000 RON ca urmare a decesului

ambilor părinți implică greșita aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului,

cuprins în art. 998-999 C. civ.

În speță, deși a dublat

cuantumul daunelor morale acordate minorei, instanța de apel nu a reparat totuși

integral prejudiciul moral încercat după pierderea simultană a părinților, motiv

pentru care se impune majorarea lor.

a motivat respingerea apelului vizând cererea de acordare daune morale ca urmare

a propriei accidentări a reclamantei N.N.G., astfel că sunt incidente dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

reclamantului B.N.M. privitor la cheltuielile de înmormântare a tatălui său implică

aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru nemotivare (instanța

de fond a invocat inadmisibilitatea „acoperirii prejudiciului cauzat de culpa proprie

a autorului acestuia”, aspect ce nu a fost cenzurat de Curte).

Reclamantul, fără să aibă

nicio vina în derularea evenimentelor, a fost obligat să suporte din patrimoniul

propriu cheltuielile ocazionate de înmormântarea tatălui său și de ritualurile creștinești.

Defunctul șofer vinovat B.P. i-a produs și fiului său un prejudiciu, prin aceea

că l-a obligat să suporte din propriul patrimoniu niște cheltuieli pe care, altfel,

nu le-ar fi făcut.

aceluiași reclamant privitor la daunele morale ca urmare a pierderii mamei adoptive

P.E. intră sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ..

Pe de o parte, instanța

de apel motivează sumar, confuz și în bloc respingerea tuturor pretențiilor cu titlu

de daune morale, ceea ce echivalează cu nemotivarea, iar, pe de altă parte, apelul

a fost nelegal respins, cu nesocotirea dispozițiilor art. 998-999 C. civ..

S-a făcut dovada prejudiciului

moral, defuncta P.E. crescându-l de la cinci ani pe recurent, acesta spunându-i

„mamă”, precum și cea a faptei ilicite a conducătorului auto și a legăturii de cauzalitate

dintre faptă și prejudiciu.

morale solicitate de reclamanții N.G., S.B., N.A., N.D., S.M., N.A., B.F., B.E.,

B.D., B.I., B.F.G., S.F., P.M., P.T. și P.N. au fost respinse în bloc de instanța

de apel cu o motivare superficială și confuză, ce conține multe inadvertențe, fără

a face distincție între daunele materiale cu titlul de cheltuieli de înmormântare

și daunele materiale cu titlu de pierdere de întreținere de către reclamanta minoră

a întreținerii din partea mamei, defuncta N.J., și cu încălcarea prevederilor

art. 998-999 C. civ. (art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.).

În speță, este indubitabil

că toți reclamanții au suferit prejudicii de ordin moral ca urmare a pierderii unor

rude foarte apropiate, de gradul I și II, iar instanța de apel ar fi trebuit să

corecteze eroarea instanței de fond, prin admiterea apelurilor declarate. În plus,

trebuia să aprecieze că s-a făcut dovada relațiilor afective deosebite a recurenților

în raport cu defuncții, în sens contrar fiind interpretate eronat dispozițiile

art. 2 din C. fam.

materiale solicitate de reclamantul P.M. ca urmare a suportării cheltuielilor de

înmormântare și ritualurilor creștinești de pomenire pentru fiica sa P.E. a fost

respins cu o motivare superficială și confuză, incidente fiind astfel dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

De asemenea, respingerea

apelului acestei părți s-a făcut cu aplicarea greșită a prevederilor art. 998-999

C. civ., deoarece și în acest caz erau îndeplinite condițiile răspunderii civile

delictuale.

Nici principiul testis

unus-testis nullus nu este incident în cauză. Este neîndoielnic că reclamantul a

făcut o serie de cheltuieli pentru înmormântarea fiicei P.E., dovedite cu acte și

martori.

reclamantului B.N.M. în ceea ce privește admiterea în fond a cererii pârâtului F.P.V.S.

de chemare a sa în garanție este nemotivată și nelegală, atrăgând aplicarea

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Mai întâi, această motivare

îndeplinește și ea condițiile de a fi sumară și confuză, fără a respecta dispozițiile

art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

În al doilea rând, soluția

s-a dat cu greșita aplicare a art. 689 teza a doua din C. civ., instanța de apel

considerând că dacă reclamantul a suportat cheltuielile de înmormântare a defunctului

și, apoi, a promovat o acțiune în recuperarea acestui prejudiciu, aceasta echivalează

cu o acceptare tacită a moștenirii defunctului B.P.

Respingerea apelului s-a

făcut și cu încălcarea art. 1169 C. civ. Pârâtul, care a susținut că a existat o

masa succesorală în urma decesului lui B.P., pe care ar fi acceptat-o B.N.M., ar

fi trebuit să probeze aceasta afirmație, lucru pe care nu l-a făcut, dar pe care

instanța de apel în mod nelegal l-a prezumat.

Prin concluziile scrise

depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, intimatul pârât a solicitat respingerea

recursului, ca nefondat.

În recurs nu s-au administrat

probe noi.

Examinând decizia atacată

în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Este întemeiat motivul

de nelegalitate privind nemotivarea deciziei de apel, în sensul dispozițiilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Apelul este mijlocul procesual

prin care partea, nemulțumită de hotărârea primei instanțe, solicită instanței ierarhic

superioare reformarea hotărârii; cel mai semnificativ și caracteristic efect al

apelului este cel „devolutiv”, care constă într-o reînnoire sau reeditare a judecății

pricinii în fond, limitată de două reguli restrictive exprimate prin adagiile „tantum

devolutum quantum appellatum” și „tantum devolutum quantum judicatum”, așa încât

problemele dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de

apel.

Potrivit art. 261

alin. (1) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de

fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost

înlăturate susținerile părților.

Așadar, obligația instanței

de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile citate,

are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu,

încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței

față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic

care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși

esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești

rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de

drept.

În cauză, motivarea deciziei

instanței de apel nu răspunde acestor exigențe legale, deoarece nu examinează efectiv

apărările și susținerile părților, confirmând doar uneori, însă nu în totalitate,

în termeni generali situația de fapt și dezlegarea în drept statuată de prima instanță,

fără a dezvolta sau a analiza în detaliu fiecare critică din apelul declarat de

reclamanți.

Astfel, se tranșează printr-un

singur alineat problema neacordării daunelor materiale, deși reclamanții au avut

solicitări distincte prin cererea de chemare în judecată, precum și motive de apel

diferite, astfel încât, prin raportare doar la considerentul că acestea nu au fost

probate în condițiile art. 1169 C. civ., nu se poate realiza controlul ierarhic

de către instanța de recurs. Fiecare parte în cauză a prezentat situația de fapt

și de drept, a indicat, în concret, dovezile pe care-și întemeiază pretențiile,

în funcție de natura acestora, însă Curtea de Apel București s-a limitat a arăta

doar că „invocarea unor norme legale, […] ca argumente că s-au respins daunele morale

[…] nu subzistă, atât timp cât dovada […] dar și problema legată de modul de acordare

[…] nu s-a făcut datorită acestor texte de lege invocate”.

În realitate, instanța

de apel nu a motivat de ce consideră că nu se pot acorda cheltuieli de înmormântare

pentru reclamanta N.N.G., despăgubiri privind îngrijirea medicală de care aceasta

a avut nevoie, pensia de întreținere ca urmare a decesului mamei minorei; de asemenea,

de ce este inadmisibilă cererea reclamantului B.N.M. referitoare la plata cheltuielilor

de înmormântare a defunctului B.P., dar și cea a celorlalți reclamanți pentru decesul

defunctei P.E., în condițiile în care s-a susținut că nu sunt aplicabile prevederile

art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/2008 al C.S.A.

Referitor la criticile

legate de neacordarea daunelor morale, Înalta Curte observă că instanța de apel

s-a limitat, de asemenea, într-o singură frază, la a arăta că acestea nu sunt justificate

față de condițiile în care s-a produs accidentul și în lipsa unei afecțiuni deosebite

a reclamanților cu defunctul, cu excepția minorei N.N.G.

Or, prin apelul declarat,

apelanții menționați au criticat hotărârea primei instanțe făcând trimitere la situația

lor particulară, aspecte ce nu se regăsesc a fi avute în vedere de Curte în decizia

recurată.

Înalta Curte constată

că nici analiza motivelor de apel ce priveau soluția dată cererii de chemare în

garanție nu a fost realizată în condiții de legalitate, fiind încălcate prevederile

art. 261 C. proc. civ., în situația în care s-a contestat identificarea și stabilirea

dreptului de opțiune succesorală în persoana reclamantului B.N.M.

Drept consecință, urmează

a se verifica, în limitele deduse judecății prin prisma principiului disponibilității,

cu ocazia rejudecării, problema calității procesuale pasive în cazul cererii de

chemare în garanție (în funcție de prevederile art. 25

1

din Legea

nr. 32/2000), cu respectarea dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., precum și aspectele

de fond ale acestei cereri.

În plus, cu acest prilej

se impune a se răspunde și excepțiilor de inadmisibilitate și prematuritate a cererii

formulate de pârât, întrucât din considerentele expuse de instanța de apel nu rezultă

care sunt argumentele ce au stat la baza pronunțării hotărârii sub acest aspect.

Așadar, în cauză, neanalizarea

tuturor motivelor de apel invocate de reclamanți, ce echivalează cu necercetarea

pricinii în fond, afectează hotărârea sub aspectul legalității potrivit motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar, în absența motivării,

dezlegările instanței nu pot fi cenzurate în recurs, impunându-se, în temeiul

art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei

recurate și trimiterea dosarului la aceeași instanță de apel în vederea rejudecării

apelului cu observarea prevederilor legale care reglementează judecata în apel.

Trebuie reamintit că și

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României, cauza

Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl

are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât

dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația

de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de

probă sau cel puțin de a le aprecia.

Conform jurisprudenței

Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat

decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale

care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe

inferioare. Or, în speță, aceasta este situația premisă de la care Înalta Curte

a plecat în analiza acestui recurs.

În ceea ce privește celelalte

critici de nelegalitate formulate prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., Înalta Curte va avea în vedere împrejurarea că, față de soluția

adoptată și considerentele reținute anterior, aceste motive - prin care în cea mai

mare parte se reiau aspecte de fapt și de drept invocate prin apel și neanalizate

de Curtea de Apel București - nu pot face obiectul controlului judiciar direct în

această fază procesuală, urmând a fi avute în vedere ca atare, în limitele arătate,

de către instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanții N.N.G., N.G., S.B., N.A., N.D., S.M., N.A., B.F., B.E., B.D., B.I.,

B.F.G., S.F., B.N.M., P.M., P.T. și P.N. împotriva deciziei nr. 400A din 12 noiembrie

2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță

de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 16 octombrie 2013.