Decizia nr. 4548/2013 — ÎCCJ, Secția I civilă

N.N.G.: 20.904 RON daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare, ritualuri creștinești de pomenire, plată necropsie și taxe înmormântare pentru părinții decedați: N.P. și N.J.; 500.000 RON daune morale pentru decesul mamei N.J.; 500.000 RON daune morale pentru decesul tatălui N.P.; 12.450 RON indemnizație lunară cumulată în cuantum de ¼ din salariul minim pe economie (600 RON) de la data producerii accidentului până la împlinirea vârstei de 18 ani (150 RON x 83 luni = 12.450 RON) sau până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă sunt îndeplinite condițiile art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000, pentru decesul mamei N.J.; 12.450 RON indemnizație lunara cumulată în cuantum de ¼ din salariul minim pe economie de la data producerii accidentului până la împlinirea vârstei de 18 ani (150 RON x 83 luni = 12.450 RON) sau până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă sunt îndeplinite condițiile art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000, pentru decesul tatălui N.P.; 100.000 RON daune morale și 30.000 RON daune materiale pentru vătămarea sa corporală în accidentul din data de 21 aprilie 2009;

N.G.: 500.000 RON daune morale pentru decesul fiului N.P.;

S.B.: 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui N.P.;

N.A.: 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui N.P.;

N.D.: 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui N.P.;

S.M.: 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui N.P.;

N.A.: 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui N.P.;

B.F.: 500.000 RON daune morale pentru decesul fiicei sale N.J.; 500.000 RON daune morale pentru decesul fiului său B.P.;

B.E.: 50.000 RON daune morale pentru decesul surorii sale N.J.; 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui său B.P.;

B.D.: 50.000 RON daune morale pentru decesul surorii sale N.J.; 50.000 Iei daune morale pentru decesul fratelui său B.P.;

B.I.: 50.000 RON daune morale pentru decesul surorii sale N.J. și 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui său B.P.;

B.F.G.: 50.000 RON daune morale pentru decesul surorii sale N.J. și 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui său B.P.;

S.F.: 50.000 RON daune morale pentru decesul surorii sale N.J. și 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui său B.P.;

B.N.M.: 675 RON daune materiale reprezentând cheltuieli pentru înmormântarea tatălui B.P., cheltuieli cu îndeplinirea ritualurilor creștinești de pomenire, plată necropsie; 500.000 RON daune morale pentru decesul tatălui B.P.;

P.M.: 9877.50 RON daune materiale reprezentând cheltuieli pentru înmormântare fiicei P.E., cheltuieli cu îndeplinirea ritualurilor creștinești de pomenire, plată necropsie; 600 RON contravaloarea expertizei tehnice auto; 500.000 RON daune morale pentru decesul fiicei sale P.E.;

P.T.: 50.000 RON daune morale pentru decesul surorii sale P.E.;

P.N.: 50.000 RON daune morale pentru decesul surorii sale P.E. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului la plata de penalități de întârziere la sumele acordate în cuantum de 01%/zi întârziere începând cu data de 06 aprilie 2010, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanții au arătat următoarele: În data de 21 aprilie 2009, în jurul orelor 15:00, în localitatea Iepurești, județ Giurgiu, la km. 28 + 500, DN 6, a avut loc un accident rutier, urmare a pătrunderii pe contrasens a autoturismului marca F.S. cu număr de înmatriculare BB., condus de B.P., care a intrat în coliziune frontală cu autobuzul marca I., cu număr de înmatriculare BBB., condus regulamentar de G.I. Accidentul rutier s-a soldat cu decesul pasagerilor N.P., N.J. și P.A., a conducătorului auto B.P., precum și accidentarea minorei N.N.G., aflați în autoturismul cu număr de înmatriculare BB. N.P. și N.J. erau căsătoriți și erau părinții minorei N.N.G.; N.J. și B.P. erau frați, mama acestora fiind reclamanta B.F. Minora N.N.G. a fost încredințată spre creștere mătușii maternale B.D., în calitate de tutore, în baza sentinței civile nr. 6501/2009 a Judecătoriei Sectorului 5 București. Vinovăția pentru accidentul auto aparține conducătorului B.P., conform rezoluției din 06 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu (Dosar nr. 1649/P/2009). Autovehiculul vinovat de producerea accidentului nu avea încheiată o poliță RCA valabilă la data producerii accidentului, așa cum a rezultat din interogarea C.E.D.A.M., atașata cererii de chemare în judecată. În urma decesului părinților, copiilor, respectiv a fraților lor, a vătămării corporale, reclamanții au înregistrat prejudicii atât de natură patrimonială - cheltuieli aferente înmormântărilor, a îndeplinirii ritualurilor creștinești de pomenire, cheltuieli de spitalizare, cât și de natură nepatrimonială, pe care le-au apreciat în cuantumul indicat. Or, obligată la repararea prejudiciului ar fi trebuit să fie societatea de asigurare emitentă a poliței RCA (asigurare obligatorie), conform dispozițiilor art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 și a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Norma CSA din 07 noiembrie 2008 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. În lipsa unei polițe RCA valabile, obligația de despăgubire revine pârâtului F.P.V.S., conform art. 25 1 alin. (10) lit. b), pct. 1 din Legea nr. 32/1995 și art. 3 alin. (1) și (3) din Norma CSA din 07 noiembrie 2008 privind F.P.V.S. (normă emisă în aplicarea dispozițiilor art. 25 1 alin. (19) din Legea nr. 32/1995). Reclamanții au încercat stingerea litigiului pe cale amiabilă, adresând o invitație la conciliere pârâtului, însă acesta le-a înaintat o ofertă de despăgubire, sumele oferite nefiind cele solicitate în cererile de despăgubire. Totodată, cererile privind acordarea despăgubirilor materiale pentru numitul B.P. au fost respinse de către pârât, întrucât accidentul s-a produs din culpa acestuia. Prin întâmpinarea, pârâtul a arătat că, ținând cont că nu a fost identificată o poliță de asigurare RCA, valabilă la data producerii accidentului pentru autovehiculul nr. BB., în baza prevederilor art. 25 1 din Legea nr. 32/1995 își va asuma angajarea garanției în achitarea despăgubirilor legale cuvenite părților prejudiciate. Pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a moștenitorilor defunctului B.P., arătând că, în baza prevederilor art. 13 din Normele puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 1/2008, coroborate cu cele ale art. 60-63 C. proc. civ., solicită chemarea în garanție a moștenitorilor persoanei responsabilă de producerea prejudiciului. Potrivit art. 25 1 din Legea nr. 32/2000, „în vederea recuperării sumelor cheltuite Fondul are drept de regres împotriva entității care a determinat prejudiciul”. Prin nota precizatoare de la 30 noiembrie 2010, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, moștenitori ai defunctului B.P., excepție unită cu fondul cauzei. Prin sentința civilă nr. 1964 din 09 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a V a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta N.N.G. prin reprezentant legal B.D., a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 70.000 RON reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului părinților săi, N.P. și N.J.; a respins cererea de acordare a daunelor materiale formulată de aceasta ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G., S.F. și B.N.M., ca neîntemeiată; a respins acțiunea formulată de ceilalți reclamanți - B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G., S.F., B.N.M. P.M., P.T., P.N., N.G., S.B., N.A., N.D., S.M. și N.A., ca neîntemeiată; a obligat pârâtul la 3.116,63 RON cheltuieli de judecată către reclamanta N.N.G.; a admis cererea de chemare în garanție și a obligat pe reclamantul chemat în garanție B.N.M. la plata către pârât a sumelor la care acesta a fost obligat către N.N.G. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că B.P., conducătorul auto vinovat de producerea accidentului rutier, nu deținea asigurare de răspundere civilă obligatorie, situație în raport de care, potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008, obligația de despăgubire revine Fondului. În urma accidentului de circulație a intervenit decesul numiților B.P., conducătorului auto, al lui N.P., N.J. și P.E., pasageri în autoturismul respectiv. Potrivit actelor de stare civilă a rezultat că reclamanta minoră N.N.G. este fiica defuncților N.P. și N.J., că reclamanta B.F. este mama defunctei N.J. și a defunctului B.P., în timp ce reclamanții B.E., B.D., B.I., B.F.G. și S.F. sunt frați ai acestora. Reclamantul chemat în garanție B.N.M. este fiul conducătorul auto vinovat, în timp ce reclamantul P.M. este tatăl defunctei P.E., iar reclamanții P.T. și P.N. sunt frații acesteia. Reclamanții N.G., S.B., N.A., N.D., S.M. și N.A. sunt frații defunctului N.P. În ceea ce privește pretențiile reclamantei N.N.G., tribunalul le-a apreciat în parte întemeiate. Astfel, sub aspectul daunelor materiale, s-a constatat că aceasta nu a dovedit că a efectuat cheltuielile pretinse cu titlu cheltuieli de înmormântare și ritualuri creștinești (cheltuielile au fi fost suportate de familia lui N.P., respectiv de mama, frații și surorile acestuia, în timp ce pentru N.J. de familia B.). De altfel, asemenea cheltuieli nici nu ar fi putut fi făcute de minoră, acesta aflându-se în întreținerea părinților săi; nu au fost depuse dovezi ale unor eventuale sume de bani pe care aceasta le-ar fi deținut. Referitor la cheltuielile necesare recuperării minorei ca urmare a vătămărilor corporale suferite consecință a accidentului, estimate la suma de 30.000 RON, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 1169 C. civ. Martorul B.A.A. a arătat că nu știe ce sume au fost cheltuite pentru recuperarea minorei, crede că s-au cheltuit 30 - 40 de milioane ROL. Cum în afara acestei declarații, în cauză nu a fost administrat vreun alt mijloc de probă care să confirme susținerile sale, tribunalul a considerat neîntemeiată această pretenție. În plus, tribunalul a reținut și declarația apărătorului reclamantei, consemnată în încheierea de ședință de la data de 20 aprilie 2011, în sensul că nu există chitanțe cu privire la medicamentele prescrise. În ceea ce privește cheltuielile de spitalizare aferente perioadelor în care minora a fost internată, respectiv 21 aprilie 2009 - 05 mai 2009 și 21 iulie 2009 - 23 iulie 2009, s-a apreciat că despăgubirea materială nu se cuvine acesteia, sumele afectate tratamentului și recuperării nefiind avansate de reclamantă. Cu privire la solicitarea reclamantei N.N.G. de obligare a pârâtului la plata sumelor cerute cu titlu de indemnizație lunară pentru decesul părinților săi, instanța de fond a apreciat că este lipsită de temei legal. Astfel, a reținut că la data producerii accidentului rutier era încadrat în muncă și obținea venituri numai defunctul N.P., în privința defunctei N.J. nefiind făcută dovada că ar fi fost angajată și ar fi obținut venituri pe care le-ar fi afectat întreținerii minorei. Împrejurarea că exista obligația de întreținere și de a contribui la cheltuielile de creștere și educare a minorei, a cărei îndeplinire nu a fost dovedită, nu determină obligația Fondului de suporta o sarcină pe care chiar cel ținut să o execute nu o îndeplinea. Una din condițiile reparării prejudiciului în condițiile art. 998 - 999 C. civ. se referă la faptul că prejudiciul să nu fi fost reparat încă. Așa fiind, în cazul în care victima prejudiciului primește pensie de la asigurările sociale, aceasta are la îndemână o acțiune civilă în răspundere delictuală al cărei obiect îl constituie numai diferența de prejudiciu care nu este acoperită prin plata acestei pensii. Tribunalul a apreciat că, față de solicitarea reclamantei ce se raportează la un venit minim de 600 RON lunar și împrejurarea că beneficiază de o indemnizație de 350 RON lunar, aceasta este mai mare decât cuantumul întreținerii pe care i-ar fi prestat-o tatăl decedat, astfel că acordarea unei sume în plus cu titlu de despăgubire nu se justifică. Sub aspectul daunelor morale pretinse de reclamanta N.N.G., tribunalul a constatat că sunt întrunite condițiile acordării acestora potrivit art. 998 - 999 C. civ., cauzat de fapta ilicită a persoanei vinovate de producerea accidentului de circulație. În stabilirea cuantumului acestuia, tribunalul a avut în vedere împrejurarea că prejudiciul moral al reclamantei este practic imposibil de a fi cuantificat, în condițiile în care aceasta și-a pierdut ambii părinți, că la acel moment avea vârsta de 11 ani și că va fi lipsită de afecțiunea și grija specifică relației părinte copil, cu atât mai mult cu cât a crescut alături de părinții săi, în timp putând fi afectată posibilitatea sa de a se forma, de a evolua și chiar de a relaționa cu cei din jur. În raport de aceste criterii minime s-a dispus acordarea sumei de 70.000 RON cu titlu de daune morale [art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F.P.V.S. și art. 25 1 lit. b) din Legea nr. 32/2000]. Privitor la pretențiile reclamanților B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G., S.F. și B.N.M., tribunalul a considerat că au motivat calitatea procesuală activă, că aceștia, în calitate de frați ai defunctului B.P., nu justifică repararea unui prejudiciu de natură morală generat de fapta persoanei în legătură cu care se pretinde acoperirea acestuia. Pe de altă parte, în măsura în care s-ar putea considera că o asemenea reparație ar putea fi totuși acordată, instanța a constatat că ea nu poate fi fundamentată exclusiv pe relația de rudenie, în lipsa unor probe certe ale suferințelor morale produse de decesul fratelui lor. Privitor la reclamantul B.N.M., fiul defunctului, a observat că rațiunile ce au determinat acordarea daunelor morale reclamantei N.N.G. nu se regăsesc (vârsta reclamantului, faptul că acesta este o persoană adultă, deja formată, impactul unui astfel de eveniment fiind resimțit cu o altă intensitate a trăirilor). Referitor la solicitarea reclamantului B.N.M. de acordare a daunelor materiale în sumă de 675 RON, reprezentând cheltuieli de înmormântare a defunctului B.P., tribunalul a constatat caracterul neîntemeiat - nu poate fi acoperit prejudiciul cauzat de culpa proprie a autorului acestuia. Sub aspectul pretențiilor formulate de reclamanții N.G., S.B., N.A., N.D., S.M. și N.A., frații defunctului N.P., cât și a celor de reparare a prejudiciului moral cauzat reclamanților P.M., P.T. și P.N., tatăl, respectiv, frații defunctei P.E., instanța a reținut că argumentele ce au fost expuse cu ocazia examinării cererii vizând-o pe defuncta N.J. subzistă. Cererea reclamantului B.N.M. de acordare a daunelor morale ca urmare a decesului lui P.E. a fost respinsă ca neîntemeiată. Chiar dacă din depoziția martorului B.A.A. a rezultat că acesta l-a crescut de la vârsta de șase ani, relația dintre cei doi fiind una asemănătoare celei mamă fiu, tribunalul a avut în vedere aceleași considerente ce au fost expuse cu ocazia examinării cererii de acordare a daunelor morale ca urmare a decesului tatălui B.P. În plus, în examinarea temeiniciei solicitărilor de reparare a prejudiciului moral determinat de decesul lui N.J., N.P. și P.E., atât a reclamanților B., a reclamanților P., cât și a reclamanților N. și Spirea, tribunalul a considerat că se impune a fi avută în vedere și incidența prevederilor art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F.P.V.S. - nu pot beneficia de despăgubiri din Fond persoanele care au urcat de bunăvoie în vehiculul vinovat de producerea accidentului, dacă se dovedește că acestea știau că vehiculul respectiv nu era asigurat. Dată fiind relațiile dintre conducătorul vinovat de producerea accidentului și persoanele aflate în mașină (concubina sa, sora și soțul acesteia), acestea ar fi trebuit și puteau să cunoască împrejurarea că B.P. conducea o mașină care în evidențe figura ca având alt deținător (O.D.), precum și lipsa asigurării, asumându-și riscul unei deplasări în atari condiții. În privința cererii reclamantului P.M. de acordare a daunelor materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomenirea memoriei defunctei P.E., cuantificate la suma de 9.877,50 RON, aceasta a fost considerată neîntemeiată. S-a constatat, pe de o parte, că înscrisul depus la dosar nu face dovada, deoarece nu rezultă că suma de 3.385 RON, reprezentând contravaloarea produselor menționate, a fost achitată de reclamant, iar, pe de altă parte, că depoziția martorului B.A.A. nu este edificatoare sub aspectul tezei probatorii în discuție. Tribunalul a înlăturat declarația martorului L.C., în contextul în care aspectele relatate în privința cheltuielilor de înmormântare i-au fost făcute cunoscute chiar de către reclamant. Pentru suma de 600 RON, reprezentând onorariu pentru expertiza auto efectuată în dosarul penal, tribunalul a observat că, potrivit ordinului de plată aflat la dosar, valoarea respectivă a fost achitată de Societatea Profesională de Avocați J., în cauză nefiind făcută vreo dovadă că reclamantul P.M. ar fi efectuat această plată. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta N.N.G., în cuantum de 3.000 RON reprezentând onorariu avocat, precum și de 116,63 RON cheltuieli de deplasare (1/3 din suma totală achitată). Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție, reținând și prevederile art. 25 1 pct. 15 din Legea nr. 32/2000, conform cu care, în vederea recuperării sumelor cheltuite, Fondul are drept de regres împotriva entității care a determinat prejudiciul, precum și dispozițiile art. 13 din Ordinul nr. 1/2008, obligând pe reclamantul chemat în garanție B.N.M. la plata sumelor la care pârâtul a fost obligat către reclamanta N.N.G. Instanța de fond a apreciat că este justificată reținerea calității procesuale pasive în cadrul cererii de chemare în garanție doar a reclamantului B.N.M., deoarece împrejurarea că acesta, în calitate de descendent de gradul unu, fiu al defunctului B.P., autorului faptei ilicite ce a determinat producerea prejudiciului, are vocație concretă la succesiune, înlăturând pe frații și părinții defunctului. S-a considerat ca fiind dovedită calitatea de moștenitor, ca urmare a acceptării tacite a moștenirii, dreptul de opțiune fiind fără echivoc exprimat prin aceea că reclamantul a pretins repararea prejudiciului material constând în cheltuieli de înmormântare și pomeniri ale memoriei defunctului, pretenții pe care le putea formula doar în măsura în care a înțeles să își însușească titlul de moștenitor. Împotriva acestei sentințe au formulat apel N.N.G., N.G., S.B., N.A., N.D., S.M., N.A., B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G., S.F., B.N.M., P.M., P.T. și P.N. În motivarea apelului, reclamanții au arătat, în prealabil, că inexistența documentelor justificative cerute de art. 49 din Norma aprobată prin Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nu împiedică instanța să acorde daune materiale - cheltuieli de înmormântare și ritualuri creștinești - dacă acestea sunt probate cu alte mijloace de probă. Cât privește pretențiile solicitate de reclamanta N.N.G., această parte a precizat că prima instanță a deliberat excesiv în legătură cu cheltuielile de înmormântare, considerând, netemeinic și nelegal, că nu au provenit din recursele financiare aflate în casa părinților minorei, ci au fost suportate exclusiv de unchii, mătușile și bunica acesteia. Această situație este probată în sens contrar de depoziția martorului B.A.A., dar și prin faptul că originalul dovezilor se află în posesia minorei. De asemenea, apelanta a susținut că în mod greșit nu i s-au acordat despăgubiri reprezentând valoarea îngrijirilor medicale de care aceasta a avut nevoie, în considerarea faptului că nu au fost justificate din punct de vedere probator. Or, chiar dacă la dosar nu se regăsesc înscrisuri doveditoare în acest sens, este dincolo de orice dubiu că acestea au fost făcute (cu referire la medicamente, analize, onorarii medicale). Totodată, apelanta N.N.G. a arătat că nu a fost despăgubită în niciun fel pentru pierderea de întreținere ca urmare a decesului mamei N.J. Faptul că reclamanta primește o pensie de la stat după decesul tatălui ei nu conduce la concluzia că despăgubirile solicitate nu ar mai putea fi acordate. Pe de altă parte, deși mama reclamantei în cauză nu realiza venituri, situația minorei poate fi asimilată cu cea a pierderii întreținerii în cazul divorțului, cu raportare la dispozițiile art. 94 alin. (3) C. fam., care au în vedere salariul minim pe economie. În opinia apelantei, în mod corect a considerat instanța de fond că minora este îndreptățită să primească daune morale, pentru decesul ambilor părinți, însă individualizarea cuantumului acestora este greșită, impunându-se majorarea valorii acordate. Apelantul-reclamant B.N.M. a precizat că în mod netemeinic a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea sa legată de cheltuielile de înmormântare suportate la decesul tatălui B.P. În speță, fără să aibă vreo vină în derularea evenimentelor, acest reclamant a fost obligat să suporte din patrimoniul propriu cheltuielile menționate; că banii au provenit din sursele acestuia rezultă și din faptul că celelalte rude nu au formulat vreo cerere în acest sens. De asemenea, a arătat reclamantul, și daunele morale solicitate pentru pierderea mamei sale P.E. au fost respinse nejustificat, în considerarea argumentelor folosite de instanța de fond pentru cererea legată de pierderea tatălui, B.P. De altfel, pretenția pe care această parte a formulat-o s-a raportat la dispozițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, art. 3 alin. (3) din Norma Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 04 martie 2008 privind F.P.V.S., fără vreo legătură cu situația reținută pentru reclamanta N.N.G. Referitor la daunele morale solicitate, reclamanții B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G. și S.F. au precizat că prima instanță procedează la respingerea lor în bloc, cu motivarea că, date fiind relațiile apropriate dintre părți și defuncta N.J., se naște prezumția unei suferințe de ordin psihic a acestora la pierderea fiicei, respectiv surorii lor. Or, în temeiul acestor considerente se impunea admiterea acțiunii astfel formulate, aceeași motivare putând fi reținută și în cazul daunelor morale solicitate de reclamanții N.G., S.B., N.A., N.D., S.M. și N.A. Apelanții-reclamanți P.M., P.T. și P.N. au arătat că, pe baza probatoriului administrat (la care au făcut trimitere), se impunea admiterea cererii de acordare a cheltuielilor de înmormântare și cele făcute cu ritualurile de pomenire a defunctei P.E. În speță, însă, instanța de fond a făcut trimitere la argumentele folosite în cazul familiilor B. și N., fără a avea în vedere onorariul de expertiză auto, respectiv operațiunea de plată îndeplinită de o societate terță. Reclamanții au invocat și aplicarea greșită a prevederilor art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/2008 al C.S.A., în condițiile în care, cu excepția minorei N.N.G., nu au urcat niciodată în mașina ce a produs accidentul, iar persoanele ce s-au aflat în acest autoturism, fiind decedate, nu au solicitat despăgubiri. În privința soluției adoptate pentru cererea de chemare în garanție a reclamantului B.N.M., apelanții au susținut că motivarea instanței de fond nu se justifică. Astfel, acceptarea tacită se deduce doar din anumite acte materiale, a căror dovadă nu s-a făcut, din acte de dispoziție sau de administrare definitivă asupra masei succesorale, neprobate, sau din acțiuni în justiție. Or, pretențiile acestei părți nu au nicio legătură cu masa succesorală constituită la decesul lui B.P. Au mai arătat că, înainte de orice, prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepțiilor de inadmisibilitate și de prematuritate a cererii de chemare în garanție, cu atât mai mult cu cât s-au invocat prevederile art. 25 1 alin. (12) și (15) din Legea nr. 32/2000, art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, art. 42 alin. (2) și art. 44 din Norma C.S.A. din 04 martie 2008 privind F.P.V.S. De asemenea, au precizat că nu s-a dispus obligarea pârâtului la plata de penalități de întârziere la sumele ce urmează a fi acordate, în cuantum de 1% pe zi de întârziere, începând cu 06 aprilie 2010 și că în mod greșit a fost determinat cuantumul cheltuielilor de judecată. Prin decizia civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelanții - reclamanți, a schimbat în parte sentința apelantă, în sensul că a majorat daunele morale pentru N.N.G. la 150.000 RON, a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și a obligat pe intimat la 1.000 RON cheltuieli de judecată, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. În considerentele hotărârii, instanța de apel a reținut, referitor la neacordarea daunelor morale, că circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier, faptul că erau rude, că nu s-a făcut dovada unei afecțiuni deosebite a acestora în raport cu defunctul, care să justifice o pierdere (conform art. 998 și urm. C. civ.) ce a cauzat o suferință deosebită, conduce la concluzia că nu trebuiau acordate, cum corect s-a făcut de prima instanță. Cât privește daunele materiale (deși se face detaliat vorbire de acestea în apel și se cere acordarea lor prin însăși faptul solicitării la prima instanță), Curtea a reținut că nu se are în vedere că, în conformitate cu art. 1169 C. civ., ele nu au fost dovedite (declarația unui martor, vagă și acesta, ca și principul testus unus, testus nulus); se confirmă argumentul primei instanțe că fără o dovadă certă nu puteau fi acordate. De altfel, invocarea unor norme legale, cum ar fi Ordinul nr. 20/2008 al CSA, art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/2008 al CSA, ca argumente potrivit cărora s-au respins daunele morale și materiale nu subzistă, atâta timp cât dovada celor materiale, dar și problema legată de modul de acordare a daunelor morale nu s-a făcut datorită textelor de lege invocate. În legătură cu excepțiile invocate față de cererea de chemare în garanție a lui B.N.M., referitoare la acceptarea moștenirii, instanța de apel a considerat că, „neexistând o acceptare expusă, aceasta prin faptul că s-a susținut efectuarea unor cheltuieli de înmormântare, este tacită, iar excepția prematurității a fost invocată în apel pentru prima dată și nu la fond”. Și excepția inadmisibilității a fost privită ca nefondată în raport de dispozițiile art. 60 - 63 C. proc. civ., considerându-se că invocarea în acest sens a art. 25 1 alin. (15) din Legea nr. 32/2000 privind calitatea procesuală pasivă nu se justifică. Totodată, date fiind dovezile că s-a încercat o soluție amiabilă anterior introducerii cererii de chemare în judecată, aspectul conduce la respingerea cererii de obligare la plata penalităților de către intimat. Referitor la cheltuielile de judecată, s-a constatat că eventualele erori de calcul în cuantumul acestor sume nu se pot remedia pe calea apelului, ci prin formularea unei cereri în temeiul art. 281 C. proc. civ., la prima instanță. În lipsa unor dovezi certe a daunelor materiale și a unor elemente de natură să conducă la justificarea daunelor morale pentru ceilalți apelanți, cu excepția minorei, sunt nefondate criticile și nu pot fi primite. Cât privește cuantumul daunelor morale pentru N.N.G., minoră, în raport de faptul că și-a pierdut părinții, că nu are posibilități de întreținere, că prin decesul părinților i s-a cauzat mari traume psihice, care se reflectă obiectiv și în viața materială, instanța a apreciat că suma acordată este insuficientă (în contextul mijloacelor de probă, cât și a minorei), așadar se impunea acordarea unor daune morale în cuantum de 150.000 RON, care ar contribui, în parte, la nevoile reclamantei. În conformitate cu art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin reaprecierea onorariului de avocat a fost obligat intimatul să plătească apelanților suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată. În termen legal au declarat recurs reclamanții N.N.G., N.G., S.B., N.A., N.D., S.M., N.A., B. F., B.E., B.D., B.I., B.F.G., S.F., B.N.M., P.M., P.T. și P.N., solicitând modificarea deciziei recurate, admiterea apelului și a cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și precizată, precum și respingerea cererii de chemare în garanție a reclamantului B.N.M., cu cheltuieli de judecata. În motivarea recursului, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenții au arătat următoarele: 1. Aplicarea excesiv de energică în soluționarea apelului a principiului de drept testis unus-testis nullus aduce decizia recurată sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 teza 2 C. proc. civ. Principiul nu este a priori aplicabil în speță, așa cum apreciază instanța de apel înlăturând în bloc toate pretențiile probate cu martori (de altfel, susținerile reclamanților sunt credibile, iar faptele arătate de aceștia sunt absolut sigur că s-au întâmplat, ex: înmormântările făcute victimelor sau cheltuielile cu însănătoșirea minorei). În realitate, principiul amintit nici nu îmbracă forma vreunui text de drept pozitiv și nu are valoare absolută, astfel încât, de la caz la caz, și în raport cu ansamblul probelor administrate, chiar o singură depoziție de martor poate fi edificatoare și poate servi la soluționarea justă a cauzei. Pentru aceste motive, se solicită înlăturarea efectelor acestui principiu din decizia atacată. 2. Respingerea apelului reclamantei minore N.N.G. privitor la cheltuielile de înmormântare ale părinților săi intră sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Pe de o parte, instanța de apel nu motivează în niciun fel soluția dată acestui capăt de cerere, iar, pe de altă parte, interpretează greșit semnificația actului juridic al plății de către unchi și mătuși a cheltuielilor de înmormântare. În cauză, s-a apreciat eronat că minora nu ar fi putut face aceste cheltuieli, neavând venituri; s-au reținut și declarațiile martorului B.A.A., în sensul că înmormântările și ritualurile creștinești de pomenire ar fi fost suportate de frații și părinții defuncților părinți ai minorei. În realitate, la data înmormântării (23 aprilie 2009), minora fiind în spital, unchii, mătușile și bunicii ei s-au ocupat de înhumări și ritualuri creștinești, banii provenind din casa părinților minorei. Minora, ca unic moștenitor al defuncților ei părinți, a făcut aceste cheltuieli din patrimoniul ei, fiind vorba de o gestiune de afaceri. Declarația martorului B.A.A. trebuie interpretată în sensul că unchii, mătușile și bunicii minorei s-au ocupat de cumpărături și cheltuieli. Că banii au provenit din patrimoniul minorei reiese și din faptul că unchii, mătușile și bunicii, deși reclamanți în aceasta cauză, nu au formulat niciun fel de pretenții pentru sumele cheltuite pentru înmormântarea părinților minorei și pentru ritualurile creștinești. Pe de alta parte, faptul că originalele tuturor dovezilor cheltuielilor se află în posesia reclamantei minore, aceasta fiind cea care Ie-a depus în copie la dosarul cauzei, dovedește că toate cheltuielile au fost făcute de aceasta. 3. De asemenea, respingerea apelului reclamantei N.N.G. cât privește cheltuielile efectuate pe parcursul îngrijirilor medicale atrage aplicarea prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 998-999 C. civ. Cât timp prejudiciul a fost probat, s-a făcut dovada raportului de cauzalitate și a faptei ilicite, instanțele ar fi trebuit să dispună dezdăunarea recurentei de față. Astfel, rănile suferite de minoră au fost extrem de grave, cum rezultă din actele medicale depuse. Acesteia i-au fost necesare cca. trei luni și jumătate pentru recuperare, conform depoziției martorului B.A.A. Deși nu există la dosar înscrisuri care să dovedească cheltuielile suportate cu însănătoșire reclamantei, este dincolo de orice dubiu că ele s-au făcut - medicamente, analize sau onorarii medicale. Nici în soluționarea acestui motiv de apel instanța nu ar fi trebuit să facă aplicarea principiului testis unus-testis nullus. 4. Totodată, respingerea apelului reclamantei N.N.G. referitor la daunele materiale - pensie de întreținere ca urmare a decesului mamei N.J. atrage sancțiunile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În cauză, instanța de apel nu motivează în niciun fel soluția dată acestui capăt de cerere, ceea ce trebuie să ducă la modificarea deciziei recurate. Pe de altă parte, prin nepronunțare sunt aplicate greșit dispozițiile art. 998-999 C. civ. Minora nu este despăgubită în niciun fel în urma pierderii întreținerii din partea mamei. Faptul că primește pensie de la stat, stabilită la decesul tatălui, nu este de natură să conducă la concluzia că nu i se cuvine nimic după pierderea mamei. Deși N.J. nu lucra cu forme legale, situația poate fi asimilată, sub aspectul aprecierii pierderii de întreținere de către minoră, cu cea a desfacerii căsătoriei [art. 94 alin. (3) din C. fam.]. 5. Stabilirea cuantumului daunelor morale pentru reclamanta minoră la doar 150.000 RON ca urmare a decesului ambilor părinți implică greșita aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului, cuprins în art. 998-999 C. civ. În speță, deși a dublat cuantumul daunelor morale acordate minorei, instanța de apel nu a reparat totuși integral prejudiciul moral încercat după pierderea simultană a părinților, motiv pentru care se impune majorarea lor. 6. Instanța de apel nu a motivat respingerea apelului vizând cererea de acordare daune morale ca urmare a propriei accidentări a reclamantei N.N.G., astfel că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. 7. Respingerea apelului reclamantului B.N.M. privitor la cheltuielile de înmormântare a tatălui său implică aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru nemotivare (instanța de fond a invocat inadmisibilitatea „acoperirii prejudiciului cauzat de culpa proprie a autorului acestuia”, aspect ce nu a fost cenzurat de Curte). Reclamantul, fără să aibă nicio vina în derularea evenimentelor, a fost obligat să suporte din patrimoniul propriu cheltuielile ocazionate de înmormântarea tatălui său și de ritualurile creștinești. Defunctul șofer vinovat B.P. i-a produs și fiului său un prejudiciu, prin aceea că l-a obligat să suporte din propriul patrimoniu niște cheltuieli pe care, altfel, nu le-ar fi făcut. 8. Respingerea apelului aceluiași reclamant privitor la daunele morale ca urmare a pierderii mamei adoptive P.E. intră sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.. Pe de o parte, instanța de apel motivează sumar, confuz și în bloc respingerea tuturor pretențiilor cu titlu de daune morale, ceea ce echivalează cu nemotivarea, iar, pe de altă parte, apelul a fost nelegal respins, cu nesocotirea dispozițiilor art. 998-999 C. civ.. S-a făcut dovada prejudiciului moral, defuncta P.E. crescându-l de la cinci ani pe recurent, acesta spunându-i „mamă”, precum și cea a faptei ilicite a conducătorului auto și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. 9. Apelurile privind daunele morale solicitate de reclamanții N.G., S.B., N.A., N.D., S.M., N.A., B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G., S.F., P.M., P.T. și P.N. au fost respinse în bloc de instanța de apel cu o motivare superficială și confuză, ce conține multe inadvertențe, fără a face distincție între daunele materiale cu titlul de cheltuieli de înmormântare și daunele materiale cu titlu de pierdere de întreținere de către reclamanta minoră a întreținerii din partea mamei, defuncta N.J., și cu încălcarea prevederilor art. 998-999 C. civ. (art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.). În speță, este indubitabil că toți reclamanții au suferit prejudicii de ordin moral ca urmare a pierderii unor rude foarte apropiate, de gradul I și II, iar instanța de apel ar fi trebuit să corecteze eroarea instanței de fond, prin admiterea apelurilor declarate. În plus, trebuia să aprecieze că s-a făcut dovada relațiilor afective deosebite a recurenților în raport cu defuncții, în sens contrar fiind interpretate eronat dispozițiile art. 2 din C. fam. 10. Apelul privind daunele materiale solicitate de reclamantul P.M. ca urmare a suportării cheltuielilor de înmormântare și ritualurilor creștinești de pomenire pentru fiica sa P.E. a fost respins cu o motivare superficială și confuză, incidente fiind astfel dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. De asemenea, respingerea apelului acestei părți s-a făcut cu aplicarea greșită a prevederilor art. 998-999 C. civ., deoarece și în acest caz erau îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Nici principiul testis unus-testis nullus nu este incident în cauză. Este neîndoielnic că reclamantul a făcut o serie de cheltuieli pentru înmormântarea fiicei P.E., dovedite cu acte și martori. 11. Respingerea apelului reclamantului B.N.M. în ceea ce privește admiterea în fond a cererii pârâtului F.P.V.S. de chemare a sa în garanție este nemotivată și nelegală, atrăgând aplicarea art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Mai întâi, această motivare îndeplinește și ea condițiile de a fi sumară și confuză, fără a respecta dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. În al doilea rând, soluția s-a dat cu greșita aplicare a art. 689 teza a doua din C. civ., instanța de apel considerând că dacă reclamantul a suportat cheltuielile de înmormântare a defunctului și, apoi, a promovat o acțiune în recuperarea acestui prejudiciu, aceasta echivalează cu o acceptare tacită a moștenirii defunctului B.P. Respingerea apelului s-a făcut și cu încălcarea art. 1169 C. civ. Pârâtul, care a susținut că a existat o masa succesorală în urma decesului lui B.P., pe care ar fi acceptat-o B.N.M., ar fi trebuit să probeze aceasta afirmație, lucru pe care nu l-a făcut, dar pe care instanța de apel în mod nelegal l-a prezumat. Prin concluziile scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, intimatul pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În recurs nu s-au administrat probe noi. Examinând decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Este întemeiat motivul de nelegalitate privind nemotivarea deciziei de apel, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Apelul este mijlocul procesual prin care partea, nemulțumită de hotărârea primei instanțe, solicită instanței ierarhic superioare reformarea hotărârii; cel mai semnificativ și caracteristic efect al apelului este cel „devolutiv”, care constă într-o reînnoire sau reeditare a judecății pricinii în fond, limitată de două reguli restrictive exprimate prin adagiile „tantum devolutum quantum appellatum” și „tantum devolutum quantum judicatum”, așa încât problemele dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel. Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Așadar, obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. În cauză, motivarea deciziei instanței de apel nu răspunde acestor exigențe legale, deoarece nu examinează efectiv apărările și susținerile părților, confirmând doar uneori, însă nu în totalitate, în termeni generali situația de fapt și dezlegarea în drept statuată de prima instanță, fără a dezvolta sau a analiza în detaliu fiecare critică din apelul declarat de reclamanți. Astfel, se tranșează printr-un singur alineat problema neacordării daunelor materiale, deși reclamanții au avut solicitări distincte prin cererea de chemare în judecată, precum și motive de apel diferite, astfel încât, prin raportare doar la considerentul că acestea nu au fost probate în condițiile art. 1169 C. civ., nu se poate realiza controlul ierarhic de către instanța de recurs. Fiecare parte în cauză a prezentat situația de fapt și de drept, a indicat, în concret, dovezile pe care-și întemeiază pretențiile, în funcție de natura acestora, însă Curtea de Apel București s-a limitat a arăta doar că „invocarea unor norme legale, […] ca argumente că s-au respins daunele morale […] nu subzistă, atât timp cât dovada […] dar și problema legată de modul de acordare […] nu s-a făcut datorită acestor texte de lege invocate”. În realitate, instanța de apel nu a motivat de ce consideră că nu se pot acorda cheltuieli de înmormântare pentru reclamanta N.N.G., despăgubiri privind îngrijirea medicală de care aceasta a avut nevoie, pensia de întreținere ca urmare a decesului mamei minorei; de asemenea, de ce este inadmisibilă cererea reclamantului B.N.M. referitoare la plata cheltuielilor de înmormântare a defunctului B.P., dar și cea a celorlalți reclamanți pentru decesul defunctei P.E., în condițiile în care s-a susținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/2008 al C.S.A. Referitor la criticile legate de neacordarea daunelor morale, Înalta Curte observă că instanța de apel s-a limitat, de asemenea, într-o singură frază, la a arăta că acestea nu sunt justificate față de condițiile în care s-a produs accidentul și în lipsa unei afecțiuni deosebite a reclamanților cu defunctul, cu excepția minorei N.N.G. Or, prin apelul declarat, apelanții menționați au criticat hotărârea primei instanțe făcând trimitere la situația lor particulară, aspecte ce nu se regăsesc a fi avute în vedere de Curte în decizia recurată. Înalta Curte constată că nici analiza motivelor de apel ce priveau soluția dată cererii de chemare în garanție nu a fost realizată în condiții de legalitate, fiind încălcate prevederile art. 261 C. proc. civ., în situația în care s-a contestat identificarea și stabilirea dreptului de opțiune succesorală în persoana reclamantului B.N.M. Drept consecință, urmează a se verifica, în limitele deduse judecății prin prisma principiului disponibilității, cu ocazia rejudecării, problema calității procesuale pasive în cazul cererii de chemare în garanție (în funcție de prevederile art. 25 1 din Legea nr. 32/2000), cu respectarea dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., precum și aspectele de fond ale acestei cereri. În plus, cu acest prilej se impune a se răspunde și excepțiilor de inadmisibilitate și prematuritate a cererii formulate de pârât, întrucât din considerentele expuse de instanța de apel nu rezultă care sunt argumentele ce au stat la baza pronunțării hotărârii sub acest aspect. Așadar, în cauză, neanalizarea tuturor motivelor de apel invocate de reclamanți, ce echivalează cu necercetarea pricinii în fond, afectează hotărârea sub aspectul legalității potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar, în absența motivării, dezlegările instanței nu pot fi cenzurate în recurs, impunându-se, în temeiul art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea dosarului la aceeași instanță de apel în vederea rejudecării apelului cu observarea prevederilor legale care reglementează judecata în apel. Trebuie reamintit că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia. Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Or, în speță, aceasta este situația premisă de la care Înalta Curte a plecat în analiza acestui recurs. În ceea ce privește celelalte critici de nelegalitate formulate prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte va avea în vedere împrejurarea că, față de soluția adoptată și considerentele reținute anterior, aceste motive - prin care în cea mai mare parte se reiau aspecte de fapt și de drept invocate prin apel și neanalizate de Curtea de Apel București - nu pot face obiectul controlului judiciar direct în această fază procesuală, urmând a fi avute în vedere ca atare, în limitele arătate, de către instanța de apel.