ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1286/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1286/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1286/2015

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 februarie

2012 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2012,

reclamanții A., în nume propriu și în calitate de reprezentant al minorului B.,

C., D. și E. au chemat în judecată pe pârâta SC F. SA, solicitând instanței ca

prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata de daune pentru

prejudiciul suferit ca urmare a decesului soțului, tatălui, fiului respectiv

fratelui acestora G., actualizate cu 0,1%/zi de întârziere, de la data

rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea efectivă a debitului:

- 350.000 euro, cu

titlu de daune morale pentru reclamanta A., în calitate de soție

supraviețuitoare a defunctului;

- 350.000 euro, cu

titlu de daune morale pentru reclamanta C., în calitate de mamă a defunctului

G.;

- 100.000 euro, cu

titlu de daune morale pentru reclamantul minor B., în calitate de fiu al

defunctului;

- câte 100.000 euro,

cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre reclamanții D. ți E., în

calitate de frați ai defunctului;

- 300 RON lunar, cu

titlu de prestație periodică, pentru minorul B., de la data nașterii acestuia

până la majorat și,

- 10.000 RON, daune

materiale pentru reclamanții A., C., D. și E., (2.500 RON pentru fiecare).

Prin Sentința civilă

nr. 1509 din 22 februarie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta la plata de

daune materiale către reclamanții A., C., D. și E. în sumă de 10.000 RON,

respectiv 2.500 RON pentru fiecare; a obligat pârâta către reclamantul minor

B., reprezentat legal de A., la plata sumei de 300 RON/lună cu titlu de

prestație periodică, începând de la data nașterii, respectiv 3 noiembrie 2011

și până la majoratul acestuia; a obligat pârâta la plata sumei totale de

360.000 euro, în echivalentul în RON la cursul B.N.R. din data plății, cu titlu

de daune morale către reclamanții A., B., reprezentat legal de A., C., D. și E.

după cum urmează: 180.000 euro pentru A.; 40.000 euro pentru C.; 100.000 euro

pentru minorul B. și câte 20.000 euro pentru D. și E.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că în urma evenimentului rutier produs la 22

iulie 2011 pe raza localității H. au decedat ambii șoferi implicați în

accidentul auto, respectiv atât conducătorul auto I., vinovat de producerea

evenimentului, așa cum rezultă din actele întocmite în Dosarul penal nr.

x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, cât și șoferul

autoturismului condus regulamentar, G.

Tribunalul a mai

reținut că reclamanții sunt rude apropiate ale victimei accidentului, defunctul

G., respectiv soția, fiul, mama și frații acestuia, care prin decesul acestuia

au suferit un prejudiciu material și moral efectiv, direct și însemnat,

fiindu-le lezate sentimentele de afecțiune familială și sprijinul moral și

material.

De asemenea, prima

instanță a avut în vedere că autoturismul condus de persoana vinovată de

producerea accidentului era asigurat la data produceri accidentului - 22 iulie

2011, cu polița R.C.A. seria X, nr. Y, emisă de pârâta SC F. SA, perioada de

valabilitate a poliței fiind cuprinsă între 25 ianuarie 2011 - 24 iulie 2011.

Din analiza

coroborată a probelor administrate și în considerarea dispozițiilor art. 50 din

Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, potrivit

căruia despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să

le plătească cu titlu de dezdăunare persoanelor păgubite prin vătămarea

corporală sau deces, tribunalul a apreciat că se impune acordarea de daune

morale către reclamanți, după cum urmează : pentru A., soția defunctului,

180.000 de euro; către C., mama victimei, 40.000 de euro, pentru D. și E.,

frații defunctului, câte 20.000 de euro pentru fiecare.

În ceea ce îl

privește pe B., fiul minor al defunctului, conceput la momentul producerii

accidentului rutier și născut după decesul tatălui său, prima instanță a

reținut că are dreptul la despăgubiri civile din partea asigurătorului, conform

art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, copilul conceput fiind considerat ca

și născut când este vorba de drepturile sale și se bucură toate drepturile legale

pe care le-ar fi avut dacă ar fi fost născut la momentul producerii

evenimentului rutier.

De asemenea, a

apreciat că acordarea de daune morale minorului în cuantum de 100.000 euro este

justificată de faptul că acesta va fi lipsit pentru totdeauna de prezența și

ocrotirea tatălui său, neexistând vreo posibilitate de remediere a acestei

pierderi.

Reținând că victima

beneficia de un venit lunar de 1.382 RON, tribunalul a apreciat că acesta ar fi

putut aloca exclusiv întrețineri minorului circa 300 RON lunar și, având în

vedere prezumția că descendentul cât timp este minor se află în nevoie, a

obligat pârâta la plata către acesta a sumei de 300 RON, cu titlu de prestație

lunară periodică, începând de la data producerii accidentului și până la

împlinirea vârstei de 18 ani.

Totodată, prima

instanță a considerat că se justifică acordarea daunelor materiale în cuantum

de 10.000 de RON, reprezentând cheltuielile legate de înmormântarea și pomenile

ulterioare, deși nu au fost dovedite cu înscrisuri în totalitatea lor, reținând

că natura acestor cheltuieli și cauza efectuării acestora sunt de notorietate

ca și imposibilitatea de a preconstitui dovezi în vederea probării tuturor

cheltuielilor efectuate cu ocazia înmormântării și cuvenitelor obiceiuri,

cuantumul total solicitat de reclamanți fiind unul rezonabil.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâtă SC F. SA și reclamanții C., D. și E.

Prin Decizia civilă

nr. 804 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă,

a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți C., D. și E.,

împotriva Sentinței civile nr. 1509 din 22 februarie 2013 a Tribunalului

București, secția a VI-a civilă, și a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă

pârâta SC F. SA împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în

sensul că a obligat pârâta la plata despăgubirilor materiale în sumă de 5.096

RON către reclamanții A., C., D. și E., respectiv 1.274, fiecare și la plata

sumei de 100.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, cu

titlu de daune morale, către reclamanta A., menținând celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Pentru a decide

astfel, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele.

Referitor la apelul

reclamanților, a apreciat că majorarea cuantumului daunelor morale acordate de

prima instanță este excesivă și nejustificată, precum și că sumele stabilite de

tribunal corespund nevoii acestora de compensare a suferinței pricinuite de

decesul fiului, respectiv fratelui lor, evitându-se o îmbogățire fără justă

cauză.

De asemenea, Curtea a

avut în vedere răspunsul reclamantului E., care la întrebarea nr. 15 din

interogatoriu administrat a precizat suma de 20.000 euro, adică atât cât i-a

acordat prima instanță, ca fiind suma pe care ar trebui să o primească cu titlu

de daune morale, pentru egalitate de tratament a reținut că se impune acordarea

cu acest titlu a aceleiași sume și celuilalt frate.

În ceea ce privește

apelul pârâtei, Curtea a apreciat ca fiind fondate criticile asupra cuantumului

daunelor materiale acordate de prima instanță reclamanților, astfel că a redus

cuantumul acestora la suma efectiv dovedită cu înscrisurile depuse la dosar,

precum și criticile vizând cuantumul daunelor morale acordate soției

supraviețuitoare, reclamanta A., referitor la care a apreciat că sunt

disproporționat de mari, tinzând să rupă echilibru dintre compensarea

suferinței suferite și o îmbogățire fără justă cauză, aspect în considerarea

căruia a diminuat cuantumul despăgubirilor acordate acestei părți, de la

180.000 euro la 100.000 euro, echivalentul în RON al sumei la cursul BNR din

data plății.

Restul dispozițiilor

sentinței apelate au fost menținute, instanța de control înlăturând celelalte

critici formulate de pârâtă ca nefondate și reținând că tribunalul a făcut o

corectă aplicare a normelor legale incidente la situația de fapt riguros

stabilită ca urmare a interpretării judicioase a probatoriilor administrate.

Împotriva Încheierii

din 17 iunie 2014 și a Deciziei civile nr. 804 din 14 octombrie 2014, ambele

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a declarat recurs

întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

pârâtă SC F. SA, solicitând modificarea în tot a Încheierii din 17 iunie 2014,

în sensul admiterii excepției netimbrării apelului declarat de reclamanți și

modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului său cu

consecința schimbării hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii ca

neîntemeiată a cererii de acordare a daunelor morale și a prestației periodice

pentru minorul B., reprezentat legal de A. și reducerii sumelor acordate cu

titlu de daune morale și materiale către intimații-reclamanți A., C., D. și E.,

la un cuantum rezonabil, conform criteriilor și practicii judiciare consacrate,

respectiv în limita dovedirii acestora. De asemenea, a solicitat obligarea

intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea

litigiului.

În susținerea căii

extraordinare de atac formulate, recurenta a dezvoltat următoarele critici:

Încheierea din 17 iunie 2014. pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a civilă în Dosarul nr. x/3/2012, a arătat că, în mod greșit, instanța de

apel a respins excepția netimbrării apelului reclamanților, reținând că în

speță operează scutirea de la plata taxei judiciare de timbru instituită de

dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997.

În acest sens,

autoarea căii de atac a susținut că în speță nu erau îndeplinite condițiile

statuate de evocata normă legală, deoarece legiuitorul a condiționat scutirea

de la plata taxei judiciare de timbru de existența pe rol a unei cauze penale.

În opinia sa, această

cerință nu a fost îndeplinită, întrucât, sintagma anterior menționată

presupunea punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva persoanei vinovate de

producerea evenimentului rutier, nu doar simpla constituire a unui dosar de

urmărire penală pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, așa cum

s-a întâmplat în speță.

În considerarea celor

anterior expuse, apreciind acțiunea în daune morale dedusă judecății ca fiind o

acțiune patrimonială, evaluabilă în bani, în conformitate cu prevederile art. 2

din Legea nr. 146/1997, a solicitat admiterea recursului împotriva Încheierii

din 17 iunie 2014, prin care, în mod nelegal, instanța de apel a respins

excepția de netimbrare a apelului formulat de apelanții-reclamanți C., D. și E.

civile nr. 804 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VI-a

civilă, recurenta a formulat următoarele critici:

A susținut că

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, menținând soluția primei

instanțe cu privire la obligarea sa la plata de daune morale în cuantum de

40.000 euro pentru intimata-reclamantă C. și în valoare de câte 20.000 euro

pentru intimații-reclamanți D. și E.

Din acesta

perspectivă, autoarea căii de atac a criticat decizia atacată pentru că în

stabilirea cuantumului daunelor nu au fost avute în vedere criteriile

subiective și obiective, instituite de legiuitor în vederea îndeplinirii

actului de justiție în spețe similare și a fost încălcat principiul

proporționalității daunei/prejudiciului cu despăgubirea.

A mai susținut că

menținerea sentinței tribunalului are caracterul unei pedepse, iar nu a unei

juste despăgubiri, suma totală de 280.000 euro, acordată reclamanților cu titlu

de daune morale, depășind, în opinia recurentei, granița unor despăgubiri

rezonabile, fiind o reală îmbogățire fără justă cauză a acestora.

Aceleași critici a

dezvoltat recurenta și referitor la cuantumul daunelor morale acordate

reclamantei A., soția supraviețuitoare a victimei accidentului, susținând că

suma de 100.000 euro este excesivă în raport cu probatoriul administrat care nu

a relevat nici intensitatea și nici durata în timp a suferinței acesteia.

În acest sens, a

arătat că daunele morale nu reprezintă un echivalent al vieții pierdute, ci o

reparație a prejudiciului suferit, dar care nu poate depăși limitele echității

pentru a nu constitui îmbogățire fără just temei.

Autoarea căii de atac

a criticat decizia recurată și sub aspectul menținerii soluției de acordare a

daunelor morale și a prestației periodice către minorul B., susținând că legea

specială în vigoare nu prevede posibilitatea acordării de daune copilului

nenăscut la data producerii accidentului.

Ca argument în

susținerea acestei critici, recurenta a invocat și faptul că minorul B. nu a

suferit nici psihic, nici fizic, atâta timp cât nu era născut.

Astfel, recurenta a

arătat că, deși conform art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 drepturile copilului

sunt protejate de la momentul concepției, în litigiul pendinte - acțiune în

daune morale, norma nu este aplicabilă, întrucât prejudiciul, respectiv

suferința psihică intervenită în urma accidentului, nu există, fiind imposibil

de cuantificat un prejudiciu moral pentru cazul intimatului-reclamant minor,

care practic nu va putea cunoaște situația familiei biparentale (excepție

făcând posibilitatea în care mama se va recăsători).

În concluzie,

autoarea căii de atac a precizat că prejudiciul pretins suferit de minorul B.

este incert (copilul, nenăscut la data evenimentului rutier, nu suferise o

traumă psihică, deci nu se produsese prejudiciul ce se cere a fi reparat) și

nesusceptibil de evaluare.

Referitor la

nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva acordării prestației periodice,

a invocat nesocotirea dispozițiilor art. 49 alin. (2) din Normele aprobate prin

Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, în vigoare la data săvârșirii evenimentului rutier,

care prevăd expres și limitativ categoriile de daune pe care asigurătorul le

acordă în cazul decesului intervenit ca urmare a unui accident rutier, între

acestea nefiind inclusă prestația periodică.

O altă critică

formulată de recurentă vizează acordarea daunelor morale către reclamanți fără

ca vreunul dintre aceștia să fi făcut dovada tratamentului psihologic urmat

ulterior producerii evenimentului rutier și respingerea probei cu expertiza

medico-legală psihologică pentru intimații-reclamanți A., C., D., E.

În același sens,

autoarea căii de atac a criticat decizia atacată pentru a se fi fondat în

principal pe raportul de expertiză extrajudiciară, referitor la care a invocat

o serie de neregularități.

A mai susținut că

instanța de apel a încălcat legea reținând că lipsa culpei autorului

intimaților-reclamanți în producerea evenimentului rutier în care și-a pierdut

viața, deși alcoolemia acestuia a fost de 0,5 g la mie, ignorând astfel un

aspect esențial în cauză.

O altă critică adusă

hotărârii recurate a vizat reținerea nereală a concluziilor referatului cu

propunerea de neîncepere a urmăririi penale în sensul că vinovat exclusiv de

producerea accidentului a fost numitul I., deși din cuprinsul acestui act nu

rezultă că organele de cercetare penală ar fi conchis asupra vinovăției

producerii evenimentului rutier.

Ultima dintre

criticile formulate de recurentă vizează înlăturarea de către instanța de apel

a criticilor sale cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor care

reglementează îmbogățirea fără justă cauză, ceea ce a avut drept consecință

încălcarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Pentru aceste motive,

autoarea căii de atac a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte

a deciziei pronunțate de instanța de prim-control judiciar, în sensul admiterii

în tot a apelului său.

Intimații-reclamanți

au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

I. Analizând cu

prioritate, în baza art. 137 alin. (1), cu aplicarea art. 298, raportat la art.

316 C. proc. civ., excepția lipsei de interes a autoarei căii de atac în

promovarea recursului împotriva Încheierii din 17 iunie 2014, invocată din

oficiu, în ședință publică, la termenul din 8 mai 2015, Înalta Curte urmează să

o admită în considerarea următoarelor argumente:

Prin încheierea

atacată, instanța de apel a respins excepția de netimbrare a apelului declarat

de apelanții-reclamanți C., D. și E. împotriva sentinței pronunțate de prima

instanță, excepție ce a fost invocată de apelanta-pârâtă SC F. SA.

Așa cum s-a arătat

anterior, prin Decizia civilă nr. 804 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel

București, Secția a VI-a civilă, a respins apelul formulat de

apelanții-reclamanți.

Înțeles ca una din

condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, interesul este folosul practic pe

care o parte îl urmărește prin declanșarea procedurii judiciare.

El trebuie să fie

legitim, născut, direct și actual.

Or, în speță, prin

respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelanții-reclamanți C., D. și

E., nu subzistă interesul recurentei-pârâte SC F. SA de anulare ca netimbrat a

apelului acestora.

Astfel, nu se poate

reține că SC F. SA ar justifica vreun interes în promovarea recursului

împotriva încheierii prin care i-a fost respinsă excepția netimbrării căii de

atac exercitate de părțile adverse, câtă vreme aceasta a fost respinsă pe fond,

iar eventuala admitere a recursului și modificarea încheierii în sensul

admiterii excepției de netimbrare, cu consecința respingerii apelului pe

excepție nu poate profita în niciun fel recurentei.

Pentru aceste

argumente, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes a recurentei în

promovarea recursului împotriva Încheierii din 17 iunie 2014, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, și, în consecință va respinge

recursul împotriva acestei hotărâri ca lipsit de interes.

II. Analizând decizia

atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor dosarului,

susținerilor părților și a normelor legale incidente, Înalta Curte reține

următoarele:

Recurenta a invocat

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., text de lege

potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta

este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită

a legii.

În ce privește

criticile recurentei referitoare la greșita acordare a daunelor morale către

intimații-reclamanți A., C. și D. și E., soția supraviețuitoare, mama și frații

defunctului G., victima accidentului rutier, Înalta Curte apreciază că, prin

stabilirea cuantumului acestor despăgubiri la nivelul celor reținute în

precedent, nu se poate vorbi nici despre o îmbogățire fără justă cauză și nici

despre depășirea nivelului de trai care poate fi atins în actualele

circumstanțe economico-sociale.

De asemenea, instanța

supremă reține că în mod corect instanțele de fond au stabilit întinderea

obligațiilor de reparare a prejudiciului în funcție de dispozițiile legale

incidente (art. 998 - 999 C. civ., dispozițiile Legii nr. 136/1995 și ale

Ordinului C.S.A. nr. 5/2010 al C.S.A.) și de probele administrate în cauză și,

raportându-se la temeiurile de fapt și de drept ale cererii de chemare în

judecată și la circumstanțele cauzei, au acordat despăgubirile pentru daunele

morale în cuantum rezonabil.

Aceasta întrucât s-a

avut în vedere caracterul nu atât reparatoriu, cât în special compensatoriu al

despăgubirilor pentru daune morale, care sunt destinate ca prin crearea unor

condiții de viață mai favorabile, să facă posibilă o estompare a pierderii

afective suferite și să permită celor afectați de dispariția unui membru apropiat

al familiei să își găsească alinare și echilibru în alte activități sau chiar

în alte condiții de trai.

Criticile referitoare

la interpretarea probelor - expertiza psihologică extrajudiciară administrată,

respingerea efectuării unei expertize medico-legale în aceeași materie și

interpretarea referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale ca

urmare a decesului autorului I., vor fi înlăturate întrucât vizează aspecte de

eventuală netemeinicie a deciziei recurate, iar nu de nelegalitate a acesteia,

astfel că nu pot forma obiectul cenzurii instanței de recurs în reglementarea

actuală a acestei faze procesuale.

Referitor la critica

vizând acordarea daunelor morale către minorul B., nenăscut la data producerii

accidentului soldat cu decesul autorului său, Înalta Curte apreciază că în mod

corect instanțele de fond au făcut aplicarea art. 7 alin. (2) din Decretul nr.

31/1954 coroborat cu art. 50 din Legea nr. 136/1995, reținând că asigurătorul

datorează despăgubiri minorului, în condițiile în care drepturile copilului

sunt protejate de la momentul concepției.

De asemenea, se

apreciază ca fiind făcute pur formal și pro causa susținerile recurentei în

sensul că minorul nu a suferit niciun prejudiciu și că acesta este incert și

neevaluabil, având în vedere că acest copil va crește fără să-și cunoască tatăl

natural, fără suportul material și moral al acestuia, lipsit de încrederea și

afecțiunea părintelui, prejudiciul moral constând în chiar această traumă de

natură să îi afecteze întreaga evoluție.

Nefondată este și

critica privind nesocotirea dispozițiilor art. 49 alin. (2) din Normele

aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 prin acordarea prestației periodice

motivat de faptul că nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 49 alin.

(2) lit. a) - d) din Legea nr. 136/1995, având în vedere principiului

prevalenței legii în raport cu celelalte acte normative. Astfel, prevederile

art. 998 - 999 C. civ. au prioritate față de dispozițiile unui ordin al unei

autorități care are caracter de normă terțiară în ierarhia actelor normative.

În ceea ce privește

critica purtând asupra prestației periodice acordate minorului, Înalta Curte

reține că, față de obligația de întreținere a părintelui față de copilul minor

consfințită de prevederile art. 94 alin. (3) din Legea nr. 4/1953 și de

obligația asigurătorului de reparare a prejudiciului produs de asiguratul său,

conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 coroborate cu art. 998 - 999

C. civ., în mod corect instanțele de fond au stabilit în sarcina pârâtei această

obligație la nivelul cuantumului legal al obligației de întreținere care ar fi

revenit victimei în calitate de părinte raportat la venitul lunar net pe care

victima îl realiza.

Nefondate sunt și

criticile recurentei cu privire la pretinsa eronată înlăturare a dispozițiilor

legale care reglementează instituția îmbogățirii fără justă cauză, având în

vedere obiectul cererii de chemare în judecată, acțiune de răspundere civilă

specială, în raport cu care evocatele norme legale, neprecizate de altfel, nu-și

găsesc aplicabilitatea.

Având în vedere

considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este

legală, iar motivul invocat de recurentă nu justifică modificarea sa, așa

încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

lipsei de interes a recurentei în promovarea recursului împotriva Încheierii

din 17 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

civilă.

Respinge ca lipsit de

interes recursul declarat de recurenta-pârâtă SC F. SA împotriva Încheierii din

17 iunie 2014, pronunțată de aceeași instanță.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de recurenta-pârâtă SC F. SA împotriva Deciziei civile nr.

804 din 14 octombrie 2014, pronunțată de aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 8 mai 2015.

Procesat de

GGC - MI