ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1286/2015

Decizia nr. 1286/2015 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 27 februarie 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2012, reclamanții A., în nume propriu și în calitate de reprezentant al minorului B., C., D. și E. au chemat în judecată pe pârâta SC F. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata de daune pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului soțului, tatălui, fiului respectiv fratelui acestora G., actualizate cu 0,1%/zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea efectivă a debitului: - 350.000 euro, cu titlu de daune morale pentru reclamanta A., în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului; - 350.000 euro, cu titlu de daune morale pentru reclamanta C., în calitate de mamă a defunctului G.; - 100.000 euro, cu titlu de daune morale pentru reclamantul minor B., în calitate de fiu al defunctului; - câte 100.000 euro, cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre reclamanții D. ți E., în calitate de frați ai defunctului; - 300 RON lunar, cu titlu de prestație periodică, pentru minorul B., de la data nașterii acestuia până la majorat și, - 10.000 RON, daune materiale pentru reclamanții A., C., D. și E., (2.500 RON pentru fiecare).

Prin Sentința civilă nr. 1509 din 22 februarie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta la plata de daune materiale către reclamanții A., C., D. și E. în sumă de 10.000 RON, respectiv 2.500 RON pentru fiecare; a obligat pârâta către reclamantul minor B., reprezentat legal de A., la plata sumei de 300 RON/lună cu titlu de prestație periodică, începând de la data nașterii, respectiv 3 noiembrie 2011 și până la majoratul acestuia; a obligat pârâta la plata sumei totale de 360.000 euro, în echivalentul în RON la cursul B.N.R.

din data plății, cu titlu de daune morale către reclamanții A., B., reprezentat legal de A., C., D. și E. după cum urmează: 180.000 euro pentru A.; 40.000 euro pentru C.; 100.000 euro pentru minorul B. și câte 20.000 euro pentru D. și E. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în urma evenimentului rutier produs la 22 iulie 2011 pe raza localității H. au decedat ambii șoferi implicați în accidentul auto, respectiv atât conducătorul auto I., vinovat de producerea evenimentului, așa cum rezultă din actele întocmite în Dosarul penal nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, cât și șoferul autoturismului condus regulamentar, G. Tribunalul a mai reținut că reclamanții sunt rude apropiate ale victimei accidentului, defunctul G., respectiv soția, fiul, mama și frații acestuia, care prin decesul acestuia au suferit un prejudiciu material și moral efectiv, direct și însemnat, fiindu-le lezate sentimentele de afecțiune familială și sprijinul moral și material.

De asemenea, prima instanță a avut în vedere că autoturismul condus de persoana vinovată de producerea accidentului era asigurat la data produceri accidentului - 22 iulie 2011, cu polița R.C.A. seria X, nr. Y, emisă de pârâta SC F. SA, perioada de valabilitate a poliței fiind cuprinsă între 25 ianuarie 2011 - 24 iulie 2011. Din analiza coroborată a probelor administrate și în considerarea dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, potrivit căruia despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare persoanelor păgubite prin vătămarea corporală sau deces, tribunalul a apreciat că se impune acordarea de daune morale către reclamanți, după cum urmează : pentru A., soția defunctului, 180.000 de euro; către C., mama victimei, 40.000 de euro, pentru D. și E., frații defunctului, câte 20.000 de euro pentru fiecare.

În ceea ce îl privește pe B., fiul minor al defunctului, conceput la momentul producerii accidentului rutier și născut după decesul tatălui său, prima instanță a reținut că are dreptul la despăgubiri civile din partea asigurătorului, conform art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, copilul conceput fiind considerat ca și născut când este vorba de drepturile sale și se bucură toate drepturile legale pe care le-ar fi avut dacă ar fi fost născut la momentul producerii evenimentului rutier. De asemenea, a apreciat că acordarea de daune morale minorului în cuantum de 100.000 euro este justificată de faptul că acesta va fi lipsit pentru totdeauna de prezența și ocrotirea tatălui său, neexistând vreo posibilitate de remediere a acestei pierderi.

Reținând că victima beneficia de un venit lunar de 1.382 RON, tribunalul a apreciat că acesta ar fi putut aloca exclusiv întrețineri minorului circa 300 RON lunar și, având în vedere prezumția că descendentul cât timp este minor se află în nevoie, a obligat pârâta la plata către acesta a sumei de 300 RON, cu titlu de prestație lunară periodică, începând de la data producerii accidentului și până la împlinirea vârstei de 18 ani. Totodată, prima instanță a considerat că se justifică acordarea daunelor materiale în cuantum de 10.000 de RON, reprezentând cheltuielile legate de înmormântarea și pomenile ulterioare, deși nu au fost dovedite cu înscrisuri în totalitatea lor, reținând că natura acestor cheltuieli și cauza efectuării acestora sunt de notorietate ca și imposibilitatea de a preconstitui dovezi în vederea probării tuturor cheltuielilor efectuate cu ocazia înmormântării și cuvenitelor obiceiuri, cuantumul total solicitat de reclamanți fiind unul rezonabil.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtă SC F. SA și reclamanții C., D. și E. Prin Decizia civilă nr. 804 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți C., D. și E., împotriva Sentinței civile nr. 1509 din 22 februarie 2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, și a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă pârâta SC F. SA împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta la plata despăgubirilor materiale în sumă de 5.096 RON către reclamanții A., C., D. și E., respectiv 1.274, fiecare și la plata sumei de 100.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, cu titlu de daune morale, către reclamanta A., menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele. Referitor la apelul reclamanților, a apreciat că majorarea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță este excesivă și nejustificată, precum și că sumele stabilite de tribunal corespund nevoii acestora de compensare a suferinței pricinuite de decesul fiului, respectiv fratelui lor, evitându-se o îmbogățire fără justă cauză. De asemenea, Curtea a avut în vedere răspunsul reclamantului E., care la întrebarea nr. 15 din interogatoriu administrat a precizat suma de 20.000 euro, adică atât cât i-a acordat prima instanță, ca fiind suma pe care ar trebui să o primească cu titlu de daune morale, pentru egalitate de tratament a reținut că se impune acordarea cu acest titlu a aceleiași sume și celuilalt frate.

În ceea ce privește apelul pârâtei, Curtea a apreciat ca fiind fondate criticile asupra cuantumului daunelor materiale acordate de prima instanță reclamanților, astfel că a redus cuantumul acestora la suma efectiv dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, precum și criticile vizând cuantumul daunelor morale acordate soției supraviețuitoare, reclamanta A., referitor la care a apreciat că sunt disproporționat de mari, tinzând să rupă echilibru dintre compensarea suferinței suferite și o îmbogățire fără justă cauză, aspect în considerarea căruia a diminuat cuantumul despăgubirilor acordate acestei părți, de la 180.000 euro la 100.000 euro, echivalentul în RON al sumei la cursul BNR din data plății.

Restul dispozițiilor sentinței apelate au fost menținute, instanța de control înlăturând celelalte critici formulate de pârâtă ca nefondate și reținând că tribunalul a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente la situația de fapt riguros stabilită ca urmare a interpretării judicioase a probatoriilor administrate. Împotriva Încheierii din 17 iunie 2014 și a Deciziei civile nr. 804 din 14 octombrie 2014, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a declarat recurs întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pârâtă SC F. SA, solicitând modificarea în tot a Încheierii din 17 iunie 2014, în sensul admiterii excepției netimbrării apelului declarat de reclamanți și modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului său cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de acordare a daunelor morale și a prestației periodice pentru minorul B., reprezentat legal de A. și reducerii sumelor acordate cu titlu de daune morale și materiale către intimații-reclamanți A., C., D. și E., la un cuantum rezonabil, conform criteriilor și practicii judiciare consacrate, respectiv în limita dovedirii acestora. De asemenea, a solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea litigiului.

În susținerea căii extraordinare de atac formulate, recurenta a dezvoltat următoarele critici: 1. Referitor la Încheierea din 17 iunie 2014. pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în Dosarul nr. x/3/2012, a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a respins excepția netimbrării apelului reclamanților, reținând că în speță operează scutirea de la plata taxei judiciare de timbru instituită de dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997. În acest sens, autoarea căii de atac a susținut că în speță nu erau îndeplinite condițiile statuate de evocata normă legală, deoarece legiuitorul a condiționat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru de existența pe rol a unei cauze penale.

În opinia sa, această cerință nu a fost îndeplinită, întrucât, sintagma anterior menționată presupunea punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva persoanei vinovate de producerea evenimentului rutier, nu doar simpla constituire a unui dosar de urmărire penală pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, așa cum s-a întâmplat în speță.

În considerarea celor anterior expuse, apreciind acțiunea în daune morale dedusă judecății ca fiind o acțiune patrimonială, evaluabilă în bani, în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 146/1997, a solicitat admiterea recursului împotriva Încheierii din 17 iunie 2014, prin care, în mod nelegal, instanța de apel a respins excepția de netimbrare a apelului formulat de apelanții-reclamanți C., D. și E. 2. Împotriva Deciziei civile nr. 804 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, recurenta a formulat următoarele critici: A susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, menținând soluția primei instanțe cu privire la obligarea sa la plata de daune morale în cuantum de 40.000 euro pentru intimata-reclamantă C. și în valoare de câte 20.000 euro pentru intimații-reclamanți D. și E. Din acesta perspectivă, autoarea căii de atac a criticat decizia atacată pentru că în stabilirea cuantumului daunelor nu au fost avute în vedere criteriile subiective și obiective, instituite de legiuitor în vederea îndeplinirii actului de justiție în spețe similare și a fost încălcat principiul proporționalității daunei/prejudiciului cu despăgubirea.

A mai susținut că menținerea sentinței tribunalului are caracterul unei pedepse, iar nu a unei juste despăgubiri, suma totală de 280.000 euro, acordată reclamanților cu titlu de daune morale, depășind, în opinia recurentei, granița unor despăgubiri rezonabile, fiind o reală îmbogățire fără justă cauză a acestora. Aceleași critici a dezvoltat recurenta și referitor la cuantumul daunelor morale acordate reclamantei A., soția supraviețuitoare a victimei accidentului, susținând că suma de 100.000 euro este excesivă în raport cu probatoriul administrat care nu a relevat nici intensitatea și nici durata în timp a suferinței acesteia. În acest sens, a arătat că daunele morale nu reprezintă un echivalent al vieții pierdute, ci o reparație a prejudiciului suferit, dar care nu poate depăși limitele echității pentru a nu constitui îmbogățire fără just temei.

Autoarea căii de atac a criticat decizia recurată și sub aspectul menținerii soluției de acordare a daunelor morale și a prestației periodice către minorul B., susținând că legea specială în vigoare nu prevede posibilitatea acordării de daune copilului nenăscut la data producerii accidentului. Ca argument în susținerea acestei critici, recurenta a invocat și faptul că minorul B. nu a suferit nici psihic, nici fizic, atâta timp cât nu era născut.

Astfel, recurenta a arătat că, deși conform art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 drepturile copilului sunt protejate de la momentul concepției, în litigiul pendinte - acțiune în daune morale, norma nu este aplicabilă, întrucât prejudiciul, respectiv suferința psihică intervenită în urma accidentului, nu există, fiind imposibil de cuantificat un prejudiciu moral pentru cazul intimatului-reclamant minor, care practic nu va putea cunoaște situația familiei biparentale (excepție făcând posibilitatea în care mama se va recăsători). În concluzie, autoarea căii de atac a precizat că prejudiciul pretins suferit de minorul B. este incert (copilul, nenăscut la data evenimentului rutier, nu suferise o traumă psihică, deci nu se produsese prejudiciul ce se cere a fi reparat) și nesusceptibil de evaluare.

Referitor la nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva acordării prestației periodice, a invocat nesocotirea dispozițiilor art. 49 alin. (2) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, în vigoare la data săvârșirii evenimentului rutier, care prevăd expres și limitativ categoriile de daune pe care asigurătorul le acordă în cazul decesului intervenit ca urmare a unui accident rutier, între acestea nefiind inclusă prestația periodică. O altă critică formulată de recurentă vizează acordarea daunelor morale către reclamanți fără ca vreunul dintre aceștia să fi făcut dovada tratamentului psihologic urmat ulterior producerii evenimentului rutier și respingerea probei cu expertiza medico-legală psihologică pentru intimații-reclamanți A., C., D., E. În același sens, autoarea căii de atac a criticat decizia atacată pentru a se fi fondat în principal pe raportul de expertiză extrajudiciară, referitor la care a invocat o serie de neregularități.

A mai susținut că instanța de apel a încălcat legea reținând că lipsa culpei autorului intimaților-reclamanți în producerea evenimentului rutier în care și-a pierdut viața, deși alcoolemia acestuia a fost de 0,5 g la mie, ignorând astfel un aspect esențial în cauză. O altă critică adusă hotărârii recurate a vizat reținerea nereală a concluziilor referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale în sensul că vinovat exclusiv de producerea accidentului a fost numitul I., deși din cuprinsul acestui act nu rezultă că organele de cercetare penală ar fi conchis asupra vinovăției producerii evenimentului rutier. Ultima dintre criticile formulate de recurentă vizează înlăturarea de către instanța de apel a criticilor sale cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor care reglementează îmbogățirea fără justă cauză, ceea ce a avut drept consecință încălcarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Pentru aceste motive, autoarea căii de atac a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei pronunțate de instanța de prim-control judiciar, în sensul admiterii în tot a apelului său. Intimații-reclamanți au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. I. Analizând cu prioritate, în baza art. 137 alin. (1), cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., excepția lipsei de interes a autoarei căii de atac în promovarea recursului împotriva Încheierii din 17 iunie 2014, invocată din oficiu, în ședință publică, la termenul din 8 mai 2015, Înalta Curte urmează să o admită în considerarea următoarelor argumente: Prin încheierea atacată, instanța de apel a respins excepția de netimbrare a apelului declarat de apelanții-reclamanți C., D. și E. împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, excepție ce a fost invocată de apelanta-pârâtă SC F. SA.

Așa cum s-a arătat anterior, prin Decizia civilă nr. 804 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, a respins apelul formulat de apelanții-reclamanți. Înțeles ca una din condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, interesul este folosul practic pe care o parte îl urmărește prin declanșarea procedurii judiciare. El trebuie să fie legitim, născut, direct și actual. Or, în speță, prin respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelanții-reclamanți C., D. și E., nu subzistă interesul recurentei-pârâte SC F. SA de anulare ca netimbrat a apelului acestora.

Astfel, nu se poate reține că SC F. SA ar justifica vreun interes în promovarea recursului împotriva încheierii prin care i-a fost respinsă excepția netimbrării căii de atac exercitate de părțile adverse, câtă vreme aceasta a fost respinsă pe fond, iar eventuala admitere a recursului și modificarea încheierii în sensul admiterii excepției de netimbrare, cu consecința respingerii apelului pe excepție nu poate profita în niciun fel recurentei. Pentru aceste argumente, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes a recurentei în promovarea recursului împotriva Încheierii din 17 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, și, în consecință va respinge recursul împotriva acestei hotărâri ca lipsit de interes.

II. Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor dosarului, susținerilor părților și a normelor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele: Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii. În ce privește criticile recurentei referitoare la greșita acordare a daunelor morale către intimații-reclamanți A., C. și D. și E., soția supraviețuitoare, mama și frații defunctului G., victima accidentului rutier, Înalta Curte apreciază că, prin stabilirea cuantumului acestor despăgubiri la nivelul celor reținute în precedent, nu se poate vorbi nici despre o îmbogățire fără justă cauză și nici despre depășirea nivelului de trai care poate fi atins în actualele circumstanțe economico-sociale.

De asemenea, instanța supremă reține că în mod corect instanțele de fond au stabilit întinderea obligațiilor de reparare a prejudiciului în funcție de dispozițiile legale incidente (art. 998 - 999 C. civ., dispozițiile Legii nr. 136/1995 și ale Ordinului C.S.A. nr. 5/2010 al C.S.A.) și de probele administrate în cauză și, raportându-se la temeiurile de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată și la circumstanțele cauzei, au acordat despăgubirile pentru daunele morale în cuantum rezonabil. Aceasta întrucât s-a avut în vedere caracterul nu atât reparatoriu, cât în special compensatoriu al despăgubirilor pentru daune morale, care sunt destinate ca prin crearea unor condiții de viață mai favorabile, să facă posibilă o estompare a pierderii afective suferite și să permită celor afectați de dispariția unui membru apropiat al familiei să își găsească alinare și echilibru în alte activități sau chiar în alte condiții de trai.

Criticile referitoare la interpretarea probelor - expertiza psihologică extrajudiciară administrată, respingerea efectuării unei expertize medico-legale în aceeași materie și interpretarea referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale ca urmare a decesului autorului I., vor fi înlăturate întrucât vizează aspecte de eventuală netemeinicie a deciziei recurate, iar nu de nelegalitate a acesteia, astfel că nu pot forma obiectul cenzurii instanței de recurs în reglementarea actuală a acestei faze procesuale. Referitor la critica vizând acordarea daunelor morale către minorul B., nenăscut la data producerii accidentului soldat cu decesul autorului său, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanțele de fond au făcut aplicarea art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 coroborat cu art. 50 din Legea nr. 136/1995, reținând că asigurătorul datorează despăgubiri minorului, în condițiile în care drepturile copilului sunt protejate de la momentul concepției.

De asemenea, se apreciază ca fiind făcute pur formal și pro causa susținerile recurentei în sensul că minorul nu a suferit niciun prejudiciu și că acesta este incert și neevaluabil, având în vedere că acest copil va crește fără să-și cunoască tatăl natural, fără suportul material și moral al acestuia, lipsit de încrederea și afecțiunea părintelui, prejudiciul moral constând în chiar această traumă de natură să îi afecteze întreaga evoluție. Nefondată este și critica privind nesocotirea dispozițiilor art. 49 alin. (2) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 prin acordarea prestației periodice motivat de faptul că nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 49 alin. (2) lit. a) - d) din Legea nr. 136/1995, având în vedere principiului prevalenței legii în raport cu celelalte acte normative.

Astfel, prevederile art. 998 - 999 C. civ. au prioritate față de dispozițiile unui ordin al unei autorități care are caracter de normă terțiară în ierarhia actelor normative. În ceea ce privește critica purtând asupra prestației periodice acordate minorului, Înalta Curte reține că, față de obligația de întreținere a părintelui față de copilul minor consfințită de prevederile art. 94 alin. (3) din Legea nr. 4/1953 și de obligația asigurătorului de reparare a prejudiciului produs de asiguratul său, conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 coroborate cu art. 998 - 999 C. civ., în mod corect instanțele de fond au stabilit în sarcina pârâtei această obligație la nivelul cuantumului legal al obligației de întreținere care ar fi revenit victimei în calitate de părinte raportat la venitul lunar net pe care victima îl realiza.

Nefondate sunt și criticile recurentei cu privire la pretinsa eronată înlăturare a dispozițiilor legale care reglementează instituția îmbogățirii fără justă cauză, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, acțiune de răspundere civilă specială, în raport cu care evocatele norme legale, neprecizate de altfel, nu-și găsesc aplicabilitatea. Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, iar motivul invocat de recurentă nu justifică modificarea sa, așa încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția lipsei de interes a recurentei în promovarea recursului împotriva Încheierii din 17 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta-pârâtă SC F. SA împotriva Încheierii din 17 iunie 2014, pronunțată de aceeași instanță. Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC F. SA împotriva Deciziei civile nr. 804 din 14 octombrie 2014, pronunțată de aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2015. Procesat de GGC - MI