ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 677/2023

Ședința publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 26 septembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A., au solicitat obligarea acesteia la plata următoarelor sume de bani:

- pentru A. 1.500.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plății, cu titlu de daune morale - în calitate de mamă de pe urma defunctei sale fiice, E.; 1.000.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plații, cu titlu de daune morale - în calitate de soție de pe urma defunctului său soț, F.; 20.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plății, cu titlu de daune materiale pentru cheltuielile privind înmormântarea, pomana de înmormântare și pomenirile ulterioare, până în prezent a ambilor defuncți;

- pentru B. 1.000.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plații, cu titlu de daune morale - în calitate de fiu de pe urma defunctului său tată, F.; 1.000.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plății, cu titlu de daune morale - în calitate de frate de pe urma defunctei sale surori, E.; 20.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plății, cu titlu de daune materiale pentru cheltuielile privind înmormântarea, pomana de înmormântare și pomenirile ulterioare, până în prezent a ambilor defuncți;

- pentru C. 1.000.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plății, cu titlu de daune morale - în calitate de fiu de pe urma defunctului său tată, F.; 1.000.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plății, cu titlu de daune morale - în calitate de frate de pe urma defunctei sale surori, E.; 20.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plății, cu titlu de daune materiale pentru cheltuielile privind înmormântarea, pomana de înmormântare și pomenirile ulterioare, până în prezent a ambilor defuncți.

În drept, au invocat dispozițiile art. 1357-1359 C. civ. și Legea nr. 136/1995.

Prin sentința civilă nr. 2329/2015 din 23 septembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată privind pe reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A.; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 60.000 de euro, cu titlu de daune materiale, ca neîntemeiat; a obligat pârâta să plătească reclamantei A. suma de 400.000 de euro, echivalent în RON la data plății efective, reprezentând daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantului B. suma de 200.000 de euro, echivalent în RON la data plății efective, reprezentând daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantului C. suma de 200.000 de euro, echivalent în RON la data plății efective, reprezentând daune morale. Totodată, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții A., B. și C., cât și pârâta D. S.A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 742/2016 din 27 aprilie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelurile formulate de apelanții-reclamanți A., B. și C. și de apelanta-pârâtă D. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2329/23.09.2015, pronunțate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2014.

A schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâta și la plata sumei de 900 de RON daune materiale către reclamantul B..

A redus cuantumul daunelor morale acordate reclamanților, după cum urmează: către reclamanta A., 200.000 de euro; către reclamanții B. și C., câte 100.000 euro pentru fiecare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs atât reclamanții A., B. și C., cât și pârâta D. S.A. .

Prin decizia nr. 651 din 4 aprilie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de reclamanții B., C. și A. și de pârâta D. S.A. împotriva deciziei nr. 742 din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecarea apelurilor în ceea ce privește daunele morale.

În apel, după casare, pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2014*.

Prin decizia civilă nr. 1976 din 20 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în rejudecare, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanții A., B. și C. și de pârâta D. S.A. .

Prin încheierea nr. 2 din 8 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondată cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1976/20.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, formulată de petenta D. S.A., în contradictoriu cu intimații A., B. și C.. Totodată, a obligat apelanta-pârâtă la 1000 de RON cheltuieli de judecată (onorariu avocațial) către apelanții-reclamanți.

Împotriva deciziei nr. 1976 din 20 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, reclamanții A., B. și C. au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând acordarea sumelor pretinse prin cererea introductivă.

Împotriva aceleiași decizii, pârâta D. S.A. a formulat recurs, invocând, în drept, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii atacate și întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare acesteia, având în vedere că reclamanții au pus în executare hotărârea pentru diferența de 40.000 de euro, suma acordată în plus prin decizia recurată.

De asemenea, pârâta D. S.A. a formulat recurs și împotriva încheierii nr. 2 din 8 ianuarie 2018, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Prin decizia nr. 124 din 23 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de reclamanții A., B. și C. și de pârâta D. S.A. împotriva deciziei nr. 1976 din 20 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Totodată, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva încheierii nr. 2 din 8 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În apel după casare, pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2014**.

Prin decizia civilă nr. 897/A din 21 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în rejudecare, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanții A., B. și C. și de pârâta D. S.A. .

Împotriva deciziei nr. 897/A din 21 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, pârâta D. S.A. a formulat recurs.

Prin decizia nr. 355 din 17 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 897/A din 21 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza, spre o nouă judecată, aceleiași curți de apel.

În apel după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2014***.

Prin decizia civilă nr. 1118/A din 15 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în rejudecare, a respins apelul formulat de reclamanții B., A. și C..

A admis apelul formulat de pârâta D. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2329/23.09.2015 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale: 30.000 euro către A., 15.000 euro către B. și 15.000 euro către C., în echivalent RON la cursul valutar BNR la data plății. Totodată, a păstrat sentința, în rest.

Împotriva deciziei civile nr. 1118/A din 15 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014, reclamanții A., B. și C. au declarat recurs, solicitând casarea în parte a deciziei, pe aspectul daunelor morale acordate, și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel, în vederea soluționării capătului de cerere prin care reclamanții au solicitat daune morale, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, precum și obligarea intimatei-pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În motivare, recurenții-reclamanți au arătat că înțeleg să invoce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Detaliind, au arătat că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea art. 1385 alin. (1) C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului.

În acest sens, susțin că principiul reparării integrale a prejudiciului a fost încălcat de către instanța de apel, care, prin decizia recurată, a redus de la 400.000 euro la 30.000 euro daunele morale acordate reclamantei A., de la 200.000 euro la 15.000 euro daunele morale acordate reclamantului B. și de la 200.000 euro la 15.000 euro daunele morale acordate reclamantului C..

În susținerea criticii formulate, au arătat că, față de împrejurarea constând în decesul concomitent și imediat (fără existența unei perioade de internare sau intervenții medicale) a doi membri de familie, tată și fiică, dublul șoc resimțit de fiecare dintre reclamanți, în calitatea lor de soție/mamă, respectiv fii și frați ai victimelor, legăturile de rudenie incontestabile și afecțiunea prezumată în cadrul unor legături de atare factură, dificultățile de acceptare a unei atare realități și de ameliorare a sentimentelor de durere, tristețe, singurătate, neputință, furie, decizia recurată încalcă în mod evident principiul reparării integrale a prejudiciului consacrat de norma de drept material reprezentată de art. 1385 alin. (1) C. civ., despăgubirile stabilite prin decizia recurată nefiind proporționale suferinței generate reclamanților de pierderea persoanelor apropiate.

Subsumat aceluiași motiv de nelegalitate, recurenții au arătat că instanța de apel a încălcat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în Cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit a statuat că "despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.".

Astfel, afirmă că, în speță, cuantumul daunelor morale acordate de instanța de apel nu prezintă nicidecum un raport rezonabil față de atingerea foarte gravă adusă reclamanților.

În acest sens, arată că instanța de apel trebuia să cuantifice prejudiciul în raport de gravitatea reală a acestuia, gravitate dată de faptul că tragicul accident s-a soldat cu decesul a două persoane foarte apropiate recurenților-reclamanți.

Au mai arătat că, urmare a accidentului, o familie unită a fost ruinată în totalitate, dispariția intempestivă, în condiții violente, a defuncților, ducând la bulversarea totală a celor rămași în viață, care și-au pierdut orice rațiune de a mai trăi. În acest sens, au arătat că reclamanta A. a suferit inclusiv un preinfarct și a avut o tentativă de suicid. Mai mult, în calitate de mamă, decesul fiicei sale a fost cu atât mai tragic cu cât s-a produs cu inversarea legii naturale firești.

Având în vedere cele de mai sus, recurenții-reclamanți susțin că motivarea instanței de apel, conform căreia decesul victimelor nu e un "prilej de îmbogățire", este nu numai nelegală, ci, chiar cinică, pierderea unor persoane atât de apropiate neputând fi compensată niciodată.

Totodată, au arătat că, atât în jurisprudență, cât și în doctrină, gravitatea prejudiciului constituie unul dintre criteriile esențiale de stabilire a cuantumului despăgubirii destinate reparării prejudiciilor morale, motiv pentru care, consideră că, în aprecierea gravității prejudiciului, trebuie avut în vedere inclusiv faptul că autorii recursului au fost și sunt supuși în continuare unei traume psihice grave, cu efecte pe termen lung, întreaga lor existență fiind profund afectată.

În încheiere, recurenții-reclamanți solicită instanței ca, luând act de încălcarea de către instanța de apel a principiului reparării integrale a prejudiciului, să admită recursul, să caseze în parte decizia recurată, pe aspectul daunelor morale acordate, și să trimită cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel, în vederea soluționării capătului de cerere prin care reclamanții au solicitat daune morale.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 497 teza I și pe celelalte dispoziții reglementate de C. proc. civ. în materia recursului.

La 8 septembrie 2021, cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte D. S.A. .

La 5 octombrie 2021, intimata-pârâtă D. S.A., prin avocat, a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

La 19 octombrie 2021 întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă a fost comunicată recurentei-reclamante.

La 28 octombrie 2021, recurenții-reclamanți au formulat, în termen legal, răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat instanței să respingă, ca neîntemeiate, apărările intimatei-pârâte, reiterând solicitarea de admitere a recursului, astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 27 septembrie 2022 s-a dispus comunicarea acestuia părților cu mențiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea completului de filtru pronunțată la 31 ianuarie 2023 s-a respins excepția nulității recursului declarat de recurenții-reclamanți împotriva deciziei civile nr. 1118/A din 15 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, s-a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen la 21 martie 2023 în vederea soluționării acestuia în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursul formulat de recurenții-reclamanți, în baza motivelor de recurs și a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin argumentele de nelegalitate deduse judecății pe calea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți invocă, sub un prim aspect, încălcarea dispozițiilor art. 1385 alin. (1) C. civ., din perspectiva faptului că instanța de apel a redus în mod drastic cuantumul daunelor acordate, despăgubirile stabilite nefiind proporționale suferinței generate de pierderea a două persoane foarte apropiate, iar, sub un alt aspect, încălcarea jurisprundenței Curții Europene a Drepturilor Omului, prin faptul că, în speță, cuantumul daunelor acordate nu reprezintă nicidecum un raport rezonabil față de atingerea foarte gravă adusă acestora, arătând că instanța de apel ar fi trebuit să cuantifice prejudiciul în raport de gravitatea dată de faptul că tragicul accident s-a soldat cu pierderea unor persoane atât de apropiate ce nu va putea fi compensată niciodată.

În acest context, se apreciază că, deși în motivarea cererii de recurs se arată faptul că au fost încălcate de către instanța de apel normele de drept material prevăzute de 1385 alin. (1) C. civ. și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Tolstoy-Miloslavsky c. Regatul Unit, argumentele dezvoltate vizează, în realitate, cuantumul daunelor morale.

Așadar, motivarea cererii de recurs se rezumă la prezentarea nemulțumirii în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate de instanța de apel, aspecte care vizează criteriile de reparație echitabilă a daunelor morale suferite și urmăresc aplicarea corectă, la circumstanțele de fapt ale cauzei, a dispozițiilor privind acoperirea prejudiciului personal nepatrimonial în cadrul mecanismului răspunderii civile delictuale.

Cum în faza procesuală a recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza doar eventuala nesocotire de către instanța de apel a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1391 alin. (1) C. civ., "În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.".

Totodată, dispozițiile art. 1385 alin. (1) C. civ. prevăd că, "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel." însă, în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, fiind supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Analiza unei jurisprudențe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situații similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudențială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind doar o marjă de apreciere pentru instanța de judecată, aflată în situația de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor.

Astfel, în ceea ce privește suma de bani acordată cu titlul de daune morale, prin mărimea ei, se constată că, într-adevăr, nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru persoanele păgubite, dar nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a le ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure acestea.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, precum: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Din perspectiva celor expuse, cum prin decizia recurată, instanța de apel, în justificarea despăgubirilor acordate, a avut în vedere drept criterii de stabilire a daunelor morale, atât suferințele cauzate recurenților-reclamanți de decesul victimelor, relațiile de familie specifice mamă/soție, respectiv fiu/frate și a individualizat prejudiciul în funcție de probatoriul existent la dosarul cauzei, criticile recurenților privind încălcarea dispozițiilor art. 1385 C. civ. cât și a principilor echității și proporționalității, nu pot fi primite.

Notează Înalta Curte că, în lipsa unor criterii legale de determinare a daunelor morale, întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor reguli matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța de judecată acordă despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

De asemenea, pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia.

Așa fiind, față de împrejurarea dovedirii relațiilor de rudenie cu victimele directe ale accidentului, față de împrejurarea decesului a doi membrii ai familiei în același accident, dar și față de lipsa unei minime probe a existenței unei relații deosebite între toți acești membri ai familiei, a unor efecte majore de maximă gravitate în sufletele reclamanților, față de împrejurarea că toate consecințele sufletești cu manifestare somatică pe plan fizic, au rămas simple alegații ale reclamanților, nedovedite, se constată că în mod judicios a reținut instanța de apel faptul că atât sumele pretinse de reclamanți cât și cele acordate de prima instanță, cu titlu de daune morale, nu sunt despăgubiri în sensul art. 1391 C. civ.

Mai reține Înalta Curte că, prin reluarea de către recurenți a susținerilor privind consecințele negative pe plan fizic și psihic pe care evenimentul rutier le-a avut asupra lor, aceștia urmăresc o devoluare a fondului, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Așadar, în lumina tuturor acestor considerente enunțate, Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile recurenților-reclamanți ce vizează, în esență, cuantumul daunelor morale, în condițiile în care instanța de apel, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, a făcut o corectă aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 C. civ., a dispozițiilor art. 1391 C. civ. privind repararea prejudiciului nepatrimonial, a principiilor echității și proporționalității, în sensul existenței unui just echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordată, ce au fost raportate și la amploarea și gravitatea vătămărilor suferite de recurenții-reclamanți, neputându-se reproșa acesteia încălcarea vreunei norme care ar impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Neputând fi reținută incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1118/A din 15 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1118/A din 15 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2023.