ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 355/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26 septembrie 2014 pe rolul Tribunalului Ilfov, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. obligarea acesteia la plata următoarelor sume: către reclamanta A., 1.500.000 euro cu titlu de daune morale, în calitate de mamă a defunctei E., 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, în calitate de soție a defunctului F., 20.000 euro cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare și pomană pentru ambii defuncți; către reclamantul B., 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, în calitate de fiu al defunctului F., 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, în calitate de frate a defunctei E., 20.000 euro cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare și pomană pentru ambii defuncți; către reclamantul C., 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, în calitate de fiu al defunctului F., 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, în calitate de frate a defunctei E., 20.000 euro cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare și pomană pentru ambii defuncți.

Prin sentința civilă nr. 2329 din 23 septembrie 2015, Tribunalul Ilfov a admis în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 60.000 euro cu titlu de daune materiale și a obligat pârâta la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale: 400.000 euro către A., respectiv câte 200.000 euro către B. și C..

Prin decizia nr. 742 din 27 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelurile declarate de reclamanți și de pârâtă și a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 900 de RON cu titlu de daune materiale către reclamantul B. și a redus cuantumul daunelor morale acordate, obligând pârâta la plata sumei de 200.000 euro către A. și câte 100.000 de euro către reclamanții B. și C..

Prin decizia nr. 651 din 4 aprilie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de reclamanții A., B. și C. și de pârâta D. S.A.

A casat decizia și a trimis cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecarea apelurilor în ceea ce privește daunele morale.

În rejudecare, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub număr de dosar x/2014

Prin decizia nr. 1976 din 20 noiembrie 2017 pronunțată în dosarul x/2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanții A., B. și C. și de pârâta S.C. D. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2329 din 23 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov.

Prin încheierea nr. 2 din 8 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1976 din 20 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, formulată de petenta S.C. D. S.A.

A obligat apelanta-pârâtă la 1.000 RON cheltuieli de judecată către apelanții-reclamanți (onorariu avocațial).

Prin decizia nr. 124 din 23 ianuarie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile promovate de reclamanții A., B. și C. și de pârâta S.C. D. S.A. împotriva deciziei nr. 1976 din 20 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. A casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Prin aceeași decizie a fost respins recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva încheierii nr. 2 din 8 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub număr de dosar x/2014

Prin decizia civilă nr. 897/A din 21 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de reclamanții A., B. și C. și de pârâta S.C. D. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2329 din 23 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2014, având ca obiect acțiune în daune delictuale.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., pârâta D. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 897/A din 21 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, după un scurt istoric al cauzei, se susține, în esență, încălcarea dreptului la un proces echitabil, motivat de împrejurarea că, pentru termenul la care s-a judecat cauza, citația emisă a cuprins mențiuni eronate, atât cu privire la obiectul dosarului (în citație fiind menționat "soluționare declarație de abținere (camera de consiliu fără citarea părțior)", cât și calitatea D. ("recurent-pârât").

Prin urmare, față de conținutul citației, arată că nu s-a prezentat în instanță pentru a-și susține și pentru a-și formula apărări, întrucât a apreciat, că se va judeca cererea de abținere a doamnelor judecător care soluționaseră deja cauza.

Așa fiind, consideră ca fiind îndeplinite cerințele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, apreciază că raționamentul instanței de apel încalcă principiul interpretării corecte a normelor de drept material și procesual, respectiv dispozițiile art. 501 C. proc. civ.

În acest sens, arată ca fiind greșit raționamentul instanței de rejudecare, care a arătat că urmează a respinge apelul D. S.A. pentru a nu se crea o neînrăutățire a situației în propria cale de atac - raportat la efectul admiterii exclusiv a recursului reclamanților.

Situația premisă, arată recurenta, este evident greșită și concluzia la care a ajuns instanța de apel este greșită, întrucât, Înalta Curte a admis ambele recursuri, și nu numai pe cel al reclamanților, cu indicarea exactă a parametrilor în care se va face rejudecarea cauzei.

În opinia recurentei, decizia atacată este și contradictorie - menționându-se pe de o parte în mod corect că valoarea medie rezultată în urma analizei jurisprudențiale a soluțiilor din România oferă ca soluție acordarea de daune pentru doi membri ai familiei sub 100.000 euro, sumă cu mult inferioară celor primite de către fiecare reclamant - 400.000, respectiv 200.000 euro, iar pe de altă parte se pronunță o hotărâre prin care se acordă în fapt sume de bani cu mult peste cele rezultate din analiza jurisprudenței.

Solicită instanței de recurs să aibă în vedere și decizia nr. 422/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, conform căreia: suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura sau compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure.

Astfel, pentru a-și păstra caracterul de satisfacție echitabilă, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzută de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia.

Solicită a se avea în vedere și practica instanței supreme în acest domeniu, respectiv decizia nr. 373/2018, potrivit căreia, deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, urmând ca instanța să aibă în vedere toate considerentele privitoare la echitatea, rezonabilitatea și caracterul compensatoriu al daunelor morale, astfel cum rezultă din jurisprudența în materie.

Intimații-reclamanți A., B. și C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă D. S.A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în esență, înlăturarea apărărilor formulate de intimați.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., iar prin încheierea din 16 iunie 2020 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 octombrie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă și a fost acordat termen pentru soluționarea acestuia la 17 februarie 2021, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prima critică subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi primită întrucât din procesul-verbal de înmânare a actului procedural rezultă că S.C. D. S.A. a fost citată legal la termenul de judecată din 7 mai 2019 pentru soluționarea apelului în dosarul nr. x/2014, Litigii cu profesioniștii - Apel, și nu pentru soluționarea declarației de abținere, care potrivit art. 51 C. proc. civ. se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților.

Potrivit art. 157 alin. (3) C. proc. civ., mențiunile din citație privitoare la calitatea celui citat și la obiectul cererii (lit. f) și g) al alin. (1) al art. 157 C. proc. civ.) nu sunt prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.

Nefiind vorba de o cauză de nulitate expresă și de ordine publică recurenta ar fi trebuit să facă dovada vătămării ce i-a fost cauzată prin neregularitatea actului de procedură, ceea ce nu a făcut.

Cât privește cea de-a doua critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În rejudecare, după casarea celei de-a doua decizii pronunțate în apel, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin decizia recurată nr. 897/A din 21 mai 2019, a respins apelurile formulate de reclamanții A., B. și C. și pârâta S.C. D. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2329 din 23 septembrie 2015 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2014, ca nefondate.

Instanța de apel, în scopul trasării limitelor rejudecării, a constatat că "Prin decizia nr. 124 din 23 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile promovate de reclamanții A., B. și C. și a respins ca nefondat recursul pârâtei S.C. D. S.A., casând decizia instanței de apel și trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de control judiciar" și că "efectul admiterii exclusiv a recursului reclamanților este reprezentat de aplicarea principiului neagravării situației în propria cale de atac (a reclamanților), astfel încât singura analiză pe care o va realiza va viza solicitarea acestora de majorare a cuantumului daunelor acordate de prima instanță, până la concurența cuantumului efectiv solicitat prin cererea de chemare în judecată de către aceștia. Ca urmare a aplicării principiului sus menționat (non reformatio in prejus) cu ocazia prezentei rejudecări, instanța de apel nu va putea avea în vedere criticile și jurisprudența deduse de intimata-pârâtă, care ar tinde la o înrăutățire a situației consacrate reclamanților prin sentința primei instanțe".

Înalta Curte apreciază că instanța de apel a stabilit greșit limitele rejudecării apelurilor, pronunțând o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ.

Astfel, verificând considerentele și dispozitivul deciziei nr. 124 din 23 ianuarie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2014, se constată că prin această decizie s-a admis atât recursul reclamanților cât și recursul pârâtei împotriva deciziei nr. 1976 din 20 noiembrie 2017, prin care curtea de apel a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanți și de pârâtă. S-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Totodată, s-a respins ca nefondat, recursul declarat de pârâtă împotriva încheierii nr. 2 din 8 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1976 din 20 noiembrie 2017 a Curții de Apel București formulată de pârâtă.

Înalta Curte a statuat, examinând criticile comune formulate de către reclamanți și de către pârâtă că este întemeiat motivul de nelegalitate privind nemotivarea deciziei de apel, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu indicarea pentru instanța în rejudecare: să stabilească cuantumul daunelor morale în urma evaluării tuturor criteriilor jurisprudențiale în materie, raportat la situația de fapt din prezentul litigiu, sens în care va ține seama atât de consecințele suportate de recurenții-reclamanți în urma decesului defuncților E., și F. cât și de criteriul echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, astfel încât aceasta să își păstreze caracterul strict compensatoriu, fără a deveni un mijloc de îmbogățire fără justă cauză. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtă împotriva încheierii nr. 2 din 8 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, Înalta Curte a constatat caracterul nefondat al acestuia, întrucât în mod just instanța de apel a reținut că în cauză nu se regăsește niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 443 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, instanța de apel, cu ocazia rejudecării, era obligată să țină seama de dezlegările date de instanța de recurs și să analizeze cuantumul daunelor morale prin prisma criticilor formulate în apel atât de reclamanți cât și de pârâtă, analiză ce nu se putea realiza numai prin prisma solicitării reclamanților de majorare a cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță, până la concurența cuantumului efectiv solicitat prin cererea de chemare în judecată de către aceștia, așa cum greșit a considerat curtea de apel.

Plecând de la această premisă greșită raționamentul instanței de rejudecare, referitor la aplicarea principiului neînrăutățirii situației în propria cale de atac (a reclamanților), raportat la efectul admiterii exclusiv a recursului reclamanților este nelegal.

În cauză ambele părți au declarat recurs împotriva deciziei nr. 1976 din 20 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă și ambele au fost admise, iar pârâta prin recurs a criticat soluția privitoare la capătul de cerere privind cuantumul daunelor morale acordate, astfel că principiul reformatio in pejus reținut de instanța de apel nu se aplică.

Procedând astfel, instanța de apel nu s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare, pronunțând o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., astfel că se impune, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 teza I raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel în vederea lămurii aspectelor statuate prin decizia de casare nr. 124 din 23 ianuarie 2019 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția I civilă, cu respectarea, totodată, și a deciziei de casare anterioară.

Înalta Curte apreciază că este de prisos a analiza celelalte critici de nelegalitate formulate prin raportare la dispozițiile 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., câtă vreme a fost găsită întemeiată critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care atrage nulitatea hotărârii, conform art. 175 alin. (1) din același act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 897/A din 21 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2021.