ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 992/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 992/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 992/2017
Asupra cauzei
civile de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2543
din 21 aprilie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă,
a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B.
și C., în contradictoriu cu SC D. SA, având ca obiect obligația
pârâtei la plata de daune morale și materiale pentru accidentarea
mortală a fiului și respectiv fratelui lor, E., la data de 27
octombrie 2013.
A
obligat pârâta să plătească reclamanților cu titlu de daune
morale următoarele sume de bani:
-
reclamantei A., echivalentul
în iei la cursul Băncii Naționale a României de la data
plății, al sumei de 50.000 euro, precum și dobânda legală
aferentă acestui debit începând cu data 27 octombrie 2011 și
până la plata efectivă;
-
reclamantului B., echivalentul
în lei la cursul Băncii Naționale a României al sumei de 50.000 euro
cu titlu de daune morale, respectiv suma de 60.000 de lei reprezentând daune
materiale, precum și dobânda legală aferentă acestor debite principale
începând cu data 27 octombrie 2011 și până ia achitarea lor
efectivă;
-
reclamantului C. suma de
25-000 euro, echivalentul în lei de la cursul oficial al Băncii
Naționale a României din ziua plății, precum și dobânda
legală aferentă începând cu data 27 octombrie 2011 și până
la data plății sale.
Apelul
formulat împotriva acestei hotărâri de pârâta SC D. SA a fost admis de
Curtea de Apei București, secția a IV-a civilă, care, prin Decizia
nr. 1733/A din 26 octombrie 2016 a schimbat în parte sentința apelată
în sensul că a obligat pârâta să plătească
reclamanților, cu titlu de daune morale, sumele de 30.000 euro, către
A., 30.000 euro către B. și respectiv 20.000 euro, către C.
A
respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a dobânzii legale.
A
respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanți.
A
menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs în termen legal, reclamanții A., B.
și C. care, invocând dispozițiile art. 488 (1) pct. 5, 6 și 8 C.
proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum
urmează:
-
decizia a fost
pronunțată cu încălcarea limitelor efectului devolutiv al apelului,
prevăzut de art. 476, 477 și 478 C. proc. civ.
Astfel,
argumentele ce au fundamentat soluția vizând diminuarea daunelor morale
(vârsta adultă a victimei și chestiunea lipsei de relevanță
a împrejurărilor care agravează răspunderea autorului
accidentului) nu au fost invocate de către pârâtă în cuprinsul apelului
și nici în întâmpinarea depusă la fond, în fața primei
instanțe.
-
hotărârea s-a fundamentat pe argumente și împrejurări care nu au
fost puse în discuția părților, fiind încălcate astfel,
dispozițiile art. 9, 13, 14 și art. 224 C. proc. civ. precum și
ale art. 6, parag. I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Se mai
susține că nediscutarea, în contradictoriu, a aspectelor
menționate, încalcă atât dreptul la apărare consacrat de art. 13
C. proc. civ. cât și principiul contradictorialității, prevăzut
de art. 14 din același cod;
- soluția
a fost fundamentată pe argumente „pur subiective", nejustificate de
probele aflate la dosarul cauzei, fiind încălcate astfel dispozițiile
art. 425 (1) lit. b) C. proc. civ.
-
decizia recurată nu
cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de diminuare a
cuantumului daunelor morale, față de nivelul stabilit de către
instanța de fond, nefiind menționat niciunul din criteriile de
evaluare a prejudiciului moral suferit.
Or, se
arată, cerința motivării unei hotărâri
judecătorești este prevăzută atât de dispozițiile art.
425 (1) lit. b) C. proc. civ. cât și de dispozițiile art. 6 parag. 1
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
- au fost
încălcate, de către instanța de apel, și normele de drept
material, respectiv dispozițiile art. 1381, 1385 și 1391 C. civ.,
precum și dispozițiile art. 49 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor nr. 5/2010, care stabilesc principiul reparării
integrale a prejudiciului precum și faptul că despăgubirile se
raportează la legislația și jurisprudența din România.
Astfel,
în determinarea cuantumului daunelor morale, instanța trebuia să
aibă în vedere legislația și criteriile obiective stabilite de
jurisprudență.
În dezvoltarea
acestei critici, se face trimitere la starea de fapt, la împrejurarea
reținerii greșite de către instanța de apel a
„principiului" potrivit
căruia, pe
măsura înaintării în vârstă, dependența afectivă
față de familia de origine, devine mai redusă.
Simplul
fapt, se arată, că victima accidentului era adultă (28 ani) nu
este de natură a justifica soluția de reducere a daunelor stabilite
de către instanța de fond.
Se
invocă, în acest sens, hotărâri judecătorești, inclusiv din
cele date de instanța supremă, vizând cuantificarea sumelor acordate
cu titlu de daune morale și criteriile avute în vedere de instanțe,
arătându-se că, în speță, a fost aplicat greșit
criteriul „împrejurărilor agravante ale producerii accidentului".
Se
susține că raționamentul este unul incorect, fiind
„evident" că împrejurările care agravează răspunderea
autorului accidentului, sunt de natură să amplifice trauma
resimțită de rudele victimei.
- au
fost încălcate dispozițiile ari 1381 și 1523 C. civ., precum
și art. 63 din Legea nr. 24/2000, „privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative" în
legătură cu dobânda datorată de Asigurător.
Astfel,
în chestiunea dobânzii legale, instanța de apel și-a fundamentat
soluția de neacordare a acesteia, pe argumente care nu au fost invocate de
către Asigurător și nu au fost puse în discuția
contradictorie a părților.
Cât
privește punerea în întârziere a Asigurătorului, relevante sunt
dispozițiile art. 1523 alin. (2) pct. d C. civ., prevederi legale
încălcate de către instanța de apel.
Asigurătorul
este considerat, de drept, în întârziere încă de la data producerii
accidentului, față de împrejurarea că și-a asumat
obligația de plată a daunelor morale cauzate prin accidente de
circulație, în exercițiul activității sale de profesionist
în domeniu.
În „subsidiar",
se poate aprecia că Asigurătorul a fost pus în întârziere la momentul
deschiderii dosarului de daună, sau la momentul constituirii ca parte
civilă în procesul penal.
- s-a
reținut greșit că s-ar aplica normele de excepție ale
Ordinului Comisiei de Supravegherea Asiguratorului nr. 5/2010, derogarea de la
regula de acordare a dobânzilor instituită de C. civ., neputând opera
câtă vreme este reglementată printr-un act normativ cu o forță
juridică inferioară legii.
În
speță, nu este vorba despre stabilirea pe cale amiabilă a despăgubirilor
ci exclusiv despre scadența obligației de plată a daunelor
morale, scadență care nu este reprezentată de momentul
rămânerii definitive a hotărârii de stabilire a acestora.
Se susține
că nimic nu-l împiedica pe Asigurător, să achite sumele pe care
le considera cuvenite recurenților, reflectate de altfel, în oferta de
despăgubire.
Cu
alte cuvinte, se conchide, dacă Asigurătorul considera că
recurenții-reclamanți sunt îndreptățiți la daunele
indicate în oferta de despăgubire, însemna că pentru sumele
respective se datora dobânda legală.
Recursul
se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor
ce succed.
Recurenții-reclamanți
nu invocă niciun argument pertinent în susținerea motivului de
nelegalitate prevăzut de art. 488 (1) pct. 5 din C. proc. civ., din
examinarea deciziei atacate nerezultând nicio neregularitate de ordin
procedural care să încalce fie norme de ordine publică, fie norme
stabilite de lege în interesul exclusiv al unei dintre părți.
Este lesne
de observat că, prin majoritatea criticilor formulate, recursul aduce, de
fapt, în dezbatere, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor
morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial, intenția fiind
aceea de a supune cenzurii instanței supreme, maniera în care curtea de
apel a interpretat și aplicat, în cauza particulară dedusă
judecății, dispozițiile legale relevante în această
materie.
Se
constată că, una din principalele critici, formulate în apel de
către pârâta SC D. SA se referă la cuantumul „exagerat" al
daunelor morale acordate reclamanților în primă instanță,
raportat la circumstanțele particulare ale cauzei și
jurisprudența în materie a instanțelor judecătorești,
Din
analiza considerentelor deciziei atacate, reiese faptul că instanța
de control judiciar a răspuns punctual fiecărei critici inserate în
motivele de apel, în aprecierea asupra daunelor morale (în legătură
cu care s-a concluzionat că sunt greșit cuantificate, de către
prima instanță) luându-se în considerare probatoriul administrat în
cauză și avându-se în vedere, pe lângă raporturile de rudenie
și aproprierea efectivă dintre reclamanți și victima
accidentului rutier, modalitatea de conviețuire și sprijinul efectiv
reciproc acordat.
În acest sens,
argumentația folosită de instanță, care a condus la
schimbarea In parte a sentinței tribunalului, s-a circumscris unei
situații de fapt bine cunoscute de părțile aflate în litigiu, pe
aceste argumente, care fac parte din corpul hotărârii, fundamentându-se
soluția dată în apel, neexistând vreo normă procedurală
care să oblige instanța să pună în discuția
părților, anterior pronunțării, argumentele pe care ar urma
să-și sprijine hotărârea.
Or,
motivarea hotărârii pronunțate de instanță, care are ioc
după închiderea dezbaterilor, trebuie să cuprindă motivele de
fapt și de drept care, au format convingerea judecătorilor, precum
și cele pentru care au fost înlăturate anumite cereri și
susțineri ale părților, exigențe care au fost respectate
prin hotărârea atacată.
Recurenții
nu au precizat, în concret, de ce apreciază că decizia dată de
curtea de apei, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
Faptul
că instanța a menționat anumite argumente aduse de către
societatea pârâtă în legătură cu pretențiile deduse
judecății și nu a mai reluat analiza situației de fapt,
necontestată în cauză, înțelegând doar să puncteze
principiile generale ale răspunderii civile delictuale și cele
jurisprudențiale după care se recunoaște și se
cuantifică un prejudiciu moral, nu echivalează cu o nemotivare a
hotărârii, câtă vreme în considerente instanța a expus
argumentele care i-au format convingerea.
Cât
privește critica ce atrage incidența motivului de nelegalitate
prevăzut de dispozițiile art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ.,
reclamanții au arătat că instanța de apel nu a respectat
dispozițiile art. 49 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor
nr. 5/2010 „pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea
obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin
accidente de vehicule" unde se statuează criteriile ce trebuie avute
în vedere la stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale, în caz
de deces.
Se
invocă și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1381,
1385 și art. 1391 C. civ., precum și ignorarea practicii
instanței supreme care, prin mai multe decizii, a statuat că în
stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, trebuie avute în vedere
criterii obiective „relevante și justificate".
În
analiza acestei critici, se are în vedere, ca principal aspect, faptul că
în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul
despăgubirilor, care ar presupune reevaluarea situației de fapt,
întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea
extraordinară de atac a recursului.
Cuantumul
daunelor morale, stabilit de instanța de apel, conform
circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă așadar, o
chestiune de temeinicie iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.
Se
poate analiza însă dacă instanța a pronunțat
hotărârea, cu nesocotirea unor criterii legale, care au stat la baza
stabilirii acestor despăgubiri, în măsura în care acestea se
regăsesc în legislație.
Or,
dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul nr. 5/2010 ai Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor, invocat de recurenți i-reclamanți,
stipulează că daunele morale, în cazul decesului unei persoane, se
acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din
România.
Legislația
din România nu cuprinde însă criterii concrete de evaluare a acestui tip
de despăgubire iar jurisprudența națională a apreciat, de
la caz la caz, acest pretium dolores, în raport de importanța valorii morale
lezate și
intensitatea cu care au fost
percepute consecințele vătămării, ținându-se cont
și de independența financiară a aparținătorilor
victimei accidentului.
În speță,
se constată că instanța de control judiciar a soluționat
apelul pârâtei, ținând cont de principiile răspunderii civile
stabilite în dreptul intern, cât și de practica Curtea Europeană a
Drepturilor Omului care, a făcut o serie de aprecieri în ceea ce
privește proba și stabilirea prejudiciului moral, sens în care a
statuat că ia aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie avut
în vedere caracterul nu atât reparatoriu, cât în special compensatoriu al
acestora.
Or,
operațiunea presupune indiscutabil o anumită doză de aproximare,
chiar de arbitrariu, întrucât nu se poate stabili, cu rigoare matematică,
niciun fel de echivalență între durerea morală și o
anumită sumă de bani.
Statuând
în echitate, în acord și cu practica instanței europene (a se vedea
cauza Tolstoy-Miloslavsky vs. Regatul Unit) curtea de apel a apreciat corect
asupra cuantumului prejudiciului moral, raportat la consecințele negative
suferite de rudele victimei evenimentului rutier asigurat, toate aspectele
legate de circumstanțele particulare ale cauzei fiind expuse în
raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate.
Tot
astfel, s~a reținut corect că nu există un drept al
reclamanților, de a cumula dobânda legală, conform C. civ., cu
penalitățile de întârziere stabilite prin Ordinul Comisiei de
Supraveghere a Asiguratorului nr. 5/2010, nici un drept de opțiune între
acestea, societatea de asigurare neputând fi astfel
„sancționată" pentru neplata despăgubirilor, anterior
notificării sate.
Situația
din speță este aceea în care asigurătorul este ținut de
clauzele unui contract de asigurare, prevederile art. 46 alin. (3) din Ordinul
Comisiei de Supraveghere a Asiguratorului nr. 5/2010 nefiind însă
incidente în cauză, în condițiile în care urmare accidentului, s-a
derulat un proces penal față de autorul faptei, proces care a încetat
prin moartea acestuia, la 18 aprilie 2014.
În acest
context, judicios s-a reținut că nu poate fi antrenată
răspunderea societății de asigurare pentru neachitarea
despăgubirilor, pe durata procesului penal.
Recurenții-reclamanți,
aveau posibilitatea, potrivit reglementării speciale - art. 36 alin. (1)
și art. 37 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 - ca în cazul unui refuz de
plată al asigurătorului, să solicite aplicarea unei
penalizări de 0,1% calculată pentru fiecare zi de întârziere,
situație care nu se verifică în speță întrucât, potrivit datelor
cauzei, intimata-pârâtă a înțeles să-și îndeplinească
obligația stabilită în sarcina sa, efectuând plata anterior
rămânerii definitive a hotărârii date în apel, respectiv la 23
decembrie 2016.
Așa
fiind, față de cele ce preced, recursul urinează a se respinge,
ca nefondat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII»
D E C I
D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de recurenții A., B. și C. împotriva Deciziei
nr. 1733/A/2016 din 26 octombrie 2016 a Curții de Apel București,
secția a Vl-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2017.