ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 992/2017

Decizia nr. 992/2017 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 2543 din 21 aprilie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu SC D. SA, având ca obiect obligația pârâtei la plata de daune morale și materiale pentru accidentarea mortală a fiului și respectiv fratelui lor, E., la data de 27 octombrie 2013. A obligat pârâta să plătească reclamanților cu titlu de daune morale următoarele sume de bani: - reclamantei A., echivalentul în iei la cursul Băncii Naționale a României de la data plății, al sumei de 50.000 euro, precum și dobânda legală aferentă acestui debit începând cu data 27 octombrie 2011 și până la plata efectivă; - reclamantului B., echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României al sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale, respectiv suma de 60.000 de lei reprezentând daune materiale, precum și dobânda legală aferentă acestor debite principale începând cu data 27 octombrie 2011 și până ia achitarea lor efectivă; - reclamantului C. suma de 25-000 euro, echivalentul în lei de la cursul oficial al Băncii Naționale a României din ziua plății, precum și dobânda legală aferentă începând cu data 27 octombrie 2011 și până la data plății sale.

Apelul formulat împotriva acestei hotărâri de pârâta SC D. SA a fost admis de Curtea de Apei București, secția a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 1733/A din 26 octombrie 2016 a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamanților, cu titlu de daune morale, sumele de 30.000 euro, către A., 30.000 euro către B. și respectiv 20.000 euro, către C. A respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a dobânzii legale. A respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanți. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal, reclamanții A., B. și C. care, invocând dispozițiile art. 488 (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc.

civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - decizia a fost pronunțată cu încălcarea limitelor efectului devolutiv al apelului, prevăzut de art. 476, 477 și 478 C. proc. civ. Astfel, argumentele ce au fundamentat soluția vizând diminuarea daunelor morale (vârsta adultă a victimei și chestiunea lipsei de relevanță a împrejurărilor care agravează răspunderea autorului accidentului) nu au fost invocate de către pârâtă în cuprinsul apelului și nici în întâmpinarea depusă la fond, în fața primei instanțe. - hotărârea s-a fundamentat pe argumente și împrejurări care nu au fost puse în discuția părților, fiind încălcate astfel, dispozițiile art. 9, 13, 14 și art. 224 C. proc. civ. precum și ale art. 6, parag.

I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Se mai susține că nediscutarea, în contradictoriu, a aspectelor menționate, încalcă atât dreptul la apărare consacrat de art. 13 C. proc. civ. cât și principiul contradictorialității, prevăzut de art. 14 din același cod; - soluția a fost fundamentată pe argumente „pur subiective", nejustificate de probele aflate la dosarul cauzei, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 425 (1) lit. b) C. proc. civ. - decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de diminuare a cuantumului daunelor morale, față de nivelul stabilit de către instanța de fond, nefiind menționat niciunul din criteriile de evaluare a prejudiciului moral suferit.

Or, se arată, cerința motivării unei hotărâri judecătorești este prevăzută atât de dispozițiile art. 425 (1) lit. b) C. proc. civ. cât și de dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. - au fost încălcate, de către instanța de apel, și normele de drept material, respectiv dispozițiile art. 1381, 1385 și 1391 C. civ., precum și dispozițiile art. 49 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, care stabilesc principiul reparării integrale a prejudiciului precum și faptul că despăgubirile se raportează la legislația și jurisprudența din România. Astfel, în determinarea cuantumului daunelor morale, instanța trebuia să aibă în vedere legislația și criteriile obiective stabilite de jurisprudență.

În dezvoltarea acestei critici, se face trimitere la starea de fapt, la împrejurarea reținerii greșite de către instanța de apel a „principiului" potrivit căruia, pe măsura înaintării în vârstă, dependența afectivă față de familia de origine, devine mai redusă. Simplul fapt, se arată, că victima accidentului era adultă (28 ani) nu este de natură a justifica soluția de reducere a daunelor stabilite de către instanța de fond. Se invocă, în acest sens, hotărâri judecătorești, inclusiv din cele date de instanța supremă, vizând cuantificarea sumelor acordate cu titlu de daune morale și criteriile avute în vedere de instanțe, arătându-se că, în speță, a fost aplicat greșit criteriul „împrejurărilor agravante ale producerii accidentului". Se susține că raționamentul este unul incorect, fiind „evident" că împrejurările care agravează răspunderea autorului accidentului, sunt de natură să amplifice trauma resimțită de rudele victimei.

- au fost încălcate dispozițiile ari 1381 și 1523 C. civ., precum și art. 63 din Legea nr. 24/2000, „privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative" în legătură cu dobânda datorată de Asigurător. Astfel, în chestiunea dobânzii legale, instanța de apel și-a fundamentat soluția de neacordare a acesteia, pe argumente care nu au fost invocate de către Asigurător și nu au fost puse în discuția contradictorie a părților. Cât privește punerea în întârziere a Asigurătorului, relevante sunt dispozițiile art. 1523 alin. (2) pct. d C. civ., prevederi legale încălcate de către instanța de apel. Asigurătorul este considerat, de drept, în întârziere încă de la data producerii accidentului, față de împrejurarea că și-a asumat obligația de plată a daunelor morale cauzate prin accidente de circulație, în exercițiul activității sale de profesionist în domeniu.

În „subsidiar", se poate aprecia că Asigurătorul a fost pus în întârziere la momentul deschiderii dosarului de daună, sau la momentul constituirii ca parte civilă în procesul penal. - s-a reținut greșit că s-ar aplica normele de excepție ale Ordinului Comisiei de Supravegherea Asiguratorului nr. 5/2010, derogarea de la regula de acordare a dobânzilor instituită de C. civ., neputând opera câtă vreme este reglementată printr-un act normativ cu o forță juridică inferioară legii. În speță, nu este vorba despre stabilirea pe cale amiabilă a despăgubirilor ci exclusiv despre scadența obligației de plată a daunelor morale, scadență care nu este reprezentată de momentul rămânerii definitive a hotărârii de stabilire a acestora.

Se susține că nimic nu-l împiedica pe Asigurător, să achite sumele pe care le considera cuvenite recurenților, reflectate de altfel, în oferta de despăgubire. Cu alte cuvinte, se conchide, dacă Asigurătorul considera că recurenții-reclamanți sunt îndreptățiți la daunele indicate în oferta de despăgubire, însemna că pentru sumele respective se datora dobânda legală. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed. Recurenții-reclamanți nu invocă niciun argument pertinent în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 (1) pct. 5 din C. proc. civ., din examinarea deciziei atacate nerezultând nicio neregularitate de ordin procedural care să încalce fie norme de ordine publică, fie norme stabilite de lege în interesul exclusiv al unei dintre părți.

Este lesne de observat că, prin majoritatea criticilor formulate, recursul aduce, de fapt, în dezbatere, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial, intenția fiind aceea de a supune cenzurii instanței supreme, maniera în care curtea de apel a interpretat și aplicat, în cauza particulară dedusă judecății, dispozițiile legale relevante în această materie.

Se constată că, una din principalele critici, formulate în apel de către pârâta SC D. SA se referă la cuantumul „exagerat" al daunelor morale acordate reclamanților în primă instanță, raportat la circumstanțele particulare ale cauzei și jurisprudența în materie a instanțelor judecătorești, Din analiza considerentelor deciziei atacate, reiese faptul că instanța de control judiciar a răspuns punctual fiecărei critici inserate în motivele de apel, în aprecierea asupra daunelor morale (în legătură cu care s-a concluzionat că sunt greșit cuantificate, de către prima instanță) luându-se în considerare probatoriul administrat în cauză și avându-se în vedere, pe lângă raporturile de rudenie și aproprierea efectivă dintre reclamanți și victima accidentului rutier, modalitatea de conviețuire și sprijinul efectiv reciproc acordat.

În acest sens, argumentația folosită de instanță, care a condus la schimbarea In parte a sentinței tribunalului, s-a circumscris unei situații de fapt bine cunoscute de părțile aflate în litigiu, pe aceste argumente, care fac parte din corpul hotărârii, fundamentându-se soluția dată în apel, neexistând vreo normă procedurală care să oblige instanța să pună în discuția părților, anterior pronunțării, argumentele pe care ar urma să-și sprijine hotărârea. Or, motivarea hotărârii pronunțate de instanță, care are ioc după închiderea dezbaterilor, trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care, au format convingerea judecătorilor, precum și cele pentru care au fost înlăturate anumite cereri și susțineri ale părților, exigențe care au fost respectate prin hotărârea atacată.

Recurenții nu au precizat, în concret, de ce apreciază că decizia dată de curtea de apei, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Faptul că instanța a menționat anumite argumente aduse de către societatea pârâtă în legătură cu pretențiile deduse judecății și nu a mai reluat analiza situației de fapt, necontestată în cauză, înțelegând doar să puncteze principiile generale ale răspunderii civile delictuale și cele jurisprudențiale după care se recunoaște și se cuantifică un prejudiciu moral, nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, câtă vreme în considerente instanța a expus argumentele care i-au format convingerea. Cât privește critica ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 (1) pct. 8 C. proc.

civ., reclamanții au arătat că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 49 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010 „pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule" unde se statuează criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale, în caz de deces.

Se invocă și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1381, 1385 și art. 1391 C. civ., precum și ignorarea practicii instanței supreme care, prin mai multe decizii, a statuat că în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, trebuie avute în vedere criterii obiective „relevante și justificate". În analiza acestei critici, se are în vedere, ca principal aspect, faptul că în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor, care ar presupune reevaluarea situației de fapt, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac a recursului. Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de apel, conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă așadar, o chestiune de temeinicie iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Se poate analiza însă dacă instanța a pronunțat hotărârea, cu nesocotirea unor criterii legale, care au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri, în măsura în care acestea se regăsesc în legislație. Or, dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul nr. 5/2010 ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, invocat de recurenți i-reclamanți, stipulează că daunele morale, în cazul decesului unei persoane, se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Legislația din România nu cuprinde însă criterii concrete de evaluare a acestui tip de despăgubire iar jurisprudența națională a apreciat, de la caz la caz, acest pretium dolores, în raport de importanța valorii morale lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, ținându-se cont și de independența financiară a aparținătorilor victimei accidentului.

În speță, se constată că instanța de control judiciar a soluționat apelul pârâtei, ținând cont de principiile răspunderii civile stabilite în dreptul intern, cât și de practica Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, a făcut o serie de aprecieri în ceea ce privește proba și stabilirea prejudiciului moral, sens în care a statuat că ia aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere caracterul nu atât reparatoriu, cât în special compensatoriu al acestora. Or, operațiunea presupune indiscutabil o anumită doză de aproximare, chiar de arbitrariu, întrucât nu se poate stabili, cu rigoare matematică, niciun fel de echivalență între durerea morală și o anumită sumă de bani.

Statuând în echitate, în acord și cu practica instanței europene (a se vedea cauza Tolstoy-Miloslavsky vs. Regatul Unit) curtea de apel a apreciat corect asupra cuantumului prejudiciului moral, raportat la consecințele negative suferite de rudele victimei evenimentului rutier asigurat, toate aspectele legate de circumstanțele particulare ale cauzei fiind expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate. Tot astfel, s~a reținut corect că nu există un drept al reclamanților, de a cumula dobânda legală, conform C. civ., cu penalitățile de întârziere stabilite prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asiguratorului nr. 5/2010, nici un drept de opțiune între acestea, societatea de asigurare neputând fi astfel „sancționată" pentru neplata despăgubirilor, anterior notificării sate.

Situația din speță este aceea în care asigurătorul este ținut de clauzele unui contract de asigurare, prevederile art. 46 alin. (3) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asiguratorului nr. 5/2010 nefiind însă incidente în cauză, în condițiile în care urmare accidentului, s-a derulat un proces penal față de autorul faptei, proces care a încetat prin moartea acestuia, la 18 aprilie 2014. În acest context, judicios s-a reținut că nu poate fi antrenată răspunderea societății de asigurare pentru neachitarea despăgubirilor, pe durata procesului penal. Recurenții-reclamanți, aveau posibilitatea, potrivit reglementării speciale - art. 36 alin. (1) și art. 37 din Ordinul C.S.A.

nr. 5/2010 - ca în cazul unui refuz de plată al asigurătorului, să solicite aplicarea unei penalizări de 0,1% calculată pentru fiecare zi de întârziere, situație care nu se verifică în speță întrucât, potrivit datelor cauzei, intimata-pârâtă a înțeles să-și îndeplinească obligația stabilită în sarcina sa, efectuând plata anterior rămânerii definitive a hotărârii date în apel, respectiv la 23 decembrie 2016. Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urinează a se respinge, ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII»

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții A., B. și C. împotriva Deciziei nr. 1733/A/2016 din 26 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a Vl-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2017.