ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1120/2017

Hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță; Prin sentința civilă nr. 3744 din 05 iunie 2015, Judecătoria Buftea a admis excepția de necompetență materială invocată de către pârâtă prin întâmpinare și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestuia la data de 02 iulie 2015 sub nr. x/93/2015. Prin sentința civilă nr. 578 din 29 februarie 2016pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamant și a obligat pârâta la plata sumei de 10.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României din data plății, cu titlu de daune morale.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel; Prin Decizia civilă nr. 1755/A din 31 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, s-a admis formulat de reclamant, a fost schimbată, in parte, sentința atacată în sensul majorării cuantumului daunelor morale la suma de 20.000 euro, în echivalent lei la cursul oficial al Băncii Naționale a României din ziua plății, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile.

Cererea de recurs; La data de 11 ianuarie 2017 pârâta SC B. SA a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 1755/A din 31 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedura derulată în recurs în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare, instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că decizia atacată nu este suspus căii de atac a recursului. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod, părțile litigante nedepunând puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 22 iunie 2017, fără citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 1 ianuarie 2019 (conform modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 95/2016) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - lit. i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv". În cauză, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta la plata sumei de 160.000 euro în echivalent lei la data efectuării plății, dintre care 150.000 euro cu titlu de daune morale, iar 10.000 euro reprezentând daune materiale urmare a accidentului rutier soldat cu decesul fratelui său, valoarea pretențiilor situându-se sub pragul valoric stabilit drept criteriu pentru exercitarea căii extraordinare de atac a recursului. Analizând legalitatea căii de atac și din perspectiva dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte sau pe cauze diferite, competența se stabilește în raport de valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte, iar în situația existenței mai multor capete principale de cerere, întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, deduse judecății prin aceeași cerere de chemare în judecată, instanța competentă se determină în funcție de pretenția care atrage competența instanței de grad mai înalt, se constată că din conținutul cererii de chemare în judecată reclamantul nu a solicitat despăgubiri care să depășească valoarea prag de 1.000.000 lei. În consecință, decizia atacată nu mai poate fi supusă controlului judecătoresc, prin exercitarea căii extraordinare a recursului. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Așa fiind, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.