ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1049/2017

Decizia nr. 1049/2017

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr.

58/A din 16 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă

și a fost schimbată, în parte, sentința civilă nr. 3436 din

06 iunie 2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în

sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamanta

A.

a sumei de

15.000 euro (în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua

plății), cu titlu de daune morale.

În

motivare, față de obiectul cererii introductive, raportat la

înscrisurile administrate în cauză, curtea a apreciat că în mod

judicios prima instanță a reținut că sunt incidente

dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, nefiind

aplicabil art. 50 alin. (3) Legea nr. 136/1995 în interpretarea dată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia în interesul Legii

nr. 23/2015.

Verificând

categoriile de daune materiale solicitate de reclamantă și neacordate

de prima instanță, în absența unor critici concrete punctuale

și a unor probe suplimentare din partea reclamantei cu privire la acest

aspect, curtea de apel a constatat că partea nu a fost în măsură

să dovedească sumele suportate cu titlu de cheltuieli medicale.

Curtea

a reținut și că prima instanță a dat dovadă de

rol activ, punând în vedere reclamantei să depună toate înscrisurile

pe care înțelege să le administreze, iar aceasta a depus înscrisurile

aflate în dosarul de fond la filele 14, 22, 60, 61, 24, în cuantum total de 1.970

lei.

În

ceea ce privește cuantumul daunelor morale, curtea a constatat că, în

argumentarea soluției pronunțate, prima instanță a menționat

în mod judicios că la stabilirea acestuia trebuie avut în vedere, pe de o

parte, dreptul reclamantei de a primi o compensație materială

față de prejudiciul moral suferit, iar pe de altă parte,

această compensație materială să nu ducă la o

îmbogățire fără justă cauză.

Astfel,

având în vedere că nu este posibilă identificarea unor criterii obiective

pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța de apel a apreciat

că prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea prețului

suferințelor fizice și psihice, care sunt inestimabile, ci

înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative

ale prejudiciului și implicația acestuia, pe toate planurile sociale

ale reclamantei.

În

acest context, instanța a apreciat că, în cauză, se justifică

acordarea daunelor morale în cuantum de 15.000 euro, ca pretium doloris, în

compensarea traumelor fizice și psihice suferite de către reclamantă

în urma accidentului rutier.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta A., ce face

obiectul prezentului dosar.

În cuprinsul cererii

de recurs, reclamanta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct.

6 C. proc. civ. și a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază.

Reclamanta a

apreciat că daunele materiale solicitate au caracter cert și

reprezintă contravaloarea cheltuielilor efectuate cu ocazia

spitalizării. În asemenea situații, nu toate cheltuielile efectuate

pot fi și dovedite.

A

susținut că instanța nu a apreciat corect probele administrate

asupra dovedirii cheltuielilor materiale, ceea ce a dus la pronunțarea

unei decizii nelegale.

A criticat

și cuantumul daunelor morale acordate, susținând că în urma

accidentului integritatea corporală i-a fost vătămată în

condiții dramatice, iar instanța nu a ținut cont de

situația de fapt.

La data de 3

martie 2017 cererea de recurs formulată de reclamanta

A.

a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă.

La data de 10

aprilie 2017 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în

principiu a recursului, care a fost însușit de membrii completului de

judecată, iar la data de 11mai 2017 s-a dispus comunicarea raportului

către părțile în litigiu.

La data de 16

mai 2017 raportul a fost comunicat tuturor părților, conform

dovezilor aflate la filele 36-38 din dosar.

Intimată

pârâtă B. prin mandatar C. a depus punct de vedere la raport, prin care s-a

arătat de acord cu concluziile raportului asupra admisibilității

în principiu a recursului.

Analizând

cererea de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art.

486 alin. (1) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă,

printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se

vor depune printr-un memoriu separat.

Lipsa acestor

mențiuni este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al

aceluiași articol.

Conform art. 487

alin. (1) C. proc. civ. „recursul se va motiva prin însăși cererea de

recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5)

aplicabile și în recurs”, adică atunci când termenul pentru

exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea

hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeași

durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

Termenul

pentru declararea și motivarea căii de atac s-a împlinit la data de 27

februarie 2017.

Recurenta

reclamantă a formulat critici asupra deciziei recurate doar prin

intermediul motivelor de recurs, aflate la filele 5-6 din dosar, fără

alte completări.

În cuprinsul

acestora, reclamanta criticat modalitatea de apreciere a instanței de apel

asupra caracterului cert al cheltuielilor efectuate în perioada

spitalizării, precum și asupra situației de fapt dedusă

judecății.

Se

constată că aspectele deduse judecății prin intermediul

căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres

reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.,

fiind în realitate critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu

nemotivarea recursului.

În

consecință, constatându-se că nu au fost formulate motive de

nelegalitate în condițiile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C.

proc. civ., cu referire la art. 488 C. proc. civ., că nici motive de

casare care sunt de ordine publică nu pot fi reținute, conform art. 489

alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca în

conformitate cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., să constate nulitatea

căii de atac exercitate în condiții neprocedurale.

Văzând dispozițiile art. 453

alin. (1) C. proc. civ., precum și înscrisurile aflate la filele 20 - 21,

urmează să oblige

recurenta reclamantă la plata sumei de

4.500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, către intimata

pârâtă B. prin mandatar C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de

reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 58/A din data de 16 ianuarie 2017

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta reclamantă

la plata sumei de 4.500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată,

către intimata pârâtă B. prin mandatar C.

Fără

cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 15 iunie 2017.