ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1049/2017

Decizia nr. 1049/2017 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 58/A din 16 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă și a fost schimbată, în parte, sentința civilă nr. 3436 din 06 iunie 2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 15.000 euro (în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății), cu titlu de daune morale. În motivare, față de obiectul cererii introductive, raportat la înscrisurile administrate în cauză, curtea a apreciat că în mod judicios prima instanță a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, nefiind aplicabil art. 50 alin. (3) Legea nr. 136/1995 în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia în interesul Legii nr. 23/2015.

Verificând categoriile de daune materiale solicitate de reclamantă și neacordate de prima instanță, în absența unor critici concrete punctuale și a unor probe suplimentare din partea reclamantei cu privire la acest aspect, curtea de apel a constatat că partea nu a fost în măsură să dovedească sumele suportate cu titlu de cheltuieli medicale. Curtea a reținut și că prima instanță a dat dovadă de rol activ, punând în vedere reclamantei să depună toate înscrisurile pe care înțelege să le administreze, iar aceasta a depus înscrisurile aflate în dosarul de fond la filele 14, 22, 60, 61, 24, în cuantum total de 1.970 lei.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, curtea a constatat că, în argumentarea soluției pronunțate, prima instanță a menționat în mod judicios că la stabilirea acestuia trebuie avut în vedere, pe de o parte, dreptul reclamantei de a primi o compensație materială față de prejudiciul moral suferit, iar pe de altă parte, această compensație materială să nu ducă la o îmbogățire fără justă cauză. Astfel, având în vedere că nu este posibilă identificarea unor criterii obiective pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța de apel a apreciat că prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea prețului suferințelor fizice și psihice, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului și implicația acestuia, pe toate planurile sociale ale reclamantei.

În acest context, instanța a apreciat că, în cauză, se justifică acordarea daunelor morale în cuantum de 15.000 euro, ca pretium doloris, în compensarea traumelor fizice și psihice suferite de către reclamantă în urma accidentului rutier. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta A., ce face obiectul prezentului dosar. În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. și a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Reclamanta a apreciat că daunele materiale solicitate au caracter cert și reprezintă contravaloarea cheltuielilor efectuate cu ocazia spitalizării. În asemenea situații, nu toate cheltuielile efectuate pot fi și dovedite.

A susținut că instanța nu a apreciat corect probele administrate asupra dovedirii cheltuielilor materiale, ceea ce a dus la pronunțarea unei decizii nelegale. A criticat și cuantumul daunelor morale acordate, susținând că în urma accidentului integritatea corporală i-a fost vătămată în condiții dramatice, iar instanța nu a ținut cont de situația de fapt. La data de 3 martie 2017 cererea de recurs formulată de reclamanta A. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. La data de 10 aprilie 2017 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost însușit de membrii completului de judecată, iar la data de 11mai 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părțile în litigiu.

La data de 16 mai 2017 raportul a fost comunicat tuturor părților, conform dovezilor aflate la filele 36-38 din dosar. Intimată pârâtă B. prin mandatar C. a depus punct de vedere la raport, prin care s-a arătat de acord cu concluziile raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ. „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs”, adică atunci când termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii. Termenul pentru declararea și motivarea căii de atac s-a împlinit la data de 27 februarie 2017. Recurenta reclamantă a formulat critici asupra deciziei recurate doar prin intermediul motivelor de recurs, aflate la filele 5-6 din dosar, fără alte completări. În cuprinsul acestora, reclamanta criticat modalitatea de apreciere a instanței de apel asupra caracterului cert al cheltuielilor efectuate în perioada spitalizării, precum și asupra situației de fapt dedusă judecății.

Se constată că aspectele deduse judecății prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului. În consecință, constatându-se că nu au fost formulate motive de nelegalitate în condițiile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu referire la art. 488 C. proc. civ., că nici motive de casare care sunt de ordine publică nu pot fi reținute, conform art. 489 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca în conformitate cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., să constate nulitatea căii de atac exercitate în condiții neprocedurale.

Văzând dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., precum și înscrisurile aflate la filele 20 - 21, urmează să oblige recurenta reclamantă la plata sumei de 4.500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, către intimata pârâtă B. prin mandatar C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 58/A din data de 16 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de 4.500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, către intimata pârâtă B. prin mandatar C. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2017.