ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.06.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3098/2012

HOTĂRÂRE
07.06.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3098/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 845/COM din 07 mai

2010 pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ,

a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta F.A. în contradictoriu

cu pârâta SC A.T.A. SA, prin Sucursala Iași.

A fost obligată

pârâta la plata către reclamantă a sumei de 48.442 euro în echivalent RON la

data plății, cu titlu de despăgubire datorată în baza poliței de asigurare

CASCO din 25 septembrie 2007.

În temeiul art. 274

alin. (3) C. proc. civ., a fost redus onorariul de avocat solicitat de reclamantă

a fi suportat de pârâtă de la 18.950 RON la 9.475 RON și, pe cale de consecință:

A fost obligată pârâta

la plata către reclamantă a sumei de 15.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată

reprezentând onorariu de avocat, onorarii expert tehnic, taxa judiciară de timbru

și timbrul judiciar.

Pentru a se pronunța în

acest sens, Tribunalul a reținut, în esență, că reclamanta a dovedit existența producerii

unui risc asigurat, sub forma daunei totale (aspect necontestat de pârâtă) astfel

încât operează în sarcina pârâtei răspunderea contractuală asumată în cazul producerii

riscului asigurat derivând din polița de asigurare CASCO din 25 septembrie 2007.

Prin urmare, instanța

de fond a constatat că pârâta, în mod nejustificat, a refuzat plata despăgubirii

în baza contractului de asigurare încheiat cu reclamanta, neexistând niciun caz

de natură a exonera pârâta de la plata despăgubirii.

În ceea ce privește întinderea

prejudiciului, în speță valoarea despăgubirii ce trebuie achitată reclamantei, instanța

de fond a avut în vedere că aceasta din urmă nu a achitat în totalitate ratele de

asigurare astfel încât din suma totală asigurată de 49.200 euro se scade valoarea

ultimei rate neachitate în cuantum de 758 euro, despăgubirea ce trebuie achitată

reclamantei fiind astfel în sumă de 48.442 euro în echivalent RON la data plății.

În ceea ce privește diminuarea

sumei ce trebuie achitată reclamantei cu titlu de despăgubiri cu contravaloarea

pieselor rămase neavariate conform pct. 46 Capitolul XIII, din polița de asigurare

CASCO din 25 septembrie 2007, instanța a reținut că dispoziția contractuală invocată

de pârâtă nu poate fi aplicată deoarece aceasta are în vedere situația în care asigurătorul

(în speță, pârâta) plătește benevol contravaloarea despăgubirii ori în cauză pârâta

a refuzat nejustificat plata despăgubirii, iar propria atitudine culpabilă nu poate

conduce la diminuarea contravalorii despăgubirii. O altă modalitate de interpretare

a clauzei contractuale vine în contradicție cu redactarea acesteia și sensul care

rezultă din interpretarea ad literam.

De asemenea, s-a reținut

că de la data solicitării despăgubirii (21 martie 2008) și până la data finalizării

judecății în prezenta cauză pârâta nu a dovedit că a efectuat vreun demers în a

inventaria piesele rămase neavariate și a stabilit valoarea acestora, aspect ce

dovedește intenția clară a societății de asigurare de a refuza plata despăgubirii

plecând de la considerente care sunt contrare scopului contractului de asigurare,

iar stabilirea răspunderii contractuale a pârâtei pe calea unui proces și trecerea

timpului au condus la devalorizarea pieselor rămase neavariate, iar scăderea valorii

acestora nu poate fi opusă reclamantei prin invocarea propriei culpe de către pârâtă.

S-a apreciat că clauza

contractuală invocată de pârâtă este contrară naturii juridice a contractului de

asigurare, limitarea răspunderii societății de asigurare fiind de natură a înlătura

elementul ce caracterizează contractul de asigurare, aspect de natură a atrage nulitatea

absolută a clauzei invocate.

Pe cale de consecință,

instanța de fond a apreciat că valoarea despăgubirii datorate de pârâtă și la plata

căreia va fi obligată către reclamantă este în cuantum de 48.442 euro în echivalent

RON la data plății în raport de cursul de schimb anunțat de B.N.R.

În ceea ce privește cheltuielile

de judecată solicitate de reclamantă, instanța a dat efect prevederilor art. 274

alin. (3) C. proc. civ. și a redus onorariul de avocat solicitat de reclamantă a

fi suportat de pârâtă de la 18.950 RON la 9.475 RON și, pe cale de consecință, a

obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 15.600 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată reprezentând onorariu de avocat, onorarii expert tehnic, taxa judiciară

de timbru și timbrul judiciar, în raport cu înscrisurile justificative depuse la

dosar.

Curtea de Apel Iași, secția

civilă, prin decizia nr. 109/2011 din 26 octombrie 2011 a admis apelul pârâtei SC

A.T.A. SA, prin Sucursala Iași, a schimbat în parte sentința apelată și a obligat

pârâta să plătească reclamantei suma de 37.400 euro, în echivalent RON la data plății,

cu titlu de despăgubire conform poliței de asigurare și suma de 13.153 RON cu titlu

de cheltuieli de judecată. Au fost păstrare celelalte dispoziții ale sentinței apelate

care nu contravin deciziei și a fost obligată apelanta să plătească intimatei F.A.

suma de 8.411 RON cheltuieli de judecată în apel.

În argumentarea acestei

decizii instanța de apel a reținut, în esență, că, deși există o serie de elemente

cu privire la care apar contraziceri între experți, din coroborarea acestora nu

rezultă că ceea ce s-a reținut de prima instanță nu a fost corect constatat.

Este întemeiată critica

apelantei SC A.T.A. referitoare la întinderea prejudiciului ce se impune a fi suportat

de ea, ca efect al condițiilor stipulate în polița de asigurare CASCO din 25 septembrie

2007.

Astfel, la Capitolul XIII

pct. 46 lit. b) din polița în discuție se menționează că „în caz de daună totală,

contravaloarea pieselor rămase neavariate ale autovehicolului, care rămâne în proprietatea

asiguratului, cu excepția cazului când asigurătorul plătește despăgubiri integrale

și își exercită dreptul de opțiune în a prelua autoturismul” se scade din cuantumul

despăgubirii, de către asigurator.

Cum convențiile legal

încheiate au putere de lege între părțile contractante, instanța de prim control

judiciar a admis apelul, sub acest aspect.

Valoarea actualizată a

pieselor rămase neavariate pe autoturism este cea stabilită de expertul O.M.I.,

respectiv de 46.670 RON.

Instanța a reținut această

valoare întrucât expertul a ajuns la această sumă reținând că autoturismul nu a

fost suspus operației de conservare, așa cum ar fi fost normal în cazul unei depozitări

îndelungate, că există piese și subansamble ce nu se pot folosi, că există piese

și subansamble ce au în componență elemente de cauciuc, cu o durată de viață de

8-10 ani (deoarece apare fenomenul de îmbătrânire a cauciucului care duce la pierderea

elasticității), motiv pentru care valoarea acestora a fost diminuată cu 30%, că

piesele și subansamblele aparținând mecanismului de direcție și mecanismului de

frânare nu mai pot fi folosite după 3 ani de staționare a autoturismului deoarece

prezintă pericol pentru siguranța circulației.

Instanța de apel a reținut

că suma de 46.670 RON, reprezentând contravaloarea pieselor neavariate, era echivalentul

a 11.002 euro la cursul B.N.R. de 4.2419 RON/euro din data de 01 iulie 2011, când

a fost efectuată expertiza, această sumă urmând a fi dedusă din cea acordată de

instanța de fond, respectiv 48.442 euro, rezultând în final suma de 37.440 euro.

În ceea ce privește cheltuielile

de judecată efectuate la fond, instanța de apel a acordat reclamantei F.A. în cuantumul

de 13.153 RON ca urmare a scăderii din cuantumul total al cheltuielilor de judecată

acordate de Tribunal – 15.600 RON – a sumei de 2.447 RON, reprezentând contravaloarea

taxei de timbru de la fond, pentru pretențiile în sumă de 46.670 RON, care au fost

admise apelantei SC A.T.A. SA ca efect al admiterii apelului.

Împotriva acestei decizii

reclamanta F.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9

dat mai mult decât s-a cerut, SC A.T.A. SA, Sucursala Iași, nesolicitând prin capăt

de acțiune separat plata parțială a despăgubirilor, prin scăderea valorii epavei.

Totodată, susține recurenta,

instanța de apel a interpretat în mod cu totul greșit prevederile pct. 46 Capitolul

XII din polița de asigurare CASCO în sensul că niciodată SC A.T.A. SA, Sucursala

Iași, nu a dorit plata vreunei despăgubiri și niciodată nu a avansat vreo sumă reprezentând

valoarea epavei sau vreo modalitate de stingere pe cale amiabilă a litigiului.

Făcând referiri la rapoartele

de expertiză, la situația de fapt a cauzei și la valoarea epavei recurenta susține

că solicitarea SC A.T.A. SA, Sucursala Iași, de a deduce din cuantumul despăgubirii

totale datorate valoarea epavei, are caracterul unei cereri noi, fiind în vădită

contradicție cu art. 294 C. proc. civ.

Recurenta critică decizia

recurată și din prisma stabilirii cheltuielilor de judecată susținând că instanța

de apel în mod eronat a calculat cheltuielile de judecată reducând onorariul de

avocat în mod nejustificat și neraportat la art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și

valoarea onorariilor de expert achitate de reclamantă, neluând în seamă și onorariile

expertului parte N. în cuantum de 2.000 RON.

Pentru aceste motive,

recurenta a solicitat admiterea deciziei, modificarea în tot a deciziei recurate,

obligarea pârâtei la plata sumei de 11.002 euro la curs B.N.R. din ziua plății reprezentând

valoarea epavei, la plata sumei de 260 RON reprezentând diferențe de curs din ziua

plății 17 noiembrie 2011, la plata de dobânzi legale aplicate sumei de 37.400 euro

de la data de 20 aprilie 2008 și până la data plății 17 noiembrie 2011 și a dobânzilor

legale aplicate sumei de 11.002 euro de la data de 20 aprilie 2008 și până la data

plății efective, și la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond, în apel,

cât și în recurs.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, pârâta SC A.T.A. SA, prin Sucursala Iași, răspunzând criticilor recurentei,

a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat

și va fi respins pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a pune în discuție încălcarea

principiului disponibilității exprimat de altfel de art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., care obligă instanța ca în toate cazurile să se pronunțe numai asupra obiectului

cererii deduse judecății. Ipoteza plus petita pusă în discuție prin motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu se regăsește în cauză. De altfel, critica

conform căreia instanța de apel a admis în parte apelul modificând sentința apelată

în sensul scăderii valorii epavei din totalul despăgubirilor acordate, fără ca partea

să fi solicitat aceasta, nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat și

nu constituie plus petita, întrucât instanța de apel, în virtutea caracterului devolutiv

al apelului, analizând cauza în fond și probele administrate își formează propria

convingere și poate admite sau respinge în tot sau în parte acțiunea. Astfel, instanța

de apel constatând că instanța de fond nu a analizat în mod corect pct. 46 lit.

b) Capitolul XIII din polița de asigurare, a apreciat că numai în parte i se pot

acorda reclamantei despăgubirile.

De remarcat însă că instanța

de apel nu a avut în vedere, așa cum susține recurenta, o epavă, ci piesele și subansamblele

pieselor neavariate a cărora valoare a fost stabilită prin raportul de expertiză.

Motivul prevăzut de

art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate

sau aplicarea greșită a legii.

Niciuna din cele două

ipoteze nu a fost argumentată corect. Analiza sumară a probelor nu constituie argument

suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de redactare

al deciziei și reanalizarea probelor depuse la fond și completate în apel demonstrează

preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe

dispozițiile legale aplicabile speței.

În ce privește a doua

ipoteză, care vizează aplicarea greșită a legii, se constată din expunerea rezumatului

argumentelor aduse în sprijinul aplicării greșite a legii că singurele critici ce

pot fi reținute privesc aplicarea dispozițiilor art. 294 și art. 274 C. proc.

civ.

Susținerea recurentei

privind faptul că solicitarea SC A.T.A. SA, Sucursala Iași, de a se deduce din cuantumul

despăgubirii totale datorate valoarea epavei are caracterul unei cereri noi fiind

în contradicție cu dispozițiile art. 294 C. proc. civ., este nefondată.

Nu se poate considera

că deducerea din cuantumul despăgubirii totale datorate a contravalorii pieselor

neavariate constituie cerere nouă în sensul dispozițiilor art. 294 C. proc.

civ.

Cererea este nouă când

diferă prin obiect sau cauză de cererea inițială, condiție care nu este îndeplinită

în cauză.

Motivele invocate de pârâtă

în declarația de apel nu pot fi considerate ca fiind cereri noi, ci doar mijloace

prin care se apără împotriva pretențiilor reclamantei.

În ce privește aprecierea

cuantumului cheltuielilor de judecată este

de

observat

că posibilitatea măririi sau micșorării cuantumului

cheltuielilor

de

judecată

este o facultate

a instanței

de

judecată

și nu o obligație, aceasta urmând a aprecia

de

la caz

la caz, aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.

Susținerile recurentei

privind greșita reducere a taxei judiciare de timbru din cuantumul total al cheltuielilor

de judecată nu vor fi reținute întrucât instanța de apel a făcut o corectă aplicare

a dispozițiilor legale incidente, iar la calculul cuantumului acestor cheltuieli

instanța a avut în vedere pretențiile în sumă de 46.670 RON care au fost admise

pârâtei ca efect al admiterii apelului.

Criticile referitoare

la reducerea onorariilor avocatului și al expertului nu reprezintă critici de nelegalitate

pentru a putea fi analizate în această etapă procesuală.

Așa fiind, se constată

că instanța de apel, în urma verificării înscrisurilor depuse în dovedirea cheltuielilor

de judecată, ținând cont de complexitatea litigiului, în mod corect a dat eficiență

prevederilor art. 274 C. proc. civ., motiv pentru care aserțiunile recurentei, sub

acest aspect, vor fi respinse.

În consecință, față de

cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursurile vor

fi respinse ca nefondate.

E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de

reclamanta

F.A.

împotriva deciziei

nr. 109/2011 din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7

iunie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2555/2012
procedura administrativ necontencioasă, prevăzută de Legea nr. 136/1995 și Ordonanța CSA nr. 20/2008 a fost efectuată tot de către avocat, ca și procedura de conciliere directă. În fine, intimata a precizat că, prin raportare la practica in
ÎCCJ 2012-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2500/2012
Ședința publică de la 21 februarie 2012 Asupra recursului de față, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată în cauză, la data de 31 ianuarie 2011, de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, ca primă instanță: Prin sentința come
ÎCCJ 2013-04-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1586/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamantul T.G.B. a solicitat obligarea pârâtei SC G.A. SA la plata sum
ÎCCJ 2014-03-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1062/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrat
ÎCCJ 2012-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 100/2012
ând că nu devin aplicabile dispozițiile de excludere de la acordarea de despăgubiri cuprinse în art. 4.2.2 din Condițiile Generale de Asigurare, instanța de apel în raport de starea de fapt stabilită, a interpretat corect dispozițiile legal
Sursă