ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3098/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 845/COM din 07 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta F.A. în contradictoriu cu pârâta SC A.T.A. SA, prin Sucursala Iași. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 48.442 euro în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubire datorată în baza poliței de asigurare CASCO din 25 septembrie 2007. În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a fost redus onorariul de avocat solicitat de reclamantă a fi suportat de pârâtă de la 18.950 RON la 9.475 RON și, pe cale de consecință: A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 15.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, onorarii expert tehnic, taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.

Pentru a se pronunța în acest sens, Tribunalul a reținut, în esență, că reclamanta a dovedit existența producerii unui risc asigurat, sub forma daunei totale (aspect necontestat de pârâtă) astfel încât operează în sarcina pârâtei răspunderea contractuală asumată în cazul producerii riscului asigurat derivând din polița de asigurare CASCO din 25 septembrie 2007. Prin urmare, instanța de fond a constatat că pârâta, în mod nejustificat, a refuzat plata despăgubirii în baza contractului de asigurare încheiat cu reclamanta, neexistând niciun caz de natură a exonera pârâta de la plata despăgubirii.

În ceea ce privește întinderea prejudiciului, în speță valoarea despăgubirii ce trebuie achitată reclamantei, instanța de fond a avut în vedere că aceasta din urmă nu a achitat în totalitate ratele de asigurare astfel încât din suma totală asigurată de 49.200 euro se scade valoarea ultimei rate neachitate în cuantum de 758 euro, despăgubirea ce trebuie achitată reclamantei fiind astfel în sumă de 48.442 euro în echivalent RON la data plății.

În ceea ce privește diminuarea sumei ce trebuie achitată reclamantei cu titlu de despăgubiri cu contravaloarea pieselor rămase neavariate conform pct. 46 Capitolul XIII, din polița de asigurare CASCO din 25 septembrie 2007, instanța a reținut că dispoziția contractuală invocată de pârâtă nu poate fi aplicată deoarece aceasta are în vedere situația în care asigurătorul (în speță, pârâta) plătește benevol contravaloarea despăgubirii ori în cauză pârâta a refuzat nejustificat plata despăgubirii, iar propria atitudine culpabilă nu poate conduce la diminuarea contravalorii despăgubirii. O altă modalitate de interpretare a clauzei contractuale vine în contradicție cu redactarea acesteia și sensul care rezultă din interpretarea ad literam.

De asemenea, s-a reținut că de la data solicitării despăgubirii (21 martie 2008) și până la data finalizării judecății în prezenta cauză pârâta nu a dovedit că a efectuat vreun demers în a inventaria piesele rămase neavariate și a stabilit valoarea acestora, aspect ce dovedește intenția clară a societății de asigurare de a refuza plata despăgubirii plecând de la considerente care sunt contrare scopului contractului de asigurare, iar stabilirea răspunderii contractuale a pârâtei pe calea unui proces și trecerea timpului au condus la devalorizarea pieselor rămase neavariate, iar scăderea valorii acestora nu poate fi opusă reclamantei prin invocarea propriei culpe de către pârâtă.

S-a apreciat că clauza contractuală invocată de pârâtă este contrară naturii juridice a contractului de asigurare, limitarea răspunderii societății de asigurare fiind de natură a înlătura elementul ce caracterizează contractul de asigurare, aspect de natură a atrage nulitatea absolută a clauzei invocate. Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat că valoarea despăgubirii datorate de pârâtă și la plata căreia va fi obligată către reclamantă este în cuantum de 48.442 euro în echivalent RON la data plății în raport de cursul de schimb anunțat de B.N.R. În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, instanța a dat efect prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

și a redus onorariul de avocat solicitat de reclamantă a fi suportat de pârâtă de la 18.950 RON la 9.475 RON și, pe cale de consecință, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 15.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, onorarii expert tehnic, taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, în raport cu înscrisurile justificative depuse la dosar. Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia nr. 109/2011 din 26 octombrie 2011 a admis apelul pârâtei SC A.T.A. SA, prin Sucursala Iași, a schimbat în parte sentința apelată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 37.400 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubire conform poliței de asigurare și suma de 13.153 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Au fost păstrare celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin deciziei și a fost obligată apelanta să plătească intimatei F.A. suma de 8.411 RON cheltuieli de judecată în apel. În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că, deși există o serie de elemente cu privire la care apar contraziceri între experți, din coroborarea acestora nu rezultă că ceea ce s-a reținut de prima instanță nu a fost corect constatat. Este întemeiată critica apelantei SC A.T.A.

referitoare la întinderea prejudiciului ce se impune a fi suportat de ea, ca efect al condițiilor stipulate în polița de asigurare CASCO din 25 septembrie 2007. Astfel, la Capitolul XIII pct. 46 lit. b) din polița în discuție se menționează că „în caz de daună totală, contravaloarea pieselor rămase neavariate ale autovehicolului, care rămâne în proprietatea asiguratului, cu excepția cazului când asigurătorul plătește despăgubiri integrale și își exercită dreptul de opțiune în a prelua autoturismul” se scade din cuantumul despăgubirii, de către asigurator. Cum convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, instanța de prim control judiciar a admis apelul, sub acest aspect.

Valoarea actualizată a pieselor rămase neavariate pe autoturism este cea stabilită de expertul O.M.I., respectiv de 46.670 RON. Instanța a reținut această valoare întrucât expertul a ajuns la această sumă reținând că autoturismul nu a fost suspus operației de conservare, așa cum ar fi fost normal în cazul unei depozitări îndelungate, că există piese și subansamble ce nu se pot folosi, că există piese și subansamble ce au în componență elemente de cauciuc, cu o durată de viață de 8-10 ani (deoarece apare fenomenul de îmbătrânire a cauciucului care duce la pierderea elasticității), motiv pentru care valoarea acestora a fost diminuată cu 30%, că piesele și subansamblele aparținând mecanismului de direcție și mecanismului de frânare nu mai pot fi folosite după 3 ani de staționare a autoturismului deoarece prezintă pericol pentru siguranța circulației.

Instanța de apel a reținut că suma de 46.670 RON, reprezentând contravaloarea pieselor neavariate, era echivalentul a 11.002 euro la cursul B.N.R. de 4.2419 RON/euro din data de 01 iulie 2011, când a fost efectuată expertiza, această sumă urmând a fi dedusă din cea acordată de instanța de fond, respectiv 48.442 euro, rezultând în final suma de 37.440 euro. În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate la fond, instanța de apel a acordat reclamantei F.A. în cuantumul de 13.153 RON ca urmare a scăderii din cuantumul total al cheltuielilor de judecată acordate de Tribunal – 15.600 RON – a sumei de 2.447 RON, reprezentând contravaloarea taxei de timbru de la fond, pentru pretențiile în sumă de 46.670 RON, care au fost admise apelantei SC A.T.A.

SA ca efect al admiterii apelului. Împotriva acestei decizii reclamanta F.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., în motivarea cărora a susținut, în esență, că instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut, SC A.T.A. SA, Sucursala Iași, nesolicitând prin capăt de acțiune separat plata parțială a despăgubirilor, prin scăderea valorii epavei. Totodată, susține recurenta, instanța de apel a interpretat în mod cu totul greșit prevederile pct. 46 Capitolul XII din polița de asigurare CASCO în sensul că niciodată SC A.T.A. SA, Sucursala Iași, nu a dorit plata vreunei despăgubiri și niciodată nu a avansat vreo sumă reprezentând valoarea epavei sau vreo modalitate de stingere pe cale amiabilă a litigiului.

Făcând referiri la rapoartele de expertiză, la situația de fapt a cauzei și la valoarea epavei recurenta susține că solicitarea SC A.T.A. SA, Sucursala Iași, de a deduce din cuantumul despăgubirii totale datorate valoarea epavei, are caracterul unei cereri noi, fiind în vădită contradicție cu art. 294 C. proc. civ. Recurenta critică decizia recurată și din prisma stabilirii cheltuielilor de judecată susținând că instanța de apel în mod eronat a calculat cheltuielile de judecată reducând onorariul de avocat în mod nejustificat și neraportat la art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și valoarea onorariilor de expert achitate de reclamantă, neluând în seamă și onorariile expertului parte N. în cuantum de 2.000 RON.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea deciziei, modificarea în tot a deciziei recurate, obligarea pârâtei la plata sumei de 11.002 euro la curs B.N.R. din ziua plății reprezentând valoarea epavei, la plata sumei de 260 RON reprezentând diferențe de curs din ziua plății 17 noiembrie 2011, la plata de dobânzi legale aplicate sumei de 37.400 euro de la data de 20 aprilie 2008 și până la data plății 17 noiembrie 2011 și a dobânzilor legale aplicate sumei de 11.002 euro de la data de 20 aprilie 2008 și până la data plății efective, și la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond, în apel, cât și în recurs. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta SC A.T.A. SA, prin Sucursala Iași, răspunzând criticilor recurentei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a pune în discuție încălcarea principiului disponibilității exprimat de altfel de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care obligă instanța ca în toate cazurile să se pronunțe numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Ipoteza plus petita pusă în discuție prin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu se regăsește în cauză.

De altfel, critica conform căreia instanța de apel a admis în parte apelul modificând sentința apelată în sensul scăderii valorii epavei din totalul despăgubirilor acordate, fără ca partea să fi solicitat aceasta, nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat și nu constituie plus petita, întrucât instanța de apel, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, analizând cauza în fond și probele administrate își formează propria convingere și poate admite sau respinge în tot sau în parte acțiunea. Astfel, instanța de apel constatând că instanța de fond nu a analizat în mod corect pct. 46 lit. b) Capitolul XIII din polița de asigurare, a apreciat că numai în parte i se pot acorda reclamantei despăgubirile.

De remarcat însă că instanța de apel nu a avut în vedere, așa cum susține recurenta, o epavă, ci piesele și subansamblele pieselor neavariate a cărora valoare a fost stabilită prin raportul de expertiză. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii. Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect. Analiza sumară a probelor nu constituie argument suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor depuse la fond și completate în apel demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

În ce privește a doua ipoteză, care vizează aplicarea greșită a legii, se constată din expunerea rezumatului argumentelor aduse în sprijinul aplicării greșite a legii că singurele critici ce pot fi reținute privesc aplicarea dispozițiilor art. 294 și art. 274 C. proc. civ. Susținerea recurentei privind faptul că solicitarea SC A.T.A. SA, Sucursala Iași, de a se deduce din cuantumul despăgubirii totale datorate valoarea epavei are caracterul unei cereri noi fiind în contradicție cu dispozițiile art. 294 C. proc. civ., este nefondată. Nu se poate considera că deducerea din cuantumul despăgubirii totale datorate a contravalorii pieselor neavariate constituie cerere nouă în sensul dispozițiilor art. 294 C. proc.

civ. Cererea este nouă când diferă prin obiect sau cauză de cererea inițială, condiție care nu este îndeplinită în cauză. Motivele invocate de pârâtă în declarația de apel nu pot fi considerate ca fiind cereri noi, ci doar mijloace prin care se apără împotriva pretențiilor reclamantei. În ce privește aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată este de observat că posibilitatea măririi sau micșorării cuantumului cheltuielilor de judecată este o facultate a instanței de judecată și nu o obligație, aceasta urmând a aprecia de la caz la caz, aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.

Susținerile recurentei privind greșita reducere a taxei judiciare de timbru din cuantumul total al cheltuielilor de judecată nu vor fi reținute întrucât instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, iar la calculul cuantumului acestor cheltuieli instanța a avut în vedere pretențiile în sumă de 46.670 RON care au fost admise pârâtei ca efect al admiterii apelului. Criticile referitoare la reducerea onorariilor avocatului și al expertului nu reprezintă critici de nelegalitate pentru a putea fi analizate în această etapă procesuală. Așa fiind, se constată că instanța de apel, în urma verificării înscrisurilor depuse în dovedirea cheltuielilor de judecată, ținând cont de complexitatea litigiului, în mod corect a dat eficiență prevederilor art. 274 C. proc.

civ., motiv pentru care aserțiunile recurentei, sub acest aspect, vor fi respinse. În consecință, față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.A. împotriva deciziei nr. 109/2011 din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2012.