ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1062/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

procesual

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC A.T.A. SA a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta C.S.A., Departamentul Fond de Garantare, anularea deciziei din 30

noiembrie 2011 emisă de C.S.A., Departamentul Fond de Garantare și obligarea

paratei de a achita suma de 531 RON, reprezentând despăgubire achitată

asiguratului CASCO al reclamantei în dosarul de daune.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii

prin care Tribunalul București, secția a VII-a falimente, a consfințit creanța

de 1.494.481,28 RON pe care SC A.T.A. SA o avea față de debitoarea SC G.A.R. SA

și față de dispozițiile art. 48 din Legea nr. 503/2004, la data de 25 aprilie

2005 a depus cererea de despăgubire la pârâtă, prin care a solicitat suma de

1.559.200,27 RON, reprezentând creanțe de asigurări ce rezultă dintr-un număr

de 451 dosare de daună (menționate într-o anexă), sumă din care face parte și

cea aferentă dosarului de daune, în cuantum de 2.212 RON.

C.S.A., Departamentul

Fond de Garantare a emis decizia din 30 noiembrie 2011, prin care a respins cererea

reclamantei, pentru suma de 531 RON, reclamanta apreciind că aceasta încalcă dispozițiile

Legii nr. 503/2004 și ale Normelor privind Fondul de Garantare aprobate prin Ordinul

Președintelui C.S.A. nr. 3115/2005.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 3826 din 6 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.T.A.

SA ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că la data de 25 aprilie 2005, reclamanta a

depus la autoritatea pârâtă cererea de despăgubire prin care a solicitat suma de

1.559.200,27 RON, reprezentând creanțe de asigurare ce rezultă dintr-un număr de

451 dosare de daună, față de debitoarea SC G.A.R. SA, aflată în procedura falimentului.

Prin decizia a cărei anulare

se solicită, pârâta a respins cererea de despăgubiri pentru suma de 531 RON, aferentă

dosarului de daună. În motivarea deciziei s-a reținut, în esență, că reclamanta

nu a depus documente care să lămurească neconcordanțele existente în dosarul de

daună.

Curtea a apreciat că decizia

atacată este legală și temeinică, în condițiile în care, potrivit art. 48 alin.

(1) din Legea nr. 503/2004 coroborate cu dispozițiile art. 25 alin. (1) din Ordinul

Președintelui C.S.A. nr. 3104/2005 (în vigoare la data formulării cererii de despăgubiri),

aplicabile în cadrul procedurilor de faliment declanșate și aflate în desfășurare

înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 503/2004, administratorul fondului are

dreptul de a verifica, prin departamentul specializat, dosarele de daună și înscrisurile/documentațiile

aferente acestora, în vederea întocmirii listelor creditorilor de asigurări ale

căror creanțe certe, lichide și exigibile sunt acceptate la plată din disponibilitățile

fondului, nefiind exceptate de la verificare creanțele trecute pe Tabloul definitiv

al creditorilor.

înfățișate de recurenta-reclamantă

Împotriva sentinței civile

nr. 3826 din 6 iunie 2012 în termen legal a formulat recurs reclamanta SC

A.T.A. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Invocând ca temei de drept

al căii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă,

în contextul prezentării detaliate a situației de fapt generatoare a litigiului

de față, a susținut nelegalitatea hotărârii atacate, în esență pentru greșita aplicare

a legii, respectiv a Ordinului Președintelui C.S.A. nr. 3104/2005 care nu mai era

în vigoare, fiind abrogat de Ordinul Președintelui C.S.A. nr. 3115/2005.

În acest sens, s-a arătat

de către recurentă că singura procedură pe care putea și trebuia să o urmeze, în

condițiile în care la data intrării în vigoare a legii speciale privind falimentul

societăților de asigurare era aprobat și publicat tabelul definitiv al creanțelor

în care societatea reclamantă era înscrisă cu întreaga creanță solicitată, era cea

prevăzută de art. 48 din Legea nr. 508/2004, pe care a și respectat-o, de altfel.

În fine, a mai susținut

recurenta că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât pârâta nu are nici

un drept de reverificare a documentației de daună atâta timp cât creanțele au fost

verificate de lichidator prealabil înscrierii pe tabelul definitiv și consolidat

de creanțe, măsura fiind câștigată cauzei potrivit art. 18 din Ordinul Președintelui

C.S.A. nr. 3115/2005.

Potrivit recurentei, singura

obligație a pârâtei intimate era, potrivit art. 48 din Legea nr. 503/2004, de a

plăti suma solicitată, reverificarea dosarelor de daună pentru creanțele deja înscrise

în tabelul definitiv al creditorilor fiind vădit nelegală.

instanței de recurs

Analizând sentința atacată

prin prisma criticilor recurentei, față de apărările pârâtei intimate și raportat

la cadrul normativ aplicabil, cu aplicarea art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că nu sunt întemeiate motivele de recurs circumscrise prevederilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și ca atare nu sunt apte de a antrena reformarea hotărârii

primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Recurenta-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a deciziei

din 30 noiembrie 2011 emisă de intimata-pârâtă C.S.A. (actualmente A.S.F.), cu obligarea

pârâtei la achitarea sumei de 531 RON, reprezentând despăgubire achitată asiguratorului

său CASCO în dosarul de daune.

Expunerea rezumativă a

considerentelor sentinței atacate, de mai sus, înfățișează argumentele de fapt și

de drept pe care judecătorul fondului și-a întemeiat soluția de respingere a cererii

reclamantei ca neîntemeiată.

Problema de drept supusă

dezbaterii și dezlegării de către instanță a fost aceea de a se stabili în ce măsură

autoritatea pârâtă avea sau nu un drept de reverificare a documentației din dosarul

de daună, atâta timp cât creanțele au fost verificate prealabil înscrierii pe tabelul

definitiv și consolidat de creanțe, un astfel de drept de verificare putând fi exercitat

numai în cazul cererilor depuse în condițiile art. 24 și art. 25 din Legea nr. 503/2004,

sau potrivit art. 48 din același act normativ autoritatea pârâtă era obligată să

plătească direct suma solicitată de societatea reclamantă.

Instanța de fond, analizând

actele și înscrisurile depuse de părți, din perspectiva reglementărilor aplicabile,

în succesiunea adoptării lor, a apreciat că reverificarea dosarelor de daună pentru

creanțele deja înscrise în tabelul definitiv al creditorilor este legală, actul

atacat fiind corespunzător emis, în temeiul art. 26 din Legea nr. 503/2004.

Nu sunt fondate criticile

și susținerile recurentei-reclamante întrucât instanța de fond a realizat o corectă

aplicare, dar și interpretare a prevederilor legale incidente, respectiv a art.

48 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 și a art. 25 alin. (1) din Ordinul Președintele

C.S.A. nr. 3104/2005, cu privire la care a indicat expres că a fost avut în vedere

întrucât era în vigoare la data formulării cererii de despăgubire.

Așa fiind, în mod evident

nu se poate susține că instanța de fond, în mod nelegal și-a întemeiat analiza și

concluziile pe un text de lege abrogat, astfel cum a susținut recurenta.

Instanța de recurs reține

că nu sunt fondate susținerile și criticile recurentei și pentru că tabelul de creanțe

întocmit la un anumit moment, în cadrul procedurii de faliment, nu are autoritate

de lucru judecat și nu poate fi opus pe acest temei unui raport obligațional, direct

față de recurentă.

Că este așa o demonstrează

de altfel și împrejurarea că la dosar au fost depuse, ulterior tabelului definitiv

consolidat la care se referă recurenta, alte două tabele de creanțe, ulterioare,

în care recurenta nu mai figurează înscrisă la masa credală, în cadrul procedurii

de faliment a SC G.A.R. SA cu nicio sumă.

În fine, susținerea de

fond în sensul că autoritatea pârâtă ar fi emis un act nelegal întrucât nu ar mai

putea verifica condițiile în care se efectuează plata, urmând a se conforma tabelului

de creanțe al debitoarei aflată în procedura de insolvență nu poate fi primită întrucât,

pe de o parte, este contrară prevederilor legale incidente, iar pe de alta, implică

ca efectuarea plăților să fie făcută din disponibilitățile fondului, cu bună știință,

în dosare de daune incomplete în ceea ce privește documentele doveditoare, cum este

cazul în speță.

Cu referire la prevederile

legale incidente și la art. 18 alin. (2) din Ordinul Președintelui C.S.A. nr. 3115/2005,

la care face trimitere recurenta în cererea sa de recurs, este de menționat că nu

poate fi primită argumentația trunchiată, desprinsă din context, propusă prin cererea

de recurs.

Astfel, art. 18 din Norme,

pe care recurenta își întemeiază pretențiile, este desprins din context. Dispozițiile

art. 18 alin. (2) se coroborează cu art. 21 alin. (1) Capitolul IV (Dispoziții speciale

privind utilizarea disponibilităților Fondului în cadrul procedurii de faliment

declanșate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 503/2004) din Normele privind

Fondul de garantare, aprobate prin Ordinul Președintelui C.S.A. nr. 3115/2005, care

prevăd în mod imperativ că Fondul de garantare verifică dosarele de daună și înscrisurile/documentațiile

aferente.

Art. 22 alin. (1) din

Norme stipulează că, inclusiv titlul executoriu care constată creanțe de asigurări,

obținut înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 503/2004 și nevalorificat în

cadrul procedurii de faliment sau în cadrul altor proceduri de executare silită

se transmite administratorului fondului, în vederea verificării lui și, după caz,

a valorificării acestuia.

Totodată, art. 18 din

Norme stipulează, în teza sa finală, că plata creanțelor se efectuează cu respectarea

Legii nr. 503/2004, sub sancțiunea anularii lor.

Prin urmare, procedura

de efectuare a plaților din disponibilitățile Fondului de garantare este una specială,

derogatorie de la dreptul comun, fiind reglementată în Legea nr. 503/2004 (art.

23 și urm.) și în Normele privind Fondul de garantare (Capitolul III și Capitolul

IV).

Potrivit dispozițiilor

art. 13 alin. (1) din Norme „În vederea efectuării plații sumelor cuvenite creditorilor

de asigurări, departamentul specializat din cadrul C.S.A. procedează la verificarea

dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele administratorului

Fondului, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare

specifice categoriilor de asigurări pentru care urmează să se plătească despăgubiri

(...)”.

Din cele menționate, rezultă

în mod clar că procedura de efectuare a plăților din Fondul de garantare este stabilită

în mod imperativ de lege, prevăzută sub sancțiunea anularii oricărui act care contravine

Legii nr. 503/2004 [art. 18 alin. (2), teza a II-a din Normă].

Prin urmare, reținând

temeinicia și legalitatea actului atacat ca și a hotărârii primei instanțe, de menținere

a acestuia și constatând că nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante pentru

a se dispune reformarea sentinței recurate, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC A.T.A. SA împotriva sentinței civile nr. 3826 din 6 iunie 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 4 martie 2014.