Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.11.2014
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4525/2014

HOTĂRÂRE
27.11.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4525/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 6610 din 20 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Fondul de Garantare, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele aspecte: Reclamanta C.M. a solicitat conform cererii înregistrate acordarea de despăgubiri din disponibilitatea fondului de garantare în sumă de 17.330 RON, iar Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Fondul de Garantare, prin decizia nr. 60681 din 21 mai 2012 a respins în parte cererea formulată de C.M., pentru suma de 17.330 RON și a admis plata despăgubirilor din disponibilitățile Fondului de Garantare în valoare de 10.708 RON.

Din analiza actelor de la dosar a rezultat că reclamanta a solicitat despăgubiri ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 21 august 2009 soldat cu avarierea autoturismului cu număr de înmatriculare AB XXX, pentru care exista o poliță de asigurare facultativă încheiată de societatea de asigurări D.A. Asigurări Generale SA la data de 23 iulie 2009. Prin sentința comercială nr. 5176 din 21 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, sentință definitivă și irevocabilă, față de societatea de asigurare s-a deschis procedura de faliment, creditorii de asigurări ai acestei societăți de asigurare urmând a fi îndestulați din despăgubirile Fondului de Garantare, în cadrul unei proceduri necontencioase reglementată de dispozițiile Legii nr. 503/2004 și a Normelor privind Fondul de Garantare.

De asemenea, s-a constatat că întrucât reclamanta a fost despăgubită la data de 17 ianuarie 2012 cu suma de 10.708 RON reprezentând contravaloare reparații autoturism asigurat, plată efectuată cu ordinul de plată din anul 2012, pentru restul sumei urmează ca reclamanta să se adreseze lichidatorului cu o declarație de creanță în vederea înscrierii în tabloul creditorilor. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs C.M. În cererea de recurs nu este indicat temeiul juridic pentru care se cere modificarea sentinței atacate, fiind reiterate argumentele care au fost prezentate și în cererea de chemare în judecată; astfel, recurenta-reclamantă susține că societatea de asigurare era obligată să o despăgubească pentru întregul prejudiciu suportat, respectiv atât costul reparațiilor, cât și dobânda de la data facturării lor și până la data restituirii sumei.

În plus, consideră recurenta că trebuie achitată lipsa de folosință a mașinii în sumă de 3.000 RON, precum și cheltuielile de judecată ce au fost dovedite în dosar. Se mai arată că instanța a preluat poziția exprimată de pârâtă, fără să motiveze de ce nu trebuie ca toate cheltuielile să fie achitate de pârâtă, în condițiile în care recurenta-reclamantă a respectat întocmai contractul de asigurare. Prin întâmpinare, Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Fondul de Garantare a Asigurărilor (care s-a substituit în toate drepturile și obligațiile decurgând din litigiile în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor conform art. 25 din O.U.G.

nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară) a apreciat că instanța de fond în mod corect a reținut că singura sumă care reprezintă o creanță din asigurări este cea de 10.708 RON (contravaloarea reparațiilor autoturismului asigurat), sumă achitată cu OP din 17 ianuarie 2012, în raport de dispozițiile art. 3 pct. i) din Legea nr. 503/2004 și de art. 14 din Normele privind Fondul de Garantare aprobat prin Ordinul Președintelui CSA. Suma respinsă la plată nu reprezintă o creanță de asigurări, temeiul solicitării acestei sume fiind reprezentat de un fapt ilicit cauzată de prejudicii, ceea ce atrage răspunderea civilă delictuală, izvor distinct de obligații.

Referitor la sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea litigiilor în care calitate procesuală a avut SC D.A. Asigurări Generale SA, intimata precizează că aceste sume nu pot fi acordate de această instituție în lipsa unui temei legal. De altfel, prin sentința civilă pronunțată în Dosarul nr. 1816/191/2010 al Judecătoriei Blaj instanța a respins acțiunea formulată de C.M. împotriva Fondului de garantare, nefiind aplicabile dispozițiile art. 274 C. proc. civ. Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale aplicabile, a probatoriului administrat, precum și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Obiectul acțiunii formulate de reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Fondul de Garantare a vizat constatarea nulității parțiale a deciziei nr. 60681 din 21 mai 2012 cu consecința desființării în parte a acesteia și admiterea cererii de despăgubiri așa cum a fost formulată, respectiv pentru suma totală de 17.330 RON. Prin decizia contestată, autoritatea pârâtă a respins în parte cererea formulată de C.M.

pentru suma de 17.330 RON și a admis plata despăgubirilor din disponibilitățile Fondului de Garantare în valoare de 10.708 RON, reținându-se că aceasta din urmă este singura sumă care reprezintă o creanță de asigurări (contravaloare reparații autoturism asigurat); suma admisă la plată a fost și achitată reclamantei, conform ordinului de plată din anul 2012. Instanța de control judiciar constată că analiza și soluția pronunțate de prima instanță sunt corecte și legale, în considerentele sentinței recurate fiind arătate argumentele de fapt și de drept pentru care s-a conchis că acțiunea reclamantei este neîntemeiată. Totodată observă că prin cererea de recurs nu sunt formulate veritabile critici cu privire la soluția Curții de apel, fiind reluate, sintetic, susținerile făcute în fața instanței de fond.

S-a reținut că solicitarea de despăgubiri este urmarea producerii accidentului rutier din data de 21 august 2009, soldat cu avarierea autoturismului cu număr de înmatriculare AB-XXX pentru care exista o poliță de asigurare facultativă încheiată de societatea de asigurări D.A. Asigurări Generale SA la data de 23 iulie 2009. De asemenea, s-a reținut că prin sentința comercială nr. 5176 din 21 iulie 2011 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială (definitivă și irevocabilă) față de societatea de asigurări menționată s-a deschis procedura de faliment, creditorii de asigurări ai acesteia urmând a fi îndestulați din despăgubirile Fondului de Garantare, în cadrul unei proceduri necontencioase reglementată de Legea nr. 503/2004 și de Normele pentru Fondul de Garantare.

Fapt necontestat, reclamanta a fost despăgubită cu suma de 10.708 RON reprezentând contravaloare reparații autoturism, în baza calculului reparației (16 septembrie 2009) depusă la dosar, plata fiind efectuată cu OP din anul 2012. În mod corect, judecătorul fondului a reținut că singura sumă care reprezintă o creanță din asigurare este cea reprezentată de contravaloarea reparației autoturismului asigurat, sumă deja achitată, urmând ca pentru restul sumei solicitate reclamanta să se adreseze lichidatorului cu o declarație de creanță în vederea înscrierii în tabloul creditorilor. În acest context, decizia emisă de autoritatea pârâtă a fost menținută ca legală și temeinică în raport de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, coroborate cu art. 15 alin. (2) din Normele privind Fondul de Garantare.

Suma respinsă la plată reprezintă cheltuieli ocazionate de recurenta-reclamantă pentru închirierea unui autoturism pe perioada efectuării reparațiilor la autoturismul avariat în data de 21 august 2009, onorariu de avocat pentru conciliere, pentru instanța de judecată, taxa judiciară de timbru. Motivul pentru care aceasta nu a fost acordată din disponibilitățile Fondului este acela că această sumă nu reprezintă o creanță de asigurări. În același timp, solicitarea recurentei-reclamante de a-i fi puse la dispoziție sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de procesele purtate cu SC D.A. Asigurări Generale SA nu poate fi primită deoarece acest tip de creanță nu își are izvorul în contractul de asigurare și nici într-o hotărâre judecătorească pronunțată în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Având în vedere că nu există motive de reformare a sentinței recurate și văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., precum și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată,

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinței civile nr. 6610 din 20 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-11-27
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4525/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 6610 din 20 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată d
ÎCCJ 2014-03-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1062/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrat
ÎCCJ 2010-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4416/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administr
ÎCCJ 2013-11-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7529/2013
31 mai 2010 a comunicat aceleași motive de respingere a cererii de despăgubire, respectiv concluziile raportului de expertiză extrajudiciară și prevederile art. 4.1.16, 4.1.21 lit. h) raportat la art. 11.1.2. din condițiile generale și chia
ÎCCJ 2014-03-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1522/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 decembrie 2011, reclamanta
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă