ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7529/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7529/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin cererea adresată Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC U. SRL a

formulat plângere împotriva Deciziei nr. 60665 din 09 martie 2012 emisă de

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Departamentul Fond de Garantare și a

solicitat anularea sa ca netemeinică și nelegală, obligarea pârâtei la plata

sumelor solicitate:

- suma de 36.282 euro

reprezentând valoarea despăgubirii pentru autovehiculul asigurat avariat total

- autotractorul marca S., datorată în baza poliței pentru asigurarea

facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt, emisă în localitatea

Ploiești în data de 31 iulie 2008, în conformitate cu prevederile art. 1.23,

art. 12.1 din Condițiile Generale de asigurare facultativă a autovehiculelor

pentru avarii și furt;

- dobânda legală în

valoare de 6.066,05 euro pentru indemnizația de asigurare neachitată, în

valoare de 36.282 euro aferentă poliței pentru asigurarea facultativă a

Autovehiculelor pentru Avarii și Furt emisă în localitatea Ploiești în data de

31 iulie 2008, calculată conform art. 3 alin. (1) și alin. (4) din Ordonanța

nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești;

- taxa judiciară de

timbru în cuantum de 3.922 RON stabilită prin Încheierea din 24 iunie 2011

pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 37519/3/2010, având ca obiect

pretenții în contradictoriu cu pârâta SC D.A. Asigurări Generale SA;

- cheltuielile de

judecată în valoare de 3.810,60 RON, aferente cererii de deschidere a

procedurii insolvenței societății de asigurare D.A. Asigurări Generale SA;

- taxe de timbru

achitate: 120 RON pentru cererea de deschidere a procedurii insolvenței conform

chitanței din 8 aprilie 2010; 0,3 RON timbru judiciar; 120 RON pentru

declarația de creanță conform facturii din 15 iulie 2011; 0,3 RON timbru

judiciar; onorariu avocat în valoare de 3.570 RON potrivit facturii din 11 mai

2010 emisă în baza contractului de asistență juridică din 11 mai 2010 achitată

în data de 17 mai 2010, potrivit extrasului de cont din 01 iunie 2010.

de fond

Prin Sentința civilă

nr. 4015 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantei SC U. SRL, ca

neîntemeiată.

Pentru a motiva

această soluție, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 60665 din 09

martie 2012 emisă de pârâtă s-a respins cererea de plată formulată de

reclamantă pentru suma de 9.122,43 RON și 42.348,05 euro. Pentru a dispune

astfel, pârâta a reținut că autoturismul a fost asigurat pentru avarii și furt

la SC D.A. SA cu polița din 31 iulie 2008 având perioada asigurată 01 august

2008 - 31 iulie 2009. Evenimentul rutier pentru care se solicită despăgubirea

s-a produs la data de 05 decembrie 2008 în Austria, din vina conducătorului

auto L.A. S-a menționat că, la solicitarea SC D.A. Asigurări Generale SA, a

fost întocmit un raport de expertiză în care s-a concluzionat că asiguratul nu

a respectat toate obligațiile care îi reveneau conform condițiilor de asigurare

în vederea prevenirii evenimentului asigurat, acesta nu a întreținut și

exploatat corespunzător autovehiculul asigurat în bune condiții și în

conformitate cu prevederile normelor și dispozițiilor legale în vigoare, motiv

pentru care asigurătorul a hotărât respingerea cererii de despăgubire, soluție

comunicată prin adresa din 19 mai 2009. Pârâta a reținut că în vreme ce în

cadrul Dosarului nr. 37519/3/2010 a Tribunalului București, secția a VI-a

comercială SC U. SRL a solicitat obligarea asiguratorului la plata sumei de

27.211,5 euro, prin cererea înregistrată la CSA - Fondul de Garantare a

solicitat plata sumei de 9.122,43 RON și 42.348,05 euro, apreciindu-se că în

privința diferenței a intervenit prescrierea dreptului de a solicita plata în

raport de data producerii evenimentului rutier - 01 decembrie 2008, și data

deschiderii procedurii de faliment a societății de asigurare - 30 iunie 2011.

Reținând prevederile art. 4.1.16., art. 4.1.21. lit. h), art. 11.1.2 și art.

9.1. din Condițiile generale de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru

avarii și furt din contractul încheiat între părți, împrejurarea că la dosar de

daune sau în înscrisurile anexate cererii de plată nu se regăsește un supliment

la contractul de asigurare, poziția asiguratorului aflat în insolvență în

sensul respingerii plății despăgubirii față de concluziile raportului de

expertiză și a faptului că nu există o hotărâre definitivă prin care

asiguratorul să fie obligat la plata despăgubirilor, pârâta a considerat că suma

solicitată cu titlu de despăgubire nu poate fi acordată din disponibilitățile

Fondului de garantare.

În drept, au fost

reținute dispozițiile art. 60 alin. (4) din Legea nr. 136/1995.

Instanța a constatat

că, în exercitarea acestor atribuții legale, pârâta a procedat la verificarea

dosarului de daune constituit în baza poliței pentru asigurarea facultativă a

autovehiculelor pentru avarii și furt și a condițiilor generale de asigurare

facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt încheiate între reclamantă

și asigurătorul SC D.A. Asigurări Generale SA, reținând în mod corect că nici

la dosarul de daune și nici în înscrisurile anexate cererii adresate acesteia

nu s-a depus un supliment la contractul de asigurare prin care asigurarea să fi

fost extinsă și în afara granițelor României.

În acest sens, din

analiza contractului de asigurare încheiat, instanța a observat că potrivit

art. 9.1. din condițiilor generale de asigurare facultativă a autovehiculelor

pentru avarii și furt "Limita geografică - Asigurarea este valabilă pe

teritoriul României, dar poate fi extinsă și în afara granițelor prin plata

unei prime suplimentare conform tarifului de prime și emiterea unui supliment

de asigurare". Deși a susținut că polița de asigurare acoperea și avariile

cauzate de producerea unui risc asigurat în afara granițelor țării, reclamanta

nu a depus la dosar suplimentul de asigurare care s-ar fi încheiat între părți

și care ar fi avut ca efect extinderea valabilității asigurării în afara

granițelor. De asemenea, s-a arătat că împrejurarea ca asigurătorul aflat în

faliment nu a invocat nevalabilitatea asigurării pentru daunele produse în urma

accidentului petrecut în Austria nu este de natură a înlătura posibilitatea

pârâtei de a efectua propriile verificări și de a constata existența sau

inexistența unei situații premise pentru acordarea despăgubirilor, respectiv

valabilitatea poliței de asigurare cu privire la riscul produs.

Mai mult, chiar și în

ipoteza în care s-ar aprecia că valabilitatea poliței de asigurare ar fi fost

extinsă și în afara granițelor țării, instanța a observat că asigurătorul SC

D.A. Asigurări Generale SA a respins cererea reclamantei de acordare a

despăgubirilor pentru dosarul de daună, hotărâre comunicată prin adresa din 19

mai 2009. Totodată, instanța a reținut că în cadrul procedurii falimentului,

deschisă cu privire la asigurător la data de 30 iunie 2011 prin Sentința

comercială nr. 5176 din 30 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 26578/3/2009 al

Tribunalului București, secția a VII-a, administratorul judiciar desemnat a

respins cererea de despăgubire formulată de reclamantă, iar în cadrul tabelului

preliminar provizoriu publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.

13938 din 28 decembrie 2011 și a tabelului preliminar actualizat publicat în

Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 13938 din 28 decembrie 2011 fiind

menționată suma 0 RON în dreptul creditorului SC U. SRL și că reclamanta nu a

făcut dovada că ar fi formulat contestație împotriva soluției adoptate de

lichidatorul judiciar cu privire la creanța sa, iar instanța ar fi admis-o și

ar fi dispus înscrierea acesteia în tabel.

În acest context,

instanța a reținut că de vreme ce acțiunea formulată de reclamantă, prin care a

solicitat obligarea asigurătorului SC D.A. Asigurări Generale SA la plata

daunelor cauzate autovehiculului cu nr. de înmatriculare X în urma accidentului

petrecut în Austria la data de 01 decembrie 2008, care face obiectul Dosarului

nr. 37519/3/2010 înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a, a

fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 prin încheierea din

data de 16 septembrie 2011, doar instanța învestită cu soluționarea cererii de

deschidere a procedurii falimentului asigurătorului are competența de a analiza

motivele pentru care acesta a refuzat reclamantei acordarea de daune și de a

constata temeinicia sau netemeinicia deciziei. Prin urmare, s-a spus că pârâta

nu putea înlătura concluziile raportului de expertiză extrajudiciară întocmit

la solicitarea SC D.A. Asigurări Generale SA și nici să facă alte aprecieri cu

privire la acordarea daunelor în condițiile în care, așa cum corect s-a arătat,

nu a intervenit o hotărâre judecătorească prin care asigurătorul să fi fost

obligat la plată.

În ceea ce privește

prescripția dreptului de a solicita despăgubiri, instanța a reținut că pârâta a

reținut intervenirea acestui incident doar cu privire la diferența dintre

sumele solicitate de reclamantă în fața instanțelor de judecată competentă și

cererea de despăgubiri adresate acestei instituții, iar nu cu privire la

întreaga sumă, așa cum susține reclamanta. Astfel, în vreme ce reclamanta a

depus la pârât o cerere de plată a sumei de 9.122,43 RON și 42.348,05 euro,

înregistrată sub nr. 2355 din 19 septembrie 2011, în cadrul acțiunii ce face

obiectul Dosarului nr. 37519/3/2010 înregistrat la Tribunalul București, secția

a VI-a la data de 04 august 2010 reclamanta a solicitat obligarea SC D.A.

Asigurări Generale SA la plata sumei de 27.211,50 euro, reprezentând

contravaloarea despăgubirii pentru autovehicul marca S. cu nr. de înmatriculare

X. Prin urmare, prin raportare la data producerii accidentului (01 decembrie

2008) și la data formulării cererii adresate pârâtei (19 septembrie 2011),

ținând cont de termenul general de prescripție aplicabil cauzei, respectiv de 2

ani, conform art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, instanța reține că în

mod corect pârâta a reținut intervenirea prescripției pentru suma reprezentând

diferența față de ce s-a solicitat în instanță (27.211,50 euro).

Nu în ultimul rând, s-a

precizat că, chiar și în situația în care s-ar fi apreciat că reclamanta ar fi

fost îndreptățită a primi despăgubiri în baza poliței din 31 iulie 2008,

aceasta ar fi avut dreptul de a primi doar contravaloarea valorii reziduale,

iar nu suma asigurată, observând în acest sens că potrivit dispozițiilor

contractuale, respectiv art. 13.17., "În caz de daună totală, Asiguratul

nu poate abandona epava autovehiculului asigurat în favoarea D.A.; în acest caz

ambele părți vor stabili, de comun acord sau printr-un expert neutru autorizat,

valoarea reziduală. Numai în cazul în care D.A. solicită în scris acest lucru,

Asiguratul este obligat să pună la dispoziția D.A. epava autovehiculului,

altfel, valoarea acestuia intră în sarcina Asiguratului. Părțile convin că valoarea

pieselor ce se mai pot valorifica să nu depășească 25% din valoarea reală a

autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat."

Prin urmare, instanța

a apreciat că în mod legal pârâta a respins cererea reclamantei de acordare a

despăgubirilor aferente dosarului de daune, astfel încât va respinge acest

capăt de cerere ca neîntemeiată.

Având în vedere

soluția pronunțată cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea

pârâtei la plata sumei de 36.282 euro, precum și caracterul accesoriu al

capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în

cuantum de 6.066,05 euro, instanța a respins și pe acesta ca neîntemeiat.

În ceea ce privește

capătul de cerere având ca obiect plata sumei de 1.389,83 RON, reprezentând

contravaloarea primei de asigurare achitată în luna ianuarie 2010 către SC D.A.

Asigurări Generale SA deși nu era datorată, instanța a reținut că aprecierile

făcute anterior cu privire la plata despăgubirilor pentru autovehiculul

asigurat marca S. cu nr. de înmatriculare X avariat total sunt pe deplin

aplicabile, precum și faptul că reclamanta nu a făcut dovada acestei plăți și

titlu cu care a fost efectuată, din extrasul de cont eliberat de Banca T.

nefiind menționate elemente care să conducă la dovedirea în mod indubitabil a

acestor împrejurări.

Cu privire la cererea

de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul

celor două litigii aflate pe rolul Tribunalului București, respectiv suma de

3.922 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în Dosarul nr.

37519/3/2010, și suma de 3.810,60 RON, din care 120 RON reprezintă taxă

judiciară de timbru, 0,30 RON timbru judiciar, 120 RON declarația de creanță,

0,3 RON timbru judiciar, iar 3.570 RON reprezintă onorariu de avocat achitate în

Dosarul nr. 26578/3/2009, instanța a apreciat că acestea este neîntemeiat

pentru următoarele motive.

Pentru ca pârâta să

fie obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul unui

litigiu, este necesar ca instanța învestită cu soluționarea cauzei să rețină

realitatea efectuării cheltuielilor și culpa procesuală a părții obligate, care

este parte ce cade în pretenții. Or, Dosarul nr. 37519/3/2010 al Tribunalului

București, secția a VI-a nu a fost soluționat în mod definitiv și irevocabil, iar

instanța nu a dispus obligarea asigurătorului SC D.A. Asigurări Generale SA la

plata cheltuielilor de judecată, astfel încât nu există temei pentru ca pârâta

să fie obligată la plata acestei sume.

De asemenea, deși în

cadrul Dosarul nr. 26578/3/2009 al Tribunalului București, secția a VII-a, a

fost admisă cererea de deschidere a procedurii falimentului cu privire la

debitorul SC D.A. Asigurări Generale SA, creanța invocată de reclamantă nu a

fost acceptată la plată de către lichidator, iar această măsură nu a fost

infirmată de instanță.

Or, în condițiile în

care asigurătorul SC D.A. Asigurări Generale SA nu a fost obligat la plata

daunelor solicitate de reclamantă, necăzând în pretenții față de aceasta în

niciunul dintre cele două dosare, pe cale de consecință nici pârâta nu poate fi

obligată la plata sumelor cheltuite de aceasta în cadrul acțiunilor

înregistrate pe rolul instanțelor de judecată în acest scop.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC U. SRL, arătând că este netemeinică și

nelegală.

În motivele de recurs

s-a arătat că:

I. Privind motivul

reținut de instanță, în sensul că Polița de asigurare facultativă a

autovehiculelor pentru avarii și furt emisă în localitatea Ploiești la 31 iulie

2008 ar fi valabilă numai pe teritoriul României, s-a solicitat să se constate

că din analiza actelor depuse la dosar rezultă că acest motiv nu a fost

niciodată invocat de asigurător în justificarea refuzului de plată a daunei,

având în vedere că prin adresa din 19 mai 2009 asigurătorul SC D.A. Asigurări

Generale SA a comunicat alte motive de respingere a cererii de despăgubire.

Susținerea Fondului

de garantare că polița de asigurare este valabilă doar pe teritoriul României a

fost considerată nefondată și pentru că în polița de asigurare se face

trimitere la asigurarea externă, fiind menționat expres la rubrica

"Riscuri asigurate - Furt extern" - Da, fiind o carență în privința

termenilor utilizați, dar nu se poate pune la îndoială faptul că s-a avut în

vedere asigurarea autovehiculului, inclusiv pe plan extern, acesta fiind

destinat numai curselor externe.

Și în urma Invitației

de conciliere nr. 540 din 20 mai 2010 trimisă de recurentă, asigurătorul, prin

lichidator, cu adresa din 31 mai 2010 a comunicat aceleași motive de respingere

a cererii de despăgubire, respectiv concluziile raportului de expertiză

extrajudiciară și prevederile art. 4.1.16, 4.1.21 lit. h) raportat la art.

11.1.2. din condițiile generale și chiar Comisia de Supraveghere a

Asigurărilor, cu adresa din 7 iulie 2009, a comunicat aceleași argumente pentru

respingerea cererii de despăgubire, dar nu faptul că polița nu ar avea

acoperire externă.

Mai mult, s-a invocat

faptul că Tribunalul București, instanța care instrumentează dosarul de

faliment al asigurătorului, a admis contestația recurentei și s-a dispus

înscrierea societății în tabelul creanțelor cu suma de 38.282 euro, apreciind

că i se cuvine contravaloarea despăgubirii pentru autovehiculul avariat total.

II. Cu privire la

motivul invocat de instanța de fond acela că în cadrul procedurii falimentului

deschisă cu privire la asigurătorul D.A. Asigurări Generale SA, administratorul

judiciar a respins cererea de despăgubiri, recurenta a arătat că a formulat

contestație împotriva măsurii dispuse de administratorul judiciar, dar pe

parcursul judecății instanța de fond nu i-a cerut să facă dovada formulării

contestației, dar, în prezent, contestația a fost admisă și societatea a fost

înscrisă în tabelul creditorilor cu suma de 36.282 euro.

Prin aceasta s-a recunoscut

de către Tribunalul București, că polița de asigurare este valabilă, inclusiv

în afara țării, fiind recunoscut și dreptul de a primi despăgubirile și

Departamentul de Garantare trebuie să ia în considerare dispoziția instanței și

să accepte plata despăgubirilor.

III. Odată cu

recunoașterea dreptului la despăgubire de către Tribunalul București în dosarul

de faliment, s-a considerat că nu mai pot fi reținute nici concluziile

raportului de expertiză extrajudiciară, expertiză în baza căreia asigurătorul

și-a motivat soluția de respingere a cererii de despăgubire și astfel trebuie

înlăturate cele susținute de instanța de fond care arătau că nu pot fi

înlăturate concluziile raportului de expertiză pentru că nu a intervenit o

hotărâre judecătorească prin care asigurătorul să fi fost obligat la plată.

IV. A fost criticată

soluția instanței de fond pentru că a reținut intervenția prescripției

dreptului de a solicita plata indemnizației de asigurare deoarece la 7 ianuarie

2010, adică după 1 an de la producerea accidentului (01 decembrie 2008) s-a

solicitat Tribunalului București, secția Falimente, deschiderea procedurii

falimentului, conexându-se cererea la Dosarul nr. 26578/3/2009 pentru neplata

sumei de 36.282 euro, motiv pentru care se aplică prevederile art. 16 din D.L.

nr. 167/1958, prescripția fiind întreruptă și neîncepând să curgă o nouă

prescripție, întrucât cererea de faliment a fost admisă.

La data de 4 august

2010, deci la mai puțin de doi ani de la producerea accidentului, s-a formulat

o cerere pe calea dreptului comun pentru a fi recunoscut dreptul de

despăgubire, dar, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, cauza a fost

suspendată de drept.

Dar, instanța de fond

a considerat că întreruperea nu operează de la data introducerii cererii de

chemare în judecată (07 ianuarie 2010) ci de la data pronunțării deschiderii

procedurii (adică la 16 luni de la data înregistrării cererii).

V. În mod greșit,

susține recurenta, instanța de fond a apreciat că ar fi avut dreptul doar la

contravaloarea valorii reziduale deoarece, conform art. 1.24 din Condițiile

generale "suma asigurată" este suma pentru care s-a încheiat

asigurarea și, de aceea, recurenta avea dreptul să beneficieze de întreaga sumă

asigurată în valoare de 36.282 euro.

Aceasta a fost

recunoscută și de Tribunalul București pentru că recurenta a fost înscrisă cu

această sumă în tabelul creditorilor.

VI. În privința

capătului accesoriu privind dobânda legală, instanța de fond l-a respins în mod

greșit, apreciază recurenta, întrucât trebuia să beneficieze și de plata

dobânzii legale, aferentă indemnizației de asigurare, până la data deschiderii

producerii insolvenței (30 iunie 2011), dobândă calculată conform O.G. nr.

9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești.

VII. Recurenta a

criticat și soluția instanței de fond care a respins capătul de cerere privind

plata ratei CASCO achitată din eroare, în valoare de 1.389,83 RON, în

condițiile în care Fondul de Garantare nici măcar nu s-a pronunțat asupra

acestei solicitări și pentru că suma a fost plătită în luna ianuarie 2010, după

producerea evenimentului asigurat.

VIII. Tot greșită a

fost considerată de recurentă și soluția de respingere a capătului de cerere

privind plata cheltuielilor de judecată în cadrul celor două litigii aflate pe

rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, întrucât recurenta a

fost obligată la plata cheltuielilor reprezentând taxa de timbru în cuantum de

3.922 RON, dosar care a fost suspendat ca urmare a deschiderii procedurii de

insolvență.

A fost criticată susținerea

instanței de fond potrivit căreia "Dosarul nr. 37519/3/2010 nu a fost

soluționat în mod irevocabil", deoarece nu s-a mai putut obține o astfel

de hotărâre în condițiile în care a fost deschisă procedura de faliment și a

intervenit suspendarea de drept conform art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Pentru obținerea

despăgubirilor de la Fondul de Garantare nu este necesară o hotărâre

judecătorească, ci doar existența unei creanțe de asigurări, iar Fondul de

Garantare recunoaște existența Dosarului nr. 37519/3/2010, suspendat de drept

conform art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Recurenta a solicitat

și plata cheltuielilor de judecată în valoare de 3.810,60 RON aferentă cererii

de deschidere a procedurii de faliment a societății de asigurare, cerere admisă

de Tribunalul București și care constau în taxe de timbru, timbru judiciar și

3.570 RON - onorariu avocat.

Instanța de fond a

respins acest capăt de cerere, dar Tribunalul București a admis cererea

recurentei și s-a dispus înscrierea societății recurente în tabelul creanțelor

debitoarei cu suma de 36.282 euro, astfel că nu și-a exercitat, instanța de

fond, rolul activ pentru că ar fi putut constata printr-o căutare pe

"ecris" că există o contestație în tabel încă din 23 decembrie 2011

și se află în curs de judecată.

Pentru că nu se

soluționase contestația la Tribunalul București, secția Falimente, recurenta a

solicitat instanței de fond administrarea probei cu expertiza tehnică prin care

va putea contesta expertiza extrajudiciară, dar această probă a fost respinsă de

instanță.

S-a solicitat

admiterea recursului, modificarea hotărârii și, pe fondul cauzei, anularea

Deciziei nr. 60665 din 9 martie 2012 emisă de Departamentul de Garantare din

cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor ca fiind nelegală și netemeinică

și obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 36.282 euro - valoarea

despăgubirilor; 6.066,05 euro - dobândă pentru indemnizația de asigurare

neachitată; 1.389,83 RON - rată casco achitată din eroare; 3.922 RON - taxa de

timbru; 3.810,60 RON - cheltuieli de judecată.

Pârâta Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor - devenită prin reorganizare Autoritatea de

Supraveghere Financiară - Departamentul Fond de Garantare a Asiguraților) a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și

menținerea sentinței ca legală și temeinică.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

În fața instanței de fond

a fost contestată Decizia nr. 60665 din 9 martie 2012 emisă de Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor - Departamentul Fondul de Garantare, decizie prin

care a fost respinsă cererea de plată formulată de SC U. SRL pentru suma de

9.122,43 RON și 42.348,05 euro.

Soluția de respingere

a cererii de plată a acestor sume s-a fundamentat pe mai multe motive, între

acestea și faptul că nu s-au depus la dosar dovezi privind suplimentul la

contractul de asigurare cerut de art. 9.1. din Condițiile generale de asigurare

facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt, astfel cum acestea sunt

prevăzute în Contractul de asigurare încheiat între recurentă și SC D.A.

Asigurări Generale SA.

Recurenta a criticat

acest prim motiv, reținut și de instanța de fond, de respingere a cererii de

plată, dar criticile sunt nefondate.

În principal,

recurenta a invocat faptul că nu poate fi reținută susținerea instanței de fond

potrivit căreia Polița pentru asigurări facultative emisă de 31 iulie 2008 ar

fi valabilă numai pe teritoriul României, pentru că asigurătorul SC D.A.

Asigurări Generale SA nu a invocat acest motiv și că instanța care

instrumentează dosarul de faliment al asigurătorului a dispus înscrierea

societății recurente în tabelul creanțelor cu sume de 36.282 euro.

Referitor la aceste

argumente, se constată că acestea sunt nefondate.

Așa cum și recurenta

recunoaște, Fondul de Garantare a asiguraților reprezintă un fond de protecție

constituit prin contribuția tuturor societăților de asigurări autorizate de

Autoritatea de Supraveghere Financiară din România (fostă Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor din România) și este destinat plăților de

despăgubiri către asigurați, beneficiarii asigurării sau terțe persoane

păgubite în cazul în care societatea asigurătoare se află în stare de

insolvabilitate.

Pentru a efectua

aceste plăți, Fondul de Garantare are obligația de a verifica cererea de plată,

dosarul de daună și de a verifica dacă pot fi sau nu acordare despăgubirile

cerute.

În art. 23 și urm.

din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și

lichidarea voluntară în activitatea de asigurări și în art. 13 - 15 din Ordinul

nr. 10/2009 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de

aprobare a Normelor privind Fondul de Garantare, au fost stabilite condițiile

și procedura de efectuare a plăților din disponibilitățile fondului.

Astfel, conform art.

13 din Ordinul nr. 10/2009: "În vederea efectuării plății sumelor cuvenite

creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună

și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de

normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare specifice

categoriilor de asigurări pentru care urmează să se plătească

despăgubiri", iar potrivit art. 14 alin. (1) din aceleași ordin:

"Indemnizațiile/despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări,

persoane fizice și/sau juridice, potrivit condițiilor prevăzute în contractele

de asigurare încheiate cu societatea de asigurare față de care s-a stabilit

starea de insolvență".

Acestea constituie

obligații legale care nu pot fi înlăturate de atitudinea societății de

asigurare care nu a invocat, atunci când a respins cererea de plată a

despăgubirilor, în urma procedurii riscului asigurat, decât un anumit motiv.

Indiferent de motivul

invocat de societatea de asigurare pentru a justifica refuzul de plată a

despăgubirilor, Fondul de Garantare procedează la o analiză a normelor

aplicabile și a condițiilor de asigurare prevăzute în contractele încheiate

între societatea de asigurare și persoana fizică sau juridică asigurată și

numai dacă sunt respectate prevederile legale sau contractuale, procedează la

plata despăgubirilor către beneficiarii asigurării sau terțe persoane păgubite.

În privința

argumentului adus de recurentă potrivit căruia instanța care instrumentează

dosarul de faliment al asigurătorului ar fi dispus înscrierea recurentei în

tabelul creanțelor cu suma de 36.282 euro nici acesta nu poate fi reținut

pentru a putea dispune anularea deciziei contestate în prezenta cauză.

Așa cum ambele părți

au recunoscut, procedura privind despăgubirile pe care intimata le acordă din

Fondul de Garantare, în condițiile prevăzute de art. 49 din Legea nr. 503/2004

privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară

în activitatea de asigurări către beneficiarii asigurărilor sau către terțe

persoane ce sunt păgubite de o societate de asigurare aflată în stare de

insolvabilitate este diferită de procedura insolvenței ce este reglementată de

Legea nr. 85/2006 și la care face referire art. 50 din Legea nr. 503/2004.

Însă, o eventuală

înscriere în tabelul creditorilor în cadrul procedurii insolvenței cu o anumită

sumă nu duce la acordarea acelor despăgubiri de către Fondul de Garantare,

deoarece, așa cum s-a subliniat anterior, plata acestora se face numai potrivit

condițiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de

asigurare față de care s-a stabilit starea de insolvență, iar Fondul de

Garantare face o proprie analiză a sumelor solicitate pentru fiecare asigurat

în raport de contractul de asigurare încheiat cu firma de asigurare aflată în

insolvență.

Oricum, la momentul

soluționării prezentei cauze, nici măcar nu se putea invoca o asemenea

posibilitate, în care să se rețină faptul că instanța care soluționează dosarul

de insolvență al societății de asigurare ar fi înscris recurenta în tabelul

creditorilor deoarece ar fi considerat polița de asigurare facultativă valabilă

și în afara teritoriului României, având în vedere că Sentința civilă nr. 7672

din 27 septembrie 2013 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă

pronunțată în Dosarul nr. 26578/3/2009/a4, nu este definitivă.

Instanța de fond,

deși a reținut că nu se impune anularea deciziei contestate prin care s-a

respins cererea de acordare a despăgubirilor către reclamantă, întrucât nu s-a

făcut dovada că ar exista un supliment la contractul de asigurare prin care

aceasta să fie extinsă și în afara granițelor României, totuși a analizat și

prescripția dreptului de a solicita despăgubiri pentru diferența între suma

solicitată din Fondul de Garantare și sumele ce au format obiectul Dosarului

nr. 37519/3/2010 înregistrat la T.B., secția a VI-a.

Recurenta a formulat

critici și în această privință însă, în condițiile în care instanța de recurs

apreciază că nu se impune acordarea despăgubirilor din Fondul de Garantare

pentru că nu s-a făcut dovada că polița de asigurare ar fi valabilă și în afara

teritoriului României, iar accidentul s-a produs în străinătate, nu se mai

impune analiza criticilor ce vizează prescripția dreptului de a solicita plata

indemnizației de asigurare, nici cele ce vizează concluziile raportului de

expertiză extrajudiciară, a criticilor soluției instanței de fond privind

dreptul de a beneficia doar de contravaloarea valorii reziduale și a capătului

accesoriu privind dobânda legală, aspecte ce puteau fi analizate numai în cazul

în care ar fi fost considerată valabilă polița de asigurare facultativă în

afara teritoriului României.

Referitor la

respingerea capătului de cerere privind plata ratei CASCO în valoare de

1.389,83 RON, criticile din recurs sunt nefondate.

Recurenta susține că

a achitat din eroare în luna ianuarie 2010 către SC D.A. Asigurări Generale SA

o rată CASO având în vedere că era ulterior producerii evenimentului asigurat,

însă din extrasul de cont din 19 ianuarie 2010 depus la dosar, rezultă numai

faptul că a fost plătită o sumă către SC D.A. Asigurări, dar fără a se putea

stabili că aceasta a fost făcută în baza poliței de asigurări emisă la 31 iulie

2008 pentru a se putea stabili că a fost ulterioară evenimentului asigurat.

Numai extrasul de

cont neînsoțit de un alt document în care să fie indicate mai multe detalii, nu

poate conduce la concluzia că suma a fost plătită în baza poliței de asigurare

a autotractorului marca S. cu nr. de înmatriculare X.

În privința capătului

de cerere privind plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul celor

două litigii aflate pe rolul Tribunalului București, soluția instanței de fond

este legală și temeinică, iar criticile din motivele de recurs sunt nefondate.

Recurenta a solicitat

acordarea din Fondul de Garantare a sumei de 3.922 RON reprezentând taxă de

timbru achitată în Dosarul nr. 37519/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, dosar ce a fost suspendat ca urmare a

deschiderii procedurii de insolvență și a sumei de 3.810,60 RON aferentă

cererii de deschidere a procedurii de faliment a societății de asigurare (Dosar

nr. 26578/3/2009 al Tribunalului București).

Pentru a putea

stabili dacă Fondul de Garantare avea obligația de plată a acestor sume,

trebuie precizat că în art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 10/2009 al Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor se prevede că "indemnizațiile/despăgubirile se

plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice și/sau juridice, potrivit

condițiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de

asigurare față de care s-a stabilit starea de insolvență, în conformitate cu

prevederile prezentelor norme".

În raport de aceste

proceduri, solicitarea de plată a acestor sume nu se poate încadra în

condițiile stabilite de lege pentru că nu pot constitui indemnizație sau

despăgubire care să fie acordate potrivit condițiilor prevăzute în contractele

de asigurare încheiate cu societatea de asigurare aflată în stare de

insolvență.

Faptul că recurenta a

achitat taxa de timbru într-un litigiu având ca obiect pretenții, litigiu în

care SC D.A. are calitatea de pârâtă și care a fost suspendat pentru că

societatea pârâtă este în faliment, nu înseamnă că aceasta avea o creanță către

firma de asigurare, creanță care să fie achitată din Fondul de Garantare,

potrivit Legii nr. 503/2004.

Nici sumele achitate

în cadrul procedurii insolvenței (taxă de timbru, onorariu de avocat) nu

reprezintă creanțe ale recurentei față de societatea de asigurare aflată în

insolvență și care să fie acordate potrivit procedurii prevăzute de Legea nr.

554/2004, ci vor putea fi recuperate în cadrul dosarului de faliment, dacă vor

fi acceptate de către lichidatorul judiciar a fi înscrise pe tabelul

creditorilor.

De altfel, în raport

cu soluția reținută de instanța de recurs, potrivit căreia nu pot fi acordate

despăgubirile către recurente în lipsa dovezilor privind valabilitatea poliței

de asigurare și în afara teritoriului României, nu ar putea fi acceptate nici

din această perspectivă, plățile acestor sume solicitate de recurentă.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC U. SRL împotriva Sentinței civile nr. 4015 din 14 iunie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2013.

Procesat

de GGC - NN