ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7529/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC U. SRL a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 60665 din 09 martie 2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Departamentul Fond de Garantare și a solicitat anularea sa ca netemeinică și nelegală, obligarea pârâtei la plata sumelor solicitate: - suma de 36.282 euro reprezentând valoarea despăgubirii pentru autovehiculul asigurat avariat total - autotractorul marca S., datorată în baza poliței pentru asigurarea facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt, emisă în localitatea Ploiești în data de 31 iulie 2008, în conformitate cu prevederile art. 1.23, art. 12.1 din Condițiile Generale de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt; - dobânda legală în valoare de 6.066,05 euro pentru indemnizația de asigurare neachitată, în valoare de 36.282 euro aferentă poliței pentru asigurarea facultativă a Autovehiculelor pentru Avarii și Furt emisă în localitatea Ploiești în data de 31 iulie 2008, calculată conform art. 3 alin. (1) și alin. (4) din Ordonanța nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești;

- taxa judiciară de timbru în cuantum de 3.922 RON stabilită prin Încheierea din 24 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 37519/3/2010, având ca obiect pretenții în contradictoriu cu pârâta SC D.A. Asigurări Generale SA; - cheltuielile de judecată în valoare de 3.810,60 RON, aferente cererii de deschidere a procedurii insolvenței societății de asigurare D.A.

Asigurări Generale SA; - taxe de timbru achitate: 120 RON pentru cererea de deschidere a procedurii insolvenței conform chitanței din 8 aprilie 2010; 0,3 RON timbru judiciar; 120 RON pentru declarația de creanță conform facturii din 15 iulie 2011; 0,3 RON timbru judiciar; onorariu avocat în valoare de 3.570 RON potrivit facturii din 11 mai 2010 emisă în baza contractului de asistență juridică din 11 mai 2010 achitată în data de 17 mai 2010, potrivit extrasului de cont din 01 iunie 2010. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 4015 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantei SC U. SRL, ca neîntemeiată.

Pentru a motiva această soluție, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 60665 din 09 martie 2012 emisă de pârâtă s-a respins cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 9.122,43 RON și 42.348,05 euro. Pentru a dispune astfel, pârâta a reținut că autoturismul a fost asigurat pentru avarii și furt la SC D.A. SA cu polița din 31 iulie 2008 având perioada asigurată 01 august 2008 - 31 iulie 2009. Evenimentul rutier pentru care se solicită despăgubirea s-a produs la data de 05 decembrie 2008 în Austria, din vina conducătorului auto L.A. S-a menționat că, la solicitarea SC D.A.

Asigurări Generale SA, a fost întocmit un raport de expertiză în care s-a concluzionat că asiguratul nu a respectat toate obligațiile care îi reveneau conform condițiilor de asigurare în vederea prevenirii evenimentului asigurat, acesta nu a întreținut și exploatat corespunzător autovehiculul asigurat în bune condiții și în conformitate cu prevederile normelor și dispozițiilor legale în vigoare, motiv pentru care asigurătorul a hotărât respingerea cererii de despăgubire, soluție comunicată prin adresa din 19 mai 2009. Pârâta a reținut că în vreme ce în cadrul Dosarului nr. 37519/3/2010 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială SC U. SRL a solicitat obligarea asiguratorului la plata sumei de 27.211,5 euro, prin cererea înregistrată la CSA - Fondul de Garantare a solicitat plata sumei de 9.122,43 RON și 42.348,05 euro, apreciindu-se că în privința diferenței a intervenit prescrierea dreptului de a solicita plata în raport de data producerii evenimentului rutier - 01 decembrie 2008, și data deschiderii procedurii de faliment a societății de asigurare - 30 iunie 2011. Reținând prevederile art. 4.1.16., art. 4.1.21.

lit. h), art. 11.1.2 și art. 9.1. din Condițiile generale de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt din contractul încheiat între părți, împrejurarea că la dosar de daune sau în înscrisurile anexate cererii de plată nu se regăsește un supliment la contractul de asigurare, poziția asiguratorului aflat în insolvență în sensul respingerii plății despăgubirii față de concluziile raportului de expertiză și a faptului că nu există o hotărâre definitivă prin care asiguratorul să fie obligat la plata despăgubirilor, pârâta a considerat că suma solicitată cu titlu de despăgubire nu poate fi acordată din disponibilitățile Fondului de garantare. În drept, au fost reținute dispozițiile art. 60 alin. (4) din Legea nr. 136/1995.

Instanța a constatat că, în exercitarea acestor atribuții legale, pârâta a procedat la verificarea dosarului de daune constituit în baza poliței pentru asigurarea facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt și a condițiilor generale de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt încheiate între reclamantă și asigurătorul SC D.A. Asigurări Generale SA, reținând în mod corect că nici la dosarul de daune și nici în înscrisurile anexate cererii adresate acesteia nu s-a depus un supliment la contractul de asigurare prin care asigurarea să fi fost extinsă și în afara granițelor României. În acest sens, din analiza contractului de asigurare încheiat, instanța a observat că potrivit art. 9.1.

din condițiilor generale de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt "Limita geografică - Asigurarea este valabilă pe teritoriul României, dar poate fi extinsă și în afara granițelor prin plata unei prime suplimentare conform tarifului de prime și emiterea unui supliment de asigurare". Deși a susținut că polița de asigurare acoperea și avariile cauzate de producerea unui risc asigurat în afara granițelor țării, reclamanta nu a depus la dosar suplimentul de asigurare care s-ar fi încheiat între părți și care ar fi avut ca efect extinderea valabilității asigurării în afara granițelor.

De asemenea, s-a arătat că împrejurarea ca asigurătorul aflat în faliment nu a invocat nevalabilitatea asigurării pentru daunele produse în urma accidentului petrecut în Austria nu este de natură a înlătura posibilitatea pârâtei de a efectua propriile verificări și de a constata existența sau inexistența unei situații premise pentru acordarea despăgubirilor, respectiv valabilitatea poliței de asigurare cu privire la riscul produs. Mai mult, chiar și în ipoteza în care s-ar aprecia că valabilitatea poliței de asigurare ar fi fost extinsă și în afara granițelor țării, instanța a observat că asigurătorul SC D.A.

Asigurări Generale SA a respins cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor pentru dosarul de daună, hotărâre comunicată prin adresa din 19 mai 2009. Totodată, instanța a reținut că în cadrul procedurii falimentului, deschisă cu privire la asigurător la data de 30 iunie 2011 prin Sentința comercială nr. 5176 din 30 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 26578/3/2009 al Tribunalului București, secția a VII-a, administratorul judiciar desemnat a respins cererea de despăgubire formulată de reclamantă, iar în cadrul tabelului preliminar provizoriu publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 13938 din 28 decembrie 2011 și a tabelului preliminar actualizat publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 13938 din 28 decembrie 2011 fiind menționată suma 0 RON în dreptul creditorului SC U. SRL și că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi formulat contestație împotriva soluției adoptate de lichidatorul judiciar cu privire la creanța sa, iar instanța ar fi admis-o și ar fi dispus înscrierea acesteia în tabel.

În acest context, instanța a reținut că de vreme ce acțiunea formulată de reclamantă, prin care a solicitat obligarea asigurătorului SC D.A. Asigurări Generale SA la plata daunelor cauzate autovehiculului cu nr. de înmatriculare X în urma accidentului petrecut în Austria la data de 01 decembrie 2008, care face obiectul Dosarului nr. 37519/3/2010 înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a, a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 prin încheierea din data de 16 septembrie 2011, doar instanța învestită cu soluționarea cererii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului are competența de a analiza motivele pentru care acesta a refuzat reclamantei acordarea de daune și de a constata temeinicia sau netemeinicia deciziei.

Prin urmare, s-a spus că pârâta nu putea înlătura concluziile raportului de expertiză extrajudiciară întocmit la solicitarea SC D.A. Asigurări Generale SA și nici să facă alte aprecieri cu privire la acordarea daunelor în condițiile în care, așa cum corect s-a arătat, nu a intervenit o hotărâre judecătorească prin care asigurătorul să fi fost obligat la plată. În ceea ce privește prescripția dreptului de a solicita despăgubiri, instanța a reținut că pârâta a reținut intervenirea acestui incident doar cu privire la diferența dintre sumele solicitate de reclamantă în fața instanțelor de judecată competentă și cererea de despăgubiri adresate acestei instituții, iar nu cu privire la întreaga sumă, așa cum susține reclamanta.

Astfel, în vreme ce reclamanta a depus la pârât o cerere de plată a sumei de 9.122,43 RON și 42.348,05 euro, înregistrată sub nr. 2355 din 19 septembrie 2011, în cadrul acțiunii ce face obiectul Dosarului nr. 37519/3/2010 înregistrat la Tribunalul București, secția a VI-a la data de 04 august 2010 reclamanta a solicitat obligarea SC D.A. Asigurări Generale SA la plata sumei de 27.211,50 euro, reprezentând contravaloarea despăgubirii pentru autovehicul marca S. cu nr. de înmatriculare X. Prin urmare, prin raportare la data producerii accidentului (01 decembrie 2008) și la data formulării cererii adresate pârâtei (19 septembrie 2011), ținând cont de termenul general de prescripție aplicabil cauzei, respectiv de 2 ani, conform art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, instanța reține că în mod corect pârâta a reținut intervenirea prescripției pentru suma reprezentând diferența față de ce s-a solicitat în instanță (27.211,50 euro).

Nu în ultimul rând, s-a precizat că, chiar și în situația în care s-ar fi apreciat că reclamanta ar fi fost îndreptățită a primi despăgubiri în baza poliței din 31 iulie 2008, aceasta ar fi avut dreptul de a primi doar contravaloarea valorii reziduale, iar nu suma asigurată, observând în acest sens că potrivit dispozițiilor contractuale, respectiv art. 13.17., "În caz de daună totală, Asiguratul nu poate abandona epava autovehiculului asigurat în favoarea D.A.; în acest caz ambele părți vor stabili, de comun acord sau printr-un expert neutru autorizat, valoarea reziduală. Numai în cazul în care D.A. solicită în scris acest lucru, Asiguratul este obligat să pună la dispoziția D.A. epava autovehiculului, altfel, valoarea acestuia intră în sarcina Asiguratului.

Părțile convin că valoarea pieselor ce se mai pot valorifica să nu depășească 25% din valoarea reală a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat." Prin urmare, instanța a apreciat că în mod legal pârâta a respins cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor aferente dosarului de daune, astfel încât va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiată. Având în vedere soluția pronunțată cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 36.282 euro, precum și caracterul accesoriu al capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în cuantum de 6.066,05 euro, instanța a respins și pe acesta ca neîntemeiat. În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata sumei de 1.389,83 RON, reprezentând contravaloarea primei de asigurare achitată în luna ianuarie 2010 către SC D.A.

Asigurări Generale SA deși nu era datorată, instanța a reținut că aprecierile făcute anterior cu privire la plata despăgubirilor pentru autovehiculul asigurat marca S. cu nr. de înmatriculare X avariat total sunt pe deplin aplicabile, precum și faptul că reclamanta nu a făcut dovada acestei plăți și titlu cu care a fost efectuată, din extrasul de cont eliberat de Banca T. nefiind menționate elemente care să conducă la dovedirea în mod indubitabil a acestor împrejurări.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul celor două litigii aflate pe rolul Tribunalului București, respectiv suma de 3.922 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în Dosarul nr. 37519/3/2010, și suma de 3.810,60 RON, din care 120 RON reprezintă taxă judiciară de timbru, 0,30 RON timbru judiciar, 120 RON declarația de creanță, 0,3 RON timbru judiciar, iar 3.570 RON reprezintă onorariu de avocat achitate în Dosarul nr. 26578/3/2009, instanța a apreciat că acestea este neîntemeiat pentru următoarele motive. Pentru ca pârâta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul unui litigiu, este necesar ca instanța învestită cu soluționarea cauzei să rețină realitatea efectuării cheltuielilor și culpa procesuală a părții obligate, care este parte ce cade în pretenții.

Or, Dosarul nr. 37519/3/2010 al Tribunalului București, secția a VI-a nu a fost soluționat în mod definitiv și irevocabil, iar instanța nu a dispus obligarea asigurătorului SC D.A. Asigurări Generale SA la plata cheltuielilor de judecată, astfel încât nu există temei pentru ca pârâta să fie obligată la plata acestei sume. De asemenea, deși în cadrul Dosarul nr. 26578/3/2009 al Tribunalului București, secția a VII-a, a fost admisă cererea de deschidere a procedurii falimentului cu privire la debitorul SC D.A. Asigurări Generale SA, creanța invocată de reclamantă nu a fost acceptată la plată de către lichidator, iar această măsură nu a fost infirmată de instanță. Or, în condițiile în care asigurătorul SC D.A.

Asigurări Generale SA nu a fost obligat la plata daunelor solicitate de reclamantă, necăzând în pretenții față de aceasta în niciunul dintre cele două dosare, pe cale de consecință nici pârâta nu poate fi obligată la plata sumelor cheltuite de aceasta în cadrul acțiunilor înregistrate pe rolul instanțelor de judecată în acest scop. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC U. SRL, arătând că este netemeinică și nelegală. În motivele de recurs s-a arătat că: I. Privind motivul reținut de instanță, în sensul că Polița de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt emisă în localitatea Ploiești la 31 iulie 2008 ar fi valabilă numai pe teritoriul României, s-a solicitat să se constate că din analiza actelor depuse la dosar rezultă că acest motiv nu a fost niciodată invocat de asigurător în justificarea refuzului de plată a daunei, având în vedere că prin adresa din 19 mai 2009 asigurătorul SC D.A.

Asigurări Generale SA a comunicat alte motive de respingere a cererii de despăgubire. Susținerea Fondului de garantare că polița de asigurare este valabilă doar pe teritoriul României a fost considerată nefondată și pentru că în polița de asigurare se face trimitere la asigurarea externă, fiind menționat expres la rubrica "Riscuri asigurate - Furt extern" - Da, fiind o carență în privința termenilor utilizați, dar nu se poate pune la îndoială faptul că s-a avut în vedere asigurarea autovehiculului, inclusiv pe plan extern, acesta fiind destinat numai curselor externe. Și în urma Invitației de conciliere nr. 540 din 20 mai 2010 trimisă de recurentă, asigurătorul, prin lichidator, cu adresa din 31 mai 2010 a comunicat aceleași motive de respingere a cererii de despăgubire, respectiv concluziile raportului de expertiză extrajudiciară și prevederile art. 4.1.16, 4.1.21 lit. h) raportat la art. 11.1.2.

din condițiile generale și chiar Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu adresa din 7 iulie 2009, a comunicat aceleași argumente pentru respingerea cererii de despăgubire, dar nu faptul că polița nu ar avea acoperire externă. Mai mult, s-a invocat faptul că Tribunalul București, instanța care instrumentează dosarul de faliment al asigurătorului, a admis contestația recurentei și s-a dispus înscrierea societății în tabelul creanțelor cu suma de 38.282 euro, apreciind că i se cuvine contravaloarea despăgubirii pentru autovehiculul avariat total. II. Cu privire la motivul invocat de instanța de fond acela că în cadrul procedurii falimentului deschisă cu privire la asigurătorul D.A.

Asigurări Generale SA, administratorul judiciar a respins cererea de despăgubiri, recurenta a arătat că a formulat contestație împotriva măsurii dispuse de administratorul judiciar, dar pe parcursul judecății instanța de fond nu i-a cerut să facă dovada formulării contestației, dar, în prezent, contestația a fost admisă și societatea a fost înscrisă în tabelul creditorilor cu suma de 36.282 euro. Prin aceasta s-a recunoscut de către Tribunalul București, că polița de asigurare este valabilă, inclusiv în afara țării, fiind recunoscut și dreptul de a primi despăgubirile și Departamentul de Garantare trebuie să ia în considerare dispoziția instanței și să accepte plata despăgubirilor. III.

Odată cu recunoașterea dreptului la despăgubire de către Tribunalul București în dosarul de faliment, s-a considerat că nu mai pot fi reținute nici concluziile raportului de expertiză extrajudiciară, expertiză în baza căreia asigurătorul și-a motivat soluția de respingere a cererii de despăgubire și astfel trebuie înlăturate cele susținute de instanța de fond care arătau că nu pot fi înlăturate concluziile raportului de expertiză pentru că nu a intervenit o hotărâre judecătorească prin care asigurătorul să fi fost obligat la plată. IV.

A fost criticată soluția instanței de fond pentru că a reținut intervenția prescripției dreptului de a solicita plata indemnizației de asigurare deoarece la 7 ianuarie 2010, adică după 1 an de la producerea accidentului (01 decembrie 2008) s-a solicitat Tribunalului București, secția Falimente, deschiderea procedurii falimentului, conexându-se cererea la Dosarul nr. 26578/3/2009 pentru neplata sumei de 36.282 euro, motiv pentru care se aplică prevederile art. 16 din D.L. nr. 167/1958, prescripția fiind întreruptă și neîncepând să curgă o nouă prescripție, întrucât cererea de faliment a fost admisă. La data de 4 august 2010, deci la mai puțin de doi ani de la producerea accidentului, s-a formulat o cerere pe calea dreptului comun pentru a fi recunoscut dreptul de despăgubire, dar, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, cauza a fost suspendată de drept.

Dar, instanța de fond a considerat că întreruperea nu operează de la data introducerii cererii de chemare în judecată (07 ianuarie 2010) ci de la data pronunțării deschiderii procedurii (adică la 16 luni de la data înregistrării cererii). V. În mod greșit, susține recurenta, instanța de fond a apreciat că ar fi avut dreptul doar la contravaloarea valorii reziduale deoarece, conform art. 1.24 din Condițiile generale "suma asigurată" este suma pentru care s-a încheiat asigurarea și, de aceea, recurenta avea dreptul să beneficieze de întreaga sumă asigurată în valoare de 36.282 euro. Aceasta a fost recunoscută și de Tribunalul București pentru că recurenta a fost înscrisă cu această sumă în tabelul creditorilor.

VI. În privința capătului accesoriu privind dobânda legală, instanța de fond l-a respins în mod greșit, apreciază recurenta, întrucât trebuia să beneficieze și de plata dobânzii legale, aferentă indemnizației de asigurare, până la data deschiderii producerii insolvenței (30 iunie 2011), dobândă calculată conform O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești. VII. Recurenta a criticat și soluția instanței de fond care a respins capătul de cerere privind plata ratei CASCO achitată din eroare, în valoare de 1.389,83 RON, în condițiile în care Fondul de Garantare nici măcar nu s-a pronunțat asupra acestei solicitări și pentru că suma a fost plătită în luna ianuarie 2010, după producerea evenimentului asigurat.

VIII. Tot greșită a fost considerată de recurentă și soluția de respingere a capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată în cadrul celor două litigii aflate pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, întrucât recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor reprezentând taxa de timbru în cuantum de 3.922 RON, dosar care a fost suspendat ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență. A fost criticată susținerea instanței de fond potrivit căreia "Dosarul nr. 37519/3/2010 nu a fost soluționat în mod irevocabil", deoarece nu s-a mai putut obține o astfel de hotărâre în condițiile în care a fost deschisă procedura de faliment și a intervenit suspendarea de drept conform art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Pentru obținerea despăgubirilor de la Fondul de Garantare nu este necesară o hotărâre judecătorească, ci doar existența unei creanțe de asigurări, iar Fondul de Garantare recunoaște existența Dosarului nr. 37519/3/2010, suspendat de drept conform art. 36 din Legea nr. 85/2006. Recurenta a solicitat și plata cheltuielilor de judecată în valoare de 3.810,60 RON aferentă cererii de deschidere a procedurii de faliment a societății de asigurare, cerere admisă de Tribunalul București și care constau în taxe de timbru, timbru judiciar și 3.570 RON - onorariu avocat. Instanța de fond a respins acest capăt de cerere, dar Tribunalul București a admis cererea recurentei și s-a dispus înscrierea societății recurente în tabelul creanțelor debitoarei cu suma de 36.282 euro, astfel că nu și-a exercitat, instanța de fond, rolul activ pentru că ar fi putut constata printr-o căutare pe "ecris" că există o contestație în tabel încă din 23 decembrie 2011 și se află în curs de judecată.

Pentru că nu se soluționase contestația la Tribunalul București, secția Falimente, recurenta a solicitat instanței de fond administrarea probei cu expertiza tehnică prin care va putea contesta expertiza extrajudiciară, dar această probă a fost respinsă de instanță. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii și, pe fondul cauzei, anularea Deciziei nr. 60665 din 9 martie 2012 emisă de Departamentul de Garantare din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor ca fiind nelegală și netemeinică și obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 36.282 euro - valoarea despăgubirilor; 6.066,05 euro - dobândă pentru indemnizația de asigurare neachitată; 1.389,83 RON - rată casco achitată din eroare; 3.922 RON - taxa de timbru; 3.810,60 RON - cheltuieli de judecată.

Pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - devenită prin reorganizare Autoritatea de Supraveghere Financiară - Departamentul Fond de Garantare a Asiguraților) a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: În fața instanței de fond a fost contestată Decizia nr. 60665 din 9 martie 2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Departamentul Fondul de Garantare, decizie prin care a fost respinsă cererea de plată formulată de SC U. SRL pentru suma de 9.122,43 RON și 42.348,05 euro.

Soluția de respingere a cererii de plată a acestor sume s-a fundamentat pe mai multe motive, între acestea și faptul că nu s-au depus la dosar dovezi privind suplimentul la contractul de asigurare cerut de art. 9.1. din Condițiile generale de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt, astfel cum acestea sunt prevăzute în Contractul de asigurare încheiat între recurentă și SC D.A. Asigurări Generale SA. Recurenta a criticat acest prim motiv, reținut și de instanța de fond, de respingere a cererii de plată, dar criticile sunt nefondate. În principal, recurenta a invocat faptul că nu poate fi reținută susținerea instanței de fond potrivit căreia Polița pentru asigurări facultative emisă de 31 iulie 2008 ar fi valabilă numai pe teritoriul României, pentru că asigurătorul SC D.A.

Asigurări Generale SA nu a invocat acest motiv și că instanța care instrumentează dosarul de faliment al asigurătorului a dispus înscrierea societății recurente în tabelul creanțelor cu sume de 36.282 euro. Referitor la aceste argumente, se constată că acestea sunt nefondate. Așa cum și recurenta recunoaște, Fondul de Garantare a asiguraților reprezintă un fond de protecție constituit prin contribuția tuturor societăților de asigurări autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din România (fostă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din România) și este destinat plăților de despăgubiri către asigurați, beneficiarii asigurării sau terțe persoane păgubite în cazul în care societatea asigurătoare se află în stare de insolvabilitate.

Pentru a efectua aceste plăți, Fondul de Garantare are obligația de a verifica cererea de plată, dosarul de daună și de a verifica dacă pot fi sau nu acordare despăgubirile cerute. În art. 23 și urm. din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări și în art. 13 - 15 din Ordinul nr. 10/2009 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de aprobare a Normelor privind Fondul de Garantare, au fost stabilite condițiile și procedura de efectuare a plăților din disponibilitățile fondului.

Astfel, conform art. 13 din Ordinul nr. 10/2009: "În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare specifice categoriilor de asigurări pentru care urmează să se plătească despăgubiri", iar potrivit art. 14 alin. (1) din aceleași ordin: "Indemnizațiile/despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice și/sau juridice, potrivit condițiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare față de care s-a stabilit starea de insolvență". Acestea constituie obligații legale care nu pot fi înlăturate de atitudinea societății de asigurare care nu a invocat, atunci când a respins cererea de plată a despăgubirilor, în urma procedurii riscului asigurat, decât un anumit motiv.

Indiferent de motivul invocat de societatea de asigurare pentru a justifica refuzul de plată a despăgubirilor, Fondul de Garantare procedează la o analiză a normelor aplicabile și a condițiilor de asigurare prevăzute în contractele încheiate între societatea de asigurare și persoana fizică sau juridică asigurată și numai dacă sunt respectate prevederile legale sau contractuale, procedează la plata despăgubirilor către beneficiarii asigurării sau terțe persoane păgubite. În privința argumentului adus de recurentă potrivit căruia instanța care instrumentează dosarul de faliment al asigurătorului ar fi dispus înscrierea recurentei în tabelul creanțelor cu suma de 36.282 euro nici acesta nu poate fi reținut pentru a putea dispune anularea deciziei contestate în prezenta cauză.

Așa cum ambele părți au recunoscut, procedura privind despăgubirile pe care intimata le acordă din Fondul de Garantare, în condițiile prevăzute de art. 49 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări către beneficiarii asigurărilor sau către terțe persoane ce sunt păgubite de o societate de asigurare aflată în stare de insolvabilitate este diferită de procedura insolvenței ce este reglementată de Legea nr. 85/2006 și la care face referire art. 50 din Legea nr. 503/2004.

Însă, o eventuală înscriere în tabelul creditorilor în cadrul procedurii insolvenței cu o anumită sumă nu duce la acordarea acelor despăgubiri de către Fondul de Garantare, deoarece, așa cum s-a subliniat anterior, plata acestora se face numai potrivit condițiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare față de care s-a stabilit starea de insolvență, iar Fondul de Garantare face o proprie analiză a sumelor solicitate pentru fiecare asigurat în raport de contractul de asigurare încheiat cu firma de asigurare aflată în insolvență.

Oricum, la momentul soluționării prezentei cauze, nici măcar nu se putea invoca o asemenea posibilitate, în care să se rețină faptul că instanța care soluționează dosarul de insolvență al societății de asigurare ar fi înscris recurenta în tabelul creditorilor deoarece ar fi considerat polița de asigurare facultativă valabilă și în afara teritoriului României, având în vedere că Sentința civilă nr. 7672 din 27 septembrie 2013 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă pronunțată în Dosarul nr. 26578/3/2009/a4, nu este definitivă.

Instanța de fond, deși a reținut că nu se impune anularea deciziei contestate prin care s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor către reclamantă, întrucât nu s-a făcut dovada că ar exista un supliment la contractul de asigurare prin care aceasta să fie extinsă și în afara granițelor României, totuși a analizat și prescripția dreptului de a solicita despăgubiri pentru diferența între suma solicitată din Fondul de Garantare și sumele ce au format obiectul Dosarului nr. 37519/3/2010 înregistrat la T.B., secția a VI-a.

Recurenta a formulat critici și în această privință însă, în condițiile în care instanța de recurs apreciază că nu se impune acordarea despăgubirilor din Fondul de Garantare pentru că nu s-a făcut dovada că polița de asigurare ar fi valabilă și în afara teritoriului României, iar accidentul s-a produs în străinătate, nu se mai impune analiza criticilor ce vizează prescripția dreptului de a solicita plata indemnizației de asigurare, nici cele ce vizează concluziile raportului de expertiză extrajudiciară, a criticilor soluției instanței de fond privind dreptul de a beneficia doar de contravaloarea valorii reziduale și a capătului accesoriu privind dobânda legală, aspecte ce puteau fi analizate numai în cazul în care ar fi fost considerată valabilă polița de asigurare facultativă în afara teritoriului României.

Referitor la respingerea capătului de cerere privind plata ratei CASCO în valoare de 1.389,83 RON, criticile din recurs sunt nefondate. Recurenta susține că a achitat din eroare în luna ianuarie 2010 către SC D.A. Asigurări Generale SA o rată CASO având în vedere că era ulterior producerii evenimentului asigurat, însă din extrasul de cont din 19 ianuarie 2010 depus la dosar, rezultă numai faptul că a fost plătită o sumă către SC D.A. Asigurări, dar fără a se putea stabili că aceasta a fost făcută în baza poliței de asigurări emisă la 31 iulie 2008 pentru a se putea stabili că a fost ulterioară evenimentului asigurat.

Numai extrasul de cont neînsoțit de un alt document în care să fie indicate mai multe detalii, nu poate conduce la concluzia că suma a fost plătită în baza poliței de asigurare a autotractorului marca S. cu nr. de înmatriculare X. În privința capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul celor două litigii aflate pe rolul Tribunalului București, soluția instanței de fond este legală și temeinică, iar criticile din motivele de recurs sunt nefondate. Recurenta a solicitat acordarea din Fondul de Garantare a sumei de 3.922 RON reprezentând taxă de timbru achitată în Dosarul nr. 37519/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, dosar ce a fost suspendat ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență și a sumei de 3.810,60 RON aferentă cererii de deschidere a procedurii de faliment a societății de asigurare (Dosar nr. 26578/3/2009 al Tribunalului București).

Pentru a putea stabili dacă Fondul de Garantare avea obligația de plată a acestor sume, trebuie precizat că în art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 10/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se prevede că "indemnizațiile/despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice și/sau juridice, potrivit condițiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare față de care s-a stabilit starea de insolvență, în conformitate cu prevederile prezentelor norme". În raport de aceste proceduri, solicitarea de plată a acestor sume nu se poate încadra în condițiile stabilite de lege pentru că nu pot constitui indemnizație sau despăgubire care să fie acordate potrivit condițiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare aflată în stare de insolvență.

Faptul că recurenta a achitat taxa de timbru într-un litigiu având ca obiect pretenții, litigiu în care SC D.A. are calitatea de pârâtă și care a fost suspendat pentru că societatea pârâtă este în faliment, nu înseamnă că aceasta avea o creanță către firma de asigurare, creanță care să fie achitată din Fondul de Garantare, potrivit Legii nr. 503/2004. Nici sumele achitate în cadrul procedurii insolvenței (taxă de timbru, onorariu de avocat) nu reprezintă creanțe ale recurentei față de societatea de asigurare aflată în insolvență și care să fie acordate potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 554/2004, ci vor putea fi recuperate în cadrul dosarului de faliment, dacă vor fi acceptate de către lichidatorul judiciar a fi înscrise pe tabelul creditorilor.

De altfel, în raport cu soluția reținută de instanța de recurs, potrivit căreia nu pot fi acordate despăgubirile către recurente în lipsa dovezilor privind valabilitatea poliței de asigurare și în afara teritoriului României, nu ar putea fi acceptate nici din această perspectivă, plățile acestor sume solicitate de recurentă. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC U. SRL împotriva Sentinței civile nr. 4015 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2013. Procesat de GGC - NN