ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1986/2011

Asupra recursului de față : Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4541/105/2009 reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC O. SA a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 143.865,09 lei reprezentând contravaloarea pagubelor produse autotractorului cu nr. B, pagube pe care pârâta era obligată să le plătească conform poliței C., dobânda legală aferentă sumei solicitate, calculată pentru perioada 01 aprilie 2008 - 01 septembrie 2009, contravaloarea ratelor de leasing achitate de reclamantă în perioada în care aceasta a fost lipsită de folosința autotractorului, începând cu data de 01 aprilie 2008, contravaloarea primelor de asigurare achitate de reclamantă în perioada în care aceasta a fost lipsită de folosința autotractorului, începând cu data de 01 aprilie 2008; contravaloarea lipsei de folosință, reprezentând profitul nerealizat în perioada în care reclamanta a fost lipsită de folosința autotractorului, începând cu 01 aprilie 2008 și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 230 din 26 aprilie 2010, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC O. SA, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 143.865,09 lei reprezentând contravaloarea pagubelor produse autotractorului cu nr. B și dobânda legală aferentă acestei sume calculată pentru perioada 01 aprilie 2008 - 01 septembrie 2009, a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 6.936,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de leasing nr. X reclamanta SC A. SRL, în luna august 2007, a achiziționat de la E.L., autotractorul marca R. cu nr. de înmatriculare B, pentru care reclamanta a încheiat o poliță de asigurare cu pârâta SC O. SA.

La data de 30 ianuarie 2008 a avut loc un eveniment rutier în urma căruia autotractorul a fost avariat, s-a întocmit Dosarul de daună nr. CA/CDB/L 13/34109, însă din cauza neefectuării plății reparațiilor, autotractorul nu a mai putut fi folosit din ianuarie 2008 și până în prezent. Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expertul N.M. a rezultat că daunele provocate autotractorului cu nr. de înmatriculare B în urma evenimentului rutier din data de 30 ianuarie 2008 sunt consecința directă a evenimentului rutier și valoarea daunelor este de 143.865,09 lei, sumă care corespunde cuantumului menționat și în devizul din data de 18 aprilie 2008 (fila 19 dosar).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC O. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că nu există nici un temei legal și nici instanța nu a invocat vreunul, pentru care societatea să fie obligată la plata sumei de 143.865,09 lei către SC A. SRL sau la plata dobânzii pentru această sumă. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 97 din 5 octombrie 2010 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC O. SA, reținând că, obligativitatea contractului prezintă o deosebită însemnătate nu numai pentru raporturile dintre părți, dar și pentru certitudinea și eficiența raporturilor juridice în general, iar în virtutea obligațiilor asumate prin contractul de asigurare încheiat între părți, reclamanta în calitate de titular de drepturi dobândite prin contract este îndreptățită a pretinde pârâtei, satisfacerea acestor drepturi.

În acest sens, se constată că instanța de fond a respins în mod corect obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, întrucât expertul a concluzionat că toate daunele arătate în raportul de expertiză sunt consecința directă a evenimentului rutier, astfel că, efectuarea unei noi expertize nu se mai impune, iar faptul că pârâta recunoaște și dorește nejustificat să achite numai o parte a despăgubirilor nu poate constitui un motiv întemeiat pentru a se dispune efectuarea unei noi expertize în cauză. Prin urmare, obligația apelantei-pârâte la plata despăgubirilor, așa cum au fost dovedite, derivă din polița de asigurare și din lege, care impun respectarea strictă a contractelor legal încheiate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta SC O. SA Ploiești, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul exonerării de la plata sumei de 91.474,16 lei, a dobânzii legale aferente sumei de 143.865,09 lei și a cheltuielilor de judecată. Critica adusă deciziei atacate se referă în esență la faptul că instanța de apel în mod greșit a apreciat că avariile produse autotractorului B, în cuantum de 91,474.16 lei s-au produs ca urmare a unui risc asigurat, deși aceste avarii nu se aflau sub protecția asigurării casco, ci se datorează culpei utilizatorului SC A. SRL și nu accidentului în sine, având în vedere manevrele șoferului de a reporni autotractorul, după ce pierduse uleiul din baie, iar această atitudine reprezintă o încălcare a art. 26 din Legea nr. 136/1995, asupra cărora instanța nu face nici o apreciere.

O altă critică vizează, în opinia recurentei, confuzia făcută de către instanța de apel între obligația de plată care decurge din contractul de asigurare, plata efectivă a despăgubirii și beneficiarul acestei plăți, având în vedere că apărările susținute au fost interpretate ca fiind rea-credință, refuzul nejustificat al societății pârâte de a-i achita utilizatorului, în mod direct, o despăgubire, când în realitate s-au respectat clauzele contractuale încheiate între SC O. SA, în calitate de asigurător și SC E.L. SA, în calitate de proprietar al autotractorului. Mai susține recurenta că, în mod greșit instanțele au refuzat încuviințarea efectuării unei noi expertize și nu au avut în vedere obiecțiunile formulate, întrucât o nouă expertiză era motivată de necesitatea ca un expert să prezinte procesul de deformare, produs în cauză și care, în opinia SC O. SA nu reprezintă un risc asigurat.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și de temeiurile de drept invocate, se constată că recursul pârâtei este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Susținerea recurentei, potrivit căreia, avariile respective nu s-au produs ca urmare a unui eveniment asigurat, nu poate fi primită decât în cazul în care ar fi existat probe din care să rezulte că s-a încercat repornirea motorului după accident, însă o astfel de probă nu există, iar expertiza auto efectuată în cauză, singura probă prin care s-ar fi putut dovedi o astfel de încercare de repornire a autotractorului, infirmă această teorie a recurentei.

În acest sens, probele administrate în cauză au dovedit că daunele constatate si reținute de unitatea service în devizul din data de 18 aprilie 2008 și în facturile proforma emise, sunt consecința directă a evenimentului asigurat din data de 30 ianuarie 2008, iar expertiza auto efectuată în cauză confirmă că toate daunele constatate de unitatea service sunt consecința directă a evenimentului rutier din data de 30 ianuarie 2008. Astfel, în mod legal, instanțele au obligat recurenta la plata contravalorii despăgubirilor constatate de unitatea service, având în vedere că întreg materialul probator face dovada legăturii de cauzalitate dintre evenimentul asigurat și pagubele a căror contravaloare a fost solicitată prin acțiunea introductivă de instanță.

O altă susținere a recurentei, potrivit căreia instanța de apel a făcut confuzie între obligația de plată care decurge din contractul de asigurare, plata efectivă a despăgubirii și beneficiarul acestei plăți, se constată că nu poate fi primită, întrucât prin contractul de asigurare încheiat, reclamanta a avut calitatea de contractant, plătitor al primelor de asigurare și, pe cale de consecință, beneficiar al efectelor contractului încheiat, inclusiv acela de a fi despăgubită pentru prejudiciile cauzate de producerea unui eveniment asigurat. În acest context, se apreciază că, calitatea procesual activă a reclamantei a fost recunoscută de către pârâtă, încă din data de 31 iulie 2009, când aceasta a consemnat, pe numele societății reclamante suma de bani considerată de Omniasig ca reprezentând contravaloarea pagubei produsă prin evenimentul asigurat, aspect ce confirmă calitatea reclamantei de titular al dreptului din raportul juridic dedus judecății.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că susținerile recurentei vizează greșita stabilire a situației de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză, aspecte ce nu mai pot face obiectul analizei în această fază procesuală, având în vedere caracterul nedevolutiv al recursului și împrejurarea că recurenta a avut la dispoziție apelul cu caracter devolutiv, în care toate chestiunile invocate au fost puse în discuție și soluționate. Pe cale de consecință, întrucât critica adusă deciziei pronunțată de Curtea de Apel este nefondată, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, iar potrivit dispozițiilor art. 274 din același cod, recurenta va fi obligată să-i plătească intimatei SC A. SRL Ploiești suma de 4.340 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, potrivit dovezilor aflate la fila 15 din dosarul de recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O. SA Ploiești împotriva deciziei nr. 97 din 5 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta să-i plătească intimatei SC A. SRL Ploiești suma de 4.340 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.