ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 48/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 48/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

de ședință din data de 22 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București,

secția a Vl-a comercială, în dosarul nr. 6547/3/2007, s-a dispus disjungerea de

cererea principală a cererii reconvenționale formulată de SC G.M. SRL în

contradictoriu cu SC C.M.R. SRL (fostă SC R.M. SRL).

Cererea

reconvențională a devenit cerere principală în cadrul dosarului nou format cu

nr. 36144/3/2008.

Reclamanta SC

G.M. SRL prin cererea formulată a solicitat obligarea pârâtei SC R.M. SRL

(actualmente SC C.M.R. SRL) la plata sumei de 200.000 lei, cu

titlu de daune pentru repararea prejudiciului

creat prin nefolosirea

mașinilor cumpărate în baza contractelor de

leasing, prin înlocuirea acestora cu altele noi, precum și pentru beneficiul

nerealizat.

În motivarea

cererii reclamanta a arătat că pentru un număr de 6 autoturisme au fost

încheiate contracte de leasing ale căror rate trebuiau să fie plătite de

societatea G.M. și că aceste mașini nu au putut fi utilizate de societatea sa

deoarece banca a eliberat taloanele către societatea pârâtă.

Reclamanta a

precizat că lipsa folosinței autovehiculelor, ale căror taloane au fost predate

pârâtei, i-a cauzat un prejudiciu prin neutilizarea acestora (contravaloarea

lipsei de folosință fiind estimată la 46.500 Euro prin raportare la chiria unei

mașini percepută de societățile rent-a-car) și prin necesitatea încheierii unor

noi contracte de leasing (contravaloarea ratelor de leasing pentru noile

mașini, inclusiv luna mai 2007, fiind de 11.370,01 Euro).

S-a mai arătat

că în suma solicitată intră și contravaloarea celor 6 autoturisme vechi (având

în vedere că pârâta solicită obligarea reclamantei la plata ratelor de leasing,

însă societatea reclamantă nu a fost lăsată să utilizeze acele mașini), precum

și beneficiul nerealizat (estimat la 50.000 lei și datorat faptului că

activitatea sa medicală a fost întreruptă pentru o perioadă, până la

achiziționarea noilor autovehicule).

Pârâta SC

C.M.R. SRL a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea

reclamantei SC G.M. SRL la plata sumei de 67.274 lei, reprezentând

contravaloarea facturilor aferente perioadei mai - iulie 2006, facturi emise de

SC U.L. SA în baza contractelor de leasing având ca obiect autoturismele și

aparatura preluate la data de 4 mai 2006 de societatea reclamantă, facturi ce

au fost achitate de societatea pârâtă; la plata sumei de 52.049,51 lei

reprezentând dobânda legală calculată până la data de 3 noiembrie 2008 pentru

debitele reclamantei rezultate din neachitarea contravalorii facturilor

aferente perioadei mai

2006 - noiembrie

2007, facturi emise de SC U.L. SA în

baza contractelor de leasing

menționate anterior; la plata sumei de 15.371,39 lei reprezentând daune,

interese constând în diferențele rezultate dintre dobânzile efectiv plătite de

pârâtă pentru creditele bancare contractate începând cu luna mai 2006 și

dobânda legală, daune calculate până la data de 3 noiembrie 2008, pentru

debitele datorate de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

cererii reconvenționale pârâta SC C.M.R. SRL a arătat că a încheiat cu SC U.L.

SA mai multe contracte de leasing pentru autoturisme și aparatură medicală, la

semnarea acestor contracte emițând bilete la ordin lunare în favoarea

societății de leasing, pentru toată perioada contractelor, bilete ce au fost încasate

direct la împlinirea termenului de plată lunar, societatea de leasing reținând

banii din contul societății sale.

Ulterior

încheierii contractelor de leasing, a avut loc divizarea parțială a C.M.R. SRL,

fiind întocmit un proiect de divizare (M. Of., nr. 1716/31.05.2006). Prin anexa

la acest proiect de divizare s-a convenit că societatea reclamantă să preia

anumite autoturisme și aparatură medicală, transferul de bunuri operând cu

toate drepturile și obligațiile, conform art. 240 și art. 251 din Legea nr.

31/1990.

Pârâta a

precizat că la data de 4 mai 2006, înainte ca divizarea să își producă

efectele, societatea reclamantă a preluat bunurile (autoturisme și aparatură

medicală), beneficiind în mod exclusiv și total în interesul său de folosința

acestora, fără a plăti vreo chirie și fără a plăti contravaloarea ratelor de

leasing. Ca urmare, reclamanta și-a mărit patrimoniul cu suma de 67.284 lei

(contravaloarea ratelor de leasing pentru perioada mai - iulie 2006), majorare

ce s-a făcut în dauna patrimoniului pârâte. S-a precizat că pentru perioada

august 2006 - noiembrie 2007 contravaloarea facturilor de leasing aferente

bunurilor preluate de reclamanta - pârâtă a format obiectul dosarului nr.

6547/3/2007 al Tribunalului București, secția a Vl-a comercială.

În ceea ce

privește dobânda legală, pârâta a arătat că aceasta este datorată pentru

facturile de leasing din perioada mai 2006 - noiembrie 2007, facturi aferente

bunurilor preluate de reclamanta, însă achitate de societatea pârâtă. Valoarea

totală a acestor facturi este de 340.531 lei, iar dobânda legală aferentă

acestora calculată până la 3 noiembrie 2008 este în cuantum de 52.049,51 lei.

Referitor la al

treilea capăt de cerere, pârâta a precizat că, datorită emiterii biletelor la

ordin pentru întreaga perioadă a contractelor de leasing și încasării lor în

mod automat de către societatea de leasing, a fost obligată să contracteze

credite bancare, cuantumul dobânzii efective plătite de pârâta-reclamantă fiind

mai mare decât cuantumul dobânzii legale. Așadar, pentru debitele datorate de

reclamanta, diferența rezultată dintre dobânda efectiv plătită de C.M.R. pentru

creditele bancare contractate cu începere din mai 2006 și dobânda legală

calculată la pct. 2 al cererii reconvenționale, până la 3 noiembrie 2008, este

în cuantum de 15.371,39 lei.

În drept,

pârâta a invocat dispozițiile art. 240 și art. 251 din Legea nr. 31/1990, O.G.

nr. 9/2000 cu modificările ulterioare, art. 969 – art. 970, art. 1082, art.

1084, art. 1088, art. 771, art. 1444, art. 1618, art. 1730 C. civ., precum și

principiile ce stau la baza îmbogățirii fără justă cauză.

Reclamanta, în

ședința publică din 19 ianuarie 2009, și-a completat acțiunea principală,

solicitând obligarea pârâtei-reclamante și la predarea taloanelor,

I.T.P./RAR-urilor și a celorlalte acte aflate în detenția respectivei părți.

În susținerea

cererilor, ambele părți au solicitat proba cu înscrisuri, interogatorii și

expertiză contabilă, instanța încuviințând pentru acestea probele astfel cum au

fost solicitate.

Față de concluziile

raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, pârâta și-a majorat

cuantumul pretențiilor solicitate prin capetele de cerere nr. 2 și nr. 3,

respectiv dobânda legală a fost majorată la 72.262,86 lei (aferentă facturilor

emise în perioada mai 2006 - noiembrie 2007, calculată până la 31 mai 2009 în

loc de 3 noiembrie 2008), iar diferența dintre dobânda bancară și dobânda

legală a fost majorată la 17.820,21 lei, calculată până la 31 martie 2009 în

loc de 3 noiembrie 2008.

La data de 26

martie 2010 reclamanta și-a precizat cererea principală, față de concluziile

raportului de expertiză contabilă, arătând că solicită obligarea pârâtei la

plata sumei totale de 385.647 lei reprezentând daune pentru repararea

prejudiciului creat prin nefolosirea mașinilor cumpărate în leasing și prin

înlocuirea acestora cu altele noi (261.000 lei daune materiale pentru repararea

prejudiciului creat prin nefolosirea autoturismelor preluate în urma divizării

și 124.647 lei echivalentul sumei achitată în baza noilor contracte de

leasing). De asemenea, actele a căror restituire a solicitat-o prin cererea

completatoare sunt actele privind transferul de proprietate de la U. la C.M.R.,

respectiv: cărțile de identitate și taloanele autoturismelor, factura finală cu

dovada achitării acesteia, actele vamale cu declarația vamală și dovada

achitării taxelor vamale.

Prin sentința

comercială nr. 5225 din 23 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a Vl-a

comercială, a admis în parte cererea principală și a dispus obligarea pârâtei

la plata către reclamanta a sumei de 124.647 lei despăgubiri, precum și la

predarea cărților de identitate și certificatelor de înmatriculare privind

autoturismele preluate de reclamantă în urma divizării, autoturisme menționate

în Proiectul de divizare (M. Of., nr. 1716/31.05.2006). De asemenea, a fost

obligată pârâta la plata către reclamanta a sumei de 5.111,94 lei reprezentând

cheltuieli de judecată.

În ceea ce

privește cererea reconvențională, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că bunurile transmise

reclamantei în urma divizării au intrat în posesia acesteia la data de 12 iulie

2006, conform Protocolului de predare, privire încheiat de părți la 12 iulie

2006 și recunoașterii reclamantei la interogatoriul formulat de pârâtă. Printre

aceste bunuri se aflau și cele 6 autoturisme pentru care reclamanta a susținut

că nu Ie-a putut folosi din cauza pârâtei, care a împiedicat-o să preia

contractele de leasing încheiate pentru bunurile în discuție și nu i-a predat

actele acestor mașini.

Instanța a

reținut că aspectul referitor la preluarea contractelor de leasing a fost supus

analizei instanței de judecată în cauza nr. 34167/3/2006 care, prin sentința

comercială nr. 854 din 22 ianuarie 2007, a apreciat irevocabil că nu era

necesar transferarea contractelor de leasing pe numele reclamantei, dreptul de

folosință asupra autoturismelor fiind transferat în virtutea legii, ca efect al

divizării.

Având în vedere

puterea de lucru judecat a sentinței menționate și lipsa unor probe din care să

reiasă că numerele provizorii nu acopereau întreaga perioadă de leasing, că

reclamanta nu a fost în posesia certificatelor de înmatriculare în care era

menționată ca deținător mandatat societatea pârâtă sau că le-ar fi solicitat

acesteia (din modul de formulare a interogatoriului rezultând că reclamanta

cunoștea că taloanele și celelalte acte ale mașinilor se aflau în posesia

societății de leasing până la finalizarea contractelor, fiind doar ulterior

predate pârâtei), tribunalul a constatat că nu este probată existența

prejudiciului constând în contravaloarea lipsei de folosință a celor 6

autoturisme menționate în cererea principală, aferent perioadei analizate.

În ceea ce

privește perioada ulterioară finalizării contractelor de leasing, tribunalul a

apreciat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, fiind dovedite condițiile

răspunderii civile delictuale, motiv pentru care în baza art. 998 – art. 999 C.

civ., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 124.647 lei

reprezentând despăgubiri (echivalentul ratelor pentru cele 5 autoturisme ce au

făcut obiectul contractelor de leasing încheiate de reclamanta, cuantum

stabilit prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză). De asemenea,

a dispus și obligarea pârâtei să-i predea reclamantei cărțile de identitate și

certificatele de înmatriculare privind autoturismele preluate de reclamanta în

urma divizării, respingând cererea privind obligarea pârâtei la predarea

facturii finale, a declarațiilor vamale și a dovezilor privind plata acestora

(cu motivarea că drepturile reclamantei asupra autoturismelor în discuție s-au

născut ca efect al divizării și nu s-a făcut dovada în cauză că aceste

înscrisuri sunt necesare autorităților competente pentru a emite noile certificate

de înmatriculare).

În baza art.

274 C. proc. civ., tribunalul a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamanta a

sumei de 5.111,94 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxe judiciare de

timbru și onorariu expert).

În ceea ce

privește cererea reconvențională, instanța de fond a reținut că, potrivit

Protocolului de predare-primire încheiat de părți la 12 iulie 2006, reclamanta

a exercitat în fapt folosința/posesia bunurilor transmise prin divizare de la

această dată și nicidecum de la data invocată de pârâta, respectiv 4 mai 2006.

Față de

dispozițiile art. 249 din Legea nr. 31/1990 rep., cu modificările ulterioare,

tribunalul a constatat că reclamanta nu datora ratele de leasing înainte de

înregistrarea în registrul comerțului a hotărârilor de aprobare a divizării.

Cum aceste hotărâri au fost înregistrate abia la data de 30 august 2006, primul

capăt din cererea reconvențională este nefondat, el având ca obiect plata

ratelor de leasing anterioare datei înregistrării în registrul comerțului a

hotărârilor de probare a divizării.

Referitor la

sumele solicitate cu titlu de dobândă legală și daune-interese, tribunalul a

constatat, pe de o parte, că ele au caracter accesoriu față de primul capăt de

cerere pentru perioada mai - iulie 2006 și, față de soluția dată acestuia, sunt

neîntemeiate, iar pe de altă parte pentru perioada august 2006 - martie 2009

ele depind de soluția pronunțată în dosarul nr. 6547/3/2007. Cum însă sentința

comercială nr. 10854 din 20 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr.

6547/3/2007 prin care reclamanta a fost obligată la plata către pârâtă a sumei

de 273.247 lei reprezentând contravaloare facturi aferente perioadei august

2006 - noiembrie 2007 a fost desființată în calea de atac a apelului, rezultă

că despăgubirile solicitate aferente perioadei august 2006 - martie 2009 sunt

neîntemeiate.

Prin decizia

civilă nr. 348/2011 din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a

V-a civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC C.M.R. SRL București,

împotriva sentinței comerciale nr. 5225 din 23 aprilie 2010, pronunțată de

Secția a Vl-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr. 36144/3/2008,

pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A admis în

parte cererea reconvențională formulată de pârâta SC C.M.R. SRL și a obligat

reclamanta SC G.M. SRL să plătească pârâtei dobânda legală aferentă ratelor

lunare de leasing din perioada august 2006 - noiembrie 2007 (rate în valoare

totală de 273.247 lei), dobândă legală calculată cu începere de la scadența

fiecărei rate, dar nu mai devreme de 10 noiembrie 2006, și până la 31 mai 2009,

precum și pentru perioada 23 aprilie 2010 -22 martie 2011, păstrând celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

A anulat

cererea de aderare la apel formulată de intimata reclamantă SC G.M. SRL, ca

netimbrată.

A obligat

intimata-reclamantă la plata către apelanta pârâtă, a sumei de 4.594,36 lei

reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele; Prima critică

referitoare la încălcarea de către instanța de fond a efectului pozitiv al

autorității de lucru judecat, prin raportare la considerentele sentinței

comerciale nr. 854 din 22 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția

a Vl-a comercială, apare ca nefondată. Asta deoarece, din cuprinsul acestei

sentințe irevocabile nu rezultă că instanța ar fi constatat preluarea de către

intimata-reclamantă G.M. SRL a bunurilor în urma divizării la data de 4 mai

constatările făcute de instanța de judecată în urma analizării probelor

administrate în cauză și nicidecum în raport de susținerile făcute de părți

prin cererile introductive/reconvenționale (chiar dacă aceste susțineri sunt

reluate de instanță în cuprinsul motivării hotărârii).

În ceea ce

privește efectul transmiterii cu titlu universal a unei părți din patrimoniul

societății divizate (respectiv din patrimoniul apelantei pârâte), instanța de

judecată a statuat în sentința comercială nr. 854/2007 că această transmitere

operează în virtutea legii, intimata reclamantă dobândind la data înscrierii în

registrul comerțului a mențiunii privind majorarea capitalului social și

drepturile specifice contractelor de leasing, respectiv dreptul de folosință

asupra bunurilor ce i-au fost transferate, precum și dreptul de a beneficia de

opțiunea de cumpărare. Este adevărat că instanța de fond a nesocotit efectul

pozitiv al autorității de lucru judecat atunci când, în motivarea hotărârii

sale, a reținut că la finalizarea perioadei de leasing revenea apelantei pârâte

(care păstrase calitatea de utilizator în contractele de leasing) obligația de

a solicita autorității competente înscrierea în certificatul de înmatriculare a

dreptului de proprietate asupra autoturismelor în favoarea intimatei reclamante

în temeiul divizării. Acest aspect nu a fost însă nici unicul argument și nici

determinant în admiterea capătului de cerere din acțiunea principală privind

plata daunelor pentru lipsa de folosință a autoturismelor, pentru perioada

ulterioară încetării contractelor de leasing, astfel că nu poate fi apreciat ca

un motiv întemeiat care să conducă la admiterea apelului din acest punct de

vedere. Ceea ce a dus la crearea prejudiciului în patrimoniul intimatei

reclamante a fost neîndeplinirea de către apelantă a obligației de predare a

cărților de identitate a autoturismelor aflate în patrimoniul intimatei,

aceasta neavând documentele necesare pentru a putea solicita autorităților

competente înscrierea mențiunilor referitoare la noul proprietar al

autovehiculelor, urmare a divizării și finalizării contractelor de leasing.

Referitor la

criticile aduse modului de soluționare a cererii de obligare a apelantei pârâte

la plata către intimata pârâtă a sumei de

124.647

lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a

autoturismelor

ulterior finalizării contractelor de leasing, curtea a constatat că și acestea

sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Cărțile de

identitate a autoturismelor în discuție au fost predate de societatea U.L. SA,

la momentul finalizării contractelor de leasing, către societatea apelantă,

deși aceasta nu mai avea calitatea de deținător mandatat al autoturismelor

(calitate ce a fost transferată către intimată la data de 30 august 2006, ca

efect al divizării). Cum apelanta recunoaște că nu avea nici un drept să

primească aceste cărți de identitate de la societatea de leasing, însă nici nu

Ie-a predat ulterior intimatei reclamante, împreună cu toate actele privind

transferul de proprietate de la SC U.L. SA la SC C.M.R. SRL, împiedicând-o pe

intimată, prin această faptă, omisiune, de a folosi autoturismele după

finalizarea perioadei de leasing, curtea a constatat că instanța de fond în mod

corect a dispus obligarea apelantei pârâte la repararea prejudiciului cauzat,

fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 998 – art. 999 C. civ. (fapta

ilicită constând în nepredarea către intimată a documentelor de identificare a

autoturismelor, documente ce se aflau în posesia sa fără nici un drept;

producerea prejudiciului în patrimoniul intimatei prin imposibilitatea

folosirii autoturismelor ulterior expirării contractelor de leasing; legătura

de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția apelantei).

Antrenarea răspunderii civile delictuale nu este condiționată de punerea în

întârziere a persoanei vinovate de producerea prejudiciului conform

principiului dies interpellat pro homine și art. 998 – art. 999 C. civ., astfel

că susținerile apelantei sub acest aspect sunt nefondate.

În ceea ce

privește critica referitoare la tardivitatea completării cererii

reconvenționale din 29 martie 2010, curtea a constatat că această excepție nu a

fost invocată de societatea apelantă la termenul respectiv, neexistând nici o

mențiune în acest sens în cuprinsul încheierii de ședință. De altfel,

respectiva cerere depusă de intimata reclamantă nu a fost o cerere

completatoare ci una precizatoare, răspunzând solicitării instanței din 1

martie 2010 și indicând actele aflate în detenția apelantei pârâte a căror

predare o solicitase prin cererea completatoare din 19 ianuarie 2009.

Referitor la

neacordarea dreptului de retenție în favoarea apelantei pârâte asupra actelor

de proprietate a autoturismelor în discuție, până la achitarea de către

intimata reclamantă a contravalorii ratelor de leasing, curtea a reținut că o

astfel de cerere nu a fost formulată în fața instanței de fond, în termen

legal.

Cum dreptul de

retenție nu operează în puterea legii, ci el trebuie acordat de către instanță

în urma verificării îndeplinirii condițiilor legale, iar tribunalul nu a fost

legal învestit cu o astfel de cerere, curtea a constatat că și criticile

referitoare la dreptul de retenție sunt nefondate.

În ceea ce

privește cererea reconvențională, tribunalul a respins în mod corect primul

capăt de cerere formulat de apelanta pârâtă prin care a solicitat obligarea

intimatei reclamante la plata contravalorii ratelor de leasing aferente

perioadei mai - iulie 2006, rate achitate de pârâta pentru bunurile preluate de

reclamanta în urma divizării. Curtea a constatat că pentru această creanță nu

sunt îndeplinite cerințele admiterii cererii pe îmbogățirea fără justă cauză,

respectiv nu este îndeplinită cerința măririi patrimoniului reclamantei cu

contravaloarea acestor rate achitate de pârâta. Asta deoarece, conform art. 249

din Legea nr. 31/1990 rep., cu modificările ulterioare precum și efectului

pozitiv al lucrului judecat reținut prin sentința comercială nr. 854 din 22

ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, intimata

reclamantă a dobândit drepturile și obligațiile specifice contractelor de

leasing la data înscrierii în registrul comerțului a mențiunii privind

majorarea capitalului social în urma divizării (30 august 2006). Până la

această dată nu se poate reține în sarcina sa obligația de plată a ratelor de

leasing pentru bunurile preluate în urma divizării. Prin urmare, nu există o

majorare a patrimoniului său cu această sumă.

Este adevărat

că intimata reclamantă a intrat în posesia bunurilor anterior datei de 30

august 2006, respectiv la 12 iulie 2006, însă pentru perioada 12 iulie 2006 -

30 august 2006, apelanta pârâtă avea posibilitatea de a solicita un preț pentru

folosirea respectivelor bunuri, nicidecum contravaloarea ratelor de leasing

pentru care nu există obligație de plată născută. Curtea a reținut că nu se

poate pune semnul egalității între obligația de plată a contravalorii ratelor

de leasing și eventuala obligație de plată a folosinței bunurilor, astfel că nu

se poate considera îndeplinită cerința majorării patrimoniului reclamantei cu

suma cu care s-a micșorat patrimoniul pârâtei, respectiv contravaloarea ratelor

de leasing.

Referitor la

dobânda legală solicitată prin cererea reconvențională, curtea a constatat că

acest capăt de cerere apare ca întemeiat în prezent, urmare a rămânerii

irevocabile a sentinței comerciale nr. 10854 din 20 octombrie 2008 pronunțată

de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, în dosarul nr. 6547/3/2007,

prin care s-a admis acțiunea de restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă

cauză, intimata reclamantă fiind obligată la plata către apelanta pârâtă a

sumei de 273.247 lei reprezentând contravaloarea ratelor de leasing aferente

perioadei august 2006 - noiembrie 2007.

În ceea ce

privește daunele-interese rezultate din diferența dintre dobânda bancară ce ar

fi fost plătită de apelantă și dobânda legală solicitată prin capătul de cerere

anterior analizat, curtea a reținut că apelanta nu a adus nici o critică sentinței

atacate sub acest aspect, limitându-se la a reitera motivele din cererea

reconvențională și împrejurarea că suma solicitată a fost confirmată prin

raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.

Simpla

împrejurare că expertul contabil a confirmat suma solicitată de apelanta pârâtă

cu acest titlu nu reprezintă o probă suficientă, ea necoroborându-se cu alte

probe din care să rezulte că apelanta a fost nevoită să contracteze împrumuturi

de la bănci, împrumuturi necesare pentru achitarea ratelor de leasing aferente

bunurilor preluate de intimată în urma divizării și pentru care ar fi achitat o

dobândă mai mare decât dobânda legală.

Față de toate

aceste considerente curtea a constatat că apelul declarat pârâta SC C.M.R. SRL

este întemeiat numai sub aspectul dobânzii legale, motiv pentru care în baza

art. 296 C. proc. civ., a fost admis în sensul admiterii în parte a cererii

reconvenționale și obligării reclamantei la plata către pârâtă a dobânzii

legale aferentă ratelor de leasing din perioada august 2006 - noiembrie 2007

(rate în valoare totală de 273.247 lei conform sentinței comerciale nr.

10854/20 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială), în

baza art. 43 C. com. și dispozițiile O.G. nr. 9/2000.

Dobânda legală

aferentă ratelor menționate mai sus se va calcula cu începere de la scadența

fiecărei rate, dar nu mai devreme de data de 10 noiembrie 2006 (data

introducerii de către apelanta pârâtă a cererii de obligare a intimatei

reclamante la plata contravalorii acestor rate, cerere formulată în cadrul

dosarului nr. 34167/3/2006 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială),

având în vedere că temeiul respectivei cereri a fost îmbogățirea fără justă

cauză, situație în care debitorul este în întârziere de la momentul introducerii

acțiunii, conform art. 1088 alin. (2) C. civ.

Curtea a dispus

ca plata acestei dobânzi legale să fie calculată până la 31 mai 2009 (astfel

cum s-a solicitat prin cererea precizatoare de la dosar fond), precum și pentru

perioada 23 aprilie 2010 (data pronunțării hotărârii atacate), 22 martie 2011

(data indicată prin cererea precizatoare din apel fila x).

Curtea nu a

acordat dobânda legală astfel cum a solicitat apelanta prin cererea

precizatoare formulată la 3 mai 2011, având în vedere că potrivit art. 294

alin. (2) C. proc. civ., majorarea câtimii pretențiilor în apel se poate face

pentru perioada ulterioară pronunțării hotărârii instanței de fond atacată.

Curtea va

păstra celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

În baza art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997, curtea a anulat, ca netimbrată, cererea de

aderare la apel formulată de reclamanta SC G.M. SRL.

În baza art.

274 C. proc. civ., curtea a obligat intimata reclamantă la plata către apelanta

pârâtă a sumei de 4.594,36 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond și

apel, corespunzătoare pretențiilor admise.

Împotriva

deciziei civile nr. 348/2011 din 4 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, recurenta - reclamantă SC G.M. SRL București a

declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru

nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea în

parte a deciziei în sensul respingerii în totalitate a apelului pârâtei ca

nefondat și în consecință respingerea în tot a cererii reconvenționale a

pârâtei.

Recurenta în

susținerea motivului de nelegalitate indicat consideră că decizia recurată este

criticabila deoarece în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale prevăzute de art. 998 – art. 999 C. civ., în sensul că nu se putea

reține culpa sa în achitarea cu întârziere a sumelor la care a fost obligată

prin sentința civila nr. 10854 din 20 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția

a Vl-a comercială, când s-a apreciat cu putere de lucru judecat ca fiind

întrunite condițiile acțiunii de restituire întemeiate pe îmbogățirea fără

justă cauză.

Deși instanța a

pronunțat hotărârea în temeiul dispozițiilor, art. 43 C. com., O.G. nr. 9/2000

și respectiv art. 1088 alin. (2) C. civ., față de această situație, nu a

examinat dacă în cauză sunt sau nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

lege pentru acordarea daunelor interese solicitate, respectiv a dobânzilor, din

această perspectivă pronunțând o decizie nelegală și în același timp

nemotivată, examinând cauza doar sub aspectul cuantumului acestor daune

interese.

Dobânda legală

solicitată de apelantă are la bază debitul în cuantum de 273.274 lei,

reprezentând c/val facturilor emise în baza contractelor de leasing în perioada

august 2006 - noiembrie 2007, obținut prin hotărâre judecătorească, în temeiul

îmbogățirii fără justă cauză, decizia corn. nr. 221 din 19 ianuarie 2011, pe de

o parte, iar pe de alta parte, debitul în sumă de 67.284 lei, reprezintă c/val

facturilor emise în baza contractelor de leasing pentru perioada mai - iulie

2006, solicitat prin acțiunea de față, care a fost întemeiată tot pe

îmbogățirea fără justă cauză.

Recurenta

susține că daunele interese moratorii reprezintă obligația de reparare a unui

prejudiciu suferit, cauzat creditoarei printr-o faptă ilicită săvârșită cu

vinovăție, constând în neexecutarea, executarea cu întârziere sau

necorespunzătoare a unei obligații și că o atare situație presupune existența

unei răspunderi civile delictuale sau a unei răspunderi civile contractuale, pentru

că numai acestea atrag daune interese, dobânzi.

Dobânda legală

reprezintă evaluarea legală a daunelor interese în cazul executării unei

obligații care are ca obiect o suma de bani, evaluare care nu exclude

întrunirea condițiilor de acordare a daunelor interese.

În speță,

suntem în situația îmbogățirii fără justa cauza, care are la bază săvârșirea

unei fapte licite, ce nu atrage obligația debitorului la plata daunelor

interese moratorii.

În cazul

îmbogățirii fără justă cauză, legiuitorul a instituit o dublă limitare a

obligației de restituire, ce nu poate depăși mărirea sau micșorarea

patrimoniului, buna sau reaua credință fiind irelevante.

Ori, apelanta a

solicitat dobânda legală pentru neîndeplinirea unei fapte licite, care nu a

fost săvârșita de societatea sa cu vinovăție, în speță nefiind îndeplinite 2

din condițiile prevăzute în materie pentru acordarea daunelor interese

moratorii, respectiv existența unui prejudiciu rezultat dintr-o faptă ilicită a

debitorului și vinovăția debitorului.

Debitul pentru

care apelanta solicită obligarea sa la dobânda legală provine dintr-o fapta

licită, săvârșita fără vinovăție, considerentul față de care înalta Curte de

Casație și Justiție a obligat-o la plata acestui debit.

Efectul

îmbogățirii fără justă cauză este obligația de restituire, cu dublă limită, în

cazul în care cel ce și-a mărit patrimoniul nu poate fi obligat să restituie

decât numai în măsura creșterii patrimoniului, sau când cel ce și-a micșorat

patrimoniul nu poate pretinde mai mult decât diminuarea patrimoniului, pe câtă

vreme în cazul răspunderii civile delictuale, mărirea patrimoniului presupune

vinovăția debitorului, iar prejudiciul trebuie reparat în întregime.

- Cu privire la

data de la care începe să curgă dobânda acordată, instanța de apel a reținut

greșit că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1088 C. civ., întrucât

aceste dispoziții se aplică în cazul prejudiciului cauzat dintr-o faptă

ilicită, ori în cauză debitul apelantei are la bază o faptă licită.

Or, îmbogățirea

fără justă cauză presupune existența unei fapte licite și nu săvârșirea unei

fapte ilicite.

Art. 1088 s-ar

fi aplicat dacă apelanta ar fi făcut dovada existenței unui fapt ilicit în

privința debitorului, neavând aplicare în cazul prejudiciului creat printr-o

faptă ilicită.

În speță, însă

nefiind îndeplinită condiția privind existența prejudiciului rezultat din

îmbogățirea fără just temei, apelanta nu este îndreptățită la fructele lucrului

restituit, la dobânda legală, întrucât obligația de restituire a debitului este

dublu limitat numai în măsura creșterii sau micșorării patrimoniului.

În cazul

îmbogățirii fără justă cauză, cel mult debitorul ar putea fi obligat, pe lângă

restituirea sumei de bani cu care i s-a mărit patrimoniul, la dobânda legală

calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a câștigat

debitul.

În cauză, însă,

debitul a fost câștigat la fond, a fost pierdut în apel și recâștigat în

recurs, astfel că recurenta ar putea fi obligată la plata dobânzii legale

calculate de la data când a luat la cunoștință de decizia pronunțată în recurs,

până la data plății efective.

Or, societatea

sa a restituit suma de bani cu care instanța de recurs, a hotărât că s-a mărit

patrimoniul său, imediat ce a luat la cunoștință de hotărârea instanței de

recurs.

Apelanta după

câștigarea debitului la fond a pus în executare silită sentința de fond, fără

nici o notificare prealabilă.

Înalta Curte,

analizând decizia civilă nr. 348/2011 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a V-a civilă, în raport de criticile formulate și

temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate,

a constatat că recursul este fondat, avându-se în vedere următoarele

considerente:

În raport de

dispozițiile legale care au fundamentat soluția din decizia criticată, va lua

în examinare motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea

greșită a legii.

Argumentele

aduse în sprijinul acestui motiv vizează teza a doua a acestui articol și anume

nesocotirea dispozițiilor legale.

În cauză, prima

problemă de drept care a fost ridicată de recurenta reclamantă SC G.M. SRL

București, prin criticile formulate vizează obligarea nelegală a societății

sale la plata daunelor interese moratorii, respectiv la plata dobânzii legale

aferentă ratelor lunare de leasing din perioada august 2006 - noiembrie 2007,

prin decizia pronunțată în apel, întrucât în cauză nu sunt întrunite condițiile

răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., în sensul că

nu se putea reține culpa sa în achitarea cu întârziere a sumelor la care a fost

obligată prin sentința civila nr. 10854 din 20 octombrie 2008 a Tribunalului

București, secția a Vl-a comercială, când s-a apreciat cu putere de lucru

judecat ca fiind întrunite condițiile acțiunii de restituire întemeiate pe

îmbogățirea fără justă cauză.

Astfel, se

constată că, deși instanța de apel a pronunțat hotărârea în temeiul

dispozițiilor, art. 43 C. com., O.G. nr. 9/2000 și respectiv art. 1088 alin.

(2) C. civ., aceasta a încălcat obligația stabilită de art. 261 alin. (1) pct.

5 C. proc. civ., aceea de a demonstra în scris de ce s-a ajuns la hotărârea

dată, obligație esențială, a cărei încălcare este sancționată cu nulitatea

hotărârii, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Decizia din

apel este nemotivată sub aspectul acordării dobânzii legale, întrucât instanța

nu a examinat dacă în cazul îmbogățirii fără justă cauză sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor interese moratorii, în

speță dobânda legală, instanța trecând direct la stabilirea cuantumului

acestora.

În aceste

condiții, se reține că instanța de apel, a interpretat greșit, temeiul de drept

al acțiunii pârâtei SC G.M. SRL, astfel cum aceasta a fost precizată în apel.

Soluția din

apel menționată, este o consecință a rămânerii irevocabile a sentinței

comerciale nr. 10854 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția

a Vl-a comercială, în dosarul nr. 6547/3/2007, prin care s-a admis acțiunea

reclamantei SC C.M.R. SRL București, iar pârâta SC G.M. SRL București a fost

obligată la plata sumei de 273.247 lei, întemeiată pe îmbogățirea fără justă

cauză, rămasă definitivă la data de 19 ianuarie 2011, prin decizia nr. 221 a Înaltei

Curți de Casație si Justiție, secția comercială.

Prin decizia

nr. 221 din 19 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția comerciala,

s-a reținut că aplicarea corectă a legii în cauză s-a raportat la îndeplinirea

condițiilor privind exercitarea acțiunii de in rem verso și s-a stabilit că

temeiul de drept al acțiunii de restituire a sumei menționate, este îmbogățirea

fără justă cauză, temei neconsacrat legislativ de lege, dar acceptat unanim de

doctrina și de practica judecătorească drept fapt juridic licit care poate să

fundamenteze o acțiune în răspundere patrimonială.

Dobânda legală

solicitată de apelanta pârâtă are la bază debitul în cuantum de 273.274 lei,

reprezentând contravaloarea ratelor de leasing neachitate în baza contractelor

de leasing pentru perioada august 2006 - noiembrie 2007, obținut prin hotărâre

judecătorească, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, decizia nr. 221 din 19

ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte, iar pe de

alta parte, debitul în sumă de 67.284 lei, ce reprezintă c/val facturilor emise

în baza

contractelor de leasing în perioada

mai-iulie 2006, solicitată prin acțiunea

de față, care a fost întemeiată

tot pe îmbogățirea fără justă cauză.

Așa fiind, cum

prezenta acțiune este consecința celor statuate cu putere de lucru judecat,

prin decizia nr. 221 din 19 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație si

Justiție, secția comercială, prin care s-a reținut că a fost o cerere

întemeiată pe exercitarea lui actio de in rem verso, instanța de apel în

rejudecarea apelului urmează a răspunde criticilor formulate cu privire la

situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea

pretențiilor și apărărilor lor, și să ceară părților să administreze probele pe

care le consideră necesare, conform art. 129 pct. 3 și 4 C. proc. civ.

Totodată,

trebuie să se aibă în vedere, dacă în situația îmbogățirii fără justă cauză,

care are la bază săvârșirea unei fapte licite, sunt sau nu aplicabile

prevederile art. 1088 C. civ., știut fiind că, în cazul îmbogățirii fără justă

cauză, legiuitorul a instituit o dublă limitare a obligației de restituire, ce

nu poate depăși mărirea sau micșorarea patrimoniului, buna sau reaua credință

fiind irelevante, pe câtă vreme în cazul răspunderii civile delictuale, mărirea

patrimoniului presupune vinovăția debitorului, iar prejudiciul trebuie reparat

în întregime.

De asemenea,

instanța în rejudecarea apelului, urmează să stabilească dacă reclamanta

datorează sau nu dobânda solicitată de reclamanta SC G.M. SRL București, pentru

ce sumă, dacă da, ce fel de dobândă datorează și pe ce perioadă.

În considerarea

celor ce preced, Înalta Curte constată nelegalitatea deciziei recurate și în

temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul reclamantei, va casa în

parte decizia civilă nr. 348/2011 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a civilă și va trimite cauza aceleiași instanțe spre

rejudecarea cererii reconventionale formulată de pârâta SC C.M.R. SRL

București, menținând celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie

majoritară în sensul:

Admite recursul

declarat de reclamanta SC G.M. SRL București.

Casează în

parte decizia civilă nr. 348/2011 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a civilă și trimite cauza aceleiași instanțe spre

rejudecarea cererii reconventionale formulată de pârâta SC C.M.R. SRL

București.

Menține restul

dispozițiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2013.