ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1852/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1852/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Examinând actele și

lucrările de la dosar constată următoarele:

Prin Sentința nr. 197/COM din 20 decembrie

2011 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 29/107/2011, s-au anulat ca

netimbrate capetele de cerere prin care reclamantul D.C.S. a solicitat

obligarea pârâtelor SC A.D.C. SRL Alba Iulia și SC P.L.R.I. SA la plata

următoarelor sume: 741,6 RON RCA; 200 RON impozit aferent anului 2007 - 2008;

1.108,69 RON reținute cu titlu de executare silită în Dosar execuțional nr.

25/2010 B.E.J. I.S.F.; 5.430,54 RON sumă pentru care reclamantul urmează să fie

executat în dosarul execuțional pentru neplata ratelor de leasing; 130 euro

sumă solicitată în plus cu titlul de folos nerealizat prin privarea de

folosință a autoturismului contractat, reclamantul declarând expres că nu

timbrează aceste capete de cerere înglobate sub capătul 3 din cererea inițială.

S-a admis excepția

lipsei procesual pasive a pârâtei SC P.L.R.I. SA privind obligarea acesteia la

plata sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri prin capătul 3 al acțiunii,

acea ce a mai rămas din acest capăt de cerere după anularea ca netimbrată a

capetelor de cerere mai sus menționate, respectiv: avans 6.936,56 euro, taxa de

primă înmatriculare de 631,43 euro, ratele de leasing aferente perioadei

octombrie 2007 - octombrie 2008 de 4.741,23 euro, prima de asigurare aferentă

acestei perioade de 1.618,76 euro, 7.000 euro folos nerealizat prin

neutilizarea autoturismului, 24.000 euro valoare de înlocuire autoturism,

cererile reclamantului de obligare la plata acestor sume, precum și de

constatare a lipsei de conformitate a autoturismului S.S.A. și de rezoluțiune a

contractului de livrare a acestui autoturism au fost respinse prin aceeași

sentință atât față de SC A.D.C. SRL, cât și față de P.L.R.I. SA.

Reclamantul a fost

obligat să plătească pârâtelor suma de 590 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată în favoarea pârâtei SC A.D.C. SRL suma de 5.000 RON pârâtei SC

P.L.R.I. SA, prin reducerea sumelor solicitate de către această pârâtă de

50.107 RON.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în legătura cu anularea ca netimbrată

a cererii reclamantului privind plata unora dintre sumele solicitate (în data

de 4 noiembrie 2011) împrejurarea că acesta a declarat expres că nu înțelege să

timbreze aceste capete de cerere.

Cât privește

respingerea cererii de obligare a pârâtei SC P.L.R.I. SA la plata

despăgubirilor solicitate prin punctul 3 din acțiune (fără sumele cu privire la

care cererea a fost anulată ca netimbrată), pe temeiul lipsei calității

procesual pasive a acesteia, instanța a reținut că sumele respective

reprezentând avans și rate de leasing aferente perioadei octombrie 2007 -

octombrie 2008 au fost achitate de reclamant în calitate de utilizator în baza

contractului de leasing încheiat la 6 august 2007 cu SC P.L.R.I. SA rezilierea

acestui contract nu a făcut însă obiectul prezentului litigiu, iar din

întâmpinarea depusă de pârâtă reiese că a fost reziliat din culpa exclusivă a

reclamantului care nu a achitat la scadența ratele, motiv pentru care s-a și

început executarea silită a acestuia într-un dosar execuțional.

S-a reținut astfel,

că atâta timp cât acel contract nu a făcut obiectul litigiului, pârâta nu are

calitate procesuală pasivă și nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate.

În ce privește taxa

de primă înmatriculare și prima de asigurare, s-a reținut că la art. 6.6 din

contractul de leasing s-a menționat expres că acestea reprezintă cheltuieli ce

nu sunt incluse în ratele de leasing și care vor fi suportate separat de

utilizator.

În condițiile în care

acele sume nu au intrat în patrimoniul societății de leasing, aceasta nu poate

fi obligată la restituirea lor, reclamantul având posibilitatea de a se

îndrepta împotriva celor în favoarea cărora au fost achitate sumele respective.

Pretențiile

reclamantului constând în folosul nerealizat prin privarea de folosința

autoturismului contractat și înlocuirea autoturismului pretins livrat cu o

lipsă de conformitate, au fost considerate ca fiind în legătură directă cu

calitatea acestuia și reclamațiile formulate în perioada de garanție.

Potrivit

dispozițiilor art. 12 lit. a) din O.G. nr. 51/1997 "în temeiul

contractului de leasing utilizatorul are dreptul de acțiune directă asupra

furnizorului, în cazul reclamațiilor privind livrarea, calitatea, asistența

tehnică, service-ul necesar în perioada de garanție și postgaranție.

Potrivit art. 9 lit.

e) din aceeași ordonanță: finanțatorul, în speță P.L. are obligația legală de a

garanta reclamantului doar folosința liniștită a bunului în condițiile în care

acesta a respectat toate clauzele contractuale.

S-a reținut, prin

urmare, că SC P.L.R.I. SA, în calitate de finanțator, nu răspunde decât pentru

folosința liniștită a autoturismului, nu și pentru folosința utilă, care este

asigurată și garantată de către furnizor. De altfel, în contractul de leasing

încheiat de reclamant cu SC P.L.R.I. SA au fost introduse clauze foarte clare

cu privire la răspunderea și garanția pentru folosința utilă a bunului.

În acest sens, s-a

arătat că la art. 3.5 s-a prevăzut expres că "Locatorul este exonerat de

orice răspundere în cazul în care obiectul în leasing nu este livrat sau este

livrat necorespunzător utilizatorului de către dealer".

De asemenea, potrivit

art. 13.1 din contract "Utilizatorul renunță la orice acțiuni în garanție

împotriva locatorului. în acest scop, locatorul transfera utilizatorului, pe

durata contractului, toate drepturile de garanție privind obiectul în leasing,

inclusiv acțiunile aferente acestora".

Tot astfel, la art.

13.2 din contract s-a menționat că "Locatorul este exonerat de orice

răspundere în ceea ce privește calitatea, asistența tehnică, garanțiile și

service-ul privind obiectul în leasing, precum și orice alte încălcări ale

obligațiilor aferente contractului de livrare."

În concluzie,

raportat la cele menționate, s-a apreciat că nu există identitate între

persoana pârâtei și aceea care este obligată în raportul juridic dedus

judecății, ceea ce în plan procesual echivalează cu lipsa calității procesuale

pasive.

Cât privește fondul

cauzei, însemnând toate capetele de cerere mai puțin parte din capătul 3 de

cerere anulat ca netimbrat și întreg capătul 3 în legătură cu care s-a

constatat lipsa calității procesual pasive a pârâtei SC P.L.R.I. SA, s-a

reținut că reclamanții, a achiziționat în leasing autoturismul marca S.S.A.,

culoare negru magic, în baza contractului de leasing financiar din 6 august

2007 încheiat în calitate de utilizator cu SC P.L.R.I. SA în calitate de

finanțator.

Reclamantul a intrat

în posesia autoturismului la data de 19 septembrie 2007 potrivit

procesului-verbal de predare-primire încheiat cu SC A.D.C. SRL Alba Iulia în

calitate de dealer.

Întrucât autoturismul

prezenta dificultăți la pornire, reclamantul s-a prezentat în perioada de

garanție cu acesta de mai multe ori la dealer în vederea asigurării

service-ului și reparațiile necesare.

Acest fapt a fost

dovedit cu declarațiile martorilor audiați în cauză, cu înscrisurile depuse la

dosar, respectiv diagnozele întocmite de societatea care a efectuat reparația,

cât și prin expertiza tehnică auto efectuată în cauză.

Certificatul de

garanție al autoturismului nu a fost însă completat, nefiind menționate

intervențiile care au avut loc asupra acestuia. Martorii audiați au confirmat

faptul că pe la sfârșitul anului 2008 - începutul anului 2009, reclamantul a

prezentat autoturismul la dealerul SC A.D.C. SRL unde l-a și abandonat practic.

Ca urmare a faptului

că a fost abandonat de reclamant, autoturismul a fost predat în custodie de

către societatea de leasing către dealer la data de 16 ianuarie 2009 conform

procesului-verbal depus la dosar.

S-a avut în vedere că

prin raportul de expertiză tehnică auto întocmit în cauză s-a stabilit că

autoturismul în cauză a fost livrat reclamantului cu o deficiență calitativă

care nu putea fi cunoscută de acesta la cumpărare și că doar la 1,5 ani de la

cumpărare s-a reușit remedierea acestei deficiențe (când nu se mai afla în

posesia reclamantului și nici nu mai era în perioada de garanție), deficiența

fiind remediată de către service-ul D. & G. din județul Brașov. Expertul a

opinat că este vorba de un viciu ascuns.

Raportat la această

stare de fapt, s-a reținut că acțiunea reclamantului este nefondată deoarece:

Deși a solicitat să

se constate rezoluțiunea contractului de livrare încheiat cu privire la acel

autoturism, reclamantul nu a făcut dovada că un astfel de contract a fost

încheiat.

Orice contract,

presupune un acord de voință din care rezultă anumite drepturi respectiv

obligații pentru părțile contractante.

Procesul-verbal

încheiat la data de 19 septembrie 2007 de care se prevalează reclamantul nu are

valoarea unui contract de livrare, ci așa cum îi spune însăși denumirea este un

proces-verbal de predare-primire.

Fiind un

proces-verbal de predare-primire acesta nu a avut ca efect decât remiterea

materială a bunului, respectiv punerea autoturismului în fapt la dispoziția reclamantului,

fără a implica vreo obligație pentru semnatari.

S-a apreciat, în

acest context că reclamantul nu a avut un raport juridic cu SC A.D.C. SRL în

calitate de dealer, întrucât nu a fost încheiat un contract de livrare.

Din coroborarea art.

13.3 din contractul de leasing, unde se prevede expres că "Utilizatorul

are acțiune directă împotriva dealerului, în cazul reclamațiilor privind

livrarea, calitatea, asistența tehnică, service-ul necesar în perioada de

garanție și postgaranție", cu probatoriul administrat, instanța a reținut

că autoturismul a prezentat o deficiență calitativă ce nu putea fi cunoscută la

momentul cumpărării și care nu a fost descoperită de service-ul autorizat al

furnizorului, în ciuda numeroaselor reclamații făcute de reclamant în acest

sens pe parcursul a aproape doi ani de zile.

S-a apreciat, în

consecință, că reclamantul este îndreptățit să solicite daune-interese pentru

prejudiciul produs din această cauză.

Cu toate acestea s-a

apreciat că reclamantul nu a făcut dovada acestui prejudiciu, în cuantumul

solicitat, potrivit ultimei precizări din 3 mai 2011, respectiv suma de

13.927,98 euro, compusă din: 6.936,56 euro avans, 631,43 euro taxa de primă

înmatriculare, 4.741,23 euro rate de leasing în perioada octombrie 2007 -

octombrie 2008, prima de asigurare aferentă perioadei menționate de 1.618,76

euro, 7.000 euro folos nerealizat, plus, 24.000 euro valoarea de înlocuire.

Raportat la avans și

ratele de leasing, s-a arătat că acestea au fost achitate în baza contractului

de leasing încheiat la 6 august 2007 cu SC P.L.R.I. SA, pârâta SC A.D.C. SRL

nefiind parte în acel contract iar, pe de altă parte, rezilierea acestuia nu a

făcut obiectul prezentului litigiu.

Taxa de primă

înmatriculare a fost achitată în baza legii iar prima de asigurare în baza

contractului de asigurare încheiat cu SC P.B. SRL. În condițiile în care acele

sume nu au intrat în patrimoniul societății pârâte, aceasta nu poate fi

obligată la restituirea lor.

Pretențiile

reclamantului constând în folosul nerealizat prin privarea de folosința

autoturismului contractat și înlocuirea autoturismului pretins livrat cu o

lipsă de conformitate, sunt în legătură directă cu calitatea aceluia și

reclamațiile formulate în perioada de garanție.

Pârâta SC A.D.C. SRL

care avea obligația potrivit contractului de leasing să asigure service-ul,

și-a îndeplinit această obligație cu respectarea întocmai a dispozițiilor art.

11 alin. (4) și art. 12 din Legea nr. 449/2003.

Astfel, pârâta a

preluat de fiecare dată autoturismul la cererea reclamantului și a procedat la

efectuarea anumitor intervenții și înlocuiri de piese în vederea asigurării

unei folosințe utile, însă așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză nu a

reușit să identifice cauza deficienței invocate de reclamant.

Din procesele-verbale

depuse la dosar rezultă că de fiecare dată când autoturismul era lăsat în

service, i se punea la dispoziție reclamantului, cu titlu gratuit un alt

autoturism pentru a fi utilizat pe toată perioada cât se afla în service.

Această împrejurare a fost confirmată și de martorii audiați și nu a fost

contestată de reclamant.

În aceste condiții,

s-a reținut că nu s-a dovedit că reclamantul a înregistrat vreun prejudiciu ca

urmare a lipsei folosinței autoturismului pe care l-a achiziționat. De altfel,

reclamantul nici nu a precizat în concret în ce anume constă acel folos

nerealizat, solicitând pur și simplu acordarea sumei de 7.000 euro cu acest

titlu.

Cât privește cererea

privind obligarea pârâtei la plata contravalorii de înlocuire a autoturismului,

instanța a constatat că nu este întemeiată, deoarece reclamantul nu a solicitat

niciodată cu ocazia prezentării la service înlocuirea autoturismului, ci doar

repararea acestuia iar pe la sfârșitul anului 2008 - începutul anului 2009 l-a

abandonat pur și simplu din proprie inițiativă în parcarea SC A.D. SRL fără a

solicita încheierea vreunui act prin care să se constate starea tehnică a

acestuia la data respectivă.

Ulterior autoturismul

a fost preluat de societatea de leasing care a procedat la rezilierea contractului

de leasing din culpa exclusivă a reclamantului ca urmare a neachitării ratelor

de leasing.

S-a constatat că,

reclamantul a formulat într-adevăr contestație la executare împotriva actelor

de executare efectuate în baza contractului de leasing însă aceasta nu a fost

soluționată în mod irevocabil, în prezent fiind în faza de recurs pe rolul

Tribunalului Alba, reținându-se că atâta timp cât nu a achitat integral prețul

autoturismului, reclamantul nu este îndreptățit să solicite plata valorii de

înlocuire a acestuia, întrucât s-ar îmbogăți fără just temei.

Cât privește

cheltuielile de judecată ale pârâtei SC P.L.R.I. SA, s-a reținut că aceasta nu

a depus acte justificative pentru suma de 50.107 RON cheltuieli de judecată,

raportat la actele îndeplinite în cauză: formularea unei întâmpinări, a unei

completări la întâmpinare, obiecțiuni la raportul de expertiză și concluzii

scrise și ținând cont că a fost prezent doar la patru termene de judecată,

respectiv la termenul din 28 iunie 2011, 11 octombrie 2011, 8 noiembrie 2011 și

6 decembrie 2011, așa cum rezultă din încheierile de ședință, suma de 5.000 RON

apare ca fiind suficientă.

Apelurile declarate

de reclamantul D.C.S. și pârâta SC P.L.R.I. SA au fost respinse ca nefondate

prin Decizia nr. 45 din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a

civilă.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că, în ce privește prescripția dreptului

material la acțiune al reclamantului, pe temeiul art. 1, 3, 5 sau 11 din

Decretul nr. 167/1958, s-a constatat a fi neîntemeiată, câtă vreme reclamantul

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii speciale nr. 449/2003.

Nici excepția lipsei

calității procesual active a reclamantului nu a fost primită, în condițiile în

care acesta este titular al contractului de leasing, în calitate de utilizator

al bunului ce face obiectul contractului și nici excepția lipsei calității

procesual pasive a pârâtei intimate SC A.D.C. SRL, câtă vreme această societate

este aceea căreia reclamantul i-a adresat comanda achiziționării, în sistem de

leasing, a autovehiculului.

Cât privește

procedura prealabilă prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ. s-a

considerat că prima instanță, în mod întemeiat, a reținut împrejurarea că a

existat o atare încercare de conciliere a conflictului ivit între părți, în

data de 3 septembrie 2010, nefiind necesar, așa după cum susține intimata, o

conciliere separată, pe fiecare dintre pretențiile reclamantului.

Nici excepția

inadmisibilității acțiunii de față, ca o acțiune în rezoluțiune pentru

neîndeplinirea condițiilor prevăzute de textul art. 1020 - 1021 C. civ., nu a

fost găsita ca întemeiată, această chestiune neputând fi abordată pe cale de

excepție, ci ca o problemă de fond.

Cât privește

tardivitatea precizării de acțiune a reclamantului din data de 8 noiembrie 2011

s-a reținut că aceasta a rămas fără obiect în condițiile în care prima instanță

s-a pronunțat asupra acțiunii prin prisma respectivelor precizări, fără ca prin

aceasta să se fi produs vreo vătămare intimatei pârâte.

Pe fondul cauzei, din

perspectiva raporturilor juridice născute între părți prin încheierea

contractului de leasing din 6 august 2007, s-a considerat că, în mod întemeiat

s-a reținut de către prima instanță împrejurarea că pârâtei SC P.L.R. I. SA îi

revin obligații doar în ce privește calitatea sa de finanțator în cadrul

operațiunii de achiziționare a autoturismului în discuție de la producător mai

exact de la reprezentantul acestuia, de la furnizor, în speță, SC P.L.R.I. SA

și că, în speță, nu se impută pârâților deficiențe legate de achiziționarea

autoturismului, cu privire la liniștita folosință a acestuia, ci în legătură cu

utilitatea sa, reclamând neconformitatea acestuia unei folosințe normale, în

acord cu caracteristicile tehnice avute în vedere la momentul achiziționării și

la care era îndreptățit să se aștepte.

În aceste condiții,

s-a reținut că, în contextul raporturilor juridice generate de încheierea

contractului de leasing, persoana răspunzătoare de asigurarea acestor

caracteristici este pârâta SC A.D.C. SRL Alba Iulia care, în calitate de dealer

al finanțatorului SC P.L.R.I. SA, și-a asumat prin contract obligații privind

livrarea, calitatea, asistența tehnică, service-ul în perioada de garanție și

post-garanție (art. 13.2 din contractul de leasing), acesta fiind sensul art.

13.3 din contract, ce prevede că utilizatorul are acțiune directă împotriva

dealerului în caz de reclamații privind respectivele obligații stabilite prin

contract în sarcina dealerului, dispozițiile contractuale menționate obligând

părțile și instanța să le respecte potrivit art. 969 C. civ.

S-a reținut că sensul

"acțiunii directe" avut în vedere de dispozițiile contractuale

menționate este în sensul că utilizatorul are doar această acțiune împotriva

dealerului, ca acțiune principală, iar nu una alternativă și că, deși nu se

poate vorbi "in terminis" despre un "contract" de livrare a

bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing, este evident că, raportat

la art. 1.1 lit. a) din contract, exista în sarcina SC A.D.C. SRL Alba Iulia,

în calitate de dealer, obligația de livrare a bunului, obligație îndeplinită de

altfel, prin predarea acestuia reclamantului utilizator, așa încât, din acest

punct de vedere cererea reclamantului, îndreptată împotriva acestui pârât în

legătură cu obligația sa de livrare a bunului, pe care o apreciază ca nefiind

îndeplinită, solicitând rezoluțiunea întregului contract, se dovedește a fi

corect îndreptată.

De asemenea, s-a

reținut că deficiențele invocate de reclamant nu erau de natură a face

nefolosibil autoturismul în discuție și că înlocuirea unor consumabile, supuse

uzurii, la sistemul de alimentare nu poate fi considerat a fi un viciu ascuns

în sensul art. 1352 C. civ. și că, eventualele prejudicii suferite de reclamant

din cauza disconfortului creat ca urmare a reparațiilor la care a fost obligat

să apeleze din cauza defecțiunilor semnalate, puteau, eventual, face obiectul

unor acțiuni în pretenții, pe acest temei, rezoluțiunea/desființarea

contractului de leasing pentru astfel de motive fiind o disproporționată.

Raportat în apelul

pârâtei SC P.L.R.I. SA privind plata în integralitate a cheltuielilor de

judecată, se constată că, pe temeiul art. 274 C. proc. civ., instanța nu

intervine în raportul juridic dintre avocat și clientul său, ci doar apreciază

în ce măsură onorariul plătit se impune a fi suportat de partea care a pierdut

procesul în raport de efortul concret depus de avocat prin raportare la

complexitatea cauzei, într-o manieră rezonabilă.

Stabilirea, în acest

context, a cuantumului onorariului, fiind o chestiune de fapt lăsată la

aprecierea instanței, s-a constatat că suma de 5.000 RON acordată de instanță

este suficientă pentru acoperirea cheltuielilor de judecată ale pârâtei

apelante, în condițiile în care, așa după cum reclamantul declară, aceasta a

fost chemată în judecată doar pentru opozabilitatea hotărârii ce se va

pronunța, pretențiile pe fond ale acestuia fiind dezbătute în legătură cu SC

A.D.C. SRL Alba Iulia, iar nu cu apelanta, față de această pârâtă acțiunea

fiind respinsă pentru lipsa calității sale procesual pasive.

Împotriva acestei

decizii, D.C.S. a declarat recurs prin care a invocat nelegalitatea acesteia în

raport de următoarele critici:

- Instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra solicitării privind anularea hotărârii atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, în temeiul art. 297 C.

proc. civ. și nici cu privire la incidența tezei 1 de la același articol

invocate expres prin motivele de apel.

- Instanța de apel nu

a analizat și nici nu s-a pronunțat asupra motivului de apel privind greșita

admitere a excepției inadmisibilității petitului 1 din acțiune, prin raportare

la dispozițiile art. 111 C. proc. civ., în condițiile în care instanța a fost

învestită cu rezoluțiunea contractului ca o consecință a lipsei de conformitate

a bunului, normele indicate nefiind incidente în cauză.

De asemenea, prin

indicarea art. 3 din contractul de leasing, recurentul susține existența

raportului contractual dintre el și dealer.

- Decizia este

nelegală și sub aspectul probațiunii administrate în cauză, în ceea ce privește

deficiențele indicate, de natură a nu constata lipsa de conformitate a

autoturismului livrat de către SC D.C. SRL.

În acest sens se

arată că instanța de apel a reținut, în mod incorect că, fiind vorba doar de

înlocuirea unor consumabile supuse uzurii la sistemul de alimentare al mașinii,

înlăturând în totalitate concluziile raportului ele expertiză efectuat în

cauză, care a stabilit existența unui viciu ascuns.

- Făcând referiri pe

larg la concluziile raportului de expertiză și la situația de fapt și reiterând

opțiunea sa de a i se restitui sumele de bani plătite la încheierea și pe

parcursul derulării contractului de leasing ca urmare a desființării acestuia,

recurentul arată că, potrivit art. 5 din Legea nr. 449/2003 vânzătorul era obligat

să-i livreze un bun în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare, la

parametrii de calitate și performanță, el fiind răspunzător conform art. 9 din

aceeași lege pentru lipsa de conformitate, existentă la momentul livrării.

Or, în condițiile în

care autoturismul s-a aflat cea mai mare parte a timpului în reparație se

apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 18 din lege prevede că lipsa de

conformitate apărută în termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezumă

că a existat la momentul livrării acestuia.

În concluzie, se

arătă ca toate inconvenientele rezultate din desființarea contractului de

leasing trebuie suportate de către dealer, singurul răspunzător de lipsa de

conformitate a bunului și că, instanța trebuia să analizeze prejudiciul

acceptând că derularea contractului a fost întreruptă de viciul ascuns al

autoturismului, situație în care culpa aparține SC A.D.C. SRL, care a preluat

orice răspundere în ceea ce privește calitatea bunului livrat

Recursul este

nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

- Cu privire la prima

critică prin care se susține omisiunea pronunțării instanței de apel asupra

solicitării privind anularea sentinței și trimiterea spre rejudecare în temeiul

art. 297 teza 1 C. proc. civ., în condițiile în care nu se indică în concret și

motivul de nulitate invocat și omis a fi analizat, de natură a atrage incidența

prevederilor evocate, nu poate fi primită.

Mai mult, potrivit

prevederilor art. 297 teza 1 C. proc. civ., anularea hotărârii atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare a cauzei se poate dispune în cazul în care prima

instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, situație ce

nu se verifică în cazul sentinței instanței de fond, întrucât prin ea s-a

soluționat fondul cauzei.

- Nici critica prin

care se invocă omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra criticii din

apel ce a vizat greșita soluționare a excepției inadmisibilității petitului 1

al acțiunii prin raportare la art. 111 C. proc. civ. nu poate fi primită.

Raportat la

argumentele aduse în susținerea acestui motiv de recurs, în sensul cărora nu

s-ar fi observat că, în cadrul petitului 1 al cererii, s-a solicitat și

rezoluțiunea contractului de livrare se constată că recurentul este în eroare,

întrucât o asemenea excepție nu a fost admisă în cauză.

Dimpotrivă, instanța

a apreciat că, deși nu se poate vorbi "in terminis" despre un

contract de livrare a bunului, raportat la obligația asumată de SC A.D.C. SRL,

în calitate de dealer, prin art. 1.1. lit. a) din contract, aceea de livrare a

bunului, a fost îndeplinită prin predarea acestuia către reclamant, acțiunea în

rezoluțiune fiind corect îndreptată, însă în urma probatoriilor administrate

instanța a considerat că bunul nu a fost impropriu folosinței pentru care a

fost construit, motiv pentru care cererea în rezoluțiune a fost corect

respinsă.

Deci, instanța a

reținut existența unui raport contractual și s-a pronunțat asupra acestuia.

- În ceea ce privește

critica ce vizează probele administrate în cauză și deficiențele de natură a

constata o lipsă de conformitate a autoturismului livrat de către SC A.D.C.

SRL, recurentul face trimitere pe larg la concluziile raportului de expertiză

și la situația de fapt stabilită în urma probatoriilor administrate în cauză,

motiv pentru care nu vor face obiectul controlului instanței de recurs ale

cărei atribuții sunt limitate la efectuarea controlului de nelegalitate.

Cât privește lipsa de

conformitate cu caracteristicile tehnice ale bunului în litigiu, faptul că

acesta ar fi fost impropriu folosirii conform destinației sale, susținere

întemeiată de recurent în baza prevederilor art. 5 - 8 din Legea nr. 449/2003,

se constată că instanța de apel a reținut în mod corect că sensul normelor

evocate este acela că, un asemenea viciu trebuie să conducă la împiedicarea

efectivă a utilizării autoturismului în scopul în care a fost achiziționat,

ceea ce ar presupune ca acesta să nu poată fi utilizat în scopul deplasării

ori, să nu poată fi pus în mișcare, în mod constant.

Or, din situația de

fapt reținută de instanța de apel a rezultat că deficiențele invocate nu erau

de natură a face bunul nefolosibil, defecțiunile intervenite ținând de sistemul

de alimentare al acestuia.

În consecință, pentru

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant

ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul D.C.S. împotriva Deciziei nr. 45/2012 din 1 iunie 2012

a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS