ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 60/2015

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj sub nr. 7407/1285/2010, reclamanta SC P.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC B.A.V.I.G. SA și SC T.L.I. SA solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună executarea contractului de asigurare, respectiv obligarea pârâtei SC B.A.V.I.G. SA la plata către pârâta SC T.L.I. SA a sumei de 30.869 euro, cu titlu de despăgubiri, conform poliței de asigurare facultativă a autovehiculelor din 18 august 2008, obligarea pârâtei SC B.A.V.I.G. SA la plata către pârâta SC T.L.I.

SA a dobânzii legale în materie comercială, în cuantum de 30.869 euro, calculată de la data prevăzută în contractul pentru plata despăgubirii în dosarul de daună, din luna februarie 2009 și până la plata integrală a debitului datorat, obligarea la suma de 26.784,09 lei (TVA inclus), cu titlu de daune interese, egale cu contravaloarea dobânzii achitate, aferente ratelor încasate de către SC T.L.I. SA, conform contractului de leasing financiar nr. 56450/2008, începând cu luna februarie 2009 și până în luna octombrie 2010, obligarea la plata dobânzii în materie comercială pentru suma de 26.784,09 lei (T.V.A. inclus), de la momentul achitării fiecărei rate și până la plata integrală de către asigurător, precum și la dobânda comercială aferentă sumei de 36.020,31 lei, ce reprezintă avansul și ratele achitate până în luna februarie 2009, calculată începând cu luna februarie 2009 și până la plata integrală.

Au fost solicitate și cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 4609 din 19 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 7407/1285/2010 al Tribunalului Comercial Cluj s-a respins cererea reclamantei SC P.C. SRL, având ca obiect obligarea pârâtei SC B.A.V.I.G. SA la plata, către pârâta SC T.L.I. SA, a despăgubirilor și dobânzilor aferente, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active. S-a respins cererea reclamantei formulată împotriva pârâtei SC B.A.V.I.G. SA, având ca obiect plata despăgubirilor și dobânzilor aferente, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în data de 15 august 2008, reclamanta a încheiat cu pârâta SC B.A. SA (actuala SC B.A.V.I.G.

SA) contractul de asigurare facultativă a autovehiculului marca M.B., serie șasiu, pe o perioadă de 60 de luni, având în vedere contractul de leasing financiar încheiat cu pârâta SC T.L.I. SA nr. 564.450 din 7 mai 2008 (filele 11-25). în data de 15 decembrie 2008, autovehiculul a fost distrus, în totalitate, în urma unui incendiu a cărui sursă probabilă a fost reprezentată de un scurtcircuit electric, conform procesului-verbal din 15 decembrie 2008, întocmit de către ISU „A.I. ” , județul Cluj, secția de pompieri colina (fila 26). În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, având ca obiect obligarea pârâtei SC B.A.V.I.G. SA la plata, către pârâta SC T.L.I. SA, a despăgubirilor cuvenite ca urmare a intervenirii riscului asigurat, cu tot cu dobânda aferentă, aceasta a fost admisă, pe motiv că un terț nu poate interveni în derularea raporturilor juridice născute în baza unor contracte încheiate între alte persoane.

Doar asiguratul are dreptul să ceară să fie despăgubit ca urmare a intervenirii unui risc asigurat, pentru bunul său. Reclamanta este doar utilizator al autoturismului avariat și, prin urmare, nu are calitatea de proprietar al acestuia și nici calitatea de beneficiar al contractului de asigurare. în acest litigiu reclamanta nu a acționat, așa cum a încercat să motiveze, în mod greșit și fără nici un suport probator, pârâta SC T.L.I. SA, în numele acestei pârâte. Dacă ar fi fost așa, ar fi trebuit să existe o împuternicire specială dată în acest scop iar SC T.L.I. SA ar fi avut calitatea de reclamantă iar actuala reclamantă ar fi avut calitatea de mandatar împuternicit al celei dintâi. S-a reținut faptul că reclamanta încearcă să-și apere un interes propriu în acest litigiu, pentru a nu fi nevoită să achite ea, în continuare, ratele de leasing aferente bunului distrus, până la executarea integrală a contractului de leasing.

Acționând în interes propriu, în acest litigiu, reclamanta nu are calitatea procesuală activă necesară pentru a cere obligarea pârâtei SC B.A.V.I.G. SA să execute un contract privat, încheiat cu cealaltă pârâtă SC T.L.I. SA și implicit pentru a cere acordarea acelor despăgubiri și penalitățile aferente. În ceea ce privește excepția lipsei de interes, aceasta nu a mai fost analizată de către prima instanță, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active. În ceea ce privește solicitarea de obligare a asigurătorului la plata despăgubirilor și a dobânzii aferente contractului de leasing financiar, până la executarea integrală a acestuia, aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată.

în raportul întocmit de către ISU „A.l.”, județul Cluj, Secția de Pompieri Colina s-a menționat limpede faptul că sursa probabilă de aprindere a autovehiculului a fost un scurtcircuit electric. Această defecțiune nu poate avea decât două cauze: fie un defect de fabricație, fie o uzură peste limitele normale a instalației electrice a autovehiculului, necunoscută și nedetectată la timp. Defectul de fabricație face ca evenimentul produs să fie exclus de la asigurare, conform art. 6.12 din condițiile generale la contractul de asigurare facultativă, la fel ca și pagubele produse prin întrebuințare, funcționare sau uzură. Având în vedere faptul că autovehiculul avea puțini kilometri la bord (aproximativ 17.000, la momentul producerii evenimentului), fapt invocat și recunoscut de către reclamantă, cel mai probabil cauza incendiului a fost un defect de fabricație.

Focul poate avea fie o sursă exterioară (risc asigurat dacă focul nu a fost declanșat cu intenție sau din culpa asiguratului), fie o cauză interioară, când e vorba de o defecțiune de proiectare a unui ansamblu sau a unei părți componente a bunului, de uzură nedetectată și nereparată sau de o utilizare necorespunzătoare a bunului (toate acestea exonerând-ul pe asigurat de răspundere). în plus, cum nu se poate susține faptul că la aproximativ 17.000 km rulați cu autoturismul, instalația electrică trebuie reparată sau înlocuită sau că aceasta ar putea fi uzată anormal în această perioadă de timp, cu atât mai mult este întărită ipoteza posibilității existenței unui defect de fabricație.

S-a reținut că niciuna dintre expertizele extrajudiciare depuse la dosar nu constituie probe în favoarea celor care le-au depus, ele nefiind făcute în condiții de contradictorialitate, fiind întocmite de către persoane alese de către cele care le-au comandat și asupra lor cealaltă parte neavând niciun control. Aceste concluzii logice pe care prima instanță Ie-a arătat, tot în opinia acesteia, au fost întărite și de concluziile expertului care a întocmit expertiza extrajudiciară depusă la dosar de către reclamantă, angajat al fabricantului autovehiculului. în aceste concluzii, după ce a fost eliminată posibilitatea producerii incendiului ca urmare a unui defect de fabricație sau al unei uzuri anormale a instalației electrice sau a altor componente ale vehiculului, rămâne o singură posibilitate a producerii incendiului: o influență externă, și anume incendierea.

Cum nu s-a dovedit existența incendierii, pompierii neconstatând urme care să ducă la această concluzie, o plângere la poliție în acest scop nefiind formulată de către reclamantă, o expertiză tehnică judiciară nefiind solicitată și, de fapt, nemaifiind posibilă în condițiile în care de la data producerii evenimentului asigurat și până la data înregistrării acțiunii au trecut aproape doi ani de zile, s-a reținut că incendiul s-a produs ca urmare a unui defect de fabricație sau al uzurii anormale sau nedepistate la inspecțiile tehnice periodice, situații în care răspunderea asigurătorului nu poate fi antrenată. înlocuirea componentelor uzate sau repararea lor cade întotdeauna în sarcina celui care folosește bunul, al utilizatorului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC P.C. SRL solicitând, în temeiul prevederilor art. 282 și urm. C. proc. civ., art. 294 și art. 297 C. proc. civ., art. 969 C. civ., art. 9 și art. 24 din Legea nr. 136/1995 (forma în vigoare la data promovării acțiunii), art. 3 alin. (2) și 21 din O.G. nr. 13/2011, art. 274 C. proc. civ.: în principal, admiterea apelului declarat, anularea sentinței atacate și retrimiterea cauzei spre judecare la instanța de fond - Tribunalul Specializat Cluj, pentru soluționarea pe fond a cauzei, conform petitelor formulate și precizate; iar în subsidiar, în măsura în care cauza este reținută spre judecare pe fond de către instanța de apel: să se dispună modificarea în totalitate a sentinței, în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată și precizată, și obligarea pârâtei SC B.A.

SA, la plata de unei penalizări de 0,2 % pe zi de întârziere la suma de 30.869 euro, de la data de 6 decembrie 2011, și până la achitarea integrală a sumei datorate cu titlu de despăgubiri, conform poliței de asigurare facultativă a autovehiculelor nr. 0467624 din 15 august 2008, în temeiul prevederilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 36 alin. (6) și art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum și acordarea cheltuielilor de judecată. Prin întâmpinarea formulată, intimata SC O.V.I.G. SA (fosta SC B.A.V.I.G.

SA), a solicitat respingerea apelului. Prin decizia civilă nr. 165 din 9 mai 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul declarat de SC P.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 4609 din 19 septembrie 2011 pronunțată în Dosar nr. 7407/1285/2010 al Tribunalului Comercial Cluj pe care a anulat-o și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Apelanta SC P.C. SRL a încheiat cu intimata SC T.L.I. SA, la data de 7 mai 2008, contractul de leasing financiar (fila 16 dosar fond) având ca obiect transferarea dreptului de folosința și posesie asupra autoturismului M.S., pe o perioadă de 60 de luni, în schimbul plății ratelor de leasing stabilite contractual.

Subsecvent încheierii acestui act juridic, la 15 august 2008, apelanta SC P.C. SRL - în calitate de contractant - a încheiat cu intimata, SC B.A. SA, contractul de asigurare facultativă pentru autoturismul obiect al contractului leasing, fiind emisă polița de asigurare din 15 august 2008 (fila 11 dosar fond). Asigurarea are ca beneficiar intimata SC T.L.I. SA și a fost încheiată pentru 1 an pentru intervalul 20 august 2008 - 19 august 2009. Contractul de asigurare a fost încheiat de apelantă în considerarea existenței contractului de leasing în vederea constituirii unor garanții de despăgubire a finanțatorului corespunzătoare valorii bunului preluat în sistem de leasing .pentru evenimente survenite în perioada de utilizare a bunului (accident, incendiu, alte evenimente, etc.).

La 15 decembrie 2008 s-a produs evenimentul asigurat, autoturismul aflat în posesia apelantei SC P.C. SRL suferind daună totală, ca urmare a unui incendiu cauzat de „un scurt circuit electric", constatat conform procesului-verbal din 15 decembrie 2008, întocmit de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.I.” Județul Cluj - Secția de Pompieri Colina, probă aflată la dosarul cauzei. Având în vedere această împrejurare, apelanta a întreprins toate demersurile legale în vederea acordării despăgubirilor de la societatea pârâtă de rândul 1, SC B.A. SA, fiind format astfel dosarul de daună. Dosarul a fost respins și plata despăgubirii pentru daună a fost refuzată de către SC B.A.

SA, existând diferențe de interpretare între asigurător și apelantă, în calitatea sa de utilizator al bunului asigurat, privind cauza incendiului produs. După data producerii incendiului, deși apelanta SC P.C. SRL nu a mai folosit autoturismul( acesta fiind total deteriorat urmare a incendiului produs) a achitat în continuare ratele de leasing urmare a valorificării de către a finanțatorul SC T.L.I. SA a filelor CEC emise, pentru toate ratele rămase de achitat în perioada decembrie 2008 - mai 2013. Ca urmare a refuzului SC B.A. SA de a plăti despăgubirea s-a formulat o acțiune în pretenții, având ca reclamant pe beneficiarul asigurării, SC T.L.I. SA - în Dosarul nr. 7496/1285/2010 al Tribunalului Specializat Cluj.

Reclamanta SC T.L.I. SA, deși a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, nu și-a îndeplinit obligația procesuală, acțiunea înregistrată sub nr. 7496/1285/2010 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj fiind anulată ca netimbrată. În acest context, deoarece termenul de prescripție a acțiunii în despăgubiri față de SC B.A. SA era aproape împlinit, fără ca SC T.L.I. SRL să acționeze în vreun fel, apelanta a promovat acțiune prin care a solicitat plata despăgubirii datorate de SC B.A. SA în favoarea pârâtei SC T.L.I. SRL. Acțiunea promovată de apelantă SC P.C. SRL a fost respinsă de Tribunalul Specializat Cluj pe cale de excepție, prin Sentința civilă nr. 4609 din 19 septembrie 2011, instanța de fond reținând lipsa calității procesuale active a reclamantei apelante în promovarea acțiunii.

Soluția primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii. Prin acțiunea introductivă, SC P.C. SRL a solicitat, ca petit principal, obligarea pârâtei SC B.A. SA la plata despăgubirii datorate în temeiul contractului de asigurare facultativă a autovehiculelor, către beneficiarul poliței de asigurare din 15 august 2008 (ANEXA 2) - SC T.L.I. SRL, aspect care justifică chemarea în judecată a SC T.L.I. SRL, în calitate de pârâtă. Apelanta SC P.C. SRL are calitatea de contractant în cadrul contractului de asigurare, în baza căruia a fost emisă polița de asigurare din 15 august 2008. Contractul de asigurare încheiat constituie temeiul pretențiilor invocate prin acțiunea promovată. Ca atare, apelanta are calitate procesuală activă în cauză.

Apelanta SC P.C. SRL a achitat prima de asigurare astfel încât autoturismul obiect al contractului de leasing sa fie asigurat pentru situația în care este avariat. De asemenea, a achitat și suma de 960 euro, pretinsă de asigurător pentru soluționarea dosarului de daună constituit și pentru acordarea despăgubirii. În temeiul contractului de asigurare, la producerea unui eveniment care se încadrează în categoria celor prevăzute în contractul de asigurare, despăgubirea pentru prejudiciul suferit este datorată de pârâta SC B.A. SA, urmând a fi achitată beneficiarului poliței de asigurare - pârâtei SC T.L.I. SRL. În raport de calitatea sa de parte contractantă în contractul de asigurare, apelanta are atât calitatea procesuală cât și interes legitim în susținerea demersului judiciar inițiat.

Expresia calității procesuale și interesului legitim al apelantei o constituie clauzele inserate în art. 7.6. lit. a) și b) din contractul de leasing din 7 mai 2008 încheiat cu SC T.L.I. SRL, care stipulează că din despăgubirile ce vor fi achitate de societatea de asigurare, în cazul pieirii sau distrugerii totale a bunului, încasate de finanțator, finanțatorul va reține o sumă echivalentă cu diferența între valoarea inițială a bunului și valoarea avansului achitat de utilizator și valoarea ratelor de leasing achitate (exclusiv dobânda aferentă) iar utilizatorul va încasa diferența între valoarea despăgubirii și suma cuvenită finanțatorului. Potrivit contactului de leasing, intimata SC T.L.I.

SRL, în calitate de finanțator, are obligația de a reține doar o parte din despăgubirea încasată (conform algoritmului de calcul mai sus indicat), iar diferența pozitivă primită cu titlu de despăgubire trebuie să o remită apelantei. Instanța de apel a reținut că nu există niciun temei legal care să susțină teza excluderii uneia din părțile contractului din sfera persoanelor îndreptățite să exercite o acțiune în executarea obligațiilor derivând din această convenție, chiar dacă nu are calitatea de beneficiar direct al poliței de asigurare. Până la data promovării apelului, reclamanta SC P.C. SRL, în calitatea sa de utilizator, a achitat integral ratele de leasing. În tot acest interval SC T.L.I.

SRL a rămas în pasivitate și nu a efectuat niciun demers pentru a i se achita despăgubirea de către asigurător, unicul demers realizat de finanțator fiind acela al executării titlurilor de credit emise de utilizator în favoarea sa. Finanțatorul SC T.L.I. SRL a obținut plata integrală a ratelor de leasing de la utilizator. Asigurătorul nu a achitat despăgubiri urmare a producerii evenimentului asigurat, singurul prejudiciat de modul în care s-au executat obligațiile derivând din contractul de asigurare fiind, în acest moment, utilizatorul bunului și nu beneficiarul direct al poliței de asigurare, care era finanțatorul. Calitatea procesuală activă a apelantei este relevată de dreptul subiectiv ce se urmărește a fi valorificat prin petitele subsecvente.

Legătura indisolubilă dintre dreptul invocat pe cale principală și accesorie este evidentă. Pe de alta parte, în baza prevederilor art. 7.6. din contractul de leasing, apelanta are calitatea de creditor al pârâtei SC T.L.I. SRL. Din postura de creditor, prin raportare la prevederile art. 974 C. civ., pe care, de altfel, procedura concilierii s-a și întemeiat ( a se vedea dovada procedurii concilierii aflată la fila 39, 40 dosar fond) reclamanta apelantă are atât calitatea procesuală cât și interes legitim în exercitarea unei acțiunii derivând din executarea contractul de asigurare. S-a mai reținut că nu se poate face confuzie între persoana îndreptățită din perspectiva Legii nr. 136/1995 (conform art. 9 și art. 24) la încasarea despăgubirii/repararea daunei și persoana îndreptățită să promoveze o acțiune pentru a se dispune obligarea asigurătorului la plata despăgubirii.

Cauza a fost soluționată prin admiterea unei excepții - lipsa calității procesuale active a reclamantei, deci prima instanță nu putea respinge acțiunea pe fond ca neîntemeiată. În măsura în care prima instanță a apreciat că reclamanta nu avea calitate procesuală pentru formularea acțiunii, este nelegală respingerea acțiunii pe fond, ca neîntemeiată. Deși prima instanță a analizat, cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale active, reținând-o ca întemeiată, a procedat și la cercetarea fondului pretențiilor deduse judecații. Or, această motivare a fost făcută cu încălcarea prevederilor art. 137 C. proc. civ., care stabilesc, imperativ, obligația instanței de a se pronunța, cu prioritate, asupra excepțiilor care fac de prisos cercetarea fondului.

Câtă vreme prima instanță a reținut excepția lipsei calității procesuale ca fiind întemeiată și a respins acțiunea pe această cale, cercetarea fondului devenea inutilă. Prima instanță a reținut că la originea producerii evenimentului asigurat se poate afla un defect de fabricație sau uzură peste limitele normale ale autovehiculului. Reținând că autovehiculul a parcurs doar 17.000 km, prima instanța a invalidat cea de a doua ipoteză. Expertiza extrajudiciară care excludea defectul de fabricație ca și cauză a producerii evenimentului asigurat nu a fost invalidată de probe administrate în condiții de contradictorialitate.

Instanța de apel a dispus ca în rejudecare să fie administrate, cu precădere, probele cu înscrisuri, cu expertiza tehnică, eventual audierea unor specialiști, pentru a se stabili, pe baze științifice, pornind de la constatările cuprinse în raportul întocmit de expertul tehnic judiciar Rusu Vasile, la care se face referire în adresa nr. 90/2009 și în raportul de expertiză DC0509059 (fila 28 dosar fond), care a fost cauza reală a producerii evenimentului asigurat, dacă ea poate sau nu poate fi circumscrisă prevederilor art. 2 pct. 2.1.3, art. 6 pct. 6.7, 6.12, 6.15, 6.17 din contractul de asigurare (fila 13 dosar fond). Asigurătorul va fi obligat să depună la dosarul cauzei toate actele care au stat la baza constituirii dosarului de daună.

Reclamanta va depune la dosar dovada efectuării inspecțiilor tehnice periodice, autorizația de circulație în perioada de referință, cartea tehnică, precum și orice alt înscris în raport de care se poate stabili cu certitudine caracteristicile autoturismului asigurat la data producerii evenimentului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA (fostă SC B.A. SA) București, aducându-i următoarele critici: 1. Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Astfel, recurenta a susținut că în speță este vorba despre o poliță de asigurare facultativă, iar calitatea de asigurat și beneficiar al poliței de asigurare o are firma de leasing, SC T.L.I.

SA. S-a susținut că instanța de apel, în mod greșit, a transformat calitatea de contractant al poliței, pe care o are reclamanta, în cea de beneficiar al despăgubirii și de asigurat, reclamanta având doar calitatea de utilizator, nefiind proprietar al autovehiculului asigurat. La data producerii incendiului, reclamanta plătise numai 4 rate, deci nu putea avea calitatea de proprietar al autoturismului, iar faptul că între timp reclamanta ar fi achitat toate ratele de leasing, după ce bunul a pierit, nu-i dă nici un drept acesteia, plata tuturor ratelor făcându-se pe riscul său, așa cum prevăd dispozițiile art. 7.1 din contractul de leasing. Mai mult, din cuprinsul dispozițiilor art. 7.2 al contractului de leasing, rezultă că utilizatorul își asumă toate riscurile în caz de distrugere, pierdere, furt, mai puțin daunele și pagubele asigurate conform poliței C.A.S.C.O.

2. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor legale. Astfel, în opinia recurentei-pârâte, orice alte considerații care exced problemei calității procesuale active și care se referă la fondul cauzei nu pot face obiectul recursului, întrucât soluția s-a dat pe excepție și nu pe fond. Recurenta-pârâtă a mai susținut că nu trebuie făcută confuzie între calitatea procesuală, ca parte a dreptului la acțiune, și achitarea obligațiilor ce decurg dintr-un contract de leasing, aceste din urmă chestiuni privind doar relațiile dintre reclamantă și cealaltă pârâtă. În opinia recurentei-pârâte, din contractul de asigurare rezultă calitatea de beneficiar a SC T.L.I. SRL, însemnând că numai aceasta are dreptul de a solicita o eventuală despăgubire și nicidecum reclamanta.

S-a apreciat de către recurentă că s-a făcut o confuzie între existența dreptului de a promova o acțiune și aceea a interesului, deoarece existența unui interes nu este pliată întotdeauna pe existența unui drept la acțiune. S-a subliniat faptul că plata primelor de asigurare de către reclamantă nu-i dă acesteia dreptul de a încasa despăgubirea, acest drept născându-se, direct și distinct, în patrimoniul beneficiarului. Au fost invocate dispozițiile art. 9 din Legea nr. 136/1995. Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 12 ianuarie 2015, reclamanta SC P.C. SRL a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Prima critică nu poate fi reținută.

Instanța de apel a interpretat în mod corect actul juridic dedus judecății, respectiv polița de asigurare încheiată între reclamantă și pârâtă, dar al cărei beneficiar este firma de leasing, SC T.L.I. SRL. Recurenta-pârâtă susține, în mod greșit, că instanța de apel a transformat calitatea de contractant a poliței în cea de beneficiar a despăgubirii și de asigurat, deoarece instanța de apel nu a reținut această situație, ci dimpotrivă, instanța de apel a reținut că reclamanta are calitate procesuală activă în virtutea faptului că este parte contractantă în contractul de asigurare, chiar dacă nu este beneficiară a despăgubirii, mai ales că reclamanta nici nu a solicitat ca despăgubirea să-i fie acordată ei, ci dimpotrivă, a solicitat plata despăgubirii către beneficiarul contractual, care este firma de leasing.

Nu are nicio relevanță faptul că la data producerii incendiului reclamanta plătise doar câteva rate din contractul de leasing, nici măcar faptul că, între timp, aceasta a achitat toate ratele de leasing, important fiind doar faptul că reclamanta este parte contractantă în contractul de asigurare, chiar dacă nu este beneficiar a poliței, având, deci, calitate procesuală activă, așa cum a reținut și instanța de apel.

Deși, atunci când este vorba de calitatea procesuală activă a reclamantei, recurenta-pârâtă susține că reclamanta n-o are, pentru că nu este beneficiar al contractului de asigurare, deși este parte contractantă, recurenta face referire la contractul de leasing, în care nu este, în nici un fel, parte, însă, invocarea dispozițiilor art. 7.2 din contractul de leasing nu face decât să vină în sprijinul reclamantei, din cuprinsul acestui articol al contractului, rezultând că utilizatorul, adică reclamanta, își asumă toate riscurile, mai puțin daunele și pagubele asigurate conform poliței C.A.S.C.O., această prevedere fiind un argument în favoarea calității sale active. 2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută.

Deși recurenta susține că nu pot fi făcute considerații care exced problemei calității procesuale active și care se referă la fondul cauzei, aceasta face considerații cu privire la fondul cauzei.

Interesul reprezintă una dintre condițiile acțiunii civile, în afară de afirmarea unui drept, calitatea procesuală și capacitatea procesuală, iar instanța de apel a făcut referire la existența interesului reclamantei, care este în strânsă legătură cu calitatea procesuală activă, arătând că, pe lângă faptul că este parte contractantă în contractul de asigurare, neexistând nici un impediment legal care să-i nu dea dreptul acesteia să ceară îndeplinirea unei obligații contractuale, chiar dacă nu ea este beneficiara eventualei despăgubiri, reclamanta are și un interes, chiar dacă nu direct, rezultând din contractul de asigurare, ci unul indirect, dar în strânsă legătură cu cel direct, bazat pe faptul că, potrivit contractului de leasing, reclamanta ar urma să beneficieze de o parte din despăgubirea ce ar urma să fie plătită de pârâtă firmei de leasing.

Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 136/1995 nu vin în sprijinul criticilor formulate de recurentă, deoarece reclamanta nu a solicitat acordarea acestor despăgubiri în favoarea sa, ci în favoarea beneficiarului poliței de asigurare, conform contractului de asigurare, situație ce se încadrează în dispozițiile legale sus amintite. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 5.282 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamanta-intimată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă SC O.V.I.G. SA (fostă SC B.A. SA) București împotriva Deciziei civile nr. 165/2014 din 9 mai 2014, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă pe recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA (fostă SC B.A. SA) București la plata sumei de 5.282 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă SC P.C. SRL Cluj-Napoca. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 15 ianuarie 2015.