ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 60/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 60/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Comercial Cluj sub nr. 7407/1285/2010, reclamanta SC P.C. SRL a

chemat în judecată pe pârâtele SC B.A.V.I.G. SA și SC T.L.I. SA solicitând

instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună executarea contractului

de asigurare, respectiv obligarea pârâtei SC B.A.V.I.G. SA la plata către

pârâta SC T.L.I. SA a sumei de 30.869 euro, cu titlu de despăgubiri, conform

poliței de asigurare facultativă a autovehiculelor din 18 august 2008,

obligarea pârâtei SC B.A.V.I.G. SA la plata către pârâta SC T.L.I. SA a

dobânzii legale în materie comercială, în cuantum de 30.869 euro, calculată de

la data prevăzută în contractul pentru plata despăgubirii în dosarul de daună,

din luna februarie 2009 și până la plata integrală a debitului datorat,

obligarea la suma de 26.784,09 lei (TVA inclus), cu titlu de daune interese,

egale cu contravaloarea dobânzii achitate, aferente ratelor încasate de către SC

T.L.I. SA, conform contractului de leasing financiar nr. 56450/2008, începând

cu luna februarie 2009 și până în luna octombrie 2010, obligarea la plata

dobânzii în materie comercială pentru suma de 26.784,09 lei (T.V.A. inclus), de

la momentul achitării fiecărei rate și până la plata integrală de către

asigurător, precum și la dobânda comercială aferentă sumei de 36.020,31 lei, ce

reprezintă avansul și ratele achitate până în luna februarie 2009, calculată

începând cu luna februarie 2009 și până la plata integrală.

Au fost

solicitate și cheltuieli de judecată.

Prin

sentința civilă nr. 4609 din 19 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 7407/1285/2010

al Tribunalului Comercial Cluj s-a respins cererea reclamantei SC P.C. SRL,

având ca obiect obligarea pârâtei SC B.A.V.I.G. SA la plata, către pârâta SC

T.L.I. SA, a despăgubirilor și dobânzilor aferente, ca urmare a admiterii

excepției lipsei calității procesuale active.

S-a

respins cererea reclamantei formulată împotriva pârâtei SC B.A.V.I.G. SA, având

ca obiect plata despăgubirilor și dobânzilor aferente, ca neîntemeiată.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că în data de 15 august 2008,

reclamanta a încheiat cu pârâta SC B.A. SA (actuala SC B.A.V.I.G. SA)

contractul de asigurare facultativă a autovehiculului marca M.B., serie șasiu,

pe o perioadă de 60 de luni, având în vedere contractul de leasing financiar

încheiat cu pârâta SC T.L.I. SA nr. 564.450 din 7 mai 2008 (filele 11-25). în

data de 15 decembrie 2008, autovehiculul a fost distrus, în totalitate, în urma

unui incendiu a cărui sursă probabilă a fost reprezentată de un scurtcircuit

electric, conform procesului-verbal din 15 decembrie 2008, întocmit de către

ISU „A.I.

”

, județul Cluj, secția de pompieri

colina (fila 26).

În ceea

ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, având ca

obiect obligarea pârâtei SC B.A.V.I.G. SA la plata, către pârâta SC T.L.I. SA,

a despăgubirilor cuvenite ca urmare a intervenirii riscului asigurat, cu tot cu

dobânda aferentă, aceasta a fost admisă, pe motiv că un terț nu poate interveni

în derularea raporturilor juridice născute în baza unor contracte încheiate

între alte persoane. Doar asiguratul are dreptul să ceară să fie despăgubit ca

urmare a intervenirii unui risc asigurat, pentru bunul său. Reclamanta este

doar utilizator al autoturismului avariat și, prin urmare, nu are calitatea de

proprietar al acestuia și nici calitatea de beneficiar al contractului de

asigurare. în acest litigiu reclamanta nu a acționat, așa cum a încercat să

motiveze, în mod greșit și fără nici un suport probator, pârâta SC T.L.I. SA,

în numele acestei pârâte. Dacă ar fi fost așa, ar fi trebuit să existe o

împuternicire specială dată în acest scop iar SC T.L.I. SA ar fi avut calitatea

de reclamantă iar actuala reclamantă ar fi avut calitatea de mandatar

împuternicit al celei dintâi. S-a reținut faptul că reclamanta încearcă să-și

apere un interes propriu în acest litigiu, pentru a nu fi nevoită să achite ea,

în continuare, ratele de leasing aferente bunului distrus, până la executarea

integrală a contractului de leasing. Acționând în interes propriu, în acest

litigiu, reclamanta nu are calitatea procesuală activă necesară pentru a cere

obligarea pârâtei SC B.A.V.I.G. SA să execute un contract privat, încheiat cu

cealaltă pârâtă SC T.L.I. SA și implicit pentru a cere acordarea acelor

despăgubiri și penalitățile aferente.

În ceea

ce privește excepția lipsei de interes, aceasta nu a mai fost analizată de

către prima instanță, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității

procesuale active.

În ceea

ce privește solicitarea de obligare a asigurătorului la plata despăgubirilor și

a dobânzii aferente contractului de leasing financiar, până la executarea

integrală a acestuia, aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată. în raportul

întocmit de către ISU „A.l.”, județul Cluj, Secția de Pompieri Colina s-a

menționat limpede faptul că sursa probabilă de aprindere a autovehiculului a

fost un scurtcircuit electric. Această defecțiune nu poate avea decât două

cauze: fie un defect de fabricație, fie o uzură peste limitele normale a

instalației electrice a autovehiculului, necunoscută și nedetectată la timp.

Defectul de fabricație face ca evenimentul produs să fie exclus de la

asigurare, conform  art. 6.12 din condițiile generale  la  contractul  de  asigurare

facultativă, la fel ca și pagubele produse prin întrebuințare, funcționare sau

uzură. Având în vedere faptul că autovehiculul avea puțini kilometri la bord

(aproximativ 17.000, la momentul producerii evenimentului), fapt invocat și

recunoscut de către reclamantă, cel mai probabil cauza incendiului a fost un

defect de fabricație. Focul poate avea fie o sursă exterioară (risc asigurat

dacă focul nu a fost declanșat cu intenție sau din culpa asiguratului), fie o

cauză interioară, când e vorba de o defecțiune de proiectare a unui ansamblu

sau a unei părți componente a bunului, de uzură nedetectată și nereparată sau

de o utilizare necorespunzătoare a bunului (toate acestea exonerând-ul pe

asigurat de răspundere). în plus, cum nu se poate susține faptul că la

aproximativ 17.000 km rulați cu autoturismul, instalația electrică trebuie

reparată sau înlocuită sau că aceasta ar putea fi uzată anormal în această

perioadă de timp, cu atât mai mult este întărită ipoteza posibilității

existenței unui defect de fabricație. S-a reținut că niciuna dintre expertizele

extrajudiciare depuse la dosar nu constituie probe în favoarea celor care le-au

depus, ele nefiind făcute în condiții de contradictorialitate, fiind întocmite

de către persoane alese de către cele care le-au comandat și asupra lor

cealaltă parte neavând niciun control. Aceste concluzii logice pe care prima

instanță Ie-a arătat, tot în opinia acesteia, au fost întărite și de

concluziile expertului care a întocmit expertiza extrajudiciară depusă la dosar

de către reclamantă, angajat al fabricantului autovehiculului. în aceste

concluzii, după ce a fost eliminată posibilitatea producerii incendiului ca

urmare a unui defect de fabricație sau al unei uzuri anormale a instalației

electrice sau a altor componente ale vehiculului, rămâne o singură posibilitate

a producerii incendiului: o influență externă, și anume incendierea. Cum nu s-a

dovedit existența incendierii, pompierii neconstatând urme care să ducă la

această concluzie, o plângere la poliție în acest scop nefiind formulată de

către reclamantă, o expertiză tehnică judiciară nefiind solicitată și, de fapt,

nemaifiind posibilă în condițiile în care de la data producerii evenimentului

asigurat și până la data înregistrării acțiunii au trecut aproape doi ani de

zile, s-a reținut că incendiul s-a produs ca urmare a unui defect de fabricație

sau al uzurii anormale sau nedepistate la inspecțiile tehnice periodice,

situații în care răspunderea asigurătorului nu poate fi antrenată. înlocuirea

componentelor uzate sau repararea lor cade întotdeauna în sarcina celui care

folosește bunul, al utilizatorului.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel SC P.C. SRL

solicitând, în temeiul prevederilor art. 282 și urm. C.

proc. civ., art. 294 și art. 297 C. proc. civ., art. 969 C. civ., art. 9 și art.

24 din Legea nr. 136/1995 (forma în vigoare la data promovării acțiunii), art. 3

alin. (2) și 21 din O.G. nr. 13/2011, art. 274 C. proc. civ.: în principal,

admiterea apelului declarat, anularea sentinței atacate și retrimiterea cauzei

spre judecare la instanța de fond - Tribunalul Specializat Cluj, pentru

soluționarea pe fond a cauzei, conform petitelor formulate și precizate; iar în

subsidiar, în măsura în care cauza este reținută spre judecare pe fond de către

instanța de apel: să se dispună modificarea în totalitate a sentinței, în

sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată și precizată,

și obligarea pârâtei SC B.A. SA, la plata de unei penalizări de 0,2 % pe zi de

întârziere la suma de 30.869 euro, de la data de 6 decembrie 2011, și până la

achitarea integrală a sumei datorate cu titlu de despăgubiri, conform poliței

de asigurare facultativă a autovehiculelor nr. 0467624 din 15 august 2008, în

temeiul prevederilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 36 alin.

(6) și art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor

privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse

prin accidente de vehicule, al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum

și acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin

întâmpinarea formulată, intimata SC O.V.I.G. SA (fosta SC B.A.V.I.G. SA), a

solicitat respingerea apelului.

Prin

decizia civilă nr. 165 din 9 mai 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a

II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a fost admis apelul declarat de SC P.C. SRL împotriva

sentinței civile nr. 4609 din 19 septembrie 2011 pronunțată în Dosar nr. 7407/1285/2010

al Tribunalului Comercial Cluj pe care a anulat-o și a dispus trimiterea

cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a

se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Apelanta

SC P.C. SRL a încheiat cu intimata SC T.L.I. SA, la data de 7 mai 2008,

contractul de leasing financiar (fila 16 dosar fond) având ca obiect

transferarea dreptului de folosința și posesie asupra autoturismului M.S., pe o

perioadă de 60 de luni, în schimbul plății ratelor de leasing stabilite

contractual.

Subsecvent

încheierii acestui act juridic, la 15 august 2008, apelanta SC P.C. SRL - în

calitate de contractant - a încheiat cu intimata, SC B.A. SA, contractul de

asigurare facultativă pentru autoturismul obiect al contractului leasing, fiind

emisă polița de asigurare din 15 august 2008 (fila 11 dosar fond).

Asigurarea

are ca beneficiar intimata SC T.L.I. SA și a fost încheiată pentru 1 an pentru

intervalul 20 august 2008 - 19 august 2009.

Contractul

de asigurare a fost încheiat de apelantă în considerarea existenței

contractului de leasing în vederea constituirii unor garanții de despăgubire a

finanțatorului corespunzătoare valorii bunului preluat în sistem de leasing

.pentru evenimente survenite în perioada de utilizare a bunului (accident,

incendiu, alte evenimente, etc.).

La 15

decembrie 2008 s-a produs evenimentul asigurat, autoturismul aflat în posesia

apelantei SC P.C. SRL suferind daună totală, ca urmare a unui incendiu cauzat

de „un scurt circuit electric", constatat conform procesului-verbal din 15

decembrie 2008, întocmit de Ministerul Internelor și Reformei Administrative,

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.I.” Județul Cluj - Secția de

Pompieri Colina, probă aflată la dosarul cauzei.

Având în

vedere această împrejurare, apelanta a întreprins toate demersurile legale în

vederea acordării despăgubirilor de la societatea pârâtă de rândul 1, SC B.A.

SA, fiind format astfel dosarul de daună.

Dosarul

a fost respins și plata despăgubirii pentru daună a fost refuzată de către SC

B.A. SA, existând diferențe de interpretare între asigurător și apelantă, în

calitatea sa de utilizator al bunului asigurat, privind cauza incendiului

produs.

După

data producerii incendiului, deși apelanta SC P.C. SRL nu a mai folosit

autoturismul( acesta fiind total deteriorat urmare a incendiului produs) a

achitat în continuare ratele de leasing urmare a valorificării de către a

finanțatorul SC T.L.I. SA a filelor CEC emise, pentru toate ratele rămase de

achitat în perioada decembrie 2008 - mai 2013.

Ca

urmare a refuzului SC B.A. SA de a plăti despăgubirea s-a formulat o acțiune în

pretenții, având ca reclamant pe beneficiarul asigurării, SC T.L.I. SA - în Dosarul

nr. 7496/1285/2010 al Tribunalului Specializat Cluj.

Reclamanta

SC T.L.I. SA, deși a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de

timbru, nu și-a îndeplinit obligația procesuală, acțiunea înregistrată sub nr. 7496/1285/2010

pe rolul Tribunalului Specializat Cluj fiind anulată ca netimbrată.

În acest

context, deoarece termenul de prescripție a acțiunii în despăgubiri față de SC

B.A. SA era aproape împlinit, fără ca SC T.L.I. SRL să acționeze în vreun fel,

apelanta a promovat acțiune prin care a solicitat plata despăgubirii datorate

de SC B.A. SA în favoarea pârâtei SC T.L.I. SRL.

Acțiunea

promovată de apelantă SC P.C. SRL a fost respinsă de Tribunalul Specializat

Cluj pe cale de excepție, prin Sentința civilă nr. 4609 din 19 septembrie 2011,

instanța de fond reținând lipsa calității procesuale active a reclamantei

apelante în promovarea acțiunii.

Soluția

primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii.

Prin

acțiunea introductivă, SC P.C. SRL a solicitat, ca petit principal, obligarea

pârâtei SC B.A. SA la  plata despăgubirii datorate în temeiul contractului de

asigurare facultativă a autovehiculelor, către beneficiarul poliței de

asigurare din 15 august 2008 (ANEXA 2) - SC T.L.I. SRL, aspect care justifică

chemarea în judecată a SC T.L.I. SRL, în calitate de pârâtă.

Apelanta

SC P.C. SRL are calitatea de contractant în cadrul contractului de asigurare,

în baza căruia a fost emisă polița de asigurare din 15 august 2008.

Contractul

de asigurare încheiat constituie temeiul pretențiilor invocate prin acțiunea

promovată.

Ca

atare, apelanta are calitate procesuală activă în cauză.

Apelanta

SC P.C. SRL a achitat prima de asigurare astfel încât autoturismul obiect al

contractului de leasing sa fie asigurat pentru situația în care este avariat.

De asemenea, a achitat și suma de 960 euro, pretinsă de asigurător pentru

soluționarea dosarului de daună constituit și pentru acordarea despăgubirii.

În temeiul

contractului de asigurare, la producerea unui eveniment care se încadrează în

categoria celor prevăzute în contractul de asigurare, despăgubirea pentru

prejudiciul suferit este datorată de pârâta SC B.A. SA, urmând a fi achitată

beneficiarului poliței de asigurare - pârâtei SC T.L.I. SRL.

În raport

de calitatea sa de parte contractantă în contractul de asigurare, apelanta are

atât calitatea procesuală cât și interes legitim în susținerea demersului

judiciar inițiat.

Expresia

calității procesuale și interesului legitim al apelantei o constituie clauzele

inserate în art. 7.6. lit. a) și b) din contractul de leasing din 7 mai 2008

încheiat cu SC T.L.I. SRL, care stipulează că din despăgubirile ce vor fi

achitate de societatea de asigurare, în cazul pieirii sau distrugerii totale a

bunului, încasate de finanțator, finanțatorul va reține o sumă echivalentă cu

diferența între valoarea inițială a bunului și valoarea avansului achitat de

utilizator și valoarea ratelor de leasing achitate (exclusiv dobânda aferentă)

iar utilizatorul va încasa diferența între valoarea despăgubirii și suma

cuvenită finanțatorului.

Potrivit

contactului de leasing, intimata SC T.L.I. SRL, în calitate de finanțator, are

obligația de a reține doar o parte din despăgubirea încasată (conform

algoritmului de calcul mai sus indicat), iar diferența pozitivă primită cu

titlu de despăgubire trebuie să o remită apelantei.

Instanța

de apel a reținut că nu există niciun temei legal care să susțină teza

excluderii uneia din părțile contractului din sfera persoanelor îndreptățite să

exercite o acțiune în executarea obligațiilor derivând din această convenție,

chiar dacă nu are calitatea de beneficiar direct al poliței de asigurare.

Până la

data promovării apelului, reclamanta SC P.C. SRL, în calitatea sa de

utilizator, a achitat integral ratele de leasing.

În tot

acest interval SC T.L.I. SRL a rămas în pasivitate și nu a efectuat niciun

demers pentru a i se achita despăgubirea de către asigurător, unicul demers

realizat de finanțator fiind acela al executării titlurilor de credit emise de

utilizator în favoarea sa.

Finanțatorul

SC T.L.I. SRL a obținut plata integrală a ratelor de leasing de la utilizator.

Asigurătorul

nu a achitat despăgubiri urmare a producerii evenimentului asigurat, singurul

prejudiciat de modul în care s-au executat obligațiile derivând din contractul

de asigurare fiind, în acest moment, utilizatorul bunului și nu beneficiarul

direct al poliței de asigurare, care era finanțatorul.

Calitatea

procesuală activă a apelantei este relevată de dreptul subiectiv ce se

urmărește a fi valorificat prin petitele subsecvente.

Legătura

indisolubilă dintre dreptul invocat pe cale principală și accesorie este

evidentă.

Pe de

alta parte, în baza prevederilor art. 7.6. din contractul de leasing, apelanta

are calitatea de creditor al pârâtei SC T.L.I. SRL.

Din

postura de creditor, prin raportare la prevederile art. 974 C. civ., pe care,

de altfel, procedura concilierii s-a și întemeiat ( a se vedea dovada

procedurii concilierii aflată la fila 39, 40 dosar fond) reclamanta apelantă

are atât calitatea procesuală cât și interes legitim în exercitarea unei

acțiunii derivând din executarea contractul de asigurare.

S-a mai

reținut că nu se poate face confuzie între persoana îndreptățită din

perspectiva Legii nr. 136/1995 (conform art. 9 și art. 24) la încasarea

despăgubirii/repararea daunei și persoana îndreptățită să promoveze o acțiune

pentru a se dispune obligarea asigurătorului la

plata despăgubirii.

Cauza a

fost soluționată prin admiterea unei excepții - lipsa calității procesuale

active a reclamantei, deci prima instanță nu putea respinge acțiunea pe fond ca

neîntemeiată.

În măsura

în care prima instanță a apreciat că reclamanta nu avea calitate procesuală

pentru formularea acțiunii, este nelegală respingerea acțiunii pe fond, ca

neîntemeiată.

Deși

prima instanță a analizat, cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale

active, reținând-o ca întemeiată, a procedat și la cercetarea fondului pretențiilor

deduse judecații. Or, această motivare a fost făcută cu încălcarea prevederilor

art. 137 C. proc. civ., care stabilesc, imperativ, obligația instanței de a se

pronunța, cu prioritate, asupra excepțiilor care fac de prisos cercetarea

fondului.

Câtă vreme

prima instanță a reținut excepția lipsei calității procesuale ca fiind

întemeiată și a respins acțiunea pe această cale, cercetarea fondului devenea

inutilă.

Prima

instanță a reținut că la originea producerii evenimentului asigurat se poate

afla un defect de fabricație sau uzură peste limitele normale ale

autovehiculului.

Reținând

că autovehiculul a parcurs doar 17.000 km, prima instanța a invalidat cea de a

doua ipoteză.

Expertiza

extrajudiciară care excludea defectul de fabricație ca și cauză a producerii

evenimentului asigurat nu a fost invalidată de probe administrate în condiții

de contradictorialitate.

Instanța

de apel a dispus ca în rejudecare să fie administrate, cu precădere, probele cu

înscrisuri, cu expertiza tehnică, eventual audierea unor specialiști, pentru a

se stabili, pe baze științifice, pornind de la constatările cuprinse în

raportul întocmit de expertul tehnic judiciar Rusu Vasile, la care se face

referire în adresa nr. 90/2009 și în raportul de expertiză DC0509059 (fila 28

dosar fond), care a fost cauza reală a producerii evenimentului asigurat, dacă

ea poate sau nu poate fi circumscrisă prevederilor art. 2 pct. 2.1.3, art. 6 pct.

6.7, 6.12, 6.15, 6.17 din contractul de asigurare (fila 13 dosar fond).

Asigurătorul

va fi obligat să depună la dosarul cauzei toate actele care au stat la baza

constituirii dosarului de daună.

Reclamanta

va depune la dosar dovada efectuării inspecțiilor tehnice periodice,

autorizația de circulație în perioada de referință, cartea tehnică, precum și

orice alt înscris în raport de care se poate stabili cu certitudine

caracteristicile autoturismului asigurat la data producerii evenimentului.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA (fostă SC

B.A. SA) București, aducându-i următoarele critici:

1.

Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel,

recurenta a susținut că în speță este vorba despre o poliță de asigurare

facultativă, iar calitatea de asigurat și beneficiar al poliței de asigurare o

are firma de leasing, SC T.L.I. SA.

S-a

susținut că instanța de apel, în mod greșit, a transformat calitatea de

contractant al poliței, pe care o are reclamanta, în cea de beneficiar al despăgubirii

și de asigurat, reclamanta având doar calitatea de utilizator, nefiind

proprietar al autovehiculului asigurat.

La data

producerii incendiului, reclamanta plătise numai 4 rate, deci nu putea avea

calitatea de proprietar al autoturismului, iar faptul că între timp reclamanta

ar fi achitat toate ratele de leasing, după ce bunul a pierit, nu-i dă nici un

drept acesteia, plata tuturor ratelor făcându-se pe riscul său, așa cum prevăd

dispozițiile art. 7.1 din contractul de leasing.

Mai

mult, din cuprinsul dispozițiilor art. 7.2 al contractului de leasing, rezultă

că utilizatorul își asumă toate riscurile în caz de distrugere, pierdere, furt,

mai puțin daunele și pagubele asigurate conform poliței C.A.S.C.O.

2.

Hotărârea instanței de apel a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor

legale.

Astfel,

în opinia recurentei-pârâte, orice alte considerații care exced problemei

calității procesuale active și care se referă la fondul cauzei nu pot face

obiectul recursului, întrucât soluția s-a dat pe excepție și nu pe fond.

Recurenta-pârâtă

a mai susținut că nu trebuie făcută confuzie între calitatea procesuală, ca

parte a dreptului la acțiune, și achitarea obligațiilor ce decurg dintr-un

contract de leasing, aceste din urmă chestiuni privind doar relațiile dintre

reclamantă și cealaltă pârâtă.

În opinia

recurentei-pârâte, din contractul de asigurare rezultă calitatea de beneficiar

a SC T.L.I. SRL, însemnând că numai aceasta are dreptul de a solicita o

eventuală despăgubire și nicidecum reclamanta.

S-a

apreciat de către recurentă că s-a făcut o confuzie între existența dreptului

de a promova o acțiune și aceea a interesului, deoarece existența unui interes

nu este pliată întotdeauna pe existența unui drept la acțiune.

S-a

subliniat faptul că plata primelor de asigurare de către reclamantă nu-i dă

acesteia dreptul de a încasa despăgubirea, acest drept născându-se, direct și

distinct, în patrimoniul beneficiarului.

Au fost

invocate dispozițiile art. 9 din Legea nr. 136/1995.

Recurenta

a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data

de 12 ianuarie 2015, reclamanta SC P.C. SRL a depus la dosarul cauzei o

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând

decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a

constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

critică nu poate fi reținută.

Instanța

de apel a interpretat în mod corect actul juridic dedus judecății, respectiv

polița de asigurare încheiată între reclamantă și pârâtă, dar al cărei beneficiar

este firma de leasing, SC T.L.I. SRL.

Recurenta-pârâtă

susține, în mod greșit, că instanța de apel a transformat calitatea de

contractant a poliței în cea de beneficiar a despăgubirii și de asigurat,

deoarece instanța de apel nu a reținut această situație, ci dimpotrivă,

instanța de apel a reținut că reclamanta are calitate procesuală activă în

virtutea faptului că este parte contractantă în contractul de asigurare, chiar

dacă nu este beneficiară a despăgubirii, mai ales că reclamanta nici nu a

solicitat ca despăgubirea să-i fie acordată ei, ci dimpotrivă, a solicitat

plata despăgubirii către beneficiarul contractual, care este firma de leasing.

Nu are

nicio relevanță faptul că la data producerii incendiului reclamanta plătise

doar câteva rate din contractul de leasing, nici măcar faptul că, între timp,

aceasta a achitat toate ratele de leasing, important fiind doar faptul că

reclamanta este parte contractantă în contractul de asigurare, chiar dacă nu

este beneficiar a poliței, având, deci, calitate procesuală activă, așa cum a

reținut și instanța de apel.

Deși,

atunci când este vorba de calitatea procesuală activă a reclamantei,

recurenta-pârâtă susține că reclamanta n-o are, pentru că nu este beneficiar al

contractului de asigurare, deși este parte contractantă, recurenta face

referire la contractul de leasing, în care nu este, în nici un fel, parte,

însă, invocarea dispozițiilor art. 7.2 din contractul de leasing nu face decât

să vină în sprijinul reclamantei, din cuprinsul acestui articol al contractului,

rezultând că utilizatorul, adică reclamanta, își asumă toate riscurile, mai

puțin daunele și pagubele asigurate conform poliței C.A.S.C.O., această

prevedere fiind un argument în favoarea calității sale active.

cea de-a doua critică nu poate fi reținută.

Deși

recurenta susține că nu pot fi făcute considerații care exced problemei

calității procesuale active și care se referă la fondul cauzei, aceasta face

considerații cu privire la fondul cauzei.

Interesul

reprezintă una dintre condițiile acțiunii civile, în afară de afirmarea unui

drept, calitatea procesuală și capacitatea procesuală, iar instanța de apel a

făcut referire la existența interesului reclamantei, care este în strânsă

legătură cu calitatea procesuală activă, arătând că, pe lângă faptul că este

parte contractantă în contractul de asigurare, neexistând nici un impediment

legal care să-i nu dea dreptul acesteia să ceară îndeplinirea unei obligații

contractuale, chiar dacă nu ea este beneficiara eventualei despăgubiri,

reclamanta are și un interes, chiar dacă nu direct, rezultând din contractul de

asigurare, ci unul indirect, dar în strânsă legătură cu cel direct, bazat pe

faptul că, potrivit contractului de leasing, reclamanta ar urma să beneficieze

de o parte din despăgubirea ce ar urma să fie plătită de pârâtă firmei de

leasing.

Dispozițiile

art. 9 din Legea nr. 136/1995 nu vin în sprijinul criticilor formulate de

recurentă, deoarece reclamanta nu a solicitat acordarea acestor despăgubiri în

favoarea sa, ci în favoarea beneficiarului poliței de asigurare, conform

contractului de asigurare, situație ce se încadrează în dispozițiile legale sus

amintite.

Având în

vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte,

va respinge recursul, ca nefondat.

În baza art.

274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 5.282 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamanta-intimată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtă SC O.V.I.G. SA (fostă SC B.A. SA) București

împotriva Deciziei civile nr. 165/2014 din 9 mai 2014, pronunțate de Curtea de

Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă

pe recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA (fostă SC B.A. SA) București la plata sumei

de 5.282 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă SC

P.C. SRL Cluj-Napoca.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi, 15 ianuarie 2015.