ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7528/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7528/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin cererea adresată Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N. a

formulat plângere împotriva Deciziei nr. 60664 din 06 martie 2012 emisă de

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Departamentul Fond Garantare și s-a

solicitat anularea acesteia și obligarea pârâtei la plata sumei de 21.744 euro

reprezentând diferența dintre suma asigurată de 86.974 euro și suma plătită de

SC D.A. Asigurări Generale SA, în cuantum de 65.230 euro pentru automobilul

asigurat marca A, avariat total; dobânda legală în valoare totală de 11.239,48

euro aferentă indemnizației de asigurare, dobândă calculată conform art. 3

alin. (1) și alin. (4) din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale

pentru obligațiile bănești, de la data scadenței până la data producerii

falimentului; daune interese în valoare de 66.690 euro reprezentând beneficiu

nerealizat aferent lipsei de folosință a autoturismului asigurat în perioada

cuprinsă între momentul scadenței plății indemnizației de asigurare și momentul

plății parțiale a sumei de 65.230 euro (din suma asigurată în valoare totală de

86.974 euro) și pentru diferența de 21.744 euro până la data deschiderii

procedurii de faliment.

S-au mai solicitat

cheltuielile de tractare în cuantum de 1.113,84 RON efectuate la momentul

producerii evenimentului rutier, pentru transportul autoturismului avariat de

la locul producerii accidentului, reprezentând contravaloarea facturii din 19

decembrie 2008 achitată conform chitanței din 19 decembrie 2008; cheltuielile

de judecată în valoare de 41.915,76 RON: taxa judiciară de timbru aferentă

declarației de creanță în cuantum de 120 RON, achitată prin mandat poștal

conform facturii din 29 iulie 2011 și 0,3 RON timbru judiciar; onorariu avocat

în valoare de 9.473,72 RON în dosarul de faliment (echivalentul sumei de 1.800

euro+TVA la cursul BNR din 29 iulie 2011, conform facturii din 29 iulie 2011

achitată cu chitanța nr. 483/2011, emise în baza contractului de asistență juridică

din 22 iulie 2011); precum și onorariu de avocat în valoare de 32.321,74 RON

achitat după soluționarea dosarului Tribunalului București în care s-a admis

cererea împotriva debitoarei SC D.A. Asigurări Generale SA, aceasta din urmă

fiind obligată la plata sumei de 65.230 euro (onorariu achitat potrivit

contractului de asistență juridică din 29 aprilie 2009 conform facturii din 11

mai 2010 achitată în data de 14 mai 2010 potrivit extrasului de cont din 01

iunie 2010), cheltuieli ce urmau a fi recuperate pe calea unui proces separat

care nu s-a demarat din cauza deschiderii procedurii falimentului.

de fond

Prin Sentința civilă

nr. 4243 din 25 iunie 2012 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția

prescripției extinctive invocată de pârâtă ca neîntemeiată și a fost respinsă

acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

În privința excepției

prescripției extinctive invocată de pârâta Comisia de Supraveghere a

Asigurărilor - Departamentul de Garantare, instanța de fond a arătat că întrucât

este vorba de o plângere formulată împotriva unui act administrativ, aceasta

poate fi formulată într-un anumit termen prevăzut de lege, art. 40 alin. (1)

din Legea nr. 32/2000 care în speță a fost respectat, iar în ceea ce privește

problema prescripției, aceasta constituie în realitate o apărare ce ține de

fondul cauzei, respectiv a constituit un motiv pentru care o parte din

pretențiile reclamantului au fost respinse prin decizia atacată și, de aceea, a

fost respinsă ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanța

de fond a considerat că cererea este neîntemeiată.

În ceea ce privește

suma de 21.744 euro, instanța de fond a considerat că această sumă nu i se

cuvine în raport de dispozițiile pct. 13.17 din Condițiile generale de

asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt: "În caz de

daună totală, asiguratul nu poate abandona epava autovehiculului asigurat în

favoarea D.A. (...) Părțile convin ca valoarea pieselor ce se mai pot

valorifica să nu depășească 25% din valoarea reală a autovehiculului la data

producerii evenimentului asigurat", iar prevederile invocate de reclamant

nu justifică admiterea acțiunii.

Suma asigurată este

valoarea maximă la care poate fi obligat asigurătorul, dar în condițiile

contractului și ale legii, acesta poate fi obligat la o valoare mai mică, iar

conform art. 1 noiembrie - "despăgubirea" reprezintă suma pe care

D.A. o achită Asiguratului/Beneficiarului la producerea riscului asigurat

conform condițiilor de asigurare ce se acordă potrivit art. 2.1.

S-a apreciat că nici

prevederile art. 5.2. nu pot constitui temei al pretențiilor reclamantului.

De altfel, a reținut

instanța de fond că la momentul formulării acțiunii împotriva SC D.A. Asigurări

Generale SA, reclamantul nu a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 86.974

euro, ci numai la plata sumei de 65.230 euro, arătând că această sumă

reprezintă despăgubire integrală pentru autoturismul avariat.

S-a apreciat că nu se

poate pretinde pârâtei decât ceea ce putea pretinde asigurătorului în

condițiile convenite în contractul încheiat cu acesta și în limitele legii și

cum SC D.A. Asigurări Generale SA avea obligația de a plăti reclamantului suma

de 65.230 euro, nu poate fi plătită și suma de 21.744 euro.

Mai mult, la data

deschiderii procedurii insolvenței - 30 iunie 2011, societatea nu mai avea

nicio sumă de achitat acestui creditor, iar în Tabelul preliminar al creanțelor

înregistrate față de SC D., reclamantul nu mai figurează înscris cu nicio sumă.

În ceea ce privește

cererea de obligare a reclamantului la plata dobânzii legale s-a considerat că

se punea problema evaluării legale a despăgubirilor ce trebuie achitate

creditorului pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin neexecutarea

obligației de a da o sumă de bani, respectiv plata unor despăgubiri pentru întârziere.

Au fost invocate

dispozițiile art. 1098 C. civ. și ale art. 2 din O.G. nr. 9/2000 privind

nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești și s-a constatat că

reclamantul solicită plata dobânzii pentru perioada 12 februarie 2009 (data

scadenței indemnizației de asigurare) și 11 mai 2010 (data plății sumei de

65.230 euro), dar instanța de fond a apreciat că aceasta putea fi cerută în

cadrul litigiului soluționat prin Sentința comercială nr. 5753 din 6 mai 2010.

Cum în respectivul litigiu dobânda legală nu a fost solicitată, iar instanța nu

l-a obligat la plata dobânzii legale, această sumă nu mai poate fi pretinsă de

la pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru că nu are niciun temei

și excede condițiilor prevăzute în contractul de asigurare încheiat.

Dobânda legală

pretinsă de la data plății sumei de 65.230 euro până la data deschiderii

procedurii insolvenței - 30 iunie 2011, dobânda aferentă diferenței de

indemnizației de asigurare neachitată de 21.744 euro, nu s-ar cuveni

reclamantului pentru aceleași considerente dar și pentru că ar constitui un

accesoriu al unui debit principal în privința căruia s-a constatat deja că nu

se cuvine reclamantului.

Referitor la cererea

de obligare a pârâtei la plata daunelor interese constând în beneficiul nerealizat

aferent lipsei de folosință a autoturismului asigurat a fost considerat

neîntemeiat, mai întâi, pentru că nu s-a făcut dovada că reclamantul a

achiziționat un autoturism pe care să-l închirieze și în al doilea rând,

temeiul cererii este art. 998 - 999 din vechiul C. civ. În raport de acest

temei, pârâta nu poartă răspunderea pentru fapta delictuală a SC D.A. Asigurări

Generale SA ci răspunderea sa este una contractuală.

Referitor la

cheltuielile de tractare, instanța de fond a apreciat că în măsura în care

reclamantul a avut posibilitatea de a obține de la societatea de asigurare

cheltuielile de tractare, dar a renunțat la această pretenție, nu este

întemeiată cererea de obligare la plata acestor cheltuieli din fondul de

garantare.

Nerenunțând la dreptul

privind cheltuielile de tractare, reclamantul va putea formula din nou o

acțiune cu acest obiect, dar nu poate obține respectivele cheltuieli de la

garant, în condițiile în care a renunțat la obținerea lor de la debitorul său.

Susținerile reclamantului

referitoare la întreruperea cursului prescripției prin plata parțială a daunei

au fost considerate neîntemeiate și că nu se poate susține că prin plata

despăgubirii stabilită prin sentință, societatea de asigurare ar fi recunoscut

și obligația de plată a cheltuielilor de tractare, fiind vorba de drepturi

distincte, cu termen de prescripție de sine stătător, fiind lipsită de

relevanță împrejurarea că izvorul lor este un singur act, contractul de

asigurare.

În ceea ce privește

cererea de plată a sumei de 41.915,76 RON reprezentând cheltuieli de judecată

(120 RON taxă judiciară de timbru aferentă declarației de creanță, onorariu

avocat în valoare de 9.473,72 RON în cadrul procedurii de faliment, onorariu de

avocat de 32.321,74 RON achitat după soluționarea Dosarului nr. 27860/3/2009 al

Tribunalului București și care urma să fie recuperat pe calea unui proces

separate ce nu a mai fost demarat din cauza deschiderii procedurii de

faliment), instanța de fond a respins ca neîntemeiat acest capăt deoarece art. 44

alin. (4) din Legea nr. 503/2004 și art. 36 - 40 din Legea nr. 85/2006 nu

constituie temei pentru formularea acestor pretenții.

S-a reținut că aceste

creanțe pot fi înregistrate în dosarul de faliment al tribunalului și se supun

examinării și înscrierii lor în tabelul creditorilor și că aceste creanțe nu-și

au izvorul nici în contractul de asigurare încheiat între reclamant și

societatea SC D.A. și nici într-o hotărâre judecătorească pronunțată în

contradictoriu cu aceasta sau cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul C.N., criticând-o ca fiind nelegală și

netemeinică.

Cu privire la suma de

21.744 euro ce reprezintă diferența dintre suma asigurată de 86.974 euro și

suma plătită de SC D.A. Asigurări Generale SA, se consideră că soluția

instanței de fond este greșită.

Potrivit art. 1.1.

din Condițiile generale de asigurare, asigurătorul se obligă ca în schimbul

primelor de asigurare, să plătească asiguratului în cazul producerii

evenimentului asigurat, despăgubiri până la valoarea sumei asigurate, iar

valoarea maximă pe care asiguratul poate să o plătească este suma asigurată.

Valoarea sumei

asigurate a fost de 86.974 euro potrivit Poliției pentru Asigurare Facultativă

încheiată la 29 decembrie 2007 de SC D.A. Asigurări Generale SA.

Dauna a fost totală,

iar în acest caz, potrivit art. 13.7 din Condițiile generale, asiguratul și

asigurătorul stabilesc de comun acord sau printr-un expert neutru autorizat,

valoarea reziduală a autovehiculului, însemnând valoarea pieselor care pot fi

întrebuințate sau valorificate (maxim 25% din valoarea reală a

autovehiculului).

În cazul de față,

susține recurentul, nu s-a mai putut stabili valoarea reziduală a

autovehiculului întrucât firma de asigurare a intrat în faliment și de aceea,

apreciază că i se cuvine valoarea de înlocuire a autovehiculului.

Cu privire la același

asigurător, recurentul susține că există o hotărâre definitivă și irevocabilă

prin care s-a stabilit că asiguratul are dreptul la întreaga sumă asigurată și

nu doar la 75% și că a fost înscris în tabelul preliminar al creanțelor

întocmit în septembrie 2011 cu suma de 21.744 euro, cu dobânda legală de

11.239,48 euro și 41.915,76 RON - cheltuieli de judecată onorariu, dar fiind respinsă

cererea privind daunele interese și cheltuielile privind autoturismul avariat.

Ulterior, în

decembrie 2011, administratorul judiciar a scos recurentul din tabel pentru

creanța de 139.655,35 RON (echivalentul a 21.744 euro și 11.239,48 euro) și a

rămas înscris numai cu suma de 41.915,76 RON onorariu avocat, dar aceste

înscrieri au fost contestate.

Instanța de fond,

însă, nu a ținut seama de faptul că deschiderea procedurii s-a făcut la cererea

lui C.N. și că prin declarația de creanță poți solicita orice alte sume

suplimentare.

În privința capătului

accesoriu privind dobânda legală, se critică soluția instanței de fond pentru

că, deși recunoaște că are dreptul recurentul la dobânda legală, prin motivarea

sa instanța creează o nouă lege prin care spune că neapărat, odată cu debitul

principal, trebuie să ceri și dobânda, deși principiul disponibilității dă

posibilitatea de a solicita accesoriul pe cale separată.

Cu privire la daunele

interese în valoare de 66.690 euro reprezentând beneficiu nerealizat aferent

lipsei de folosință a autovehiculului asigurat, s-a considerat de către

recurent că trebuie să beneficieze de această sumă pentru că indemnizația de

asigurare i-a fost plătită cu întârziere de 15 luni și astfel nu a avut

posibilitatea de a cumpăra un alt autoturism pe care să-l poată închiria.

Suma este datorată nu

ca urmare a producerii evenimentului asigurat, ci ca urmare a faptului că

debitorul și-a îndeplinit cu întârziere obligația contractuală, iar instanța de

fond l-a privat pe recurent de posibilitatea culegerii fructelor care

reprezintă unul dintre atributele dreptului de proprietate și îi îngrădește

posibilitatea de a dispune cu privire la acest lucru.

Cu privire la

cheltuielile de tractare în cuantum de 1.113,84 RON efectuate pentru

transportul autoturismului avariat de la locul producerii accidentului,

recurentul a arătat că se face o mare confuzie între renunțarea la un capăt de

cerere conform art. 246 C. proc. civ. și renunțarea la însuși dreptul pretins,

conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru că a renunțat

la judecarea acestui capăt de cerere întrucât în dosarul de drept comun

problema era extrem de anevoioasă, recurentul a arătat că nu a renunțat la

dreptul pretins și poate formula oricând, în cadrul termenului de prescripție,

o nouă cerere, dar ca urmare a deschiderii procedurii falimentului, orice

acțiune judiciară sau extrajudiciară este suspendată de drept și singura

posibilitate legală este înscrierea la masa credală și solicitarea de la Fondul

de Garantare, așa cum s-a și procedat.

Cu privire la

cheltuielile de judecată în valoare de 41.915,76 RON se critică soluția

instanței de fond pentru că nu a ținut seama de suspendarea de drept a acțiunii

judiciare și extrajudiciare și că recurentul este înscris în tabelul

creditorilor cu această sumă de 41.915,76 RON, dar a apreciat că nu pot fi

solicitate de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

S-a solicitat

admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și, pe fondul cauzei,

anularea Deciziei nr. 60664 din 6 martie 2012 emisă de Departamentul Fond de

Garantare din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și obligarea la

plata sumelor de 21.744 euro, dobândă legală de 11.239,48 euro, daune interese

de 66.690 euro, cheltuieli de tractare de 1.113,84 RON și cheltuieli de judecată

de 41.915,76 RON.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a

fost învestită cu soluționarea cererii de anulare a Deciziei nr. 60664 din 6

martie 2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Departamentul

Fond de Garantare prin care s-a respins cererea reclamantului de acordare a

despăgubirilor potrivit Legii nr. 503/2004, iar instanța de fond a respins

cererea.

Criticile din recurs

sunt nefondate.

Cu privire la suma de

21.744 euro solicitată Fondului de Garantare, recurentul susține că aceasta

reprezintă diferența dintre suma asigurată de 86.974 euro și suma plătită de SC

D.A. Asigurări Generale SA, în cuantum de 65.230 euro.

Potrivit Poliței de

asigurare facultativă încheiată între recurent și SC D.A. Asigurări Generale,

se prevede că suma asigurată a fost de 86.974 euro.

La momentul

producerii riscului asigurat, firma de asigurări, în urma unui litigiu

soluționat de Tribunalul București a achitat reclamantului suma de 65.230 euro,

sumă ce a fost solicitată de reclamant în cadrul litigiului și care reprezintă

75% din valoarea sumei asigurate.

Ulterior, a solicitat

acordarea din Fondul de Garantare a sumei de 21.744 euro, cerere ce i-a fost

respinsă în mod legal.

Potrivit art. 1.24

din Condițiile generale de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru

avarii și furt - "Suma asigurată" reprezintă suma pentru care s-a

încheiat asigurarea și reprezintă valoarea maximă pe care firma de asigurare

poate să o plătească la producerea riscului asigurat, iar conform art. 1

noiembrie "despăgubirea" este suma pe care firma de asigurare o

achită Asiguratului/Beneficiarului la producerea riscului asigurat, conform

condițiilor de asigurare.

Recurentul solicită

acordarea valorii maxime a sumei asigurate pentru că în urma accidentului, s-a

produs o daună totală autovehiculului.

Însă, faptul că s-a

produs o daună totală nu duce la acordarea valorii maxime a sumei asigurate

deoarece potrivit pct. 13.17 din Condițiile generale: "În caz de daună

totală, Asiguratul nu poate abandona epava autovehiculului asigurat în favoarea

D.A., în acest caz, ambele părți vor stabili de comun acord sau printr-un expert

neutru, autorizat, valoarea reziduală. Numai în cazul în care D.A. solicită în

scris acest lucru, Asiguratul este obligat să pună la dispoziția D.A. epava

autovehiculului, altfel, valorificarea acestuia intră în sarcina Asiguratului.

Părțile convin ca valoarea pieselor ce se mai pot valorifica să nu depășească

25% din valoarea reală a autovehiculului la data producerii evenimentului

asigurat".

În raport de aceste

dispoziții, nu pot fi reținute susținerile recurentului care consideră că

aceste prevederi dau posibilitatea asiguratului ca după valorificarea pieselor,

dacă valoarea acestora este mai mică decât valoarea reziduală stabilită să

poată cere firmei de asigurare și diferența dintre valoarea reziduală și suma

obținută din valorificarea pieselor întrucât prevederile mai sus invocate sunt

clare în privința drepturilor asiguratului în caz de daună totală, cât și

obligațiile acestuia.

Oricum, așa cum am

arătat suma asigurată reprezintă valoarea maximă a despăgubirilor ce se acordă

la producerea evenimentului asigurat, dar despăgubirile se acordă potrivit

clauzelor din contractul de asigurare, iar în caz de daună totală nu poate fi

acordată valoarea maximă a sumei asigurate, conform clauzelor din Condițiile

generale.

Argumentul

recurentului invocat în motivele de recurs potrivit căruia ar exista o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care s-a stabilit că asiguratul

are dreptul la întreaga sumă și nu doar la 75%, sumă cu care fi fost înscris în

tabelul creditorilor, nu poate fi reținut.

Mai întâi, trebuie

subliniat faptul că procedura privind despăgubirile ce se acordă din Fondul de

Garantare în condițiile prevăzute de art. 49 din Legea nr. 503/2004 privind

redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea în activitatea de

asigurări către beneficiarii asigurărilor sau către terțe persoane ce sunt

păgubite de o societate de asigurare aflată în stare de insolvabilitate este

diferită de procedura insolvenței ce este reglementată de Legea nr. 85/2006 și

la care face referire art. 50 din Legea nr. 503/2004.

Însă, o eventuală

înscriere cu o anumită sumă nu duce la acordarea acelor despăgubiri de către

Fondul de Garantare deoarece acesta face o proprie analiză a sumelor pentru

fiecare asigurat în raport de normele aplicabile în materie și de condițiile de

asigurare specifice, așa cum prevăd dispozițiile art. 13 și 14 alin. (1) din

Ordinul nr. 10/2009 al Președintelui C.S.A. privind Fondul de Garantare.

În raport de aceste

dispoziții, se constată că la data formulării cererii de acordare a despăgubirilor

din Fondul de Garantare, firma de asigurare aflată în insolvență (SC D.A.

Asigurări Generale SA) nu avea de plată nicio sumă către recurentul-reclamant

în raport de plata pe care firma de asigurare a făcut-o la data de 11 mai 2010,

când a achitat suma de 65.230 euro conform Sentinței comerciale nr. 5753 din 6

mai 2010 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

În al doilea rând, la

momentul soluționării prezentei cauze, chiar dacă recurentul a susținut că în

tabelul creditorilor a fost înscris și cu suma de 21.744 euro, ulterior,

administratorul judiciar a înscris în tabelul creditorilor numai o sumă de

41.915,76 RON - cheltuieli de judecată, iar contestația recurentului împotriva

sumelor neînscrise în tabelul creditorilor, între care și suma de 21.744 euro a

fost respinsă prin Sentința civilă nr. 3855 din 26 iunie 2013 a Tribunalului

București, secția a VII-a civilă, astfel că nici nu există o hotărâre

judecătorească care să-l înscrie în Tabelul creditorilor cu aceste sume.

În privința capătului

accesoriu privind dobânda legală în valoare de 11.239,48 euro criticile

recurentului sunt nefondate.

Suma de 11.239,48

euro a fost calculată de recurent atât pentru achitarea cu întârziere a sumei

de 65.230 euro (respectiv data scadenței - 12 februarie 2009 și data achitării

sumei - 11 mai 2010) cât și pentru neachitarea sumei de 21.744 euro.

Pentru dobânda legală

calculată pentru suma de 65.230 euro nu se impune obligarea la plată a

intimatei având în vedere că recurentul nu a solicitat obligarea la plata

daunelor, sub forma dobânzii legale, în cadrul litigiului aflat pe rolul

Tribunalului București și care a fost soluționat prin Sentința comercială nr.

5753/6 mai 2010 (Dosar nr. 27860/3/2009, litigiu în care calitatea de pârât a

avut-o SC D.A. Asigurări Generale SA.

Numai în cazul în

care prin hotărâre judecătorească, firma de asigurare ar fi fost obligată la

plata penalităților pentru întârziere iar aceasta, până la intrarea în

insolvență nu le-ar fi achitat, atunci se putea solicita obligarea Fondului de

Garantare la plata acestora. Or, în cauză, în lipsa unei asemenea hotărâri, nu

se poate dispune efectuarea plății din Fondul de Garantare a sumelor

reprezentând dobânda legală pentru achitarea cu întârziere a despăgubirilor de

către firma de asigurări.

Solicitarea de

acordare a dobânzii legale aferente diferenței de 21.744 euro va fi respinsă în

raport de caracterul accesoriu al sumei și având în vedere că cererea de

acordare a acestei sume din Fondul de Garantare a fost respinsă, așa cum am

arătat anterior.

Cu privire la daunele

interese în valoare de 66.690 euro, acestea au fost solicitate pentru că

reprezintă beneficiul nerealizat aferent lipsei de folosință a autoturismului

asigurat în perioada cuprinsă între momentul scadenței plății indemnizației și

momentul plății parțiale a sumei de 65.230 euro și pentru diferența de 21.744

euro, până la data deschiderii procedurii de faliment.

Așa cum a reținut și

instanța de fond, la dosar, nu există dovezi din care să rezulte cuantumul

daunelor provocate de achitarea cu întârziere a sumei asigurate de 65.230 euro,

ci numai o expertiză în care au fost reluate susținerile recurentului-reclamant

și care face trimitere tot la o eventuală închiriere a unui autoturism, deci

fără a fi prezentate dovezi privind cuantumul prejudiciului efectiv creat prin

neachitarea sumelor.

Mai mult, pentru

acordarea acestor daune interese, reclamantul a invocat, în fața instanței de

fond, dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. (dispoziții din vechiul C. civ. care

se referă la răspunderea civilă delictuală, or, cererea reclamantului de

acordare a despăgubirilor din Fondul de Garantare se bazează pe răspunderea

contractuală a firmei de asigurare ce a intrat în procedura insolvenței, iar

această sumă nu reprezintă, în nici un caz, o creanță de asigurări conform art.

3 lit. h) din Legea nr. 503/2004 pentru a fi acceptată la plată.

Nici criticile

referitoare la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de tractare în

cuantum de 1.113,84 RON nu sunt fondate.

Această sumă

reprezintă cheltuielile de tractare efectuate la momentul producerii

evenimentului rutier pentru transportul autoturismului avariat de la locul

producerii accidentului.

Într-adevăr, potrivit

anexei la polița de asigurare, asigurătorul avea obligarea de a achita

cheltuielile de tractare.

Inițial, în cadrul

Dosarului nr. 27860/3/2009 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind cheltuielile de

tractare.

Având în vedere că

reclamantul a renunțat numai la cerere și nu și la dreptul pretins (art. 246

raportat la art. 247 C. proc. civ.), acesta putea solicita obligarea societății

de asigurări la plata acestei sume în termen de 2 ani de la data producerii

evenimentului asigurat, potrivit art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Într-adevăr, așa cum

și recurentul arată în motivele de recurs, deși a renunțat la acel capăt de

cerere în acel litigiu, putea formula o nouă cerere în interiorul termenului de

prescripție, totuși, la dosar nu există dovadă în acest sens.

Față de data

producerii accidentului - 18 decembrie 2008, cererea de acordare a acestei sume

din Fondul de Garantare formulată la 12 octombrie 2011 este prescrisă pentru că

nu a operat niciuna dintre cauzele de întrerupere a prescripției prevăzute de

art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă pentru a putea

considera că cererea nu este prescrisă.

Nu poate fi

considerată cauză de întrerupere a prescripției plata sumei de 65.230 euro de

către firma de asigurări deoarece această sumă reprezintă suma asigurată

conform contractului de asigurare încheiat și nu demonstrează o recunoaștere a

dreptului de a-i fi acordate recurentului cheltuielile de tractare cu

autovehiculul avariat, iar celelalte cauze de întrerupere nici nu au fost

invocate de reclamant, dar nici nu ar fi incidente cauzei.

În privința

neacordării cheltuielilor de judecată în valoare de 49.915,76 RON, criticile

recurentului nu pot fi reținute.

Suma de 49.915,76 RON

reprezintă taxa de timbru și onorariu de avocat în dosarul de faliment aflat pe

rolul Tribunalului București și onorariu avocat de 32.231,74 RON achitat

ulterior în Dosarul nr. 27860/3/2009 și care nu a mai putut fi recuperat pe o

cale separată datorită deschiderii procedurii de insolvență a societății de

asigurare.

Pentru a stabili dacă

Fondul de Garantare avea obligația de plată a acestor sume trebuie analizate

dispozițiile art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 10/2009 al Președintelui

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor care prevăd că

"Indemnizațiile/despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări,

persoane fizice și/sau juridice, potrivit condițiilor prevăzute în contractele

de asigurare încheiate cu societatea de asigurare, față de care s-a stabilit

starea de insolvență, în conformitate cu prevederile prezentelor norme".

În raport de aceste

prevederi, solicitarea de plată a acestor sume nu se poate încadra în

condițiile stabilite de lege pentru că nu pot fi considerate

indemnizație/despăgubire care să fie acordată potrivit contractului de

asigurare.

Faptul că recurentul

a achitat onorariu de avocat după soluționarea unui litigiu în care societatea

de asigurare, aflată în insolvență acum, a avut calitatea de pârât, nu înseamnă

că aceasta era o creanță a recurentului față de firma de asigurare, creanță

care să fie achitată conform Legii nr. 503/2004 din Fondul de Garantare, pentru

că nu a fost dovedit că societatea de asigurări ar fi căzut în pretenții și cu

privire la această sumă.

Un eventual proces în

care s-ar fi solicitat cheltuielile de judecată trebuie să se soluționeze tot

în contradictoriu cu societatea de asigurări, dar nu există o hotărâre

judecătorească de obligare la plata acestei sume, care va putea fi solicitată

în condițiile în care este dovedită, în cadrul procedurii falimentului firmei

de asigurare.

Pentru că nici suma

ce reprezintă taxa de timbru și onorariu avocat pentru dosarul de insolvență nu

reprezintă creanțe ale recurentului față de societatea de asigurare aflată în

insolvență și care să fie acordate potrivit procedurii prevăzute de Legea nr.

503/2004, ea va putea fi recuperată dacă va fi acceptată de către lichidatorul

judiciar, în cadrul dosarului de faliment.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul va nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul C.N. împotriva Sentinței civile nr. 4234 din 25 iunie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2013.

Procesat

de GGC - NN