ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7528/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N. a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 60664 din 06 martie 2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Departamentul Fond Garantare și s-a solicitat anularea acesteia și obligarea pârâtei la plata sumei de 21.744 euro reprezentând diferența dintre suma asigurată de 86.974 euro și suma plătită de SC D.A. Asigurări Generale SA, în cuantum de 65.230 euro pentru automobilul asigurat marca A, avariat total; dobânda legală în valoare totală de 11.239,48 euro aferentă indemnizației de asigurare, dobândă calculată conform art. 3 alin. (1) și alin. (4) din O.G.

nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, de la data scadenței până la data producerii falimentului; daune interese în valoare de 66.690 euro reprezentând beneficiu nerealizat aferent lipsei de folosință a autoturismului asigurat în perioada cuprinsă între momentul scadenței plății indemnizației de asigurare și momentul plății parțiale a sumei de 65.230 euro (din suma asigurată în valoare totală de 86.974 euro) și pentru diferența de 21.744 euro până la data deschiderii procedurii de faliment.

S-au mai solicitat cheltuielile de tractare în cuantum de 1.113,84 RON efectuate la momentul producerii evenimentului rutier, pentru transportul autoturismului avariat de la locul producerii accidentului, reprezentând contravaloarea facturii din 19 decembrie 2008 achitată conform chitanței din 19 decembrie 2008; cheltuielile de judecată în valoare de 41.915,76 RON: taxa judiciară de timbru aferentă declarației de creanță în cuantum de 120 RON, achitată prin mandat poștal conform facturii din 29 iulie 2011 și 0,3 RON timbru judiciar; onorariu avocat în valoare de 9.473,72 RON în dosarul de faliment (echivalentul sumei de 1.800 euro+TVA la cursul BNR din 29 iulie 2011, conform facturii din 29 iulie 2011 achitată cu chitanța nr. 483/2011, emise în baza contractului de asistență juridică din 22 iulie 2011); precum și onorariu de avocat în valoare de 32.321,74 RON achitat după soluționarea dosarului Tribunalului București în care s-a admis cererea împotriva debitoarei SC D.A.

Asigurări Generale SA, aceasta din urmă fiind obligată la plata sumei de 65.230 euro (onorariu achitat potrivit contractului de asistență juridică din 29 aprilie 2009 conform facturii din 11 mai 2010 achitată în data de 14 mai 2010 potrivit extrasului de cont din 01 iunie 2010), cheltuieli ce urmau a fi recuperate pe calea unui proces separat care nu s-a demarat din cauza deschiderii procedurii falimentului. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 4243 din 25 iunie 2012 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția prescripției extinctive invocată de pârâtă ca neîntemeiată și a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

În privința excepției prescripției extinctive invocată de pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Departamentul de Garantare, instanța de fond a arătat că întrucât este vorba de o plângere formulată împotriva unui act administrativ, aceasta poate fi formulată într-un anumit termen prevăzut de lege, art. 40 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 care în speță a fost respectat, iar în ceea ce privește problema prescripției, aceasta constituie în realitate o apărare ce ține de fondul cauzei, respectiv a constituit un motiv pentru care o parte din pretențiile reclamantului au fost respinse prin decizia atacată și, de aceea, a fost respinsă ca neîntemeiată. Pe fondul cauzei, instanța de fond a considerat că cererea este neîntemeiată.

În ceea ce privește suma de 21.744 euro, instanța de fond a considerat că această sumă nu i se cuvine în raport de dispozițiile pct. 13.17 din Condițiile generale de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt: "În caz de daună totală, asiguratul nu poate abandona epava autovehiculului asigurat în favoarea D.A. (...) Părțile convin ca valoarea pieselor ce se mai pot valorifica să nu depășească 25% din valoarea reală a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat", iar prevederile invocate de reclamant nu justifică admiterea acțiunii. Suma asigurată este valoarea maximă la care poate fi obligat asigurătorul, dar în condițiile contractului și ale legii, acesta poate fi obligat la o valoare mai mică, iar conform art. 1 noiembrie - "despăgubirea" reprezintă suma pe care D.A.

o achită Asiguratului/Beneficiarului la producerea riscului asigurat conform condițiilor de asigurare ce se acordă potrivit art. 2.1. S-a apreciat că nici prevederile art. 5.2. nu pot constitui temei al pretențiilor reclamantului. De altfel, a reținut instanța de fond că la momentul formulării acțiunii împotriva SC D.A. Asigurări Generale SA, reclamantul nu a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 86.974 euro, ci numai la plata sumei de 65.230 euro, arătând că această sumă reprezintă despăgubire integrală pentru autoturismul avariat. S-a apreciat că nu se poate pretinde pârâtei decât ceea ce putea pretinde asigurătorului în condițiile convenite în contractul încheiat cu acesta și în limitele legii și cum SC D.A.

Asigurări Generale SA avea obligația de a plăti reclamantului suma de 65.230 euro, nu poate fi plătită și suma de 21.744 euro. Mai mult, la data deschiderii procedurii insolvenței - 30 iunie 2011, societatea nu mai avea nicio sumă de achitat acestui creditor, iar în Tabelul preliminar al creanțelor înregistrate față de SC D., reclamantul nu mai figurează înscris cu nicio sumă. În ceea ce privește cererea de obligare a reclamantului la plata dobânzii legale s-a considerat că se punea problema evaluării legale a despăgubirilor ce trebuie achitate creditorului pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligației de a da o sumă de bani, respectiv plata unor despăgubiri pentru întârziere.

Au fost invocate dispozițiile art. 1098 C. civ. și ale art. 2 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești și s-a constatat că reclamantul solicită plata dobânzii pentru perioada 12 februarie 2009 (data scadenței indemnizației de asigurare) și 11 mai 2010 (data plății sumei de 65.230 euro), dar instanța de fond a apreciat că aceasta putea fi cerută în cadrul litigiului soluționat prin Sentința comercială nr. 5753 din 6 mai 2010. Cum în respectivul litigiu dobânda legală nu a fost solicitată, iar instanța nu l-a obligat la plata dobânzii legale, această sumă nu mai poate fi pretinsă de la pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru că nu are niciun temei și excede condițiilor prevăzute în contractul de asigurare încheiat.

Dobânda legală pretinsă de la data plății sumei de 65.230 euro până la data deschiderii procedurii insolvenței - 30 iunie 2011, dobânda aferentă diferenței de indemnizației de asigurare neachitată de 21.744 euro, nu s-ar cuveni reclamantului pentru aceleași considerente dar și pentru că ar constitui un accesoriu al unui debit principal în privința căruia s-a constatat deja că nu se cuvine reclamantului. Referitor la cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor interese constând în beneficiul nerealizat aferent lipsei de folosință a autoturismului asigurat a fost considerat neîntemeiat, mai întâi, pentru că nu s-a făcut dovada că reclamantul a achiziționat un autoturism pe care să-l închirieze și în al doilea rând, temeiul cererii este art. 998 - 999 din vechiul C. civ.

În raport de acest temei, pârâta nu poartă răspunderea pentru fapta delictuală a SC D.A. Asigurări Generale SA ci răspunderea sa este una contractuală. Referitor la cheltuielile de tractare, instanța de fond a apreciat că în măsura în care reclamantul a avut posibilitatea de a obține de la societatea de asigurare cheltuielile de tractare, dar a renunțat la această pretenție, nu este întemeiată cererea de obligare la plata acestor cheltuieli din fondul de garantare. Nerenunțând la dreptul privind cheltuielile de tractare, reclamantul va putea formula din nou o acțiune cu acest obiect, dar nu poate obține respectivele cheltuieli de la garant, în condițiile în care a renunțat la obținerea lor de la debitorul său.

Susținerile reclamantului referitoare la întreruperea cursului prescripției prin plata parțială a daunei au fost considerate neîntemeiate și că nu se poate susține că prin plata despăgubirii stabilită prin sentință, societatea de asigurare ar fi recunoscut și obligația de plată a cheltuielilor de tractare, fiind vorba de drepturi distincte, cu termen de prescripție de sine stătător, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că izvorul lor este un singur act, contractul de asigurare.

În ceea ce privește cererea de plată a sumei de 41.915,76 RON reprezentând cheltuieli de judecată (120 RON taxă judiciară de timbru aferentă declarației de creanță, onorariu avocat în valoare de 9.473,72 RON în cadrul procedurii de faliment, onorariu de avocat de 32.321,74 RON achitat după soluționarea Dosarului nr. 27860/3/2009 al Tribunalului București și care urma să fie recuperat pe calea unui proces separate ce nu a mai fost demarat din cauza deschiderii procedurii de faliment), instanța de fond a respins ca neîntemeiat acest capăt deoarece art. 44 alin. (4) din Legea nr. 503/2004 și art. 36 - 40 din Legea nr. 85/2006 nu constituie temei pentru formularea acestor pretenții. S-a reținut că aceste creanțe pot fi înregistrate în dosarul de faliment al tribunalului și se supun examinării și înscrierii lor în tabelul creditorilor și că aceste creanțe nu-și au izvorul nici în contractul de asigurare încheiat între reclamant și societatea SC D.A.

și nici într-o hotărâre judecătorească pronunțată în contradictoriu cu aceasta sau cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.N., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Cu privire la suma de 21.744 euro ce reprezintă diferența dintre suma asigurată de 86.974 euro și suma plătită de SC D.A. Asigurări Generale SA, se consideră că soluția instanței de fond este greșită. Potrivit art. 1.1. din Condițiile generale de asigurare, asigurătorul se obligă ca în schimbul primelor de asigurare, să plătească asiguratului în cazul producerii evenimentului asigurat, despăgubiri până la valoarea sumei asigurate, iar valoarea maximă pe care asiguratul poate să o plătească este suma asigurată.

Valoarea sumei asigurate a fost de 86.974 euro potrivit Poliției pentru Asigurare Facultativă încheiată la 29 decembrie 2007 de SC D.A. Asigurări Generale SA. Dauna a fost totală, iar în acest caz, potrivit art. 13.7 din Condițiile generale, asiguratul și asigurătorul stabilesc de comun acord sau printr-un expert neutru autorizat, valoarea reziduală a autovehiculului, însemnând valoarea pieselor care pot fi întrebuințate sau valorificate (maxim 25% din valoarea reală a autovehiculului). În cazul de față, susține recurentul, nu s-a mai putut stabili valoarea reziduală a autovehiculului întrucât firma de asigurare a intrat în faliment și de aceea, apreciază că i se cuvine valoarea de înlocuire a autovehiculului.

Cu privire la același asigurător, recurentul susține că există o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care s-a stabilit că asiguratul are dreptul la întreaga sumă asigurată și nu doar la 75% și că a fost înscris în tabelul preliminar al creanțelor întocmit în septembrie 2011 cu suma de 21.744 euro, cu dobânda legală de 11.239,48 euro și 41.915,76 RON - cheltuieli de judecată onorariu, dar fiind respinsă cererea privind daunele interese și cheltuielile privind autoturismul avariat. Ulterior, în decembrie 2011, administratorul judiciar a scos recurentul din tabel pentru creanța de 139.655,35 RON (echivalentul a 21.744 euro și 11.239,48 euro) și a rămas înscris numai cu suma de 41.915,76 RON onorariu avocat, dar aceste înscrieri au fost contestate.

Instanța de fond, însă, nu a ținut seama de faptul că deschiderea procedurii s-a făcut la cererea lui C.N. și că prin declarația de creanță poți solicita orice alte sume suplimentare. În privința capătului accesoriu privind dobânda legală, se critică soluția instanței de fond pentru că, deși recunoaște că are dreptul recurentul la dobânda legală, prin motivarea sa instanța creează o nouă lege prin care spune că neapărat, odată cu debitul principal, trebuie să ceri și dobânda, deși principiul disponibilității dă posibilitatea de a solicita accesoriul pe cale separată. Cu privire la daunele interese în valoare de 66.690 euro reprezentând beneficiu nerealizat aferent lipsei de folosință a autovehiculului asigurat, s-a considerat de către recurent că trebuie să beneficieze de această sumă pentru că indemnizația de asigurare i-a fost plătită cu întârziere de 15 luni și astfel nu a avut posibilitatea de a cumpăra un alt autoturism pe care să-l poată închiria.

Suma este datorată nu ca urmare a producerii evenimentului asigurat, ci ca urmare a faptului că debitorul și-a îndeplinit cu întârziere obligația contractuală, iar instanța de fond l-a privat pe recurent de posibilitatea culegerii fructelor care reprezintă unul dintre atributele dreptului de proprietate și îi îngrădește posibilitatea de a dispune cu privire la acest lucru. Cu privire la cheltuielile de tractare în cuantum de 1.113,84 RON efectuate pentru transportul autoturismului avariat de la locul producerii accidentului, recurentul a arătat că se face o mare confuzie între renunțarea la un capăt de cerere conform art. 246 C. proc. civ. și renunțarea la însuși dreptul pretins, conform art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. Pentru că a renunțat la judecarea acestui capăt de cerere întrucât în dosarul de drept comun problema era extrem de anevoioasă, recurentul a arătat că nu a renunțat la dreptul pretins și poate formula oricând, în cadrul termenului de prescripție, o nouă cerere, dar ca urmare a deschiderii procedurii falimentului, orice acțiune judiciară sau extrajudiciară este suspendată de drept și singura posibilitate legală este înscrierea la masa credală și solicitarea de la Fondul de Garantare, așa cum s-a și procedat. Cu privire la cheltuielile de judecată în valoare de 41.915,76 RON se critică soluția instanței de fond pentru că nu a ținut seama de suspendarea de drept a acțiunii judiciare și extrajudiciare și că recurentul este înscris în tabelul creditorilor cu această sumă de 41.915,76 RON, dar a apreciat că nu pot fi solicitate de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și, pe fondul cauzei, anularea Deciziei nr. 60664 din 6 martie 2012 emisă de Departamentul Fond de Garantare din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și obligarea la plata sumelor de 21.744 euro, dobândă legală de 11.239,48 euro, daune interese de 66.690 euro, cheltuieli de tractare de 1.113,84 RON și cheltuieli de judecată de 41.915,76 RON. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea cererii de anulare a Deciziei nr. 60664 din 6 martie 2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Departamentul Fond de Garantare prin care s-a respins cererea reclamantului de acordare a despăgubirilor potrivit Legii nr. 503/2004, iar instanța de fond a respins cererea.

Criticile din recurs sunt nefondate. Cu privire la suma de 21.744 euro solicitată Fondului de Garantare, recurentul susține că aceasta reprezintă diferența dintre suma asigurată de 86.974 euro și suma plătită de SC D.A. Asigurări Generale SA, în cuantum de 65.230 euro. Potrivit Poliței de asigurare facultativă încheiată între recurent și SC D.A. Asigurări Generale, se prevede că suma asigurată a fost de 86.974 euro. La momentul producerii riscului asigurat, firma de asigurări, în urma unui litigiu soluționat de Tribunalul București a achitat reclamantului suma de 65.230 euro, sumă ce a fost solicitată de reclamant în cadrul litigiului și care reprezintă 75% din valoarea sumei asigurate. Ulterior, a solicitat acordarea din Fondul de Garantare a sumei de 21.744 euro, cerere ce i-a fost respinsă în mod legal.

Potrivit art. 1.24 din Condițiile generale de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt - "Suma asigurată" reprezintă suma pentru care s-a încheiat asigurarea și reprezintă valoarea maximă pe care firma de asigurare poate să o plătească la producerea riscului asigurat, iar conform art. 1 noiembrie "despăgubirea" este suma pe care firma de asigurare o achită Asiguratului/Beneficiarului la producerea riscului asigurat, conform condițiilor de asigurare. Recurentul solicită acordarea valorii maxime a sumei asigurate pentru că în urma accidentului, s-a produs o daună totală autovehiculului. Însă, faptul că s-a produs o daună totală nu duce la acordarea valorii maxime a sumei asigurate deoarece potrivit pct. 13.17 din Condițiile generale: "În caz de daună totală, Asiguratul nu poate abandona epava autovehiculului asigurat în favoarea D.A., în acest caz, ambele părți vor stabili de comun acord sau printr-un expert neutru, autorizat, valoarea reziduală.

Numai în cazul în care D.A. solicită în scris acest lucru, Asiguratul este obligat să pună la dispoziția D.A. epava autovehiculului, altfel, valorificarea acestuia intră în sarcina Asiguratului. Părțile convin ca valoarea pieselor ce se mai pot valorifica să nu depășească 25% din valoarea reală a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat". În raport de aceste dispoziții, nu pot fi reținute susținerile recurentului care consideră că aceste prevederi dau posibilitatea asiguratului ca după valorificarea pieselor, dacă valoarea acestora este mai mică decât valoarea reziduală stabilită să poată cere firmei de asigurare și diferența dintre valoarea reziduală și suma obținută din valorificarea pieselor întrucât prevederile mai sus invocate sunt clare în privința drepturilor asiguratului în caz de daună totală, cât și obligațiile acestuia.

Oricum, așa cum am arătat suma asigurată reprezintă valoarea maximă a despăgubirilor ce se acordă la producerea evenimentului asigurat, dar despăgubirile se acordă potrivit clauzelor din contractul de asigurare, iar în caz de daună totală nu poate fi acordată valoarea maximă a sumei asigurate, conform clauzelor din Condițiile generale. Argumentul recurentului invocat în motivele de recurs potrivit căruia ar exista o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care s-a stabilit că asiguratul are dreptul la întreaga sumă și nu doar la 75%, sumă cu care fi fost înscris în tabelul creditorilor, nu poate fi reținut.

Mai întâi, trebuie subliniat faptul că procedura privind despăgubirile ce se acordă din Fondul de Garantare în condițiile prevăzute de art. 49 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea în activitatea de asigurări către beneficiarii asigurărilor sau către terțe persoane ce sunt păgubite de o societate de asigurare aflată în stare de insolvabilitate este diferită de procedura insolvenței ce este reglementată de Legea nr. 85/2006 și la care face referire art. 50 din Legea nr. 503/2004. Însă, o eventuală înscriere cu o anumită sumă nu duce la acordarea acelor despăgubiri de către Fondul de Garantare deoarece acesta face o proprie analiză a sumelor pentru fiecare asigurat în raport de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare specifice, așa cum prevăd dispozițiile art. 13 și 14 alin. (1) din Ordinul nr. 10/2009 al Președintelui C.S.A.

privind Fondul de Garantare. În raport de aceste dispoziții, se constată că la data formulării cererii de acordare a despăgubirilor din Fondul de Garantare, firma de asigurare aflată în insolvență (SC D.A. Asigurări Generale SA) nu avea de plată nicio sumă către recurentul-reclamant în raport de plata pe care firma de asigurare a făcut-o la data de 11 mai 2010, când a achitat suma de 65.230 euro conform Sentinței comerciale nr. 5753 din 6 mai 2010 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

În al doilea rând, la momentul soluționării prezentei cauze, chiar dacă recurentul a susținut că în tabelul creditorilor a fost înscris și cu suma de 21.744 euro, ulterior, administratorul judiciar a înscris în tabelul creditorilor numai o sumă de 41.915,76 RON - cheltuieli de judecată, iar contestația recurentului împotriva sumelor neînscrise în tabelul creditorilor, între care și suma de 21.744 euro a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 3855 din 26 iunie 2013 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, astfel că nici nu există o hotărâre judecătorească care să-l înscrie în Tabelul creditorilor cu aceste sume. În privința capătului accesoriu privind dobânda legală în valoare de 11.239,48 euro criticile recurentului sunt nefondate.

Suma de 11.239,48 euro a fost calculată de recurent atât pentru achitarea cu întârziere a sumei de 65.230 euro (respectiv data scadenței - 12 februarie 2009 și data achitării sumei - 11 mai 2010) cât și pentru neachitarea sumei de 21.744 euro. Pentru dobânda legală calculată pentru suma de 65.230 euro nu se impune obligarea la plată a intimatei având în vedere că recurentul nu a solicitat obligarea la plata daunelor, sub forma dobânzii legale, în cadrul litigiului aflat pe rolul Tribunalului București și care a fost soluționat prin Sentința comercială nr. 5753/6 mai 2010 (Dosar nr. 27860/3/2009, litigiu în care calitatea de pârât a avut-o SC D.A. Asigurări Generale SA. Numai în cazul în care prin hotărâre judecătorească, firma de asigurare ar fi fost obligată la plata penalităților pentru întârziere iar aceasta, până la intrarea în insolvență nu le-ar fi achitat, atunci se putea solicita obligarea Fondului de Garantare la plata acestora.

Or, în cauză, în lipsa unei asemenea hotărâri, nu se poate dispune efectuarea plății din Fondul de Garantare a sumelor reprezentând dobânda legală pentru achitarea cu întârziere a despăgubirilor de către firma de asigurări. Solicitarea de acordare a dobânzii legale aferente diferenței de 21.744 euro va fi respinsă în raport de caracterul accesoriu al sumei și având în vedere că cererea de acordare a acestei sume din Fondul de Garantare a fost respinsă, așa cum am arătat anterior. Cu privire la daunele interese în valoare de 66.690 euro, acestea au fost solicitate pentru că reprezintă beneficiul nerealizat aferent lipsei de folosință a autoturismului asigurat în perioada cuprinsă între momentul scadenței plății indemnizației și momentul plății parțiale a sumei de 65.230 euro și pentru diferența de 21.744 euro, până la data deschiderii procedurii de faliment.

Așa cum a reținut și instanța de fond, la dosar, nu există dovezi din care să rezulte cuantumul daunelor provocate de achitarea cu întârziere a sumei asigurate de 65.230 euro, ci numai o expertiză în care au fost reluate susținerile recurentului-reclamant și care face trimitere tot la o eventuală închiriere a unui autoturism, deci fără a fi prezentate dovezi privind cuantumul prejudiciului efectiv creat prin neachitarea sumelor. Mai mult, pentru acordarea acestor daune interese, reclamantul a invocat, în fața instanței de fond, dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. (dispoziții din vechiul C. civ. care se referă la răspunderea civilă delictuală, or, cererea reclamantului de acordare a despăgubirilor din Fondul de Garantare se bazează pe răspunderea contractuală a firmei de asigurare ce a intrat în procedura insolvenței, iar această sumă nu reprezintă, în nici un caz, o creanță de asigurări conform art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004 pentru a fi acceptată la plată.

Nici criticile referitoare la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de tractare în cuantum de 1.113,84 RON nu sunt fondate. Această sumă reprezintă cheltuielile de tractare efectuate la momentul producerii evenimentului rutier pentru transportul autoturismului avariat de la locul producerii accidentului. Într-adevăr, potrivit anexei la polița de asigurare, asigurătorul avea obligarea de a achita cheltuielile de tractare. Inițial, în cadrul Dosarului nr. 27860/3/2009 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind cheltuielile de tractare. Având în vedere că reclamantul a renunțat numai la cerere și nu și la dreptul pretins (art. 246 raportat la art. 247 C. proc.

civ.), acesta putea solicita obligarea societății de asigurări la plata acestei sume în termen de 2 ani de la data producerii evenimentului asigurat, potrivit art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958. Într-adevăr, așa cum și recurentul arată în motivele de recurs, deși a renunțat la acel capăt de cerere în acel litigiu, putea formula o nouă cerere în interiorul termenului de prescripție, totuși, la dosar nu există dovadă în acest sens. Față de data producerii accidentului - 18 decembrie 2008, cererea de acordare a acestei sume din Fondul de Garantare formulată la 12 octombrie 2011 este prescrisă pentru că nu a operat niciuna dintre cauzele de întrerupere a prescripției prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă pentru a putea considera că cererea nu este prescrisă.

Nu poate fi considerată cauză de întrerupere a prescripției plata sumei de 65.230 euro de către firma de asigurări deoarece această sumă reprezintă suma asigurată conform contractului de asigurare încheiat și nu demonstrează o recunoaștere a dreptului de a-i fi acordate recurentului cheltuielile de tractare cu autovehiculul avariat, iar celelalte cauze de întrerupere nici nu au fost invocate de reclamant, dar nici nu ar fi incidente cauzei. În privința neacordării cheltuielilor de judecată în valoare de 49.915,76 RON, criticile recurentului nu pot fi reținute. Suma de 49.915,76 RON reprezintă taxa de timbru și onorariu de avocat în dosarul de faliment aflat pe rolul Tribunalului București și onorariu avocat de 32.231,74 RON achitat ulterior în Dosarul nr. 27860/3/2009 și care nu a mai putut fi recuperat pe o cale separată datorită deschiderii procedurii de insolvență a societății de asigurare.

Pentru a stabili dacă Fondul de Garantare avea obligația de plată a acestor sume trebuie analizate dispozițiile art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 10/2009 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor care prevăd că "Indemnizațiile/despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice și/sau juridice, potrivit condițiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare, față de care s-a stabilit starea de insolvență, în conformitate cu prevederile prezentelor norme". În raport de aceste prevederi, solicitarea de plată a acestor sume nu se poate încadra în condițiile stabilite de lege pentru că nu pot fi considerate indemnizație/despăgubire care să fie acordată potrivit contractului de asigurare.

Faptul că recurentul a achitat onorariu de avocat după soluționarea unui litigiu în care societatea de asigurare, aflată în insolvență acum, a avut calitatea de pârât, nu înseamnă că aceasta era o creanță a recurentului față de firma de asigurare, creanță care să fie achitată conform Legii nr. 503/2004 din Fondul de Garantare, pentru că nu a fost dovedit că societatea de asigurări ar fi căzut în pretenții și cu privire la această sumă. Un eventual proces în care s-ar fi solicitat cheltuielile de judecată trebuie să se soluționeze tot în contradictoriu cu societatea de asigurări, dar nu există o hotărâre judecătorească de obligare la plata acestei sume, care va putea fi solicitată în condițiile în care este dovedită, în cadrul procedurii falimentului firmei de asigurare.

Pentru că nici suma ce reprezintă taxa de timbru și onorariu avocat pentru dosarul de insolvență nu reprezintă creanțe ale recurentului față de societatea de asigurare aflată în insolvență și care să fie acordate potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 503/2004, ea va putea fi recuperată dacă va fi acceptată de către lichidatorul judiciar, în cadrul dosarului de faliment. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul va nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva Sentinței civile nr. 4234 din 25 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2013. Procesat de GGC - NN