ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3065/2020

Ședința publică din data de 1 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de la data de 07.08.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea art. 2 din decizia nr. 7178/03.07.2017 și obligarea pârâtului să emită decizie de restituire a sumei de 6714 RON, reprezentând diferența de despăgubire pentru reparațiile autoturismului proprietatea sa, marca x, cu nr. de înmatriculare x, consecința a accidentului de circulație din data de 27.08.2013, precum și penalitățile de întârziere de 0.2%pentru suma de 5816 RON incepand cu data de 27.11.2013 si pana la data plații efective (20 06 2017), iar pentru suma de 6714 RON de la data de 27.08.2013 până la data plății efective, respectiv suma de 1608 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (708 RON taxa judiciara de timbru, 900 RON onorariu expertiza).

Prin sentința civilă nr. 343 din 2 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost anulat art. 2 din Decizia nr. 7178/3.07.2015, emisă de pârât, a fost obligat pârâtul să emită o decizie de plată a sumei de 6714 RON reprezentând diferență despăgubire și au fost respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței civile nr. 343 din 2 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a încheierii de amânare a pronunțării din data de 12 ianuarie 2018, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, precum și a unor aspecte cu privire la atribuțiile Fondului de Garantare a Asiguraților, potrivit Legii nr. 213/2015, a enunțării dispozițiilor din Norma RCA pusă în aplicare prin Ordinul CSA nr. 14/2011, respectiv art. 1 alin. (1) teza I și alin. (2), art. 18, art. 26 alin. (1), art. 39, art. 40, art. 41 și a prezentării sistemelor de specialitate pentru evaluarea daunelor auto B., C. și D., recurentul-pârât a susținut că, în mod greșit, prima instanța a nesocotit prevederile art. 12 și 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, întrucât FGA nu are încheiate convenții de colaborare cu unitățile service nici pentru dosarele de daună deschide de Fond, acesta necomportându-se ca un asigurator și nepreluând de la asigurator o creanță certă, lichidă și exigibilă, aspecte invocate și în cadrul instanței de fond.

De asemenea, arată că prima instanță a considerat că reclamantul a făcut dovada întinderii prejudiciului prin depunerea la dosar a unui raport de expertiză tehnică încuviințată a fi administrată într-un proces distinct, având ca obiect acțiunea în pretenții a reclamantului împotriva asigurătorului E., ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Sibiu, raport neomologat de instanța care a dispus efectuarea expertizei, judecarea acțiunii fiind suspendată în baza art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Or, în opinia recurentului, concluziile expertului tehnic desemnat în acțiunea civilă aflată pe rolul Judecătoriei Sibiu nu sunt obligatorii nici pentru instanța civilă, nici cea de contencios administrativ și nici pentru Fondul de garantare a Asiguraților fiind necesar a se corobora cu toate celelalte înscrisuri din dosar și cu calculul B. efectuat de FGA.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente situației de fapt reținute.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât a solicitat respingerea apărărilor intimatului, reiterând, în esență, argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluția din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 1 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

La data de 27.08.2013 a avut loc un accident de circulație din culpa altui conducător auto, care, în timp de conducea autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, având polița de asigurare RCA nr. x, valabilă, emisă de Societatea E. S.A., a avariat autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, aflat în proprietatea reclamantului.

După avizarea daunei a fost constituit dosarul de daune nr. x.

Ulterior avizării daunei la asigurătorul E. S.A., prin Decizia A.S.F. nr. 2034/27.08.2015 s-a decis închiderea procedurii de redresare a Societății E. S.A. și s-a constatat starea de insolvență a acestei societăți de asigurare. Prin încheierea de ședință din data de 03.12.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII a civilă în dosarul nr. x/2015, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului Societății E. S.A. și desemnarea lichidatorului judiciar F.. La data de 28.04.2016 a rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii de faliment a Societății E. S.A.

În aceste condiții, urmare a depunerii cererii de plată nr. x/30.03.2016 de către reclamant, prin împuternicit Societatea G. S.R.L., pârâtul a analizat dosarul de daună și a emis Decizia nr. 7178/03.07.2017, prin care a admis la plată suma de 5816 RON și a respins ca nejustificată suma de 6714 RON.

În cuprinsul deciziei contestate, se menționează că pârâtul a procedat la întocmirea calculului în sistemul de specialitate pentru stabilirea despăgubirilor B., rezultând o sumă totală de 5815,76 RON (total manoperă - 558 RON, total vopsitorie - 1402,95 RON, total piese - 3854,81 RON), care se poate acorda din disponibilitățile Fondului.

Prin sentința recurată a fost s-a admis cererea formulată de reclamantul A. numai în privința anulării art. 2 din Decizia nr. 7178/3.07.2015, emisă de pârâtul FGA, fiind obligat pârâtul să emită o decizie de plată a sumei de 6714 RON reprezentând diferența de despăgubire.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

2.1 În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat formal de către recurentul-pârât, nefiind aduse sentinței de fond critici concrete care să se circumscrie acestui motiv, astfel că este în imposibilitate de a efectua un control judiciar sub acest aspect.

2.2 În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a formulat contraargumente de ordin critic față de considerentele sentinței, cu referire la modul în care prima instanță a interpretat condițiile legale de aplicare a prevederilor art. 9, art. 17 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, art. 1 alin. (1) teza 1 și alin. (2), art. 9, art. 17 alin. (1), art. 18 alin. (1), art. 26 alin. (1), art. 39, art. 40, art. 41 din Norma ASF pusă în aplicare prin Ordinul CSA nr. 14/2011, art. 14 alin. (1) și art. 13 alin. (3), art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/2015.

Așadar, prin criticile formulate, recurentul-pârât a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiilor legale antereferite, cărora acesta le-a C. o interpretare proprie, centrate pe ideea că FGA nu execută contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care se deschide procedura falimentului și nu preia riscul executării contractului de asigurare, acesta instrumentând în mod disctinct dosarele de daună, neefectuând plățile dosar pe baza unor devize, ci efectuând calculele sumelor reprezentând contravaloarea reparațiilor autoturismelor implicate în evenimente rutiere prin folosirea unuia din cele trei sisteme de specialitate pentru evaluarea daunelor auto B., C. și D., critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate și cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, chestiunea litigioasă dezlegată de instanța de fond a fost aceea a neacordării sumei de a sumei de 6714 RON, reprezentând diferența de despăgubire pentru reparațiile autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x, proprietatea reclamantului.

Instanța de fond a admis cererea reclamantului, concluzionând, în mod corect, pe baza probatoriului cu înscrisuri și a raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea autovehicule/circulație rutieră efectuat în dosarul nr. x/2015, că piesele de schimb respective au fost avariate în accidentul produs și a fost necesară schimbarea lor. Prin urmare, contravaloarea lor reprezintă prejudiciul care trebuia reparat în baza poliței RCA eliberate de asigurătorul C.S.A., intrat în faliment, pe principiul reparării integrale a acestui prejudiciu, reglementat de art. 1385 din C. civ.

Amintește Înalta Curte că art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților prevede că "Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare."

Totodată, potrivit art. 26 din Norma RCA pusă în aplicare prin Ordinul CAS nr. 14/2011 "Asigurătorul are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, (...)".

Or, pentru a face dovada întinderii prejudiciului suferit în urma accidentului, reclamantul a depus anexat cererii de plată înscrisuri și o expertiza tehnică auto, efectuată de un expert judiciar desemnat în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Sibiu, din care reiese că valoarea totală a reparațiilor necesare aducerii autoturismului reclamantului în starea tehnică anterioară accidentului rutier este 2822 euro sau de 12530 RON, rezultând o diferență de 6714 RON pe care pârâtul a refuzat să o plătească. Expertul a mai stabilit că piesele de schimb prevăzute în calculație se justifică din punct de vedere tehnic a fi înlocuite și nu există, în calculație, piese de schimb și manoperă care să nu se justifice din punct de vedere tehnic și al tehnologiei de reparație.

În aceste condiții, Înalta Curte consideră că reclamantul a făcut proba întinderii prejudiciului suferit în urma accidentului, contrar susținerilor critice ale recurentului-pârât, astfel că pârâtul nu mai putea proceda la întocmirea calculului în sistemul de specialitate B., cu atât mai mult cu cât folosirea unui asemenea sistem nu este obligatorie în baza unui act normativ.

În concluzie, constată instanța de control judiciar că recurentul-pârât, deși contestă contravaloarea manoperei și a pieselor astfel cum a fost stabilită prin expertiza tehnică extrajudiciară, respectiv calculația efectuată în sistemul de specialitate C., pe care de altfel îl menționează în motivele de recurs ca fiind utilizat de experții pe care instanțele îi desemnează în dosare (devize de lucrări), alături de B. în care recurentul a efectuat propria calculație, nu aduce niciun argument relevant și nu indică nicio dispoziție legală în temeiul căreia, după deschiderea dosarului de daună, respectiv a sesizării instanței de judecată cu acțiunea în pretenții ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Sibiu, ar putea cenzura suma stabilită prin probele administrate din care rezultă întinderea reparațiilor necesare aducerii autoturismului reclamantului în starea tehnică anterioară accidentului rutier.

Așa fiind, în raport cu situația de fapt și de drept, reținute în mod corect de prima instanță, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 343 din 2 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 iulie 2020.