ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3007/2021

Ședința publică din data de 20 mai 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24.05.2018, sub dosar nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților solicitând anularea decizie FGA nr. 14400/26.04.2018, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 61.672 RON reprezentant contravaloare daună autoturism x cu numărul de înmatriculare x.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 2148 din 4 iulie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia nr. 14400/26.04.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata în favoarea părții reclamante a sumei de 61.672 RON cu titlu de despăgubiri materiale, a obligat partea pârâtă la plata către partea reclamantă a sumei de 6.550 RON cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru, onorariu de expert și onorariu de avocat. A respins în rest cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

1.2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, solicitând admiterea recursului astfel cum este formulat, casarea în tot a sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii intimatului-reclamant, având în vedere că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea prevederilor art. 1270 C. civ. și a dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 13/2015, a art. 20 alin. (3) din Norma nr. 16/2015 și a art. 1 alin. (4) din Constituție, motive de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

În mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile contractuale invocate de recurent în decizia contestată, validând în mod greșit expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză, dând astfel relevanță juridică unor presupuneri, lipsuri de corelare a datelor și evidente contradicții logice și obligând recurentul la despăgubiri, deși în mod evident FGA nu a analizat pe fond despăgubirile solicitate, neexistand nicio analiză în privința cuantumului sumei pretinse, cererea de plată fiind respinsă pe un caz de excludere a răspunderii asigurătorului.

Un al doilea motiv de recurs îl reprezintă încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Constituție, în sensul nerespectării separației puterilor în stat, instanța de judecată stabilind cuantumul despăgubirilor ce s-ar cuveni intimatului reclamant, deși FGA - instituție de drept public prin intermediul căreia se pun în executare dispozițiile Legii nr. 213/2015, în ceea ce privește acordarea de despăgubiri în cazul falimentului unui asigurător, în baza procedurii administrative stabilită de această lege - nu a apreciat asupra acestora.

În opinia recurentului, acesta nu a putut aprecia asupra sumei concrete de despăgubire ce legal s-ar putea acorda, având in vedere înscrisurile care stabilesc întinderea prejudiciului și a măsurilor ce se pot dispune față de împrejurările cauzei.

Astfel, recurentul nu a putut aprecia asupra existenței sau inexistenței cazului de daună totală sau a contravalorii reparațiilor, astfel încât să poată determina despăgubirea raportată la pretențiile solicitate și înscrisurile depuse.

Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

2.1. Analizând sentința recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât în preambulul cererii de recurs, Înalta Curte reține că, deși a fost invocat acest motiv de casare, în susținerea acestuia recurentul nu a formulat critici concrete.

Analizând sentința recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât în preambulul cererii de recurs, Înalta Curte reține următoarele.

Înalta Curte nu poate proceda la o analiză pe fondul pretențiilor de despăgubiri solicitate de reclamant, actul administrativ litigios neconținând vreo verificare sub acest aspect, pentru ca instanța de judecată să procedeze la un control de legalitate și temeinicie a deciziei.

Consecința anulării deciziei este aceea a obligării recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la reanalizarea cererii de plată formulate de reclamant. Chiar dacă dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ consacră caracterul de plină jurisdicție pentru instanța de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, Înalta Curte apreciază că aceasta poate avea loc doar în măsura în care eventuala obligare a pârâtului la reevaluarea situației ar prezenta caracter exclusiv formal, lipsind litigiul de finalitatea sa firească.

Or, în speță, această situație nu se regăsește, întrucât recurentul-pârât nu a analizat fondul dreptului pretins de intimatul-reclamant. A proceda altfel și a obliga direct pârâtul la plata sumei pretinse implică imixtiunea instanței de judecată în competența proprie pârâtului, negându-i posibilitatea de a evalua pe fond cererea de plată.

În ceea ce privește soluția pronunțată de instanța de fond referitoare la anularea Deciziei nr. 14400/26.04.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte o va menține, în considerarea următoarelor argumente.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât susține, în esență, că, în cauză nu există complementarietate între avariile celor două autovehicule implicate în accident, iar expertiza tehnică efectuată în cauză a încercat să surmonteze lipsa de dovezi cu presupuneri care să justifice soluția la care s-a oprit expertul, cu sacrificarea rigorii tehnice, a evidentei lipse de corelare a datelor tehnice și a inevitabilelor contradicții logice.

Or, instanța de control judiciar în acord cu judecătorul fondului observând ansamblul raportului de expertiză așa cum a fost lămurit prin răspunsul la obiecțiuni, a constatat că expertul tehnic judiciar a expus o concluzie argumentată, rezultatul unui raționament demonstrativ, întemeiat pe analiza situației de fapt prin prisma declarațiilor celor implicați, a vizualizării imaginii celor două autovehicule în starea ulterioară accidentului și a recurgerii la un program informatic (software) specializat în simularea și reconstrucția accidentelor în scop de identificare a traiectoriilor (PC - crash), bazat pe algoritmi de calcul matematic și fizic, inclusiv modele energetice ale impactului, modele cinetice pentru simularea în mod realist a traiectoriilor și modele cinematice pentru studii timp - distanță.

În acest context, corect s-a reținut că date fiind și dispozițiile art. 330 C. proc. civ., părerea acestui specialist-expert contribuie la stabilirea situației de fapt din proces, prin lămurirea complementarității avariilor și a dinamicii accidentului, ca premisă a verificării adevărului împrejurărilor descrise în declarațiile date de conducătorii auto implicați în evenimentul rutier.

Mai mult decât atât, instanța de control judiciar reține argumentele instanței de fond referitoare la faptul că accidentul rutier s-a desfășurat potrivit celor declarate de intimatul-reclamant A., astfel că nu devine incidentă clauza din condițiile de asigurare ale societății B. S.A., prin care este exclusă răspunderea asigurătorului în caz de simulare a împrejurărilor și rea-credință.

Prin urmare, potrivit contractului de asigurare, intimatul-reclamant este îndreptățit la acordarea despăgubirii, aceasta fiind în sumă de 61.672 RON cu aplicarea principiului disponibilității, dat fiind că potrivit raportului de expertiză efectuat în proces nivelul despăgubirii cuvenite intimatului este unul superior, respectiv 65.072,49 RON, echivalentul a 14.700 euro.

În ceea privește soluția privind acordarea cheltueililor de judecată, în fond, către reclamant în cuantum de 6550 RON, Înalta Curte o va menține, apreciind cuantumul ca fiind rezonabil, în contextul desfășurării procesului de față prin prisma complexității cauzei și a activității concrete la care avocatul reclamantului a participat, respingând în rest cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, pentru pretinsele cheltuieli de deplasare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 2148 din 4 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa, în parte, sentința recurată și, în rejudecare va obliga pârâtul să soluționeze pe fond cererea de plată formulată de reclamant, va menține dispozițiile referitoare la soluția de anulare a Deciziei 14.400/26.04.2018, cele privind acordarea cheltueililor de judecată în cuantum de 6550 RON și cele privind respingerea în rest a cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe intimatul la plata către recurent a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 2148 din 4 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare obligă pârâtul să soluționeze pe fond cererea de plată formulată de reclamantă.

Menține dispozițiile referitoare la soluția de anulare a Deciziei 14.400/26.04.2018, cele privind acordarea cheltueililor de judecată în cuantum de 6550 RON și cele privind respingerea în rest a cheltuielilor de judecată.

Obligă intimata-reclamantă la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul-pârât.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 mai 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.