ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4716/2021

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată precizată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei nr. 14907/5.6.2018 emise de pârât și obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii prin care să-i acorde despăgubiri în cuantum de 4877,80 RON, conform raportului de expertiză; obligarea pârâtului la plata despăgubirii către societatea de service auto, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1801/2019 din 23 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; a anulat decizia FGA nr. 14907/5.6.2018 și a obligat pârâtul FGA să emită o nouă decizie, prin care să acorde reclamantului despăgubiri în cuantum de 4877,80 RON, aferente cererii de despăgubire nr. 15.138/2.3.2016; a obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată de în cuantum de 350 RON taxă judiciară de timbru și 2000 RON onorariu expert.

Împotriva sentinței nr. 1801/2019 din 23 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea litigiul pe fond.

În motivarea recursului arată că prin cererea de despăgubire nr. 15.138/02.03.2016, reclamantul a solicitat plata sumei de 5.208,47 RON, reprezentând contravaloarea reparației autovehiculului avariat.

Arată că la data de 22.01.2016 s-a încheiat o constatare amiabilă conform căreia ar fi avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului auto B., care, în timp ce conducea autovehiculul cu numărul de înmatriculare x, asigurat la data evenimentului cu polița RCA nr. x emisă de societatea de asigurări C. S.A., a cauzat avarierea autovehiculului cu numărul de înmatriculare x, aparținând reclamantului, în acest sens fiind constituit dosarul de daună nr. x, nr. unic x.

Susține că inspectorii de daună au constatat, în urma probatoriului administrat în dosarul de daună, că nu se justifică acordarea sumei de 5.208,47 RON, întrucât avariile celor două autoturisme nu sunt complementare, neexistând corespondență la amprentă, atât din punct de vedere al dispunerii, cât și al amplitudinii acestora, motiv pentru care au apreciat că avariile au fost produse în alte condiții și împrejurări decât cele declarate. Astfel, în raport cu art. 46 alin. (3) din Norma 23/2014 a Autorității de Supraveghere Financiară, nu se poate stabili persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, sens în care s-a respins cererea de plată.

Consideră că soluția de admitere a acțiunii a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere că instanța a preluat în totalitate concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, fără a ține seama de obiecțiunile formulate de FGA, încălcând dispozițiile art. 337 C. proc. civ.. Apreciază că instanța de fond trebuia să solicite lămurirea și completarea raportului de expertiză din oficiu, dat fiind faptul că a solicitat acest lucru prin obiecțiuni și că instanța nu este legată de concluziile din raportul de expertiză.

Arată că pentru exercitarea controlului judiciar este necesar ca soluția pronunțată să fie motivată, mai ales atunci când instanța reține raportul de expertiză, deși una dintre părți a cerut înlăturarea lui.

Consideră că din dinamica declarată de producere a accidentului, în raport cu legătura de cauzalitate dintre avariile autovehiculelor și mecanismul declarat de impact, ar putea exista o complementaritate doar între avariile de la portiera spate dreapta de la x și bara față zonă mediană (bandou dreapta) de la auto x.

Susține că expertul a menționat în raport că avaria de la portiera spate dreapta nu se putea produce în coliziunea declarată, iar suprafețele avariate nu au corespondență în plan vertical și longitudinal, conform declarațiilor din dosar.

Critică faptul că prin încheierea de ședință din data de 14 mai 2019 instanța de fond a calificat obiecțiunile la raportul de expertiză ca fiind un punct de vedere argumentat cu privire la dinamica producerii accidentului, urmând a fi avute în vedere la pronunțarea pe fondul cauzei. Or, instanța de fond prin sentință nu a făcut referire deloc la aceste obiecțiuni.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, apreciind că prima instanță a dat o dezlegare corectă litigiului dedus judecății.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei nr. 14907/5.6.2018 emise de pârât și obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii prin care să-i acorde despăgubiri în cuantum de 4877,80 RON, conform raportului de expertiză și obligarea pârâtului la plata despăgubirii către societatea de service auto.

Prima instanță a admis cererea de chemare în judecată apreciind, în urma administrării probei cu expertiza tehnică, că în speță constatările expertului se coroborează cu declarațiile celor doi conducători auto, inclusiv cu schița locului accidentului.

De asemenea, instanța a reținut că reclamantul are calitatea de creditor de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, fiind îndreptățit la acordarea despăgubirii.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților susține că instanța a preluat în totalitate concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, fără a ține seama de obiecțiunile formulate de FGA și că instanța de fond trebuia să solicite lămurirea și completarea raportului de expertiză din oficiu, dat fiind faptul că a solicitat acest lucru prin obiecțiuni și că instanța nu este legată de concluziile din raportul de expertiză.

Critica este nefondată, întrucât analizând înscrisurile din dosarul de fond, Înalta Curte constată că, pentru termenul din 14 mai 2019, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a depus la dosar o "cerere de lămurire și completare a raportului de expertiză tehnică", pe care prima instanță a calificat-o în mod corect ca fiind "punct de vedere", întrucât, deși a solicitat instanței să pună în vedere expertului desemnat să lămurească și să precizeze cele învederate prin această cerere, nu a formulat în concret nicio obiecțiune la care expertul să răspundă.

În speță, examinând celelalte argumente din cererea de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu constituie, prin ele însele, critici concrete la adresa hotărârii recurate, ci vizează anumite aspecte de netemeinicie a considerentelor instanței de fond și de interpretare a situației de fapt, din perspectiva dinamicii producerii accidentului rutier, ce nu pot sta la baza reformării hotărârii recurate.

Astfel, în pofida concluziilor raportului de expertiză judiciară auto întocmit în cauză, recurentul-pârât a susținut prin cererea de recurs că avariile celor două autoturisme nu sunt complementare, neexistând corespondență la amprentă, atât din punct de vedere al dispunerii, cât și al amplitudinii acestora, motiv pentru care au apreciat că avariile au fost produse în alte condiții și împrejurări decât cele declarate.

În realitate, nemulțumirile recurentului-pârât, exprimate prin cererea de recurs, privesc soluția dată litigiului și nu pot conduce la admiterea recursului, în lipsa unei circumstanțieri concrete a argumentelor care să susțină afirmațiile sale.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 1801/2019 din 23 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 1801/2019 din 23 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 octombrie 2021.