ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2271/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a (veche) de contencios administrativ și fiscal, la data de 06.11.2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), solicitând anularea deciziei FGA nr. 17273/12.10.2018 prin care a fost respinsă cererea de plată nr. x/14.09.2017 formulată de A. S.R.L. cu privire la suma de 5.671,20 RON reprezentând contravaloarea reparațiilor autovehiculului avariat în data de 21.06.2016, admiterea la plată a cererii amintite; cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1822 din 24 mai 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L.; - a anulat decizia nr. 17273/12.10.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata în favoarea părții reclamante a sumei de 5.671,20 RON cu titlu de despăgubiri materiale.

Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 1822 din 24 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a arătat că sentința instanței de fond este nelegală fiind dată cu aplicarea greșita a dispozițiilor art. 1266, 1267, 1268,1 270 C. civ. in privința interpretării clauzelor contractului de asigurare CASCO EXCLUSIV din 29.02.2016 încheiat intre intimata si asigurătorul B. S.A.. În opinia recurentului, este cat se poate de clar ca părțile nu au stabilit ca franșiza să fie 20% din valoarea avariilor si 10 % din valoarea pieselor furate, o astfel de interpretare adăugând la contract si ignorând definiția franșizei stabilite in cadrul Condițiilor particulare privind asigurarea de avarii si furt. Astfel, potrivit art. 10.14 din. Condițiile generale - incorporate in polița si parte a Condițiilor particulare privind asigurarea de avarii si furt - prin franșiza se înțelege:" sumă fixă sau procent din suma asigurată care rămâne în sarcina exclusivă a Asiguratului." Arată recurentul că instanța de fond in mod nelegal a stabilit ca prin polița de asigurare x părțile au derogat de la definiția franșizei, stabilite în Condițiile generale - incorporate in polița si au stabilit "de comun acord să deroge de la respectiva definiție in cazul franșizei pentru avarii, stabilită ca fiind «20% avarii», fără nicio referire la suma asigurata . In mod evident părțile nu au înțeles sa deroge de la definiția contractuală a franșizei, iar cea mai buna dovada in acest sens o reprezintă chiar susținerea intimatei reclamante din cauza de fata cu privire la acest aspect. Astfel, intimata susține:"conform poliței de asigurare CASCO DIFERENȚIAT (greșit, fiind CASCO EXCLUSIV)x, s-a convenit o franșiza de 20% din suma asigurata pentru avarii, aceasta rămânând in sarcina exclusiva a Asiguratului. Astfel, din suma de 5,671,20 RON solicitata la plata, trebuia scăzuta suma de 10.293,71 reprezentând franșiza, conform calculului efectuat chiar de FGA in cuprinsul deciziei, iar diferența rezultata trebuia admisa la plata". Prin urmare A. - parte contractanta in contractul CASCO EXCLUSIV pentru care s-a emis polița de asigurare x confirmă chiar prin contestație conținutul contractului in privința elementului franșiza, confirmă ca franșiza se calculează asupra sumei asigurate, confirma faptul ca părțile nu au derogat de la definiția contractuala a franșizei. In acest caz este clar faptul ca interpretarea data de FGA în ce privește conținutul franșizei este cel corect si corespunde atât conținutului contractului cat si interpretării exprese a unuia din contractanți, respectiv A., fapt pentru care toate reținerile instanței de fond sub aspectul discutat sunt lipsite de temei legal, fiind infirmate atât de partea contractanta cat si de conținutul clar si explicit al contractului. De altfel, așa cum se constata din Condițiile particulare privind asigurarea de avarii si furt, parte integranta a contractului de asigurare in discuție, se constată ca aceste condiții privesc cele doua mari categorii de risc asigurat: avarierea si furtul. La aceste doua tipuri de riscuri, se raportează toate celelalte clauze contractuale din Condițiile particulare privind asigurarea de avarii si furt cat si c/valoare franșizei stabilita conform prevederilor art. 10.14 mai sus menționate, părțile, prin polița de asigurare x stabilind in concret valoarea franșizei, respectiv 20% in caz de producere a furtului ca risc asigurat prin contract, respectiv 10 % in caz de furt ca risc asigurat prin contract. Aceasta interpretare nu numai ca este confirmata de unul din contractanți, dar corespunde pe deplin domeniului contractual al asigurărilor, unde elementul esențial in stabilirea obligațiilor pârtilor este riscul asumat contra cost de asigurator. Așa cum rezultă din cuprinsul contestației, intimata nu contesta modul cum FGA a stabilit cuantumul franșizei, ci contesta modul de calcul al despăgubirii, deși, daca s-ar face un calcul după modul la care intimata susține ca ar trebui făcut, s-ar ajunge la aceeași concluzie: dintr-o suma negativa nu se poate acorda o suma pozitiva. In concluzie cu privire la acest aspect - definiția data franșizei si calculul despăgubirii in sentința supusa recursului, rezultă fără dubiu ca reținerile instanței de fond încalcă prevederile clare si exprese ale contractului de asigurare CASCO Exclusiv încheiat intre părți, precum si prevederile art. 1270, 1266-1267 C. civ. Recurentul susține că instanța de fond greșește si atunci când susține faptul ca un argument suplimentar cu privire la voința pârtilor in privința modificării definiției date franșizei in contractul in discuție ar fi si faptul ca polița de asigurare x este una "premium" - înțelegând prin aceasta una de calitate deosebită comparativ cu alternativele disponibile. Or, în măsura în care interpretarea clauzei de franșiză s-ar face în sensul pretins de pârâtul FGA, atunci cuantumul franșizei ar fi fost de 2270,84 euro (20% * suma asigurată 11-354,18 euro) 5 ceea ce ar fi exclus aplicabilitatea asigurării pentru reparații semnificative efectuate asupra bunului asigurat, respectiv cele în valoare de până la 20% din suma asigurată, aproximativ 10.000 de RON. Într-o astfel de abordare, una în care nenumărate cheltuieli de reparație a bunului ar fi fost excluse, calificarea acelei polițe ca fiind una premium nu se mai susține. Consideră recurentul că și sub acest aspect, instanța de judecata ignora cuprinsul clar si explicit al clauzelor contractului de asigurare Încheiat intre părți, art. 2.1.2 din Condiții stabilind, citam: "pentru acoperirea "Premium"- cele (riscurile, n.n.) de la acoperirea "Optim" la care se adaugă: a) furtul întregului autovehicul, inclusiv avariile constatate asupra autovehiculului găsit; b) furtul prin efracție sau fără urme vizibile de efracție, de părți componente sau de piese ale autovehiculului asigurat (furt parțial); c) avariile produse autovehiculului ca urmare a furtului sau a tentativei de furt; d)vandalism greve, revolte, tulburări civile. Așa fiind, in funcție de riscurile asumate contractual de asigurător asigurarea poate fi Premium sau Optim si tot in funcție de riscurile asumate de asigurător se stabilește si franșiza, prima de asigurare, clauzele de excludere a răspunderii asigurătorului si alte elemente importante ale contractului de asigurare. Aceste considerații sunt confirmate si de faptul ca in cauza avem un contract de adeziune, stabilit de asigurător, care asigurător este interesat sa-si reglementeze cat mai detaliat limitele răspunderii asumate, iar răspunderea asigurătorului este circumscrisa riscului asumat de asigurător in schimbul primei de asigurare plătită de asigurat. În fine, recurentul susține că nici reținerile instanței de fond cu privire la oferta făcuta de B. intimatei nu vin sa infirme clauzele contractului de asigurare in ce privește franșiza si modul de stabilire a despăgubirilor, FGA având obligația instrumentării proprii a dosarelor de dauna, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului declarat de pârât, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 29.10.2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 08.04.2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat in contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei FGA nr. 17273/12.10.2018 prin care a fost respinsă cererea de plată nr. x/14.09.2017 formulată de A. S.R.L. cu privire la suma de 5.671,20 RON reprezentând contravaloarea reparațiilor autovehiculului avariat în data de 21.06.2016. Prin sentința recurată, a fost anulată decizia nr. 17273/12.10.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților și a fost obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de de 5.671,20 RON cu titlu de despăgubiri materiale. Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative aplicabile, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului. Înalta Curte va respinge criticile de nelegalitate formulate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondate. Astfel, din actele aflate la dosar rezultă că la data de 21.06.2016, a fost avariată autoutilitara având nr. de înmatriculare x, aflată în proprietatea reclamantei, fiind asigurată cu polița CASCO DIFERENȚIAT nr. x emisă de B. S.A. Pentru efectuarea reparațiilor autoturismului intimatei s-a stabilit un cuantum de 7.089 RON, potrivit facturii nr. x/19.07.2016 emisă de societatea C. SRL Conform poliției de asigurare încheiate, părțile contractante au prevăzut o franșiză în cuantum de 20% din suma asigurată pentru avarii, aceasta râmând în sarcina exclusivă a Asiguratului. Înalta Curte reține că în cauză a fost formulată cerere pentru acordarea despăgubirilor către societatea B. S.A., fiind acceptată plata parțială a despăgubirilor solicitate, respectiv pentru suma de 5.671,20 RON, diferența în sumă de 1417,8 RON fiind considerată expresia franșizei de 20% eveniment, iar Fondul de Garantare a Asiguraților a emis decizia nr. 17273/12.10.2018, prin care a respins cererea de plată. Contrar susținerilor recurentului referitoare la definiția franșizei stabilite prin prevederile art. 10.14 din Condițiile generale - incorporate in polița si parte a Condițiilor particulare privind asigurarea de avarii si furt, Înalta Curte constată că interpretarea dată de FGA în ce privește conținutul franșizei nu este corectă. Astfel, se constată că franșiza se raportează la prejudiciul suferit, nu la suma asigurată, având în vedere că din conținutul concret al poliței rezultă că părțile – A. și B. – au înțeles de comun acord să deroge de la respectiva definiție în cazul franșizei pentru avarii, stabilită ca fiind 20% din avarie, fără nicio referire la suma asigurată, ce a fost apreciată ca fiind relevantă doar în caz de «furt total», respectiv atunci când bunul este furat integral, nu însă și atunci când este avariat sau sunt furate diferite piese/componente ale acestuia, Raportat la prevederile art. 1266, 1267 și cele art. 1268 C. civ., această explicitare confirmă faptul că părțile au înțeles să stabilească diferit modul de calcul în ciuda prevederilor normei generale. Prim urmare, Înalta Curte împărtășește punctul de vedere al instanței de fond, potrivit căruia, în cauză, voința părților contractuale a fost ca în cazul unui eveniment implicând avarii aduse autovehiculului asigurat, de a deroga de la aplicarea procentului franșizei de 20% asupra sumei asigurate și de a raporta franșiza de 20% la «avarii», înțelegând prin aceasta echivalentul prejudiciului bănesc suferit de partea reclamantă cu reparațiile pe care le suporta. De altfel, în acest mod au soluționat cererea și prepușii asigurătorului B. S.A., aplicând cuantumul franșizei de 20% asupra valorii reparațiilor, iar nu asupra sumei asigurate, și recunoscând despăgubirea litigioasă de 5.671,20 RON, confirmând astfel intenția părților de a deroga de la acea definiție generală a franșizei, particularizând-o în cazul concret în sensul 20% avarii. În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.