ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2253/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2253/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 3 mai 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea deciziei nr. 24948/02.11.2020 emise de FGA, cu consecința admiterii cererii de plată a sumei de 40.502,02 RON reprezentând despăgubirile achitate în urma producerii evenimentului rutier din data de 2 noiembrie 2016, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1403 din data de 13 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.A și a anulat decizia atacată, obligând pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să soluționeze cererea de plată cu privire la răspunderea civilă obligatorie a autovehicului cu numărul de înmatriculare x, condus de B..
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 1403 din data de 13 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii acțiunii introductive, precum și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu soluționarea prezentei cauze.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a arătat că sentința recurată a fost pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a Legii nr. 213/2015 și a Ordinului ASF nr. 23/2014, având în vedere că instanța de fond a reținut în mod nejustificat că la baza deciziei de respingere emise de FGA a stat o eroare cu privire la numărul de înmatriculare al autoturismului implicat în producerea accidentului rutier.
Cu privire la acest aspect, pârâtul a susținut că, în urma verificărilor efectuate în baza de date C. gestionată de B.A.A.R., a constatat că autoturismul cu numărul de înmatriculare x indicat în procesul-verbal de contravenție și în cuprinsul cererii de plată nu este un autocamion marca x, ci un autoturism x Golf al cărui proprietar este domnul D.. Pentru acest din urmă autoturism, exista o poliță de asigurare RCA valabilă, aspect ce nu coincidea însă cu mențiunile din procesul-verbal de contravenție potrivit cărora autoturismul implicat în accidentul rutier nu avea o poliță de asigurare. Toate aceste inadvertențe au condus FGA la concluzia că numărul corect de înmatriculare al autoturismului este x, aferent unei autoutilitare marca x a cărei poliță de asigurare RCA a fost emisă pentru perioada 14.09.2014-13.03.2015, neavând așadar valabilitate la data de 02.12.2016 când a avut loc evenimentul rutier.
Astfel, în lipsa unei polițe de răspundere civilă auto valabilă la data producerii accidentului, care să fie emisă de asigurătorul în faliment, FGA a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 27 pct. 4 din Norma ASF nr. 23/2014 potrivit cărora nu se acordă despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în situațiile în care nu se face dovada valabilității la data accidentului a asigurării obligatorii RCA sau dacă asigurătorul RCA nu are răspundere, respingând cererea de plată formulată de către reclamantă.
Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 24948/02.11.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților a fost respinsă cererea de plată nr. x/21.08.2016 formulată de către reclamanta A. S.A., prin care a solicitat acordarea sumei de 40.502,02 RON cu titlu de despăgubiri, în urma producerii evenimentului rutier din data de 2 noiembrie 2016.
Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anulare a deciziei FGA nr. 27461/21.08.2016, iar prima instanță a admis cererea de chemare în judecată și a anulat decizia contestată, obligând pârâtul la soluționarea cererii de plată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că pârâtul s-a raportat în mod eronat la un alt număr de înmatriculare și că trebuia să soluționeze cererea de plată cu referire la autovehiculul cu numărul de înmatriculare x, condus de B., astfel cum rezulta din procesul-verbal de contravenție și din cererea depusă de asigurător.
Fiind învestită cu recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală.
Verificând înscrisurile atașate la dosar, Înalta Curte observă că în Procesul-verbal de contravenție nr. x din data de 2 noiembrie 2016, întocmit la fața locului, ce se află atașat la dosarul de fond, s-a consemnat că autovehiculul implicat în evenimentul rutier este o autoutilitară N3 marca x, cu nr. de înmatriculare x, care nu deține o poliță de asigurare RCA valabilă.
La momentul soluționării cererii de plată, FGA a constatat că, în baza de date C. gestionată de B.A.A.R., figurează cu numărul x un autoturism marca x, pentru care a fost înregistrată o poliță de asigurare valabilă în perioada 23 mai 2016-22 noiembrie 2016. Date fiind aceste inadvertențe față de mențiunile consemnate în procesul-verbal de contravenție, pârâtul FGA a procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, în urma cărora a rezultat că numărul de înmatriculare x este aferent unui autovehicul marca x pentru care nu există o poliță de asigurare valabilă la momentul producerii accidentului. Drept urmare, pârâtul a concluzionat că acesta din urmă este autovehiculul implicat în evenimentul rutier din data de 2 noiembrie 2016 și a procedat la soluționarea cererii de plată.
Coroborând înscrisurile atașate la dosarul de fond, reprezentând extrase din baza de date C. gestionată de B.A.A.R. cu privire la autovehiculele înmatriculate cu nr. x și y, cu procesul-verbal de contravenție și cu cererea de avizare de daune auto pentru eliberarea autorizației de reparație, Înalta Curte constată că s-a strecurat o eroare materială cu privire la numărul autoturismului implicat în accident, fapt ce a condus la reținerea de către instanța de fond în mod eronat a numărului de înmatriculare x, în loc de x.
Pentru a statua astfel, Înalta Curte are în vedere și faptul că marca x a autoutilitarei implicate în evenimentul rutier rezultă nu numai din procesul-verbal de contravenție, ci și din cuprinsul cererii de avizare de daune auto pentru eliberarea autorizației de reparație formulate de șoferul celui de-al doilea autoturism implicat și a fost menționată chiar și de către reclamantă, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în expunerea situației de fapt.
În ceea ce privește autovechiculul înmatriculat cu nr. x, în urma verificării înscrisurilor existente la dosar, Înalta Curte reține, în acord cu pârâtul, că acesta nu avea o poliță de asigurare valabilă la data producerii evenimentului rutier, încheiată cu E. S.A., astfel cum rezultă din extrasul furnizat de baza de date C. gestionată de B.A.A.R. În concret, polița de asigurare RCA emisă de E. S.A. a fost emisă pentru acest autovehicul pentru perioada 14.09.2014-13.03.2015, astfel că aceasta nu acoperea și evenimentul rutier din data de 2 noiembrie 2016.
Totodată, nu pot fi primite aserțiunile reclamantei legate de obligația de plată ce ar incumba pârâtului pe motiv că există o poliță de asigurare pentru autoturismul înmatriculat cu nr. x, în contextul în care acea poliță privește un alt autovehicul decât cel implicat în accident rutier, respectiv un vehicul marca x și nu o autoutilitară marca x, numărul de înmatriculare fiind eronat.
În acest context, în lipsa unei dovezi a unei polițe valabile de asigurare RCA pentru autoutilitara marca x cu numărul de înmatriculare x, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond de obligare a pârâtului FGA la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Relevante în acest sens sunt dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:
"(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:
a) creanța de asigurări - creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare;
b) creditorii de asigurări sunt, după caz:
(i) persoana asigurată - persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare;
(ii) beneficiarul asigurării - terța persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat;
(iii) persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.
De asemenea, potrivit art. 13 alin. (1) din aceeași lege:
"De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul de Garantare a Asiguraților este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale."
Din cuprinsul acestor dispoziții legale, Înalta Curte reține că pârâtul FGA plătește despăgubirea din fondurile sale în condițiile legii, respectiv în aceleași condiții în care ar fi plătit și asigurătorul RCA aflat în faliment. Una dintre aceste condiții este existența unei polițe RCA valabile la data evenimentului rutier.
Potrivit art. 27 pct. 4 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în situațiile în care nu se face dovada valabilității la data accidentului a asigurării obligatorii RCA sau a răspunderii asigurătorului RCA.
Existența unei polițe RCA precum cea de la dosarul de fond nu este suficientă pentru plata despăgubirilor de către FGA, în condițiile în care s-a relevat faptul că acea poliție RCA, care a fundamentat cererea de despăgubire depusă de reclamantă, nu a avut ca obiect asigurat autoutilitara marca x în privința căreia însăși reclamanta a susținut că este vinovată de producerea prejudiciului, ci un autoturism marca x, cu numărul de înmatriculare x ce a fost consemnat în mod eronat în cuprinsul cererii de plată.
Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada existenței unui raport de asigurare valabil, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndreptățită să primească despăgubiri, răspunderea asigurătorului neputând fi angajată.
Fondul de Garantare a Asiguraților garantează plata despăgubirilor in baza unei obligații izvorâte din contracte de asigurare, facultative si obligatorii, conform Legii nr. 213/2015. Prin urmare, în lipsa unui contract de asigurare, deci a unei polițe de asigurare valabil încheiate de asiguratul vinovat de producerea evenimentului rutier, nici FGA nu poate fi obligat la plata despăgubirilor către reclamantă.
Pentru considerentele expuse, constatând că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimata-reclamantă la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs, conform extrasul bancar nr. 1155 atașat la dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1403 din data de 13 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și, rejudecând:
Respinge cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.
Obligă intimata-reclamantă A. S.A. la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 3 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.