ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 151/2024

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a Contencios administativ și fiscal la data de 01.04.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în tot a Deciziei F.G.A. nr. 25828/12.03.2021 ca fiind netemeinică și nelegală, obligarea intimatei F.G.A. la plata sumei de 14633,77 RON reprezentând despăgubirea acordată în dosarul de daună x și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată generate de soluționarea litigiului.

Prin sentința civilă nr. 1474 din data de 21 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată, a anulat în tot decizia F.G.A. nr. 25828/12.03.2021 și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 14.633,77 RON, reprezentând despăgubire.

Totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1474 din data de 21 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16P015 actualizata prin Norma ASF nr. 24}2019, coroborate cu dispozițiile art. 27 alin. (9) din Norma nr. 23/2014 si dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995.

Instanța de fond pe de o parte face trimitere la dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995 ce prevăd că asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, pentru ca apoi, în mod fondat, menționează că nu există dispoziție legală care să excludă răspunderea asiguratorului RCA al capului tractor.

Recurentul - pârât a apreciat că în situația în care remorca este atașată unui cap tractor, acestea constituie un ansamblu de sine stătător, chiar dacă este constitut din două vehicule care pot fi asigurate RCA. În funcție de modul de producere a accidentului, din culpa capului tractor sau semiremorcii, în timpul mersului sau în staționare, se stabilește răspunderea în baza poliței RCA.

Însă, indiferent de situație, răspunderea auto subzistă exclusiv față de terți(așa cum este și definită asigurarea RCA) terț fiind proprietarul unui bun mobil sau imobil avariat din culpa ansamblului cap tractor-semiremorcă.

În concluzie nu poate avea calitatea de terț vreunul dinte cele două vehicule care compun ansamblul auto niciunul nefiind terț ci asigurat.

Recurentul - pârât susține că așa cum a arătat și prin apărările din fond, în prezenta cauză este incident cazul de excludere privind acordarea despăgubirilor prevăzut de art. 27 alin. (9) din Norma ASF nr. 23/2014 art. 27 alin. - Asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru:

"prejudicii produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător și persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii evenimentului".

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este fondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Prin cererea de plata înregistrată la pârât sub nr. x/07.12.2016, reclamanta A. S.A. a solicitat să fie despăgubită din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 14.633,77 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate asiguratului său CASCO în dosarul de daune nr. x pentru avariile produse semiremorcii ca urmare a evenimentului rutier din data de 20.07.2016.

În fapt, la data de 20.07.2016, conducătorul ansamblului auto (cap tractor si semiremorca) a tras de volan dreapta pentru a evita impactul cu un autoturism si a pierdut controlul volanului, intrând într-un șanț și răsturnându-se cu ansamblul auto.

Capul tractor B. cu numărul de înmatriculare x este înmatriculat pe numele conducătorului auto, C., pentru care exista o polița RCA emisa de D. cu nr. x/23.06.2016, iar semiremorca E. cu numărul de înmatriculare x (asigurata Casco la A.) este înmatriculata pe numele F..

Prin decizia FGA nr. 25828/12.03.2021 s-a respins cererea de plată, reținându-se că nu se justifica acordarea sumei de 14.633,77 RON, invocându-se dispozițiilor art. 27 alin. (9) din Norma nr. 23/2014.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de A. S.A., a anulat decizia FGA nr. 25828/12.03.2021 și a obligat Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către reclamantă a sumei de 14.633,77 RON.

Instanța de control judiciar constată că este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., hotărârea instanței de fond fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 și ale Normei ASF nr. 23/2014.

În raport cu susținerile recurentei și cu soluția pronunțată de instanța de fond, Înalta Curte constată că interpretarea dată dispozițiilor art. art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 este eronată, fiind contrară regimului juridic aplicabil asigurării obligatorii de răspundere civilă auto și finalității instituției Fondului de Garantare a Asiguraților.

În speță, prejudiciul a fost cauzat semiremorcii E., înmatriculată pe numele societății F. și asigurată CASCO la reclamanta A., ca urmare a manevrei efectuate de conducătorul capului tractor B., înmatriculat pe numele acestuia și asigurat RCA la D.. Din analiza documentației dosarului de daună rezultă că prejudiciul a fost produs vehiculului în sine, parte componentă a ansamblului auto. Or, semiremorca nu poate fi calificată drept terț în raport cu capul tractor, întrucât ambele vehicule formau un ansamblu condus de aceeași persoană.

În aceste condiții, cererea de plată formulată de reclamantă, având ca obiect recuperarea sumei achitate în temeiul asigurării CASCO, nu se circumscrie noțiunii de creanță de asigurare în sensul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, întrucât prejudiciul nu a fost cauzat unui terț în accepțiunea reglementării RCA.

Instanța de control judiciar observă că cererea de plată formulată de reclamanta A. S.A. nu vizează o despăgubire solicitată de un terț păgubit în sensul Legii nr. 136/1995, ci o sumă achitată în temeiul unei polițe facultative CASCO, în cadrul unui raport contractual preexistent între reclamantă și asiguratul său.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurarea RCA acoperă prejudiciile cauzate terților, iar terțul este definit ca fiind proprietarul unui bun mobil sau imobil avariat din culpa vehiculului asigurat. În situația în care remorca este atașată unui cap tractor, acestea constituie un ansamblu de sine stătător, chiar dacă sunt vehicule distincte, fiecare putând fi asigurat RCA. Răspunderea se stabilește în funcție de modul de producere a accidentului, fie în mers, fie în staționare, dar întotdeauna față de terți. Or, niciunul dintre cele două vehicule care compun ansamblul auto nu poate avea calitatea de terț în raport cu celălalt, fiind ambele bunuri asigurate, astfel încât nu se poate pretinde despăgubirea în temeiul asigurării RCA pentru prejudiciile produse între ele.

Interpretarea dată de instanța de fond, potrivit căreia ar fi incidentă obligația de despăgubire în temeiul poliței RCA emisă pentru capul tractor, ignoră natura juridică a prejudiciului și calitatea părților implicate. În lipsa unui terț păgubit, în sensul Legii nr. 136/1995, nu se poate angaja răspunderea asigurătorului RCA, iar cererea de plată formulată de reclamantă nu se circumscrie noțiunii de creanță de asigurare acoperită de Fond.

Contrar celor reținute de instanța de fond, existența poliței RCA emisă pentru capul tractor nu este de natură să atragă automat obligația de despăgubire, în lipsa îndeplinirii condițiilor de acoperire prevăzute de legislația secundară.

Calificarea juridică a prejudiciului și a raportului dintre părți impune aplicarea excluderii reglementate expres, iar interpretarea extensivă a noțiunii de terț este inadmisibilă în materia asigurărilor obligatorii.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, motiv pentru care, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recursul este fondat, urmând a fi admis. Sentința va fi casată, iar acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 1474 din 21 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând cauza:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.