ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1645/2024

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 26066/30.03.2021 emisă de pârât, solicitând anularea Deciziei contestate, obligarea pârâtului la plata sumei de 3.072 RON reprezentând despăgubiri cuvenite pentru cazul de culpă comună a șoferilor, precum si la plata cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentului litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1257 din 23 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Împotriva sentinței civile nr. 1257 din 23 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-reclamantă a invocat aplicarea eronată a dispozițiilor art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și a prevederilor cazului 5.2 din protocolul de constatare amiabilă, încadrând evenimentul rutier într-un caz de culpă exclusivă, în pofida existentei unei vinovății comune a celor doi soferi.

Astfel, a învederat că prima instanță nu a menționat care anume dintre situațiile prevăzute la Cazul 5.2. din Protocolul de constatare amiabilă este incidentă în speță, putându-se doar presupune că este vorba despre cea de-a treia situație - B efectuează o întoarcere sau merge cu spatele.

Ceea ce a omis să observe instanța de fond este că incidența acestui caz poate fi reținută exclusiv în acele situații în care există o interdicție de întoarcere pentru șoferul care procedează la efectuarea acestei manevre, nefiind vorba despre o astfel de interdicție în speța pendinte.

A mai susținut recurenta că sentința recurată ignoră culpa proprie a șoferului asigurat al B. și încălcarea de către acesta a regulilor de circulație privitoare la efectuarea depășirii.

Ținând seama de: schița existentă în Procesul-verbal de constarare amiabilă; bifa aplicată în dreptul căsuței nr. x (depășind) de către șoferul autoturismului cu nr. x; declarația dată de șoferul C., potrivit căruia după ce a inițiat manevra de schimbare a direcției de mers spre stânga un participant la trafic a intrat în depășire, rezultă că inclusiv șoferul asigurat al B. se face vinovat de nerespectarea obligației legale de a depăși exclusiv în acele situații în care este sigur că depășirea se poate efectua în condiții de siguranță, așa cum impun dispozițiile art. 118 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002,

În fine, recurenta a susținut că instanța a valorificat în mod nepermis opinia exprimată de însuși Fondul de Garantare a Asiguraților în cuprinsul referatului regăsit la dosar, atribuindu-i intimatului puteri de stabilire a vinovăției.

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 21 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantarea a Asiguraților, a solicitat anularea deciziei si obligarea FGA la plata sumei de 3072 RON reprezentand jumatate din suma respinsa prin decizie, in considerarea culpei comune a celor doua soferi.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamanta formulând recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidență este reținută în cauză.

Înalta Curte reține că, în fapt, la data de 04.11.2015 a avut loc un accident intre vehiculele cu nr. de înmatriculare x si y, rezultând avarierea ambelor autoturisme.

La data evenimentului, auto x era asigurat RCA la asigurătorul B. S.A. conform poliței de asigurare nr. x, iar auto x era asigurat Casco la S.C. A. S.A.

Urmare a avizării evenimentului rutier, a fost constituit dosarul de daună nr. x (nr. unic F.G.A. 114560), in urma căruia asiguratorul CASCO S.C. A. S.A. a plătit la data de 12.12.2016 asiguratului său - conducătorul auto x suma de 6.114 RON cu titlu de despăgubire, în temeiul poliței facultative.

Prin Decizia nr. 26066/30.03.2021, FGA a respins la plată suma solicitată de asiguratorul CASCO de la FGA prin cerere întemeiată pe faptul că asiguratorul RCA al auto x, respectiv B. S.A., intrase in faliment, pe culpa comună a șoferilor si pe dispozițiile art. 2210 C. civ., respingerea fiind motivată pe reținerea că accidentul s-a datorat exclusiv culpei conducătorului auto x care era asigurat Casco la S.C. A. S.A., legalitatea acestei decizii fiind confirmată de prima instanță.

Înalta Curte constată că este fondată critica recurentei-reclamante cu privire la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 54 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 și la ignorarea prevederilor art. 118 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aspecte care au condus la reținerea greșită a culpei exclusive a conducătorului autoturismului asigurat la societatea reclamantă.

Astfel, instanța de control judiciar amintește că potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, art. 11 din Legea 213/2015 stabilind că "Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege".

Totodată, la art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, se prevede că "în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență."

Art. 28 alin. (1) din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (aplicabila spetei raportat la data accidentului si la dispozițiile art. 12 alin. (2) teza finala din Legea nr. 213/2015) prevede că "În situația în care persoana păgubită a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă - culpa comună. În astfel de situații întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă."

Conform art. 45 din aceeași Normă:

"Stabilirea despăgubirilor se poate face in cazurile in care, din documentele existente in dosarul de dauna - constatare amiabila de accident, acte eliberate de persoanele care au competente sa constate accidentele de vehicule, înștiințare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de proba - rezulta răspunderea civila a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat in producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit", art. 44 stabilind că "despăgubirile se stabilesc in conformitate cu prevederile art. 54 din Legea nr. 136/1995, cu modificările si completările ulterioare, in baza poliței RCA, cu respectarea prevederilor legale in vigoare, pe baza elementelor cuprinse in formularul "constatare amiabila de accident" ori pe baza actelor eliberate de persoanele care au competente sa constate accidentele de vehicule, pe baza înștiințării sau a procesului-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător, precum si a oricăror mijloace de proba, ori prin hotărâre judecătoreasca".

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația de a asigura efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, în limitele obligației asiguratorului de răspundere civilă intrat în faliment.

În aceste condiții, se reține că potrivit art. 54 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice "Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic."

Dispozițiile art. 118 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002:

"Conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat: a) să se asigure că acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus, (...)".

Aceste dispoziții legale stabilesc că fiecare dintre manevrele menționate în textele de lege și care au fost efectuate de conducătorii auto implicați în evenimentul rutier din speță, respectiv manevra de schimbare a direcției de mers și manevra de depășire, trebuie să fie efectuată de conducătorul de vehicul cu respectarea condiției de a se asigura că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Astfel, din actele dosarului, respectiv procesul-verbal de constatare amiabilă intocmit de D. conducatorul auto cu nr. x, declaratia date de C. conducator auto cu nr. x, referatul întocmit de FGA rezultă că C., conducător al autoturismului cu nr. de înmatriculare x (asigurat CASCO la reclamantă), a efectuat o manevră de schimbare a direcției de mers la stânga și, fără să se asigure corespunzător prevederilor legale antereferite, a fost acroșat de autoturismul cu nr. de înmatriculare x condus de numitul D. (asigurat RCA la B.), care efectua o manevră de depășire, care potrivit acelorași dispoziții legale, are, de asemenea, obligația să se asigure că poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus.

Prin urmare, se reține că ambii conducători auto aveau obligația legală să se asigure că pot efectua în condiții de siguranță manevra pe care au inițiat-o, astfel cum dispun prevederile art. 54 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, respectiv art. 118 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

În aceste condiții, în mod greșit prima instanță a apreciat că este vorba despre o culpă exclusivă a conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare x, care a efectuat manevra de schimbare a direcției de mers la stânga, motiv pentru care se constată că este nelegală sentința recurată care a confirmat legalitatea Deciziei emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care s-a respins cererea de plată formulată de asiguratorul CASCO A. S.A., reținându-se incidența dispozițiilor art. 27 din Norma ASF nr. 23/2014, asigurătorul nu acorda despăgubiri pentru: 1. cazurile in care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat, nu are răspundere civila, daca accidentul a fost produs: b) din culpa exclusiva a persoanei păgubite".

Prin urmare, în raport de situația de fapt reținută, de limitele răspunderii astfel stabilite prin aplicarea dispozițiilor legale antereferite, apare ca nejustificat refuzul pârâtului FGA de plată a sumei solicitate de reclamantă, astfel că Înalta Curte apreciază că se impune anularea deciziei contestate și obligarea pârâtului la plata sumei de 3072 RON, respectiv jumătate din cuantumul despăgubirii, corespunzător culpei comune a conducătorilor auto implicati în evenimentul rutier în discuție, sentința recurată urmând să fie reformată în acest sens.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., care prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte urmează să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 450 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru pentru fond și recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și 453 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamantă, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite acțiunea, va anula Decizia nr. 26066/30.03.2021 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3072 RON și a sumei de 450 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru pentru fond și recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1257 din 23 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Admite acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Anulează Decizia nr. 26066/30.03.2021 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3072 RON.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 450 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru pentru fond și recurs.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.