Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.01.2024
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 176/2024

HOTĂRÂRE
17.01.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 176/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1261 din data de 23 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-17
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1536/2023
Ședința publică din data de 17 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secți
ÎCCJ 2023-03-17
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1537/2023
Ședința publică din data de 17 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secți
ÎCCJ 2023-03-31
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1847/2023
Ședința publică din data de 31 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ape
ÎCCJ 2023-03-08
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1314/2023
Ședința publică din data de 8 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.04.202
ÎCCJ 2022-06-22
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3689/2022
Ședința publică din data de 22 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă